Posts Tagged ‘Treasure Hunt „Orchestra de aur a OCC”’

Din 24 martie, Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii, îi invită pe micii spectatori să o reîntâlnească pe „Micuța Dorothy” în musicalul de mare succes al OCC, la Sala Mare. Spectacolul este realizat de aceeași echipă de reație care a pus în scena recenta premieră a musicalului „Gulliver”: regizoarea Antoaneta Cojocaru și scenograful Vladimir Turturică. În stagiunea 2016-2017, povestea lui Dorothy și a prietenilor ei, pe muzica lui Marius Țeicu și libretul Silviei Kerim, a fost văzută de 12.500 de spectatori în cadrul celor 32 de reprezentații de pe scena Sălii Mari. În luna martie sunt programate 10 reprezentații ale spectacolului „Micuța Dorothy”, care va ajunge astfel la un total de peste 50 de reprezentații.

Pe 20 martie, spectatorii din Brașov sunt invitați să vadă un spectacol cu și despre tineri al Operei Comice pentru Copii: „Joc și Rock”, în regia maestrului Cristian Mihăilescu, bazat pe opereta „Crai Nou” de Ciprian Porumbescu. Spectacolul va avea loc de la ora 19:00 la Teatrul „Sică Alexandrescu”, iar intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Premiera baletului „Fata babei și fata moșului

Din 1 aprilie, Opera Comică pentru Copii prezintă o nouă poveste a lui Ion Creangă: baletul „Fata babei și fata moșului”, realizat de coregraful Mihai Babușka. Aceasta este a patra adaptare a unui text de Creangă, după succesele spectacolelor de teatru „Punguța cu doi bani” (51 reprezentații, 5.000 spectatori de la premiera din 2016), „Ivan Turbincă” (48 reprezentații cu 4.500 spectatori) și „Harap Alb” (45 reprezentații cu 4.200 spectatori). Fata cinstită a moșneagului, fata cea rea a babei, baba și moșul, împreună cu personaje fantastice, traduc în dans celebra poveste, într-o miniatură coregrafică dedicată iubitorilor baletului, dar și celor care îndrăgesc basmele copilăriei.

Afis - Fata Babei si Fata Mosului

„Esențial pentru mine este ca spectacolul, dincolo de mesaj, să aibă suflet. Indiferent că-n sală sunt copii sau maturi, balerinii trebuie să înlănțuie mișcări care să transmită o stare. Altfel, toată desfășurarea de pe scenă se rezumă doar la o etalare tehnică… Avem nevoie de artă cu suflet care să aibă conținut. În <<Fata babei și fata moșului>> se dansează cu pasiune, într-o concentrare de mișcări care țin loc de text, pentru ca spectacolul să fie ușor de înțeles de către cei mici”, spune Mihai Babușka, cel care semnează regia și coregrafia spectacolului.

Primăvara jucăriilor la OCC

Opera Comică pentru Copii a dat startul unei noi campanii de strângere a jucăriilor destinate copiilor din medii defavorizate sau din centre de plasament. „Primăvara jucăriilor la OCC” se desfășoară între 1 martie și 15 mai, perioadă în care bucureștenii sunt invitați să doneze jucării în bună stare pe care să le aducă direct la urna de la intrarea Operei Comice, Calea Giulești nr. 16. Cele peste 1500 de jucării strânse în cea de-a șasea ediție a campaniei J.O.C. încheiată pe 31 decembrie 2017 au fost donate copiilor de pe Pirită, o comunitate mărginașă de lângă orașul Baia Mare. „Jucăriile adunate de Opera Comică pentru Copii, cu ocazia spectacolelor de Crăciun, au ajuns la copiii din comunitățile marginalizate din Baia Mare. Copiii care merg la grădiniță au fost foarte bucuroși! Înainte de vacanță o să-i recompensăm pe școlari, iar restul jucăriilor le vom păstra pentru zilele de naștere ale copiilor care, de obicei, nici nu știu că-i ziua lor. Mulțumim tuturor! ” (Claudia Costea, asistent social)

