Posts Tagged ‘Tur ghidat’

Evenimente Culturale in luna Iunie 2018!!!

Posted: 29/05/2018 in Unde mergem luna aceasta?
Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Recomandarile noastre pentru luna Iunie 2018!

PS: Articolul va fi actualizat pe toata durata lunii Iunie 2018 ! Din cand in cand va rugam sa il consultati pentru a fi la curent cu ultimele noutati! Daca v-a placut sau doriti sa adaugati un eveniment , va rugam sa lasati un comentariu pe blog, Facebook sau Instagram ! Multumim!

cover-2016

Aflat la a patra ediție, Festivalul Opera Copiilor sărbătorește, intre 29 Mai si 3 Iunie , ziua tuturor copiilor și aduce o mulțime de activități și surprize la sediul din Calea Giulesti, nr 16, inclusiv în curțile exterioare și pe stadionul Rapid! Cu ocazia Zilei Copilului, Opera Comică pentru Copii doreste să vă facă un cadou de neuitat!  Celebrul musical “Sunetul muzicii”, de Richard Rodgers și Oscar Hammerstein, se va juca în premieră pe scena mare a instituției , în regia și coregrafia lui Răzvan MaziluProgram complet 

TIBCO 2018 – Între 31 mai și 3 iunie, Romexpo organizează o nouă ediție a târgului internațional de bunuri de larg consum . Timp de 4 zile, zeci de companii producătoare vor expune , la prețuri promoționale.

Festivalul Dulce – De pe 31 Mai și până pe 3 Iunie, terasa Berăriei H găzduiește un dans al gusturilor deosebite la care te invităm și pe tine. Zeci de prăjituri delicioase, deserturi fine și înghețate unice îți vor încânta papilele gustative și îți vor face ziua de zece ori mai #dulce.

Festivalului Museicorum – Cea de-a patra ediţie, organizata de Muzeul Municipiului Bucureşti, debutează în forță pe 31 mai și se încheie pe data de 9 iunie după o serie de concerte susținute de artiști consacrați la Palatul Suțu, Casa Filipescu-Cesianu, Muzeul Dr. Nicolae Minovici și Muzeul Theodor Aman. Programul concertelor

cover-2016

Salonul de carte Bookfest 2018 – Cel mai mare targ international de carte are loc in perioada 30 mai – 3 iunie la Romexpo! Detalii

Cărturești Playground – Festival de joc și joacă. Trei zile de experiențe ludice ( 1 -3 iunie) pentru mici și mari la Cărturești Verona (Pictor Arthur Verona , 13) în care antrenăm memoria, aducem laolaltă dibăcia, perseverența și concentrarea. Info

„Dalles Summer Fest” – Primăria Capitalei și Universitatea Populară Ioan I. Dalles vă invită la primul festival estival din centrul Bucureștiului, intre 1 si 3 iunie pe scena Sălii Dalles. Va canta indrăgita Ozana Barabancea alături de invitații săi și se vor juca spectacolele de teatru„Încă nu, dar o să fie…” și „Dezbracă-te, vreau să-ți vorbesc!” Despre eveniment

Piața Țărănească și Mester Ești – Bucureștii Vechi și noi – Din 1 până în 3 iunie, în primele zile de vară calendaristică sunteti asteptati  în Alveola Kiseleff, lângă școala Ion Heliade Rădulescu, la o nouă ediție a Pieței Țărănești (Sos. Kiseleff, nr 1) . Vor fi prezenți producători, colecționari și artizani din toate zonele țării cu hrana gustoasă și obiecte vechi și noi, cu demonstrații și ateliere pentru copii, degustări și preparate la fața  locului.

cover-2016

Opera Nationala Bucuresti incepe luna iunie cu baletul Albă ca zăpada și cei șapte pitici de Cornel Trăilescu si Flautul Fermecat ( Wolfgang Amadeus Mozart). Detaliile si programul complet al spectacolelor il puteti accesa AICI

Femei pe Mătăsari #8 – Festival Urban1-3 iunie. O nouă ediție de Festival  Forever Friends! sub semnul prieteniei. 3 zile în care se celebreaza femeia și puterea ei de a face lumea mai frumoasă. Detalii.

AIR SHOW 2018 – Clinceni este un eveniment organizat anual de catre Aeroclubul Romaniei, cu ocazia serbarii zilei de 1 Iunie, dedicat copiilor, tinerilor si pasionatilor din intreaga tara. Sunteti asteptati in incinta Aerodromului Clinceni pentru a urmari un show incendiar cu avioane, elicoptere, piloti, parasutisti, cascadorii si multe alte surprize. Intrarea este libera atat pentru copii cat si pentru adulti.

