Posts Tagged ‘parcul central’

Dupa succesul inregistrat de editia aniversara cu nr. 25 a EUROPAfestjazz, blues, pop si clasic, organizata in luna mai la Bucuresti si Sibiu, jmEvents si Jeunesses & Dinu Lipatti realizeaza editia de vara a festivalului la Sinaia, in perioada 14 – 26 iulie.

EUROPAfest Summer Edition organizat in parteneriat cu Primaria Sinaia si Hotelul Mara, a devenit deja o traditie mult asteptata atat de localnici, cat si de turisti. In agenda sa se regasesc concerte de muzica clasica dar si Summer Music Academy Sinaia Dinu Lipatti.

Festivalul are o durata de 2 saptamani si prezinta artisti din mai multe tari. Cu titluri precum “Summer Concert in the Church”, “Classic in the Park”, “Gala Concert” organizatorii invita publicul larg intre 12 si 26 iulie sa lase departe agitatia oraselor si sa intre in atmosfera magica creata la Casinoul din Sinaia, Parcul Central, Sala King’s Valley – Hotel Mara sau Biserica Catolica.

afis-EUROPAfest-Summer-Edition-2018

Summer Music Academy Sinaia este un program de studii muzicale avansate si performanta. Intre profesorii invitati in cadrul academiei se numara Remus Azoitei / UK, produs de renume al scolii romanesti de vioara, unul dintre cei mai apreciati artisti ai timpurilor noastre, activand in prezent in elita muzicii londoneze, profesor la Royal Academy of Music in Londra. Descris de catre revista britanica The Strad ca „un virtuoz incurabil cu suflet si tehnica fabuloasa”, Remus Azoitei a concertat in sali renumite precum Carnegie Hall si Lincoln Center in New York, Concertgebouw in Amsterdam, Salle Cortot in Paris, Konzerthaus in Berlin, St-Martin-in-the-Fields in Londra, Konzerthaus in Viena si Palais de Beaux Arts in Bruxelles. The Gramophone descrie “…stilul rafinat dar vibrant al lui Remus Azoitei… un interpret distinct care combina temperament, maiestrie si eleganta a executiei intr-un mod foarte special”.

Agenda festivalului:

  • 14.07 | 19:00 | Concert “Opening EUROPAfest Academy” – Sala King’s Valley, Hotel Mara

  • 19.07 | 19:00 | Concert “Classic in the Park” – Casino Sinaia, Parcul Central “Dimitrie Ghica”

  • 20.07 | 19:00 | Concert “Summer Concert in the Church” – Biserica Catolica

  • 22.07 | 19:00 | Concert “Gala EUROPAfest Summer Edition” – Sala King’s Valley, Hotel Mara

  • Summer Music Academy Sinaia Dinu Lipatti

Accesul la concerte se face pe baza de invitatii, dar se acorda si intrare libera in limita locurilor disponibile.

In 2005 EUROPAfest a fost primul eveniment din Romania caruia Casa Regala i-a acordat Inaltul Patronaj, iar din 2015 EUROPAfest a primit titulatura de festival EFFE | Europe for Festivals, Festivals for Europe – Europe’s finest festivals, program lansat de Comisia Europeana si Parlamentul European prin European Festivals Association.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Reclame

Festivalul EUROPAfest Summer Edition, desfasurat la Sinaia in perioada 14-26 iulie 2016, continua cu inca o saptamana de evenimente. Agenda include concerte in spatii diverse pentru a raspunde cerintelor unui public variat.

In fiecare an doua concerte sunt organizate la Hotelul Mara din Sinaia, care este si locul de desfasurare al Summer Music Academy Sinaia. Amplasat intr-un peisaj idilic, inconjurat de paduri si oferind peisaje incredibile, locatia asigura conditii ideale pentru studiu, performanta, fiind un spatiu propice intalnirii intre artisti din intreaga lume. Pentru tinerii muzicieni sositi din 16 tari si profesorii acestora Hotelul Mara devine resedinta de vara pe durata festivalului.

1_EUROPAfest_Summer_Edition2016

Dorinta organizatorilor este de a invita publicul “acasa” la artisti, de a organiza evenimente mai putin formale, astfel incat sala de evenimente rece si distanta se transforma sub magia muzicii intr-o sufragerie calda si primitoare, in care artistii isi incanta prietenii din Sinaia pe note de vioara, violoncel, flaut si pian.

Agenda concertelor de la Hotelul Mara:

22 iulie | 19:00 | Concert “Summer Magic Dream”

23 iulie | 19:00 | Concert “Before Sunset”

Intrarea la concerte se face pe baza de invitatii, dar fiind un spatiu generos se ofera si intrare libera in limita locurilor disponibile.

Pe 21 iulie e programat concertul din parcul central din Sinaia, pe 25 iulie e concertul de la Biserica Catolica, iar pe 24 iulie are loc un nou concert la Castelul Peles – Gala EUROPAfest Summer Edition, care va reuni cele mai apreciate tinere prezente din festival.

EUROPAfest Summer Edition 2016_A4

Festivalul international EUROPAfest Summer Edition, organizat de jmEvents, Jeunesses & Dinu Lipatti in parteneriat cu Primaria Sinaia, Hotel Mara si Muzeul Peles invita publicul sa lase departe agitatia oraselor si sa intre in atmosfera speciala creata la Sinaia. A devenit deja o traditie ca luna iulie sa aduca in orasul de la poalele Bucegilor o serie de concerte de muzica clasica cu artisti prestigiosi ai scenelor internationale, dar si tineri aflati pe val, exponenti ai noii generatii de muzicieni. De mai bine de 20 de ani, sub tutela jmEvents, publicul consumator de muzica buna este invitat sa se bucure de evenimente de calitate. Luigi Gageos, directorul EUROPAfest ne-a declarat “Vara dorim sa evadam din orasele mari, sa ne bucuram de natura, de vacanta si de cateva clipe de magie. Am gasit la Sinaia cadrul perfect, locurile de basm prind viata pe acorduri muzicale, invitand publicul larg la seri de rasfat”. Festivalul International EUROPAfest se desfasoara sub Inaltul Patronaj al Casei Regale din 2005.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!