Posts Tagged ‘Ministerul Culturii.’

Mastering the Music Business, prima conferință organizată în România pe teme de industrie muzicală, dedicată în special artiștilor independenți, dar și celorlalți profesioniști ai industriei muzicale – manageri, agenți de booking, agenți de PR, tour manageri, avocați, promoteri, reprezentanți ai label-urilor majore și independente – a ajuns la cea de-a treia ediție. Evenimentul va avea loc în perioada 20-22 martie 2018 și se va desfășura în Sala Aula din incinta Ministerului Culturii (București, Bd. Unirii, nr. 22).

Ediția din 2018 va continua să aducă participanților numeroase oportunități de relaționare cu profesioniștii din industria muzicală și din industriile adiacente, care vor veni cu prezentări de idei și tehnologii noi, dar și cu povești de succes, în primele două zile ale conferinței. Nu vor fi ocolite nici aspectele practice ce vor constitui teme ale workshop-urilor desfășurate în a treia zi de conferință, care le este dedicată în exclusivitate.

Din subiectele ediției de anul viitor nu vor lipsi temele legate de distribuția online și streaming, dezbateri pe tema managementului artistic, întâlniri cu reprezentanți ai principalelor societăți de gestiune colectivă, povești de succes ale artiștilor din toate generațiile.

Discursul de deschidere a conferinței va fi susținut de Tudor Chirilă, solistul trupei Vama, producător, compozitor și actor.

Tudor_Chirila

„Am aflat cu bucurie că Mastering The Music Business, care este o conferință despre muzică și despre diverse capitole ale industriei muzicale, se ține din nou anul viitor și e important să știți că e bine să fiți acolo, dacă sunteți artiști sau dacă sunteți viitori artiști. Cred că a venit momentul în care artistul trebuie să fie conștient că activează într-o lume care se schimbă de la o lună la alta și trebuie să știe ce contract semnează, cum să se promoveze, când să semneze cu o casă de discuri, când să devină independent și așa mai departe. Toate acestea vor fi dezăbute în cadrul conferinței cu speakeri internaționali și locali care s-au aliniat dinamicii industriei muzicale. Așă că vă îndemn să vă luați bilet și să fiți acolo!” – a declarat Tudor Chirilă (Keynote speaker, MMB ediția a III-a).

Vor exista și serile de showcase-uri, ale unor trupe românești și internaționale aflate la început de drum sau care doresc să-și prezinte noile show-uri live în fața unui auditoriu format din profesioniști ai industiei muzicale și nu numai.

Organizatorii anunță că taxa de acces la conferință, în regim presale, este de 35 euro pană la finalul anului și include participarea la conferință în zilele de 20 și 21 martie, acces la showcase-urile din serile de 20 si 21 martie, dar și coffee break și lunch break. Biletele se pot achiziționa de Aici

Biletele în regim presale nu includ participarea la ziua de workshop-uri. Biletele pentru ziua de workshop-uri vor fi puse în vânzare în luna ianuarie 2018 odată cu programul complet al acestora.

Afis_MMB_editia_3

„Sunt extrem de bucuroasă că ne aflăm acum în poziția de a anunța cea de-a treia ediție a Mastering The Music Business, un proiect care a pornit timid în 2016. În 2017, la a doua ediție, aproape am dublat numărul de participanți față de primul an, iar ecourile din piață sunt în continuare foarte bune. Am găsit o deschidere extraordinară din partea tuturor celor care au urcat pe scena conferinței la ambele ediții, ceea ce ne-a motivat să identificăm și să aducem în programul viitor și mai mulți profesioniști din România și nu numai. Anul trecut, Smiley, unul dintre cei mai de succes artiști și antreprenori din România, a acceptat să deschidă conferința. În aceeași notă, anul acesta, discursul de deschidere îi va aparține lui Tudor Chirilă, o voce puternică atât în industria muzicală, cât și în peisajul social și un model al tinerei generații. Nu în ultimul rand, alăturarea celor de la INCFC în calitate de co-organizatori începând din 2017 aduce în continuare un plus de relevanță și consistență informațiilor oferite participanților.” – a declarat Anca Lupeș (fondator, Mastering the Music Business).


Urmare a succesului repurtat la ediția 2017 de prezentarea susținută de doamnele Carmen Croitoru (Director General) și Anda Becut (Director de Cercetare) din cadrul INCFC (Institutul Național de Cercetare și Formare Culturală), în 2018 participanții la conferință vor beneficia de o prezentare cu o temă foarte actuală, referitoare la obiceiurile de consum muzical în online. 

Cu ocazia Conferintei Mastering the Music Business, INCFC va lansa participanților invitația de a contribui cu informații în cadrul unui proiect pilot de cercetare ce își propune dezvoltarea unor indicatori statistici și a unor măsurători periodice dedicate industriei muzicale.

Mastering the Music Business este prima conferință organizată în România pe teme de industrie muzicală și singura care se adresează în principal artiștilor independenți, dar și managerilor, agențiilor de booking, agențiilor de PR muzical etc. Prima ediție a conferinței a avut loc în februarie 2016 și, pentru prima dată, artiștii, profesioniștii din industria muzicală, managerii artistici, specialiștii în gestionarea drepturilor de autor, distribuție online, radio, branding și PR au dezbătut teme de inters comun și au avut ocazia să intre în contact pentru proiecte viitoare.