Filme de animație Anim’est | Caritabil Fest – CaritabilFest și Muzeul la cutie vă așteaptă împreună cu cei mici la proiecții de film de animație selectate și oferite de prietenii  de la Anim’est. Sâmbătă, 2 iunie, de la ora 11.00 la 12.00, filmele sunt pentru copiii de la 3 până la 6 ani. Duminică, 3 iunie, de la ora 11.00 la 12.00, filmele sunt pentru copiii de la 7 la 10 ani. Proiecțiile au loc la CINEMA MUZEUL ȚĂRANULUI. Intrarea este liberă. ! Orice poate dona în urma aflată la intrarea în cinema, banii vor ajunge la Oinimă, e nevoie urgentă de un ventilator mecanic pentru nou-născuții din secția de terapie intensivă a Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului Alessandrescu-Rusescu.

cover-2016

WORLDWIDE CHILDREN FESTIVAL – Festivalul se va desfasura in perioada 7-10 iunie, pe durata a 4 zile intregi, avand 4 categorii, Muzica, Arte, Stiinte, TeatruInfo

Natura Fest revine cu trei zile de distracție responsabilă față de mediu, în perioada 8 – 10 iunie, în Parcul Izvor. Pe scena vor urca: Coma, Robin and the Backstabbers, Omul cu sobolani, Grimus, FiRMA, E.M.I.L., The Amsterdams, EYEDROPS, JINXY VON D’ERS . Intrarea liberă.

Picnic Fonic Festival 2018/ Padurea Baneasa revine pentru al 3-lea an, intre 8 si 10 iunie,  in uimitoarea padure din cadrul Federatiei Romane de Tir Sportiv. De vineri pana duminica seara: Music, Arts & Fun in the Wilds of Bucharest. Detalii

GLAMOUR Beauty Festival 2018 va avea loc între 9 și 10 iunie la Hanul Gabroveni în București. Răsfăț, ședințe de make-up și hair-styling oferite de branduri de top, masterclass-uri susținute de cei mai renumiți profesioniști din domeniul de beauty din România, speech-uri impresionante de la influenceri de top, cadouri deosebite și multă voie bună. Info

cover-2016

Casele si muzeele artistilor moderni – Acest tur ghidat va avea loc pe 10 iunie si  cuprinde vizitarea muzeelor de arta de mici dimensiuni (Muzeul Theodor Aman, Casa Petrascu, Muzeul Storck) din Bucuresti, dar care au o mare insemnatate cultural-artistica. Vor fi prezentate si casele in care au stat vremelnic anumiti artisti, precum Luchian sau Brancusi.  Detalii organizatorice

HeyDay Music Festival, cel mai mare festival internațional de trupe tribute din România, organizat de Primăria Capitalei, prin creart, are loc în perioada 15 – 17 iunie 2018, în Parcul Izvor din București. Program

Street Delivery (ediția a 13-a) are loc pe străzile Arthur Verona și Edgar Quinet (o extensie necesară între Universitatea de Arhitectură Ion Mincu și Universitatea București) între 15-17 iunie 2018. Street Delivery este un eveniment-manifest pentru arte, urbanism și arhitectură inițiat în 2006 de Cărturești și Ordinul Arhitecților din România. Intrarea este liberă. 

OmFest are loc intre 15 si 20 iunie si este primul festival din România care ne celebrează pe noi, oamenii, exact așa cum suntem cu toate diferentele artistice și culturale. Ideea festivalului este promovarea unitatii interculturale între oamenii care locuiesc în București indiferent de unde sunt, ce statut au, de cât timp sunt în România sau ce vor să facă mai departe. Program complet

cover-2016

ZURLANDIA, ediția a 2-a! Cel mai mare festival dedicat familiei îți aduce DOUĂ zile de neuitat , 16 si 17 iunie, în mijlocul naturii: activitati inedite, joacă, distracție! TOATE, fără grija timpului! Despre festival

Tururi ghidate gratuite la Mogosoaia – Primăria Capitalei prin Centrul Cultural „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului”, în colaborare cu Asociația Istoria Artei, vă invită la o serie de tururi ghidate gratuite pe domeniul de la Mogoșoaia16 iunie – 29 iulie 2018. În fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 12:00. Info . Pentru tururile ghidate ale lunii Iunie organizate de Asociația Istoria Artei in Bucuresti apasa AICI

CONIL Fest, Festivalul Integrării, Ediția a-XVII-a. Cel mai frumos și amplu spectacol al copiilor va avea loc intre 16 si 17 Iunie la Palatul National al Copiilor. Performeri vor fi peste 1500 de copii dintre care peste 600 cu dizabilități. O scenă a prieteniei, toleranței și acceptării. Detalii

