Posts Tagged ‘Sala Pictură’

Vineri 11 ianuarie 2019, de la ora 20.00, pe scena Sălii Pictura a Teatrului Național I.L. Caragiale din București va avea loc premiera oficială cu ”A fost odată în România”, un spectacol în regia lui Dragoș Huluba, în care cuvântul se amestecă cu pantomima, step-ul, muzica şi gag-ul rafinat.

1

Artist care dă dovadă de o fantezie debordantă când îşi asumă şi rolul de regizor, Dragoș Huluba se află în această ipostază în faţa unui nou debut pe o scenă a Naţionalului. La 20 de ani de la absolvirea facultăţii, cu peste 20 de spectacole jucate pe scena Teatrului de Comedie din a cărui trupă face parte din anul 2004 şi alte câteva regizate de el, între care multi-premiatul Rencontres, 2007, el a mai putut fi văzut pe scenele TNB în spectacolele lui Dan Puric ”Hic sunt leones” (2002),”Cei 150”(2003) și, până de curând, în ”Royal Fashion”.

”A fost odată în România” este o poveste cu oameni simpli puși în situații excepționale, având ca punct de pornire un scenariu gândit de Dragoş Huluba împreună cu Eduard Adam și Violeta Huluba. Autorii sunt totodată și interpreții care, împreună cu Ileana Olteanu aduc în fața dumneavoastră această poveste simplă și cuceritoare, despre oameni obișnuiți care reușesc să supraviețuiască cu demnitate, dragoste și umor marilor turbulențe în care îi aruncă istoria.

Așadar, patru actori, costume, muzică, dans, proiecții video, lumini, pantomimă, câteva cuvinte, umor, nostalgie … ingrediente ale unui spectacol necesar. De ce necesar? Pentru că “A fost odată în România” este spectacolul generației de astăzi chiar dacă, paradoxal, povestea lui se întinde pe mai bine de 100 de ani.

afis

Ca într-o joacă cu timpul, poveștile se spun când pe repede înainte, când pe repede înapoi. De la lumea plină de vervă a perioadei interbelice, cu rochii superbe, bărbați în frac și plimbări pe Calea Victoriei, la anii cenușii ai perioadei comuniste în care o portocală poate lumina o lume întreagă într-o seară de iarnă, până la anii nebuni ai zilelor noastre cu deschideri de Mall și alienarea individului sub stresul vieții moderne, “A fost odată în România” te invită în acest carusel al istoriei, în care vei râde, vei aplauda, vei zâmbi melancolic, sau vei pierde o lacrimă pasageră.

Un spectacol realizat sub auspiciile Centrului de Cercetare și Creație Teatrală Ion Sava. Avanpremiera va avea loc sâmbătă, 5 ianuarie 2019, ora 20.00, la Sala Pictura.

Bilete se găsesc la Casa de Bilete TNB , în foaierul Sălii Mari, precum şi online, pe  www.mystage.ro

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Reclame

One-man-show cu FLORIN PIERSIC JR

Revine la Teatrul Național din București – Sala Pictură

La final de an, pe 26 decembrie 2016, de la orele 20.00, spectatorii bucureșteni se vor reîntâlni cu Florin Piersic jr, care va fi prezent pe scena Teatrului Național București – Sala Pictură, cu spectacolul FREAK SHOW.

Realizat după un material scris de Florin Piersic jr, în regia și interpretarea sa, FREAK SHOW este un one-man-show unic în România, un spectacol dinamic, gândit astfel încât să țină publicul cu sufletul la gură, timp de două ore. Cei prezenți vor avea ocazia să urmărească evoluția cameleonică a unui singur actor care se transformă continuu în alt personaj, într-o succesiune halucinantă. Miliardar de carton, muncitor pe șantier, bancher, pensionar, producator de film sau profesor – acestea sunt doar câteva dintre cele 13 personaje pe care Florin Piersic jr le aduce în lumina reflectoarelor.

Premiera absolută a spectacolului a avut loc pe 7 decembrie 2013.

freak-show-poster_26-dec

În 2014, FREAK SHOW a participat ca spectacol invitat la Festivalul Internațional de Teatru (Sibiu), Festivalul de Teatru Nou (Arad – Teatrul Clasic), Gala Star (Bacău), Gala FESTCO (București – Premiul Special al Juriului, secțiunea Off), Festivalul Ideo ideis (Alexandria), Zilele Humorului (Gura Humorului), Festivalul Butterfly Effect (Galați).

FREAK SHOW a fost prezentat cu succes publicului român din Germania (Koln), Canada (Toronto, Calgary, Ottawa, Moreal), Belgia (Bruxelles – Centrul Cultural BOZAR), Franța (Toulouse – Theatre de la Comedie), Marea Britanie (Londra – Leicester Square Theatre) și a primit aplauze îndelungi din partea spectatorilor care au umplut sala Operei Naționale din Timișoara și a Operei Naționale din Cluj Napoca.

Prețul unui bilet variază în funcție de categoria de loc, 30 lei la Cat.II si 50 lei pentru Cat.I.

Biletele au fost puse în vânzare la casa de bilete TICKETNET, din Unirea Shopping Center, etaj 2, Aripa Calarași și online pe www.ticketnet.ro, www.bilet.ro, www.eventim.ro si www.bilete.ro.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!