În edițiile trecute, au fost prezenți zeci de speakeri români și internaționali care au susținut studii de caz, prezentări, dezbateri și workshop-uri. Intre speakeri s-au numărat artiști precum: Smiley, Damian Drăghici, Nicu Alifantis, Tataee (BUG Mafia), Cornel Ilie (Vunk), Dan Byron, alături de reprezentanți ale unora dintre cele mai puternice platforme online, la nivel global – Thorsted Freese (Believe Digital), Lucas Iliev (Music Gateway), Sam Taylor (TuneCore), Chris Cooke (CMU Insights) și alții.

Mastering the Music Business se poziționează astfel din ce în ce mai clar ca o zonă de întâlnire a elitelor industriei muzicale și își propune să creeze o comunitate cât mai extinsă a profesioniștilor și a antreprenorilor independenți din industria muzicală locală, care să pună în discuție ultimele tendințe, tehnologii, modalități de promovare și monetizare a talentului muzical.

Mastering the Music Business este o conferință organizată de Star Management și Asociația Star Education, în parteneriat cu Overground Music și Agenția de Vise. Coorganizator: Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală.

Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală este singurul institut național care are ca obiective studierea, cercetarea și furnizarea de date statistice pentru domeniul culturii, precum și formarea continuă a celor care aleg o carieră în sectorul ocupațional cultură. Printre beneficiarii studiilor realizate de INCFC s-au numărat: Organizația Mondială a Drepturilor de Autor și Comisia Europeană – Education, Audiovisual & Culture Executive Agency.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Reclame

Designeri şi creatori de produse, artiști newcomeri și artisti consacrați din sfera artei contemporane, a industriilor creative sunt invitați să fie parte integrantă din noua ediție a expoziției insolite, Noaptea Albă a Creatorilor și Designerilor de produs ce se va desfășura anul acesta în București.

Dacă faci parte din domeniile industriei creative, așteptăm aplicația ta completând tabelul de aici: www.revista-atelierul.ro/2016/08/22/inscriere-noaptea-alba-a-creatorilor-si-designerilor-de-produs-editia-a-v-a/

Noaptea Albă a Creatorilor și Designerilor de produs este o oportunitate viabilă pentru creatorii și designerii de produse să se prezinte cu această calitate într-un mediu adecvat și să se poată exprima corespunzător în cadrul unor evenimente profesionist organizate. Susținem astfel abordările alternative de prezentare în spații noi de consum de cultură a produselor create de designeri și creatori de produse.

Ediţia de anul acesta a Nopţii Albe a Creatorilor şi Designerilor de Produs este finanţată de Ministerul Culturii.

În ultimii cinci ani, Noaptea Albă a Creatorilor şi Designerilor de produs a devenit o platformă activă de networking şi inspiraţie, dedicată persoanelor creative din România. Confirmarea acestui merit a venit și prin includerea proiectului printre cele finaliste la Gala Societăţii Civile, secţiunile Artă şi cultură şi Impact, Gala Elle Decoration, şi finanţările primite din partea AFCN şi Ministerului Culturii. Mai mult, voluntarii săi au fost printre finaliştii Galei Naţionale a Voluntarilor, secţiunea Artă şi cultură.

Dead-line înscriere: 15 septembrie 2016, ora 13.00.

Mai jos găsiți câteva detalii despre eveniment:

În perioada 20-25 septembrie, fiecare aplicant va primi un e-mail în care se va specifica dacă a fost sau nu selectat drept expozant în cadrul evenimentului. Vă rugăm ca în perioada menționată să verificați adresa de e-mail cu care v-ați înscris.

  • Evenimentul se va desfășura între orele 17:00 – 04:00.

  • În cadrul expoziției Noaptea Alba a Creatorilor si Designerilor de produs vânzarea exponatelor nu va fi posibilă.  Fiecare participant poate veni cu maxim 5 produse.

  • Pe toată durata expoziției de produse de autor și de designer, vor avea loc momente artistice muzicale care vor delecta publicul.

  • Participarea la Noaptea Albă a Creatorilor și Designerilor de produs este gratuită.

  • Designerii și creatorii de produse selectați vor semna un contract de participare.

  • Va fi realizat un ziar (cu ISBN) al proiectului.

  • Dacă aveţi întrebări vă rugăm să folosiţi adresa de e-mail dedicată evenimentului: noapteaalba@revista-atelierul.ro

    inscriere_nacd-2016_profil-fb

Ediţiile anterioare ale proiectului:

2015

Finanţator Administraţia Fondului Cultural Naţional, 44 de participanţi, 8000 de vizitatori, 100 de parteneri media, muzică: DJ Never Over & DJ Frunză, 15 blogeri oficiali

  • În Bucureşti la Institutul Cultural Român

  • În Cluj-Napoca la Centru de Cultură Urbană “Casino”

  • În Timişoara la AMBASADA

2014

Finanţator Administraţia Fondului Cultural Naţional, peste 60 de participanţi, 12000 de vizitatori la nivel naţional, 80 de parteneri media locali şi naţionali, muzică: Fără Zahăr, Stefana Ganea, Viorica Pintilie & Jimmy Czerchez, Abator Industries, DJ Never Over, Loungerie II

  • În Bucureşti la Institutul Cultural Francez, Cinema Elvira Popescu & Bistro Chez Elvire

  • În Cluj-Napoca la Centru de Cultură Urbană Casino

  • În Iaşi la Teatru Fix

2013

Peste 40 de participanţi, 5000 de vizitatori, 40 de parteneri media locali, muzică: Viorica Pintile, Gabriel Bălaşă & Jimmy Czerchez

  • în Bucureşti la Bernschutz& Co, Attitutde Ballet Studio & Acuarela

2012

Peste 20 de participanţi, 2500 de vizitatori, 3 locaţii, 2 workshopuri, 20 de parteneri media locali, muzică: Loungerie II

  • în Bucureşti la Expirat & Energiea

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!