T-shirt Fest 2018 – În perioada 16 – 17 iunie 2018 sunteti asteptati la o nouă ediție T-shirt Fest, care va avea loc pe terasa şi interiorul Expirat Halele Carol (Str. Constantin Istrati 1, București). De la expozanți care mai de care mai interesanți, la activități precum workshop-uri de pictat pe tricouri, discuții libere, live drawing, expoziții de tricouri, muzică și relaxare, T-shirt Fest este locul perfect pentru a petrece în compania prietenilor, de a-ți găsi cele mai originale tricouri cu care să ieși în evidență oriunde ai merge.

cover-2016

Bounty Fair #35 Shopping creativ în grădină – creații inedite, designeri pasionați, spațiu verde, gradină primitoare, ateliere de creație, hamace pentru relaxare, înghețată, dulciuri de poveste și limonadă. Pe 16 si 17 iunie 2018, intre 10:00- 20:00, in Grădina Casei UniversitarilorInfo

Teatru sub lună, singurul festival de teatru independent în aer liber, se află la a-4-a ediție și reunește sub cerul liber și arzător de iulie atmosfera proaspătă a unei piese de teatru bine regizate și încântarea unei seri de jazz sau café-concert, toate frumos conturate cu expoziții de pictură, desen, costume și sculpturi din lemn. Festivalul de teatru urban în aer liber Teatru Sub Lună are loc între 29 iunie – 15 iulie, de vineri până duminică, în Grădina Quantic din parcul Grozăvești, situată la 3 minute de metrou. Program

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

 

 

Reclame

Cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional Bucharest Art Week examinează felul în care artiști contemporani, curatori și teoreticieni se situează față de tema naturii și tradiția peisajului. În formularea acestui proiect de cercetare vizuală, Oana Tănase, curatoarea invitată să propună conceptul și structura ediției BAW 2016, a păstrat interesul pentru acele procese artistice care focalizează, intensifică și cultivă tema centrală a evenimentului, natura.

Purtând titlul Lecția naturii, atât demersul curatorial, cât și catalogul-insert al expozițiilor (ce urmează a fi lansat în timpul BAW 2016) favorizează practici și discursuri artistice contemporane al căror registru pornește de la poetic și abstract, pentru a ajunge la investigativ și documentar.

Print

Participanți BAW 2016 (în ordine alfabetică): Cristina Bogdan & V. Leac, Noa Bronstein, Rob Carter, Matei Câlția, Florin Ghenade, Brynn Higgins-Stirrup, Lumír Hladík, Valentina Iancu, Nicu Ilfoveanu, Jacob Korczynski, Matthew Kyba, Marianne Lanavère, Adina Mocanu, Shani K. Parsons, Ștefan Rusu, Soft Turns / Sarah Jane Gorlitz & Wojciech Olejnik, Iulia Toma & Claudiu Cobilanschi, Joani Tremblay, Livia Ungur & Sherng-Lee Huang.

PROGRAM:

Lecția naturii (I)

Expoziție deschisă în perioada 04 – 12 noiembrie 2016
Vernisaj și tur ghidat: vineri, 4 noiembrie, între orele 18:00 – 21:00

Galeria Posibilă, Strada Popa Petre, nr. 6, București
orar de vizitare: joi – sâmbătă, 16:00 – 20:00
www.posibila.ro

Lecția naturii (II)

Lansare catalog-insert (online): sâmbătă, 5 noiembrie 2016


Lecția naturii (III)

Expoziție deschisă în perioada 07 – 12 noiembrie 2016
Vernisaj și tur ghidat: luni, 7 noiembrie, între orele 18:00 – 21:00
Oranjeria Tranzit, tranzit.ro/ București, Strada Gazelei, nr. 44, sector 4, București
orar de vizitare: marți, joi, 16:00 – 20:00; miercuri, 16:00 – 21:00; vineri și sâmbătă, 15:00 – 19:00
http://ro.tranzit.org/en/calendar/bucuresti

Lecția naturii (IV)

Conferințe și dialoguri. Participanți: Marianne Lanavère, Joani Tremblay, Florin Ghenade, Matei Câlția. Marți, 8 noiembrie, între orele 18:00 – 20:00
CEREFREA / Villa Noël, Strada Émile Zola, nr. 6, București
http://www.villanoel.ro

Lecția naturii (V)

Prezentare oferită de Ștefan Rusu (curator, editor, artist): miercuri, 9 noiembrie, între orele 10:00 – 12:00
Universitatea Națională de Arte București / Departamentul Imagine Dinamică și Fotografie, Strada G-ral Budișteanu, nr. 19, București
www.unarte.org

Lecția naturii (VI)

