Posts Tagged ‘tineri’

Casa de Cultură a Studenților din București se află la ceas aniversar în acest an: 80 de ani de existență și activitate continuă păstrând aceeași menire: de  a contribui la educația non formală a tinerilor. În toate formele de manifestări cultural artistice și educative pe care le organizează Casa de Cultură a Studenților din București nu a dărâmat tradiții culturale ci a reușit să fructifice experiența generațiilor trecute adaptându-se vremurilor și transformărilor intervenite în societatea românească după anul 1989.

css

Cu acest prilej, Casa de Cultură a Studenților din București propune publicului larg în luna noiembrie 2017 momente artistice variate, îmbinând evenimentele de tradiție cu cele din prezent. 

Astfel, seria de evenimente a lunii noiembrie, va debuta vineri, 3 noiembrie 2017, pe scena sălii mari, începând cu ora 19:00, cu un spectacol de muzică contemporană, susținut de Corul de Copii Radio și Corul Sound.

Concertul face parte dintr-un proiect amplu, intitulat “Can you hear me?” și reprezintă un mozaic coral cu lucrări ce aparțin unor autori contemporani din sec. XX și XXI, inițiat de Corul Sound de la Casa de Cultură a Studenților București și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Poster_can you hear me

Intrarea publicului este liberă în limita locurilor disponibile.

Programul manifestărilor culturale prilejuite de aniversarea a 80 de ani de existență va continua astfel:

  • Sâmbătă, 4 noiembrie 2017, ora 21:30 – spectacol al Teatrului Studențesc ”Podul” – The blue R/mOOn/M după  „The blue room” de David Hare;

  • Joi, 9 noiembrie 2017, ora 19:00 – Cenaclul de muzică și poezie ”Marin Preda”;

  • Vineri și sâmbătă – 10 – 12 noiembrie 2017, ora 19:30– concerte de muzică veche (”Mica săptămână de muzică veche”), un proiect inițiat de Grupul de Muzică medievală și Tradițională ”Truverii” din Casa de Cultură a Studenților din București;

  • Marți, 14 noiembrie 2017, ora 18:30- vernisajul expoziţiei şi prezentarea celui de-al 10-lea catalog intitulat  „Dobrogea la răscrucea timpurilor” din cadrul proiectului Romania Student Tour -program naţional de redescoperire şi promovare a valorilor patrimoniului natural şi cultural;

  •  Miercuri, 15 noiembrie 2017, ora 19:00 – Open-Mic de idei, poezie și dichis  – eveniment cultural de revitalizare a poeziei, fabulei, povestirii, zicătorilor, vorbelor de duh;

  • Joi, 16 noiembrie 2017, ora 19:00 – Spectacol muzical-literar, un spectacol-remember al intensei scene muzicale a anilor 1956-2017 reprezentată de Casa de Cultură a Studenților București, „Preoteasa” cum o stiu cei mai mulți, în cei 80 de ani de existență;

  • Sâmbătă, 18 noiembrie 2017, ora 19:30 – Muzică live “Soft & Hard” –  un spectacol susținut de un grup de tineri artiști a căror colaborare a început de la pasiunea comună pentru muzică;

  • Luni, 20 noiembrie 2017, ora 18:00 – retrospectivă de muzică folk, rock, jazz, pop concepută de Doru Ionescu- realizator TVR, un show multimedia, o seară aniversară dedicată artei care constituit dintotdeauna primul și cel mai simplu și eficace cârlig în educația culturală a tinerilor – muzica pop-rock, folk și jazz. Foarte multe fotografii de epocă în legătură directă cu activitățile muzicale din CCS București sunt din arhiva Cineclubului StudFilm coordonat de Emilian Urse, cineclub care a împlinit în acest an 60 de ani de la înființare;

  • Miercuri, 22 noiembrie 2017, ora 19:00 – concert de muzică canto și chitară cu elevii cursului coordonat de Ana Pop – Nicola și Bebe Astur de la Casa de Cultură a Studenților din București;

  • Joi, 23 noiembrie 2017, ora 19:30– spectacol de folclor cu unul dintre primele ansambluri folclorice de amatori din țară, ansamblul folcloric ”Doina”, înființat în anul 1963 la CCS București;

  • Vineri sâmbătă și duminică, 24-26 noiembrie 2017 – Festivalul Naţional Studenţesc de Teatru al Absurdului “Eugène Ionesco” –  la care vor participa trupe de teatru studențesc care activează în casele de cultură ale studenților;

Mai multe detalii sunt disponibile pe http://www.ccs.ro/ sau pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/CCSBuc/

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Anunțuri

Proiectul „Profesii creative: atunci si acum”, un proiect marca Formare Culturala, promoveaza in mediul online cinci profesii creative, din perspectiva istorica si a provocarilor prezentului, ambele raportate la specificul spatiului romanesc. Proiectul, inceput in iulie 2017, consta in 10 interviuri video cu profesionisti romani din domeniul cultural si materiale de cercetare care prezinta profesiile acestora din perspectiva istorica, toate disponibile online.

Proiectul se adreseaza in special tinerilor din Romania care aspira sa lucreze sau sunt practicieni aflati la inceput de drum in industriile culturale si creative. Nucleul proiectului este reprezentat de 10 materiale video cu profesionisti din 5 domenii creative: arhitectura, curatoriat, fotografie, management cultural si regie. Materialele video sunt insotite de materiale-text bazate pe cercetarea dezvoltarii profesiilor respective acum o suta de ani la inceputurile Romaniei moderne.

