Posts Tagged ‘Sunetul Muzicii’

Reprezentații suplimentare la cererea publicului în cadrul Festivalului Enescu pentru Copii

Patru premiere cu 12 reprezentații compun programul Festivalului Enescu pentru Copii – program asociat Festivalului Internațional George Enescu 2019! Festivalul Enescu pentru Copii este conceput și pus în scenă de echipa Operei Comice pentru Copii. Spectacolele au loc în matineu, în zilele de 31 august și 1 septembrie, 7 și 8 septembrie, 14 și 15 septembrie, 21 și 22 septembrie 2019, la Opera Comică pentru Copii (din Calea Giulești, 16), în Salonul Mozart. Programul detaliat poate fi consultat pe site-ul instituției (operacomica.ro), iar biletele sunt disponibile în rețeaua bilete.ro.

Am pregătit spectacole dedicate celor mici cu lucrări atractive din programul Festivalului Enescu din fiecare final de săptămână. Cei din echipa Operei Comice pentru Copii sunt în repetiții și au pregătit o abordare cu povești incluse, prin care vor găsi, sunt sigură, un drum mai direct către mintea și sufletul tinerilor spectatori. Suntem încântați să putem participa prin acest program în premieră la extinderea conexiunii dintre Festivalul Enescu și publicul tânăr și la educarea bucuriei în receptarea muzicii clasice”, a spus Felicia Filip, Director General al Operei Comice pentru Copii.

Pian la șase mâini la spectacolul inedit „Trio Equilibrium”, în Salonul Mozart

La finalul lunii septembrie are loc premiera „Trio Equilibrium”, un spectacol cu un repertoriu bogat, format din lucrări originale pentru pian la șase mâini. Pianistele Ioana Valentina Cojuharov, Marta Claudia Băceanu Tudor și Mădălina Chiriac cântă la șase mâini lucrări muzicale din toate genurile, într-un concert de senzație din septembrie în Salonul Mozart. Premiera are loc pe 28 și 29 septembrie, iar biletele sunt disponibile în rețeaua bilete.ro.

Erus în Valea Generozității, una dintre cele mai așteptate premiere din programul Operei Comice pentru Copii

După succesul de anul trecut cu „Erus și Valea Răbdării”, călătoriile lui Erus continuă cu un nou spectacol în Sala UnderGrand a Operei Comice pentru Copii. „Erus și Valea Generozității”, în regia Anei Crăciun Lambru, înfățișează o nouă călătorie plină de peripeții și învățăminte inventată de consilierul în nutriție, Alec Blenche. Premiera are loc pe 13 septembrie, iar biletele sunt disponibile în rețeaua bilete.ro.

Copiii Von Trapp din „Sunetul Muzicii” sunt nerăbdători să își reîntâlnescă publicul

Pentru cei care nu au apucat să-l vadă încă sau pentru cei care își doresc să revadă, celebrul musical „Sunetul Muzicii”, în regia și coregrafia lui Răzvan Mazilu, revine cu cinci reprezentații în septembrie, pe Scena Mare a Operei Comice pentru Copii. „Sunetul muzicii”, creat pe baza musicalului original de Richard Rodgers și Oscar Hammerstein, are programate cinci reprezentații programate în zilele de 27, 28 și 29 septembrie, iar biletele sunt disponibile în rețeaua bilete.ro.

„Când spectatorul intră în sală, trebuie să uite tot, să dea delete la tot ceea ce ştie despre acest important reper artistic, aşa cum e „Sunetul Muzicii”. Fiecare producţie aduce ceva nou, fiecare spune aceeaşi poveste dar într-un limbaj nou, în haine noi, cu performanţe artistice unice, irepetabile. Nu e prima dată când lucrez cu copii în calitate de regizor, însă niciodată nu am avut parte de o distribuţie de copii atât de numeroasă. Marea surpriză a fost faptul că sunt mult mai bucuroşi când lucrează decât adulţii. Ştiu mult mai bine ce au de făcut şi au capacitatea de a absorbi ca un burete tot ce li se oferă. Am avut şi am nişte revelaţii extraordinare la repetiţii, mă simt un norocos”, a declarat Răzvan Mazilu într-un interviu realizat de Ioana Marinescu.