Lansare de carte: Lucian Bran, Borrowed Territories, în prezența artistului, a autorilor Magda Radu, Augustina Stanciu, Monica Stroe și Bogdan Iancu, și a echipei: grafician, Alin Cinca; coordonatori, Alexandra Manole și Matei Câlția. Sâmbătă, 12 noiembrie, ora 19
Galeria Posibilă, Strada Popa Petre, nr. 6, București
www.posibila.ro

Bucharest Art Week este un eveniment anual organizat de Asociația pentru Promovarea Artelor Contemporane, finanțat anul acesta de AFCN, sesiunea a II-a 2016, Proiecte Culturale, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București prin Programul București, Orașul In-Vizibil și AFCN, sesiunea I 2016, Proiecte Editoriale.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Pe 24 Octombrie, Asociația Cultour vă invită să descoperiți misterele și comorile cartierului Armenesc prin turul pietonal gratuit ”Cartierul Armenesc. O oază de cultură în inima Bucureștiului”.

Haideți să aflăm istoria armenilor, impactul adus de ei în comunitățile românești și care sunt perspectivele comunității în zilele noastre, la pas, pe străzile cartierului.

Ne vedem la ora 17:30, în fața cafenelei ”Delicatese Florescu”, unde veți fi întâmpinați cu o demonstrație și o degustare de cafea tradiționlă armenească pregătită la nisip, și coniac Ararat. După aceea, vom porni într-o călătorie care explorează povești de viață ale armenilor, basme din folclor, tradiții și credințe în Biserica Armenească. Vom afla istorii ale străduțelor, vom descoperi Casa Melik – cea mai veche casă locuibilă din București, povestea cafelei armenești și multe altele.

cartierul-armenesc-o-oaza-de-cultura-in-inima-bucurestiului

La final de tur, la Lente & Șotron, vă invităm să participați la următoarea parte din ”Seara Armenească”, eveniment din cadrul Tea & Coffee Festival. Expoziție de fotografie adusă de Uniunea Armenilor din Romania, Photo Corner cu costume și accesorii tradiționale, atelier de caligrafie, proiecții de film și multe alte surprize vă vor aduce mai aproape de cultura armenească, totul într-un cadru extraordinar.

Cum puteți participa?

Sunteți așteptați să vă alăturați grupului la fața locului. Rezevarea nu este obligatorie, dar pentru a estima mai bine numărul participanților, apreciem anunțarea prezenței în prealabil. Pentru întrebări și rezervări, ne puteți contacta la: info@asociatia-cultour.ro

Cine sunt ghizii?

Echipa Asociației Cultour este formată din ghizi pasionați de oraș și de oameni mereu deschiși să afle mai multe informații. Echipa noastră dorește să împărtășască tuturor curioșilor cât mai multe despre București.

De ce facem aceste tururi gratuite?

Dezvoltarea acestor trasee este o continuare a proiectelor Asociației Cultour destinate inițial turiștilor și își propune să aducă descoperirea urbană și istoria mai aproape de sufletul oamenilor, fie localnici, fie oaspeți. Echipa noastră are ca scop promovarea potențialului turistic și a valorilor locale prin încurajarea turismului responsabil și accesibil tuturor. De asemenea desfășurăm tururi gratuite și activitați de descoperire urbană în limba română cu diferite ocazii și tematici.

Durata: aproximativ 2 ore.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

 

Luna februarie ……ultima luna de iarna! …. primii fiori de primavara. Inimioare, trandafiri si bomboane fine de ciocolata. Luna indragostitilor! Voi ce parere aveti : Valentines Day sau Dragobete? Indiferent de alegere, cand exista iubire o putem exprima si in fiecare zi, nu-i asa ? In schimb, daca doriti sa cunoasteti legenda zeului tineretii, al veseliei si al iubirii, Dragobete,  va invitam sa dedicati cateva minute din timpul Dvs. pentru a parcurge urmatorul articol Traditii si superstitii de Dragobete. Noua ni s-a parut interesant! Va dorim sa petreceti un timp minunat , alaturi de persoanele unice si speciale din viata voastra! si amintiti-va ca in luna februarie „De Dragobete se saruta fetele” !!!