In debutul secolului XX, in spatiul romanesc isi derulau activitatea primele femei arhitect (Virginia Haret, Henrieta Delavrancea) si tot atunci fotografia era sustinuta de lucrarile unor exponenti ai minoritatilor nationale (unguri, germani, evrei). Inaintea primului razboi mondial, odata cu dezvoltarea primelor companii de teatru si cu aprofundarea studiul dramaturgiei, apar si noile profesii de regizor de teatru si de film. De-a lungul unei perioade de 100 de ani, aceste profesii creative au avut un parcurs distinct, iar proiectul de fata urmareste momentul lor de debut comparativ cu statutul actual.

Profesii creative 2017

Promovarea celor 5 profesii este facuta din punct de vedere istoric si al specificului de astazi, iar materialele video realizate – interviuri – acopera atat perspectiva istorica si antropologica, cat si perspectiva prezentului, abordand provocarile actuale ale profesiei, calitatile necesare, instrumentele practice de lucru si instrumentele de promovare pentru fiecare in parte.

Fiecarei profesii ii sunt dedicate doua materiale video, sub forma de interviuri cu profesionisti din fiecare domeniu. A fost aleasa varianta de doua materiale video per profesie, unul cu un expert senior si unul cu un tanar profesionist. Aceste doua perspective aduc informatii diferite, punctand nuante, oportunitati si obstacole ale celor care exercita aceste profesii.

Proiectul „Profesii creative: atunci si acum” raspunde unor nevoi pe care echipa programului Formare Culturala le-a identificat in spatiul cultural actual din Romania, in urma experientei si a comunicarii directe cu reteaua profesionala de peste 600 fosti cursanti si cu cele peste 7650 de persoane interesate de noutatile din domeniile culturale si creative.

Interviurile video si articolele care prezinta profesiile din perspectiva istorica se pot fi consultate integral pe: http://formareculturala.ro/profesii-creative/

Interviurile sunt structurate pe domenii:

Arhitectura

Vlad Eftenie, arhitect si lector doctor https://youtu.be/03i3_hDlDNM

Tamina Lolev, arhitecta https://youtu.be/-g3uheU7KNU

Curatoriat

Cosmin Nasui, curator si cercetator https://youtu.be/lqRkGi7LB_U

Raluca Baloiu, curatoare https://youtu.be/-Y-MmOVtD6Y

Fotografie

Iosif Kiraly, artist vizual, fotograf si profesor https://youtu.be/ax9ySulC52o

Miluta Flueras, fotograf https://youtu.be/kX9SxWikfHw

Management cultural

Andreea Grecu, expert cultural https://youtu.be/dSZ-Id5vqRs

Jean-Lorin Sterian, manager cultural https://youtu.be/_KAOf4YMbzw

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Opera Fringe Festival,  primul festival de operă independentă , va avea loc între 19 – 25 septembrie la Centrul Cultural Casa Artelor (Bulevardul Mircea Vodă nr. 5).

Opera Fringe Festival” este un festival de tip unic in Romania care își propune să încurajeze atât tinerii artiști cât și publicul să aleagă o nouă alternativă. Necesitatea de la care a pornit proiectul constă în faptul că anual peste 150 de tineri termină Conservatorul, iar operele de stat scot foarte rar la concurs un post pentru aceștia. Așadar, urmărind cum se dezvoltă conceptul de teatru independent, atât în București, cât și în țară, organizatirii vor sa lanseze pe scena culturală ideea că opera este un domeniu în care segmentul independent nu s-a manifestat încă din lipsa de inițiativă și de fonduri.

si-eu-merg-la-opera-fringe-festival-cover

Prin organizarea acestui festival, se  doreste expunerea si promovarea tineriilor artiști, dându-le ocazia să iși valorifice potențialul și spiritul creator într-un context mai liber. Toți concurenții selectați, vor putea participa gratuit la workshop-uri de actorie, mișcare scenică, management cultural și PR cultural.

Festivalul se deschide luni 19 septembrie cu o Conferință de presă și un spectacol recital invitat. Pe durata celor șapte zile de festival vor fi prezentate publicului spectacolele înscrise în competiție – spectacole din București, Iași și Cluj – urmând ca la finalul festivalului, în cadrul unei Galei să se premieze cele mai bune spectacole. Membrii juriului pentru prima ediție sunt: Claudia Codreanu, Ștefan Neagrău, Cătălina Antal.

Totodată, la finalul festivalului, va avea loc o Conferință dezbatere a conceptului de Operă Independentă. Această conferință de final are rolul de a crea o punte deschisă pentru noi colaborări, dar și de a iniția o comunicare directă între antreprenori culturali, regizori sau specialisți în sectorul cultural și interpreți, discuție menită să genereze întrebări și concluzii de ambele tabere.

afis-oficial-opera-fringe-festival-2016

PROGRAM Opera Fringe Festival 2016

19 septembrie 12:00 Conferință de presă

20:00 Spectacol „În principiu femeile mor”, spectacol invitat.

20 septembrie 20:00 Spectacol „La serva Padrona”, Ba0 min.

20:00 Spectacol „Motanul încălțat”, București, 70 minm.

22 septembrie 20:00 Spectacol „Hansel și Gretel”, Iași, 60 min.

23 septembrie 14:30 Spectacol „Povestea Micului Pan”, București, 75 min.

20:00 Spectacol „Căsătoria secretă”, Iași, 120 min.

24 septembrie 14:30 Spectacol „Dido și Aeneas”, București, 60 min.

20:00 Spectacol „2%”, Cluj, 80 min.

25 septembrie 12:00 Conferință dezbatere

17:00 Gala de premiere

Opera Fringe Festival” este un proiect inițiat de Asociația Beneva în colaborare cu Teatrul Mignon și MaxMadia Production, în parteneriat cu Casa Artelor și este finanțat de ARCUB în cadrul Programului Cultural București – Orașul in-vizibil 2016.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!