Până pe 10 aprilie continuă concursul aniversar cu 2018 premii al Operei Comice pentru Copii – Treasure Hunt „Orchestra de aur a OCC”. Participanții pot câștiga un city break la Milano, bilete la spectacolele din acest an, abonamente pentru stagiunea 2018-2019 și produse personalizate din magazinul OCC. Cei interesați să participe sunt invitați să urmărească toate mediile de comunicare și să observe cât mai multe indicii (fotografii sau cuvinte care denumesc instrumente muzicale) prezente în materialele de promovare ale Operei Comice pentru Copii: afișele spectacolelor, articole de presă, spoturi audio și video etc). Înscrierile se fac prin completarea formularului online pe site-ul www.operacomica.ro. Concursul marchează sărbătorirea a 20 de ani de existență a singurei opere comice pentru copii din lume. Zilele acestea a apărut revista trimestrială a OCC, cu un instrument muzical pe copertă. L-ai identificat?

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar peste 12.000 de spectatori. Pentru stagiunea 2017-2018 sunt programate deja peste 600 de reprezentații, dintre care 19 premiere.

Orchestra de Aur a OCC: Știai că „Flautul Fermecat” este cea mai populară opera a lui W. A. Mozart?

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE 

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Reclame

La începutul lunii martie, Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii, prezintă o nouă premieră: musicalul „Gulliver”, pe muzica lui Marius Țeicu și libretul Silviei Kerim. După succesul extraordinar cu musicalul „Micuța Dorothy”, care a avut 32 de reprezentații cu casa închisă în stagiunea trecută, echipa de creație Antoaneta Cojocaru – regie și Vladimir Turturică – scenografie, se întoarce la Opera Comică pentru Copii cu un nou spectacol. Musicalul „Gulliver” va avea avanpremiera pe 2 martie și premierele pe 3 și 4 martie, la Sala Mare.

În a doua parte a lunii februarie, „luna baletului la OCC”, micii spectatori sunt așteptați să vadă cele mai îndrăgite producții la Sala Mare și Sala UnderGrant. Pe 24 și 25 februarie vor avea loc 4 reprezentații ale baletului „Cenușăreasa”, realizat de Corina Dumitrescu, iar la Sala UnderGrant se va juca „Eliza, micuța florăreasă”, o adaptare coregrafică după „Pygmalion – My fair lady” de George Bernard Shaw, în regia și coregrafia lui Mihai Babușka. La Salonul Mozart copiii vor avea ocazia să călătorească în capitala Marii Britanii, cu „Nino la Londra”, în primul spectacol în limba engleză al Operei Comice pentru Copii

Afis_Gulliver

În perioada următoare continuă concursul aniversar al Operei Comice pentru CopiiTreasure Hunt „Orchestra de aur a OCC” – cu 2018 premii. Participanții sunt invitați să urmărească toate mediile de comunicare și să observe cât mai multe indicii (fotografii sau cuvinte care denumesc instrumente muzicale) prezente în materialele de promovare ale Operei Comice pentru Copii: afișele spectacolelor, articole de presă, spoturi audio și video etc. Înscrierile se fac prin completarea formularului online pe site-ul www.operacomica.ro. Cele 2018 premii puse în joc constau în bilete la spectacolele din acest an, abonamente pentru stagiunea 2018-2019 și produse personalizate din magazinul OCC, iar marele premiu constă într-un city break la Milano pentru o familie. Concursul se desfășoară până pe 10 aprilie și marchează sărbătorirea a 20 de ani de existență a singurei opere comice pentru copii din lume. Tu ai găsit vreun instrument muzical săptămâna aceasta?

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar peste 12.000 de spectatori. Pentru stagiunea 2017-2018 sunt programate deja peste 600 de reprezentații, dintre care 19 premiere.

Orchestra de Aur a OCC: Știai că 16.500 de spectatori au văzut opera „FLAUTUL fermecat” de la premiera din 2015?

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!