Ps: Articolul va fi actualizat pe toata durata lunii ! Din cand in cand va rugam sa il consultati pentru a fi la curent cu ultimile noutati! Daca v-a placut, va rugam sa lasati un comentariu sau sa ne apreciati cu un Like ! Multumim!

inima2

La Moara cu noroc & OrizontLuni, 1 Februarie, ora 18.00, Proiecție eveniment în prezența actorilor la Cinema Muzeul Taranului, Studio Horia Bernea. Eveniment realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei. La Moara cu noroc Regie: Victor Iliu, 1955, România, dramă, 108 min. Dramă psihologică, ecranizare după nuvela „Moara cu noroc” de Ioan Slavici. Intrare liberă în limita locurilor disponibile. Detalii 

„O intamplare ciudata cu un caine, la miezul noptii”, „Nebun din Dragoste”, Dineu cu prostii” sau „Cinci femei in tranzitie” sunt doar cateva dintre titlurile pieselor de teatru ce se vor juca in luna februarie la Teatrul National Bucuresti. Daca nu ati vizitat inca TNB se organizeaza pe 1 Februarie si o serie de tururi ghidate. Dar va lasam sa descoperiti toate detaliile despre programul complet Aici

Zilele Culturii Iraniene – Ambasada Republicii Islamice Iran în colaborare cu Muzeul Național al Țăranului Român și MEPEI vă invită, în perioada 2 – 7 februarie 2016, să participati la o serie de evenimente menite să aducă mai aproape de publicul român cultura și arta persană. Expoziție de artă plastică, Expoziție de artă tradițională și artizanat, Workshop-uri, Proiecții de film. Program

Road movies spaniole – o serie de proiectii inima2cinematografice vor avea loc în fiecare marţi , incepand cu data de 2 februarie, de la ora 19.00 la Institutul Cervantes din Bucureşti,(Bd. Regina Elisabeta, 38), Sala Auditorium . Această serie de proiecţii de film conţine lungmetraje selectate pentru diversitatea lor atât temporală, cât şi tematică sau geografică şi care tratează teme precum pluralitatea culturii spaniole, alteritatea, lumea văzută dincolo de stereotipii. Intrarea este liberă în funcţie de numărul de locuri disponibile.  Sunteti rugati sa va rezervaţi locul la adresa de e-mail: cultbuc@cervantes.es Program complet

Miercuri, 3 februarie, de la ora 19:00, Librar pentru o zi revine cu Alexandru Tomescu! Campania „Librar pentru o zi” a debutat in noiembrie 2014, si aduce in prim-plan oameni de cultura, muzicieni, actori, modele, toti manati de acelasi lucru: pasiunea pentru citit, intr-un efort colectiv de a reinvia dragostea oamenilor pentru cartile tiparite. Libraria Bizantina, Str. Bibescu Voda 20, sector 4, (langa Piata Unirii). 

When Violin Meets Guitar – HORIA & FLORES – Stagiunea Muzicala „Iosif Sava” 2015-2016 a Fundatiei ACCUMM- 3  Februarie, ora 19.00, Muzeul Municipiului Bucuresti – Palatul Sutu, In program lucrari de: Vivaldi, Enescu, Queen, Led Zeppelin, Deep Purple, Pink Floyd . INTRAREA LIBERA

Prima seara japoneza din acest an, de la Libraria Humanitas de la Cismigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) va avea loc Joi, 4 februarie, ora 19.00. Vor fi prezenti Dana Jenaru, Ana Maria Caia, Cosmin Ciotlos si Serban Georgescu. Intalnirea este dedicata romanului „Tara zapezilor” de Yasunari Kawabata, una din cele mai frumoase carti ale literaturii japoneze moderne. In partea a doua a evenimentului se va discuta despre evolutia dansului ca arta in traditia japoneza si in cea europeana. Accesul la eveniment se face pe baza unei rezervari la numarul de telefon 021 311 40 01 sau la adresa de email cismigiu@humanitas.ro, in limita celor 80 de locuri disponibile

În perioada 4-7 Februarie 2016, la sediul ICR din inima2Aleea Alexandru numărul 38, se va desfășura prima ediție a Festivalului Internațional Orașul și Literatura.  Festivalul urmărește promovarea prozei contemporane în spațiul public. Participă scriitori din România, iar nvitați speciali ai festivalului sunt actorul Marcel Iureș, care va prezenta una dintre serile festivalului și fotograful Andrei Păcuraru, care va expune o serie de portrete ale autorilor prezenți. Detalii Eveniment

„Tata Moşu – o poveste interbelică” în benzi desenate. Tata Moșu este uimitoarea poveste a unui hoț de buzunare! Primul roman grafic în care autorul textului, autorul benzii desenate şi subiectul sunt româneşti. Lansarea romanului va avea loc joi, 4 februarie 2016, ora 17:00, la Grand Hotel Continental, Bucureşti.  Invitaţi speciali: Excelenţa Sa Vladimír Války, Ambasadorul Republicii Cehe la București, și Vlad Niculescu, Manager al Librăriei Anthony Frost. Info

Începând cu data de 4 Februarie 2016, orele 18:00, galeria Labyrinth din Str Mendeleev , nr I D 7-15, va găzdui expoziția de pictură – „Arc peste timp”! Artiști expozanți: Liviu Cihodaru și Luminița Gliga. Vernisajul va avea loc joi, 4 februarie, ora 18. Prezintă criticul de artă dr. Marius Tița. Detalii

Pentru ca in luna februarie 2016, Muzeul Țăranului Român împlinește 26 de ani de la (re)fondarea sa sunteti invitati să treceți pragul muzeului în zilele de 5, 6 și 7 februarie, între orele orele 10 și 18. Intrarea este liberă. 

