Posts Tagged ‘Summer Edition’

Festivalul EUROPAfest Summer Edition, desfasurat la Sinaia in perioada 14-26 iulie 2016, continua cu inca o saptamana de evenimente. Agenda include concerte in spatii diverse pentru a raspunde cerintelor unui public variat.

In fiecare an doua concerte sunt organizate la Hotelul Mara din Sinaia, care este si locul de desfasurare al Summer Music Academy Sinaia. Amplasat intr-un peisaj idilic, inconjurat de paduri si oferind peisaje incredibile, locatia asigura conditii ideale pentru studiu, performanta, fiind un spatiu propice intalnirii intre artisti din intreaga lume. Pentru tinerii muzicieni sositi din 16 tari si profesorii acestora Hotelul Mara devine resedinta de vara pe durata festivalului.

1_EUROPAfest_Summer_Edition2016

Dorinta organizatorilor este de a invita publicul “acasa” la artisti, de a organiza evenimente mai putin formale, astfel incat sala de evenimente rece si distanta se transforma sub magia muzicii intr-o sufragerie calda si primitoare, in care artistii isi incanta prietenii din Sinaia pe note de vioara, violoncel, flaut si pian.

Agenda concertelor de la Hotelul Mara:

22 iulie | 19:00 | Concert “Summer Magic Dream”

23 iulie | 19:00 | Concert “Before Sunset”

Intrarea la concerte se face pe baza de invitatii, dar fiind un spatiu generos se ofera si intrare libera in limita locurilor disponibile.

Pe 21 iulie e programat concertul din parcul central din Sinaia, pe 25 iulie e concertul de la Biserica Catolica, iar pe 24 iulie are loc un nou concert la Castelul Peles – Gala EUROPAfest Summer Edition, care va reuni cele mai apreciate tinere prezente din festival.

EUROPAfest Summer Edition 2016_A4

Festivalul international EUROPAfest Summer Edition, organizat de jmEvents, Jeunesses & Dinu Lipatti in parteneriat cu Primaria Sinaia, Hotel Mara si Muzeul Peles invita publicul sa lase departe agitatia oraselor si sa intre in atmosfera speciala creata la Sinaia. A devenit deja o traditie ca luna iulie sa aduca in orasul de la poalele Bucegilor o serie de concerte de muzica clasica cu artisti prestigiosi ai scenelor internationale, dar si tineri aflati pe val, exponenti ai noii generatii de muzicieni. De mai bine de 20 de ani, sub tutela jmEvents, publicul consumator de muzica buna este invitat sa se bucure de evenimente de calitate. Luigi Gageos, directorul EUROPAfest ne-a declarat “Vara dorim sa evadam din orasele mari, sa ne bucuram de natura, de vacanta si de cateva clipe de magie. Am gasit la Sinaia cadrul perfect, locurile de basm prind viata pe acorduri muzicale, invitand publicul larg la seri de rasfat”. Festivalul International EUROPAfest se desfasoara sub Inaltul Patronaj al Casei Regale din 2005.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Reclame

Summer Music Academy Sinaia, organizat de jmEvents, este un program international, constand intr-o serie de master-classes la cele mai inalte standarde pentru vioara, viola, violoncel, flaut si muzica de camera cu artisti de elita si profesori de la academii europene de prestigiu. A 5-a editie, desfasurata la Sinaia, are loc in perioada 14 – 26 iulie.

SMAS_Castelul Peles_1

In 2016, organizatorii pot spune cu mandrie ca Royal Academy of Music din Londra se muta la Sinaia, fiecare disciplina avand la catedra un profesor al acestei prestigioase scoli. Astfel, lista maestrilor include nume sonore ale scolilor de muzica europene din Marea Britanie, dar si din Elvetia, Franta sau Italia:

  • Remus Azoitei, violonist celebru si Profesor la Royal Academy of Music din Londra

  • Paul Edmund-Davies, Visiting Guest Professor – Royal Academy of Music Londra si Royal Northern College of Music din Manchester, fost prim-flautist al London Symphony Orchestra

  • violoncelista Josephine Knight, detinatoare a Alfredo Piatti Chair si Profesor la Royal Academy of Music Londra

  • Charles Sewart, Director al Catedrei de Corzi la Purcell School, Londra, membru al faimosului Chilingirian Quartet

  • Cristina Bellu / Elvetia, presedinte ESTA Franta, profesor de violoncel la Scuola Universitaria di Musica din Lugano si Haute Ecole de Musique din Lausanne

  • Andrea Oliva / Italia, prim-flautist al Orchestrei Nationale Santa Cecilia din Roma, profesor la Conservatorio della Svizzera Italiana, Lugano.

Fiecare participant beneficiaza de ateliere individuale de muzica, dar si de sesiuni de coaching, mentorat si consultanta in cariera. Notorietatea programului a crescut de la o editie la alta, astfel incat pana in prezent peste 420 de muzicieni din Australia, Africa de Sud, Belgia, Brazilia, Canada, China, Cipru, Coreea de Sud, Costa Rica, Elvetia, Franta, Germania, Irlanda, Italia, Japonia, Macedonia, Marea Britanie, Noua Zeelanda, Olanda, Polonia, Rusia, Singapore, Slovenia, Spania, Taiwan-China, SUA si Romania au beneficiat de cursurile academiei de vara, avand rezultate notabile.

SMAS_Castelul Peles_2

Academia de la Sinaia se desfasoara in cadrul EUROPAfest Summer Edition 2016, eveniment sub Inaltul Patronaj al Casei Regale. Mai multe detalii se gasesc pe site-ul www.jmevents.ro si pe pagina de Facebook a programului. Summer Music Academy Sinaia este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Luigi Gageos, directorul Summer Music Academy Sinaia, declara „Prin aceasta academie ne dorim sa oferim tinerilor muzicieni profesionisti, aflati la orice nivel de pregatire muzicala, sansa de a lucra cu unii dintre cei mai apreciati artisti si profesori ai timpurilor noastre intr-un cadru international, care incurajeaza dialogul si schimburile interculturale. Scopul nostru este performanta si obtinerea de catre fiecare participant a unor rezultate vizibile, masurabile, care sa-l sustina in parcursul profesional.”

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!