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar peste 15.000 de spectatori. În stagiunea 2018/2019 a pus în scenă 827 de spectacole vizionate de peste 200.000 de spectatori.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

În zilele de 8 și 9 septembrie, copii și adulți au trecut pragul Operei Comice pentru Copii (OCC), cu ocazia deschiderii noii stagiuni. Primăria Capitalei, prin OCC, a prezentat, în premieră, spectacolul ,,România Muzicală”, cu fragmente din cele mai frumoase creații muzicale ale unor celebri compozitori români. În perioada următoare, bucureștenii sunt invitați să descopere farmecul valsurilor în ,,Poveste vieneză”, un impresionant spectacol de balet prezentat, în premieră, la Sala UnderGrant. Celebrul musical ,,Sunetul muzicii, în regia și coregrafia lui Răzvan Mazilu, revine, începând cu 15 septembrie, la Opera Comică pentru Copii cu șase reprezentații la Sala Mare.

Această prezentare necesită JavaScript.

Sâmbătă și duminică, 8, respectiv 9 septembrie, în Salonul Mozart, Ansamblul Liric al Operei Comice pentru Copii i-a încântat pe micii spectatori și pe familiile lor cu cele mai frumoase fragmente din creația unor mari compozitori români precum George Enescu, Ciprian Porumbescu sau Iosif Ivanovici, în spectacolul ,,România Muzicală”. Sonoritățile vibrante și armoniile de o frumusețe copleșitoare au emoționat și bucurat pe cei aflați în sală, care au apreciat momentul cu multe aplauze. Luna aceasta, spectacolul va mai putea fi urmărit în zilele de 15 și 16 septembrie, de la ora 10.00, în Salonul Mozart.

Cea de-a doua premieră a lunii septembrie propune spectatorilor de toate vârstele o călătorie în frumosul oraș austriac Viena. Sâmbătă, 15 septembrie, în Sala UnderGrant, va avea loc premiera baletului ,,Poveste Vieneză” în care grația și eleganța sunt la loc de frunte. Luna aceasta, reprezentațiile sunt programate în zilele 15, 16, 29 și 30 septembrie.

Cei care nu au apucat să vadă superproducția ,,Sunetul muzicii” în regia și coregrafia lui Răzvan Mazilu, vor putea să se bucure, în a doua jumătate a acestei luni, de extraordinara punere în scenă a musicalului creat în 1959 de Richard Rodgers și Oscar Hammerstein. Spectacolul, cu distribuții diferite, are programate șase reprezentații în zilele de 15, 16, 22, 23, 29 și 30 septembrie.

Această prezentare necesită JavaScript.

Încep înscrierile la Atelierele ,,Micul Artist”

Din 10 septembrie, Opera Comică pentru Copii dă startul înscrierilor la o nouă serie a Atelierelor ,,Micul Artist”, care se vor desfășura între 17 septembrie 2018 și 31 mai 2019. Anul acesta, seria atelierelor cuprinde o paletă largă de domenii, de la fotografie, street dance, scenografie, cor, flamenco, actorie, balet și artă medievală până la cele nou adăugate în această stagiune: atelier de dansuri populare, de blockflote, de step și ateliere de comunicare și de pantomimă. Toți copiii care doresc să se înscrie la Atelierele Micul Artist sunt așteptați la preselecțiile organizate la sediul OCC din Calea Giulești nr. 16, în perioada 10-15 septembrie. Programul poate fi consultat pe www.operacomica.ro.

Atelierele Micul Artist

Abonamentele OCC, Toamna jocurilor și Escape Room la OCC

Peste 100 de abonamente pentru întreaga stagiune au fost deja achiziționate. Cei care doresc să își asigure locul din timp la evenimentele artistice ale OCC își pot cumpăra abonamente din rețeaua bilete.ro. Acestea sunt clasificate pe mai multe categorii: Premiere OCC, cu prețuri între 300 și 500 de lei și acces la 5 premiere în Sala Mare, Avanpremiere OCC, cu prețuri între 150 și 250 de lei, cu locuri la 5 avanpremiere din Sala Mare și Clasic OCC, care costă între 200 și 500 de lei, cu loc la 10 reprezentații de weekend în Sala Mare. În funcție de variantă aleasă, abonamentele cuprind puzzle-uri, seturi cadou și obiecte promoționale OCC.