Începând cu 5 februarie 2016, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București va deschide în sediul din Gabroveni o expoziție dedicată aniversării a 100 de ani de dadaism, realizată de Erwin Kessler, cu lucrări din colecția familiei Emilian Radu: TZARA.DADA.ETC. Vernisajul va avea loc vineri, 5 februarie, de la ora 18:00. Expozitia va fi deschisa până pe 26 aprilie 2016, între orele 14:00-22:00, la ARCUB (Str. Lipscani nr. 84-90) si face parte din seria evenimentelor prilejuite de candidatura orașului București la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021. Mai multe detalii Despre evenimentele lunii februarie ce se vor desfasura la ARCUB puteti afla Aici .

inima2Lansarea cărții (In)decizii – de Cristina Zarioiu și sesiune de autografe. Un roman al deciziilor, al indeciziilor luate uneori rațional, alteori cu sufletul, un roman al maturizării, al descoperirii. Un drum inițiatic pe care personajul principal îl parcurge. Sambata 6 Februarie , de la ora 17.00. la Carturesti Carusel – Str. Lipscani, nr 55.

Arhiva de geografie organizeaza in perioada 6-7 februarie si 13-14 februarie doua tururi ghidate avand ca subiect „Lacurile abandonate ale capitalei”, respectiv „Lacul Vacaresti”. Mai multe detalii despre itinerar, ora de intalnire si punctul de plecare puteti gasi Aici. Participarea este gratuita, dar daca doriti sa ii sustineti financiar puteti achizitiona DVD-ul pe care se află cartea „Arhiva de Geografie – volumul 1” in format electronic.

Pe 6 februarie, la ora 11.00, Biblioteca Metropolitană București dă startul unui proiect nou pentru copii cu vârste între 3 si 6 ani, „Ora de povești”.  În prima sâmbătă din fiecare lună, simultan, 16 din cele 31 de filiale ale Bibliotecii Metropolitane Bucureşti se transformă într-un loc de povestit povesti. La prima ediţie, sunt invitaţi să povesteacă celor mici – Valeria Anghelache, T.O. Bobe, Luminia Corneanu, Cristi Cotarcea, Vasile Ernu, Svetlana Cârstean, Rusanda Cojocaru, Luminița Corneanu, Adela Greceanu, Ioana Nicolaie, Mugur Grosu, Roxana Marin, Marius Matache, Katia Pascariu, Cezar Paul-Bădescu, Anca-Cristina Râpeanu, Andra Rotaru, Corina Sabău si Oana Simion. Intrarea este gratuităMai multe informatii

Concert Camerata Regala – Sâmbătă, 6 februarie, ora 19:00, Ateneul Român – STAGIUNEA REGALA Dirijor: Horia Andreescu Solist: Gabriel Croitoru Program:  P. Constantinescu – Concert pentru orchestra de coarde, C. Saint-Saens – Introducere si Rondo Capriccioso, P. Sarasate – Melodii Lautaresti (Zigeunerweisen), P.I. Ceaikovski – Souvenir de Florence. Apasa aici pentru Bilete

Lansarea cărții „Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou, tămăduitorul trupurilor și al sufletelor” – 6 februarie, ora 13.00, Teatrul Metropolis. Este o carte despre minunile făcute de Sfântul Efrem cel Nou. Toți cei care veni la lansare vor primi gratuit un exemplar al cărții. Este necesara confirmarea participarii.  INVITAŢI: ieromonah Ghenadie Mogoi, Ciprian Voicilă – scriitor, Cristina Savin, Andreea Sumanu Moderator: Nicoleta Ţintea. Info

„Iubeşte-mă…AMERICA!” de Claudia Motea & AL.G.Croitoru – Duminica, 7 februarie, ora 19.00, Teatrul Arte dell’Anima. Iubeşte-mă…AMERICA! evocă povestea fascinantă a unei actriţe din Romania, Stela, care proaspăt ajunsă pe meleagurile Americii, întâmpină peripeţiile de adaptare, specifice oricărui emigrant din lume.  Spectacolul a fost premiat în America şi în România cucerind publicul spectator atât prin conceptul său inedit de teatru-film, fiind o îngemănare între arta teatrală şi arta filmică, cât şi prin jocul actriţei româno-canadiene Claudia Motea, care interpretează nu mai puţin de opt personaje cu vârste între 25-80 de ani, sub bagheta regizorală a maestrului AL.G.Croitoru. Detalii

inima2Un nou „Act-Jazz” al Stagiunii de Jazz organizate de Radio România Cultural în coproducţie cu Orchestrele și Corurile Radio şi Teatrul Act se va consuma pe 10 februarie 2016, la ora 19,00, în deja obişnuita ambianţă nonconformistă de pe Calea Victoriei nr.126. George Natsis – pian, Adrian Mircea Flautistu – contrabass și Vlad Popescu – baterie se reîntâlnesc în sala Teatrului Act pentru a face un recurs muzical la memorie. Mai multe detalii!