Începând cu 15 septembrie, în fiecare weekend, cei mici împreună cu familiile lor sunt așteptați la Toamna Jocurilor, în Grădina Operei Comice pentru Copii. Echipa OCC a pregătit numeroase activități pentru copiii de toate vârstele: jocuri, puzzle-uri, ateliere de pictură, benzi desenate, follow me dance, Aventura Park și o zonă de relaxare.

Tot în 15 septembrie, Opera Comică pentru Copii lansează Escape Room OCC, două camere decorate în stilul a două dintre cele mai iubite povești ale copilăriei – Harap Alb și Punguța cu doi bani – cu o mulțime de indicii ascunse pe care cei mici vor trebui să le descopere într-o oră. Activitatea este recomandată copiilor cu vârsta de cel puțin 7 ani. Biletele sunt disponibile pe bilete.ro.

S-au pus în vânzare biletele pentru ,,Poveste de Crăciun”

Opera Comică pentru Copii a pus deja în vânzare biletele pentru spectacolul mozaic ,,Poveste de Crăciun”, în regia maestrului Cristian Mihăilescu. Producția va avea loc în ajun de Moș Nicolae, în data de 5 decembrie, la Sala Polivalentă din București, începând cu ora 19.00. Biletele se pot achiziționa de pe bilete.ro.

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar aproape 15.000 de spectatori, iar în stagiunea 2018-2019 are programate peste 600 de reprezentații, dintre care 11 premiere.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Între 29 mai și 3 iunie, Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii, îi așteaptă pe cei mici împreună cu familiile lor la cea de-a patra ediție a Festivalului Opera Copiilor (FOC). Timp de șase zile, în curțile interioare și în cele trei săli ale instituției din Calea Giulești nr. 16, copiii se vor putea bucura de o mulțime de spectacole, de activități și surprize pregătite special pentru ei cu ocazia Zilei Copilului, de la Aventura Park și expoziții cu pești și fluturi vii până la povești care vor fi citite de artiști, soliști și sportivi renumiți.

În zilele de 29 și 30 mai, copiii vor avea ocazia să vadă spectacole invitate din Timișoara, Oradea și Iași. Pe 29 mai, la Sala UnderGrant, de la ora 11:00, cei mici se vor putea întâlni cu frumoasa poveste a lui Aladin în spectacolul „O mie și una de frontiere” a Teatrului Regina Maria din Oradea. Pe 29 și 30 mai, pe Scena Mare din Amfiteatru, un spațiu nou amenajat în curtea Operei Comice, cu ocazia FOC, se va juca spectacolul „Sarea în bucate” al Teatrului Național Mihai Eminescu din Timișoara, de la ora 11:00 și de la ora 13:00. În 30 mai, pe scena din Amfiteatru se va juca spectacolul „Alice în Țara Minunilor” de la Ateneul din Iași.

FOC - Spectacole de Gala

Premiera Sunetul muzicii

Între 1 și 3 iunie, Opera Comică pentru Copii a pregătit unele dintre cele mai îndrăgite spectacole din repertoriul propriu, dar și cea mai așteptată premieră a acestei stagiuni: musicalul „Sunetul Muzicii” în regia și coregrafia lui Răzvan Mazilu. Celebrul musical, de Richard Rodgers și Oscar Hammerstein, va avea câte două reprezentații pe zi pe scena Sălii Mari a Operei Comice pentru Copii, în zilele de 1, 2 și 3 iunie. Spectacolul are o durată de 150 de minute, cu o pauză, și este recomandat copiilor cu vârsta de peste 7 ani. Biletele sunt disponibile pe bilete.ro.

FOC - Aventura Parc

Când spectatorul intră în sală, trebuie să uite tot, să dea <<delete>> la tot ceea ce știe despre acest important reper artistic, așa cum e <<Sunetul Muzicii>>. Fiecare producție aduce ceva nou, fiecare spune aceeași poveste dar într-un limbaj nou, în haine noi, cu performanțe artistice unice, irepetabile. Nu e prima dată când lucrez cu copii în calitate de regizor, însă niciodată nu am avut parte de o distribuție de copii atât de numeroasă. Marea surpriză a fost faptul că sunt mult mai bucuroși când lucrează decât adulții. Știu mult mai bine ce au de făcut și au capacitatea de a absorbi ca un burete tot ce li se oferă. Am avut și am niște revelații extraordinare la repetiții, mă simt un norocos, a declarat Răzvan Mazilu într-un interviu recent realizat de Ioana Marinescu.

FOC - Gradina cu jocuri

Pe 1 iunie, cei mici vor putea vedea spectacolele „Cu Nino în Europa”, de la orele 10:00 și 12:00, în Salonul Mozart, „Eliza, micuța florăreasă”, de la orele 11:00 și 13:00, în Sala UnderGrant, premiera musicalului „Sunetul Muzicii”, de la orele 11:00 și 17:00, în Sala Mare, și Gala Școlilor de Balet, la ora 20:00, în Amfiteatru. Pe 2 iunie sunt programate spectacolele „Viața lui Mozart”, de la orele 10:00 și 12:00, în Salonul Mozart, „Mirandolina”, de la orele 11:00 și 13:00, în Sala UnderGrant, musicalul „Sunetul Muzicii”, de la orele 11:00 și 17:00, în Sala Mare și Gala Cantus Mundi, de la ora 20:00, pe Scena Mare din Amfiteatru. Ultima zi a Festivalului Opera Copiilor aduce pe scenele Operei Comice alte spectacole la fel de frumoase și iubite: basmul simfonic „Petrică și Lupul”, de la orele 10:00 și 12:00, în Salonul Mozart, „Fata babei și Fata moșului”, de la orele 11:00 și 13:00, în Sala UnderGrant și musicalul „Sunetul Muzicii”, de la orele 11:00 și 17:00, în Sala Mare. Cea de-a șasea ediție FOC se va încheia cu Gala Operei Comice pentru Copii – Muzica Desenelor Animate, care va începe la ora 20:00 în Amfiteatru, unde invitați de onoare vor fi Paula Seling și Orchestra Camerata Regală, dirijor Andrei Tudor.

FOC - Curtea Medievala


Jocuri și activități distractive la cea de-a patra ediție FOC

Pe parcursul întregului Festival Opera Copiilor, întreaga familie se va putea bucura de o mulțime de activități cu intrarea liberă: jocuri, concursuri și campionate de oratorie, de șah, Kendama, Quoridor sau King Domino, ateliere de pictură și desen. Cei mici se vor putea distra în voie la piscina cu bile și la Aventura Park, cu o tiroliană de 50 de metri, perete de escaladă, 4 tobogane gonflabile și un balon cu aer cald. Echipa Operei Comice îi invită pe copii și pe adulți deopotrivă să viziteze cele două expoziții interactive cu acvarii cu pești exotici și cu fluturi vii, cea din urmă fiind amplasată pe acoperișul clădirii. Odată ajunși aici, vizitatorii vor putea să privească cerul și stelele cu ajutorul telescoapelor profesionale amplasate cu această ocazie pe acoperișul Operei Comice pentru Copii.

FOC - Parc de Distractie

În cadrul FOC va fi deschis și un târg educațional, cu peste 50 de expozanți, iar în fiecare zi copiii vor putea asculta povești citite de artiști renumiți, printre care soprana Felicia Filip, campioana olimpică, mondială și europeană la spadă Loredana Dinu și dirijorul Corului Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin”, Anna Ungureanu. Lor li se vor alătura solistele Margareta Pâslaru, Paula Seling, Lucia și Teodora Buciu, jurnalistele Larisa Popa și Cristina Herea, actrițele Marcela Motoc și Camelia Varga și solistul Fang Shuang, care au acceptat invitația Operei Comice și vor citi poveștile lor preferate copiilor, într-un spațiu prietenos, amenajat în Curtea Medievală.

FOC - Targ Educationa

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar peste 12.000 de spectatori. Pentru stagiunea 2017-2018 sunt programate peste 600 de reprezentații, dintre care 19 premiere.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!