Sunteti pasionat de pescuit sau vanatoare ? Romexpo a pregatit in perioada 12-14 februarie expozitia Fishing & Hunting EXPO ce isi propune o nouă abordare a conceptului de expoziție de pescuit și vânătoare, educarea publicului țintă precum și reuniunea celor mai importanți producători și distribuitori de echipamente specifice pentru pescuit, vânătoare și articole sportive. Programul de vizitare este intre orele 10.00-18.00 iar pretul unui bilet de 30 RonInfo

Teatrul de Magie va asteapta duminica, 14 februarie ora 18:00 , la premiera spectacolului ”Lumea Magiei’‘. Locatia? …. Universitatea Populara Ioan I Dalles, bulevardul Nicolae Balcescu nr 18, pretul unui bilet?….. este de 20 de lei. Un spectacol de magie pentru copii 100% interactiv. Info si bilete

Daca sunteti INDRAGOSTITI…de bicicleta!!! va invitam sa participati pe 14 februarie la un traseu inedit . Locul „indragostirii” initiale: Parcul Izvor Ora intalnirii: 11.45, Ora plecarii: 12.00. Un eveniment organizat și susținut de grupul „Adevărații VeloPrieteni” Despre eveniment

Body Mind Spirit Expo, ajuns la cea de-a XIX-a editie, este cel mai mare eveniment dedicat dezvoltarii personale, sanatatii si frumusetii. Editia de anul acesta  se va desfasura la Sala Palatului din Bucuresti in perioada 19 – 21 Februarie 2016. Timp de 3 zile vizitatorii au din nou sansa de a participa la cele mai interesante workshop-uri, de a-si descretii fruntile in cadrul programului artistic si de a descoperi cele mai noi trand-uri in ceea ce priveste sanatatea si frumusetea. INTRAREA LIBERA!

inima2Expozitie „Casa Muzelor -pictura, grafica si portelan” – Corina Chirila, Cristina Eremia, Adina Ispas – Cercul Militar , 18 – 29 Februarie 2016. Feminitate poezie si iubire in univers sau mitul poetului fara stea de la Sappho la Eminescu.

Prima operetă montată vreodată la Opera Comică pentru Copii va avea PREMIERA pe 20 și 21 februarie. Inspirată din „Mam’zelle Nitouche” – prima operetă din repertoriul liric universal – „Hapciu în RE major” are toate ingredientele care aduc zâmbetul, dar și hohotul de râs pe chipul spectatorilor de toate vârstele.  Biletele sunt disponibile aici

Pentru luna Februarie Bounty Fair a pregatit doua targuri speciale: Editia de Dragobete: “Iubeste romaneste!”, in weekendul 20-21 februarie 2016 Detalii  si Editia de Martisor: “Martisorul romanesc!”, weekendul 27-28 februarie 2016 Info Ambele evenimente se desfasoara la Casa Universitarilor in intervalul orar 10.00-19.00.

“Ne daţi ori nu ne daţi?” – o nouă premieră a Teatrului Nostru, în colaborare cu Atelier Alternativ al Teatrului de pe Lipscani. E comedie? E dramă? Să fie comedie neagră? Sau dura realitate? Veniti sa aflati pe data de 21 februarie , incepand cu orele 19.00 , pe Strada Lipscani, nr 53. Aflati mai multe

inima2Festivalul de Spiritualitate, Medicina Alternativa si Terapii Complementare va avea loc in perioada 25-28 Februarie la Romexpo . Organizatorii va vor dezvalui calea catre o viata sanatoasa si un mod de viata echilibrat. Veti avea ocazia de a participa la evenimentele conexe festivalului: conferinte, workshop-uri, demonstratii pe teme de actualitate care reflecta ultimele tendinte in medicina alternativa. In aceiasi perioada se va desfasura si Targul de Turism al Romaniei! Program Complet

Gigi Căciuleanu Romania Dance Company va prezenta din nou „UN MINUT DE DANS sau UF !!!”, pe 26 și 27 februarie 2016, la Teatrul Mic, orele 20:00. Cel mai important coregraf de origine română, Gigi Căciuleanu, debuta în urmă cu o jumătate de secol ca dansator pe scena Teatrului Mic, sub îndrumarea lui Miriam Răducanu. Biletele se găsesc la Teatrul Mic, în reteaua Eventim (magazinele Orange, Vodafone, Germanos, Domo, librăriile Cărtureşti, Humanitas, benzinăriile OMV şi Carrefour) şi online pe http://www.eventim.roDetalii

Muzeul Naţional al Ţăranului Român vă aşteaptă în perioada 26 februarie – 1 martie 2016 la Târgul Mărțișorului. Si in acest an la targ puteti gasi o ofertă bogată prin unicitatea, creativitatea și diversitatea mărțișoarelor. Orarul târgului: 10:00 – 18:00 Loc de desfășurare: curtea interioară a MNȚR, sala Acvariu, holul de intrare – Studioul Horia Bernea. Program complet

Cel mai mare targ de nunti din Romania isi deschide portile pentru Mirii Anului 2016 intre 26 si 28 Februarie. Cea de a XVII-a editie a Targului de Nunti Ghidul Miresei se va desfasura in celebra Cupola Romexpo din Centrul Expozitional Romexpo Bucuresti  Detalii

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

LOGO Bucharest Cultural Events

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

Ne-am plimbat pe stradutele incarcate de istorie  din jurul Bisericii Armenesti…. Sambata 17 Octombrie 2015! Nu ne-am plimbat singuri, ci impreuna cu oameni care au dorit sa afle mai multe despre comunitatea armeneasca, despre obiceiurile si traditiile armenilor, oameni care au dorit sa descopere orasul prin detaliile constructiilor si memoria locurilor, oameni care au dorit un spatiu alternativ de promenada in Bucuresti.

Tur ghidat Armeneasca1

„La pas pe la Armeneasca” a fost un tur ghidat experimental organizat de A.R.C.E.N – Asociatia Romana pentru Cultura si Normalitate, „experimental” pentru ca a fost redactat și conceput împreuna cu un grup de 30 de elevi selectați dintr-o serie de licee din București ….si …..Da ! am aflat lucruri interesante.

In aproximativ o ora si jumatate am descoperit primi armeni veniti in Bucuresti si comertul cu delicatese pe care il realizau, am aflat istoriile celor mai celebrii armeni Manuc Bei, Iacom Melik sau Jeni Acterian, ni s-a dezvaluit peisajul care imbina arhitectura modernista interbelica cu arhitectura romaneasca a imobilelor din perioada anilor ’20 – ’40.  Despre primul lacas de cult armenesc , Biserica Varatia aflata langa magazinul Cocor stim acum ca a durat 48 de ani sa fie construita iar prima piatra de temelie a fost pusa in anul 1581.

Iacob Melik este arhitectul care a inaugurat Stilul Neoromanesc la noi , cateva detalii despre casa in care a locuit, actualul muzeu Theodor Pallady din str. Spătarului nr. 22, cea mai veche casă existentă şi astăzi în Bucureşti aflati urmarind legatura https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/videos/vb.423947761067692/795687297227068/?type=2&theater

Despre obiceiuri si traditii am auzit ca in acea perioada tur Armeneasca1bucurestenii care nu detineau o locuinta  aveau naravul de a se muta de doua ori pe an, de Sfantul Dumitru si de Sfantul Gheorge ,alegerea locuintei revenind partii feminine a familiei ce dispunea de mai mult timp liber. Cand un armean pleca intr-o calatorie , membrii familiei ramasi acasa obisnuiau sa arunce cu apa in urma acestuia si sa spuna: „Ca apa sa te duci, ca apa sa vi!” iar la botez , mama nu avea voie sa-si vada pruncul.

In stilul arhitectural al perioadei se observa lipsa gardurilor din jurul caselor iar trotuarul era parte componenta a locuintei, promovadu-se in acest fel transparenta si comunicarea stransa intre oameni.  Strada devenea o adevarata chermeza in zi de sarbatoare si noptile de vara o promenada invaluita de romante, tango-uri si euforie la inceputul secolului XIX si perioada interbelica . Ce timpuri frumoase !!!

Traseul „”La pas pe la Armeneasca” a incheiat sezonul plimbarilor A.R.C.E.N. prin Bucuresti din acest an si s-a desfasurat pe strazile Armeneasca, Rafael Sanzio, Spatarului, Corbeni, Silvestru, Popa Rusu, Bocșa, având 7 opriri. Stim ca A.R.C.E.N. va pregati si numeroase surprize pentru sezonul rece asa ca va invitam sa ii urmariti pe retelele se socializare pentru a fi la curent cu ultimile noutati. O saptamana frumoasa va doresc!

tur Armeneasca

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

LOGO Bucharest Cultural Events

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents