Posts Tagged ‘Mai’

Miercuri, 25 aprilie 2018, la Muzeul Național de Artă al României (MNAR) a avut loc vernisajul expoziției de pictură, grafică și sculptură ARTĂ și COMERȚ. 150 de ani de la fondarea Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București.

DSC_6818

„Cred că arta, cultura în general, dar şi ştiinţa sunt esenţiale în desenarea şi consolidarea unei identităţi naţionale de autoritate. Avem responsabilitatea de a aduce în actualitate trecutul, pentru a consolida prezentul și a garanta un viitor demn, moral și prosper. De altfel, înaintașii noștri au susținut constant și temeinic actele culturale și educaționale, de-a lungul acestor 150 de ani de existență neîntreruptă a Camerei bucureștene. Este o realitate cu care ne mândrim, dar care ne obligă”, a subliniat prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, președintele CCIB.

Expoziția reunește 35 de lucrări de pictură românească și europeană, grafică, sculptură, artefacte pre-moderne și facsimile de documente din arhiva Camerei bucureștene, mărturii peste timp ale evoluției vieții comerciale din țara noastră. Operele de artă sunt realizate de artiști precum Johann Frankenberger, Miklós Barabás, Carol Popp de Szathmari, Emil Volkers, Ioan Andreescu, Nicolae Grigorescu, Sava Hentia, Ștefan Popescu, Francisc Șirato, Camil Ressu, Jean Alexandru Steriadi, Frederic Storck, Alexandru Poitevin-Skeletti, Mircea Olarian și Iosif Rosenbluth.

DSC_6813

„Acest proiect curatorial a fost o provocare la adresa noastră. Într-un timp foarte scurt, am identificat piese care să ilustreze comerțul și industria de la începutul secolului al XIX-lea, dar și portrete ale unora dintre negustorii și comercianții implicați în dezvoltarea sistemului cameral din țara noastră, cu o contribuție notabilă la modernizarea economiei românești”, a declarat arh. Liviu Constantinescu, directorul general al MNAR.

La vernisaj au participat personalități ale vieții culturale, academice și economice a Capitalei, dar și reprezentanți ai presei. Acesta este al doilea eveniment din seria de manifestări menite să marcheze aniversarea a 150 de ani de activitate neîntreruptă a Camerei bucureștene și prima dintre cele patru expoziții tematice pregătite de CCIB, în colaborare cu muzee bucureștene de prestigiu, parte a programul aniversar amintit, derulat sub sloganul Dialog. Identitate. Valoare.

DSC_6808

Expoziția este găzduită de MNAR la parterul Galeriei de Artă Europeană (Calea Victoriei nr 49-53) și va fi accesibilă publicului în perioada 26 aprilie – 27 mai 2018, program de vizitare: miercuri – duminică, orele 10.00 – 18.00, preț bilet întreg: 10 lei.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Reclame

Asociatia Istoria Artei are plăcerea să prezinte calendarul propus pentru luna mai, tururile ghidate urmărind fie descoperirea unei personalități a arhitecturii fie a unei zone istorice sau a unor monumente bucureștene. Tururile ghidate sunt organizate de istoric de artă dr. Oana Marinache.

Marti, 1 mai, ora 18:00 Traseu urban Louis Pierre Blanc
Punct de intalnire: Ministerul Agriculturii

Vineri, 4 mai, ora 18:30 Plimbare in Mahalaua Icoanei
Punct de intalnire: Biserica Icoanei

Sambata, 5 mai, ora 12:00 Hanuri bucureștene
Punct de intalnire: Statuia Lupoaicei din Piata Romei

De la ora 18:00 Parcelarea Mornand: de la Fabrica de caramida Cerkez la Televiziunea Romana (1911-1990), tur organizat de arh. Raluca Zaharia
Punct de intalnire: Piata Charles de Gaulle, gura de metrou din fata cladirii de birouri

afis tururi mai

Vineri, 11 mai, ora 18:30 Palatele Știrbey
Punct de întalnire: parcarea de pe Calea Victoriei colt cu str. Banului (in fata palatului Știrbey)

Sambata, 12 mai, ora 18:00 Traseu urban Grigore P. Cerkez
Punct de întalnire: Muzeul Gr. Antipa (la girafa)

Duminica, 13 mai, ora 18:00 De la Expozitia Generala Romana (1906) la Parcul Carol I
Punct de intalnire: Fantana Zodiac, str. 11 iunie

Vineri, 18 mai, ora 18:30 Plimbare pe str. Arthur Verona
Punct de intalnire: Casa Mincu, sediul O.A.R. (str. A. Verona nr. 19)

Sambata, 19 mai, ora 18:00 Traseu urban Nicolae P. Cerkez
Punct de intalnire: Piata Universitatii, iesire pasaj Teatrul National

Condiții de participare

Detalii și înscrieri: tururighidate@gmail.com până în vinerea precedentă tururilor dorite, în limita a 25 locuri

http://asociatiaistoriaartei.blogspot.ro/2018/04/tururi-ghidate-mai.html

Tururile se reprogramează, în caz de vreme nefavorabilă, de aceea este important să vă înscrieți pe e-mail, pentru a putea comunica în timp util.

Durata tururilor este de 1,5 – 2 ore, iar taxă de participare este de 20 lei/eveniment.

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

 

 

 

 

Evenimente Culturale in luna Iunie 2016!

Posted: 01/06/2016 in Unde mergem luna aceasta?
Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

1 Iunie 2016 – La multi ani copii !!! de toate varstele ! Ziua copilului a fost menționată prima dată la Geneva la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor în august 1925, la care 54 de reprezentanți din diferite țări, au adoptat Declarația pentru Protecția Copilului. După această conferință, multe guverne au introdus „Ziua copilului”. Va dorim sa aveti un timp minunat alaturi de copiii si parintii Dvs ! sa experimentati Cultura si sa va bucurati ca sunteti in Bucuresti! 

PS:  Articolul va fi actualizat pe toata durata lunii Iunie 2016 ! In curand si varianta in limba engleza! Din cand in cand va rugam sa il consultati pentru a fi la curent cu ultimile noutati! Daca v-a placut sau doriti sa adaugati un eveniment , va rugam sa lasati un comentariu pe blog, Facebook sau Instagram ! Multumim!

Cover 2016

Mogosoaia Clasic Fest! se desfasoara in perioada 28 mai – 12 iunie, si este o manifestare găzduită de Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia și organizată de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului şi Asociatia Culturală Pro Valores. Taxa de vizitare a Palatului Brâncovenesc de la Mogoşoaia (5 lei preţ întreg, 2 lei preţ redus), asigură şi accesul la concerte. Program Festival!

En: Mogosoaia Classic Fest! runs from May 28 to June 12, and is an event hosted at Brancoveanu Palace from Mogosoaia and organized by the Bucharest City Hall, the Cultural Center of Brâncoveneşti Palaces, Bucharest Gates and Cultural Association Pro Valores. Visiting fee Brancoveanu Palace  are 5 lei full price, discounted 2 lei and provides access to concerts.

A XI-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest va avea loc în perioada 1-5 iunie, la pavilioanele C1, C2, C4 și C5 de la RomexpoInvitatul de onoare al editiei de anul acesta va fi Israel. Accesul la Bookfest cât și la toate evenimentele din cadrul acestuia va fi gratuit. Vizitatorii vor putea lua parte la peste 350 de evenimente, ce variază de la lansări, dezbateri și colocvii până la proiecții cinematografice și evenimente interactive. Program Complet

En: The eleventh edition of the International Book Fair will be held from 1-5 June at the  C1, C2, C4 and C5 areas at Romexpo. The guest of honor of this year’s edition will be Israel. Access to Bookfest and to all events  will be free. Visitors can take part in over 350 events, ranging from book launches, debates and film screenings to seminars and interactive events

Ziua Porților Deschise pentru copii la Ministerul Afacerilor de  Interne  – Pe 1 iunie, de Ziua Copilului, Ministerul Afacerilor Interne își deschide porțile! Copiii, părinții și toți cei interesați sunt așteptați miercuri, 1 iunie 2016, în Piața Revoluției nr. 1A, pentru a vizita sediul ministerului  și standurile unde vor fi expuse tehnica de intervenție şi autospecialele polițiștilor, jandarmilor, polițiștilor de frontieră şi pompierilor. Info

En: Children Open Day at the Ministry of Internal Affairs – On June 1, Children’s Day, the Ministry of Internal Affairs opens its doors! Children, parents and all those interested are expected Wednesday, June 1, 2016, in Revolution Square no. 1A, to visit the headquarters of the ministry and stands showcasing technical intervention and special fire police, gendarmerie, border guards and firefighters

Festivalul „Opera Copiilor” – ediția a II-a. În perioada 1-4 iunie, Opera Comică pentru Copii aduce bucuria cântecului și a dansului cât mai aproape de copiii de toate vârstele, în aer liber. Timp de 4 zile, atât în Parcul Herăstrău, cât și la Muzeul Satului, peste 25 de activități interactive, inspirate din activitatea Operei Comice pentru Copii, vor fi disponibile pentru întreaga familie! Program complet

En:  „Children’s Opera”Festival  – Second Edition . Between 1 to 4 June, Comic Opera for Children bring joy song and dance closer to children of all ages, outdoors. For 4 days, both in Herăstrău Park and Village Museum, over 25 interactive activities inspired by the work of Comic Opera for Children, will be available for the whole family!

1 Iunie 2016Copiii Coloreaza Viata – cel mai mare eveniment de joaca organizat de Itsy Bitsy, in Parcul IOR. Un adevarat festival-maraton, cu peste 10 ore de distractie in familie!Muzica si dans, ateliere, jocuri si concursuri, demonstratii si intalniri cu vedete. Detalii

En: June 1, 2016 –  Children Colors Life – the biggest event organized by Itsy Bitsy take place in IOR Park. A true festival-marathon with over 10 hours of family fun! Music and dance workshops, games and competitions, demonstrations and meetings with celebrities.

Salonului BD – Povești din București în Benzi Desenate, a II-a editie, se va desfășura pe data de 1 Iunie 2016, la Casa Filipescu Cesianu (Calea Victoriei, nr.151) parte componentă a Muzeului Municipiului București. In acest an, invitat de onoare este Universitatea Națională de Arte București. Pentru detalii click AICI

En: Show BD – Tales from Bucharest Comics, the second edition will be held on June 1, 2016 at Casa Filipescu Cesianu (Calea Victoriei no.151) part of Bucharest Municipality Museum. This year, the guest of honor is Bucharest National University of Arts.

Cover 2016

METAL SHOW – in perioada 1 – 4 iunie 2016 revelatia anului 2015 in domeniul tehnologiilor de prelucrare a metalelor, sudurii si roboticii din Romania iti da intalnire, la Pavilionul Central din Romexpo – Bucuresti. Accesul este  gratuit pe baza inregistrarii online prealabila sau completarea formularului digital de la intrare. Mai multe informatii!

En: METAL SHOW – between 1 to 4 June 2016, revelation of 2015 in metalworking technologies, welding and robotics in Romania gives meeting at the Central Pavilion of Romexpo – Bucharest. Access is free of charge upon prior registration or filling out online digital input.

Bucharest Shortcut Cinefest este o competiție internațională de film independent, ce își propune să facă cunoscute cele mai bune proiecte cinematografice din mediul online. Loc de desfasurare: Manasia Hub, Data : 1 iunie 2016. Ora 20.30! Toate detaliile AICI

En: Shortcut Bucharest Cinefest is an international competition for independent film, which aims to make known the best film projects in the online environment. Place: Manasia Hub Date: 1 June 2016. 20.30!

Bucharest Gourmet Festival / 3-5 iunie 2016 / Baneasa Shopping City – un eveniment dedicat culturii gastronomice si artei gustului. Festivalul va include cinci zone principale: Street Food, Fine Dining & Urban Contemporary, International Cuisine, Romanian Gastronomy si Barbeque, alaturi de alte cateva zone de interes precum: Ice Cream & Sweets Corner, World of Beers, Deli Market, Wine & Sparkling, Coffee & Tea, Cocktail Lounge. O multime de alte activitati printre care: live cooking shows cu cei mai importanti chefs din Romania, workshop-uri pe teme culinare, ateliere de gatit pentru copii, degustari de vinuri plus scena cu muzica LIVEProgram complet

En: Bucharest Gourmet Festival / June 3 to 5, 2016 / Baneasa Shopping City – an event dedicated to gastronomic culture and art taste. The festival will include five main areas: Street Food, Fine Dining & Urban Contemporary, International Cuisine, Romanian Gastronomy and Barbeque, along with several other areas of interest such as: Ice Cream & Sweets Corner, World of Beers, Deli Market, Wine & Sparkling, coffee & Tea, Cocktail Lounge. A lot of other activities including: live cooking Shows with leading chefs in Romania, the culinary workshops, cooking workshops for children, plus wine tastings with live music scene.

Namaste India – Spectacol de muzică clasică și dans clasic kathakVineri 3 Iunie. ora 19.00, Teatrul Elisabeta (Blv. Regina Elisabeta, Nr. 45) –  Dansul Kathak își are originile în nordul Indiei, fiind interpretat de Kathakari sau barzi care recitau povestiri religoase sau mitologice, acompaniați de muzică, mimă și dans. Numele Kathak provine din cuvântul katha, care înseamnă „arta povestirii”. Detalii despre spectacol AICI  Spectacolul este parte a Festivalului Culturii Indiene ce se desfasoara in perioada 15 Mai – 30 Iunie 2016! Detalii Festival 

En: Namaste India – performance of classical music and classical dance Kathak – Friday, June 3rd. 19:00 Elizabeth Theatre (Blv. Queen Elizabeth, Nr. 45) – Kathak dance originated in northern India, being played by bards or Kathakari who recited religion or mythological stories, accompanied by music, mime and dance. The name comes from the word katha Kathak, which means „storytelling”. The show is part of Indian Culture Festival which runs from 15 May to 30 June 2016!

Festivalului Internațional de Filme „Très Court” va avea loc în perioada 3-5 iunie 2016 la Institutul Francez din București (bd. Dacia, nr. 77). Proiectat simultan pe cele 5 continente, în 80 de orașe din 30 de țări, festivalul „Très Court” va reconcilia pasionați de ficțiune, de filme documentare, de animații și de filme experimentale. Info Festival

En: International Film Festival „Très Court” will take place from 3 to 5 June 2016 at the French Institute in Bucharest (bd. Dacia, nr. 77). Projected simultaneously on 5 continents, in 80 cities , 30 countries, the festival „Très Court” will reconcile passion for fiction, documentaries, animations and experimental films. 

Cover 2016

Incursiune în Delta Văcăreşti5 Iunie , tur organizat de Asociatia Cultour cu ocazia Zilei Internationale a Mediului . Daca doresti sa sti de ce este important să protejăm Delta Văcărești? afla mai multe informatii AICI

Gala Absolvenților UNATC  – 4 – 12 Iunie 2016–  Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale Bucureşti, în parteneriat cu ARCUB și cu București 2021, prezintă proiectul de sfârşit de an de studii, GALA ABSOLVENTILOR 2016. Peste 40 de spectacole, împreună cu zeci de proiecte de licență sau disertație, încununează truda absolvenţilor secţiilor de Actorie, Regie, Scenografie, Coregrafie, Păpuși și marionete, Teatru de animaţie, Design de lumină şi sunet, Teatrologie, management și marketing cultural, Pedagogie teatrală, Scriere dramatică. Program complet

En: Alumni Gala UNATC – 4 to 12 June 2016- National University of Drama and Film I.L.Caragiale Bucharest, in partnership with  ARCUB and Bucharest2021  presents theend year of  draft study  ,  GRADUATES GALA 2016. Over 40 performances, with dozens of license or dissertation projects crowns graduates from Acting, Directing, Stage design , Choreography, puppet, theater animation, light and sounddesign, Theatre, cultural management and marketing, Education theatrical, dramaticwriting.

B-FIT in the Street! ARCUB prezintă cea de-a opta ediție a singurului festival internațional de teatru de stradă din București, intre 9 și 12 iunie. Festivalul aduce la București 21 de spectacole de teatru, nouă țări participante și sute de artiști. În fiecare seară, în Centrul istoric, Piața Universității sau Piața George Enescu, spectacolele nocturne vor lumina panorama orașului cu jocuri de foc și acrobații aeriene sau cai uriași, iar pe timp de zi, numerele interactive de teatru de stradă vor transforma orașul într-o adevărată galerie de tablouri umblătoare, contese, girafe, arlechini sau balerine de dimensiuni gigantice. Evenimentul este parte din candidatura orașului la titlul de Capitală Europeană a Culturii – Bucuresti 2021. Programul Complet

En: B-FIT in the Street! ARCUB present the eighth edition of the only international street theater festival in Bucharest between 9 and 12 June. The festival brings in Bucharest 21 plays, nine participating countries and hundreds of artists. Every evening, the historic center, University Square or the George Enescu Square, the shows night will light the skyline of games fire and acrobatics or  giants horses and daytime numbers interactive street theater will transform the city into a true Walker picture gallery , countesses, giraffes, gigantic harlequins or ballerinas. The event is part of the city’s candidacy for the title of European Capital of Culture – Bucharest 2021.

Piața Țărănească organizează din 10 până în 12 iunie 2016 Târgul lui Cireșar. Producători cu produse naturale și produse tradițonale, meșteri vestiți, artizani și colecționari de antichități, tineri artiști și bucătari pricepuți, cu toții vă așteaptă de vineri până duminică, în curtea interioară a Muzeului Național al Țăranului Român, cu lucruri meșteșugite și bucate fel de fel. Accesul se face prin Intrarea Monetăriei și intrarea este liberă! Info

En: Peasant market organizes from 10 to 12 June 2016 – Ciresar Fair. Producers of natural products and  traditonal products, craftsmen , artisans and collectors of antiques, young artists and skilled chefs, all are waiting for you from Friday to Sunday in the courtyard of the National Museum of the Romanian Peasant, cunning things and courses sorts . Access is via Monetariei Entry !

Festivalul Filmului Evreiesc – A șasea ediție a Festivalului Filmului Evreiesc București are loc în perioada 11-17 iunie, la Muzeul Națtional al ȚăTaranului Român, Sala Horia Bernea, și la Cinemateca Eforie si va cuprinde peste 30 de filme documentare și de ficțiune, lungmetraje și scurtmetraje, majoritatea în premieră în România. Programul proiectiilor
En: Hebrew Film Festival – The sixth edition of Hebrew Bucharest Film Festival takes place from June 11 to 17 at the Romanian Peasant Museum, Horia Bernea Hall, and Eforie Cinema and will feature over 30 documentaries , fiction films and short films, most premieres in Romania.
Festivalul Amintiri din Copilărie – În weekendul 10-12 iunie, Teatrul Ion Creanga vă invită la joacă.  Timp de 3 zile, Parcul Kiseleff  se va transforma într-un loc de joacă pregătit cu atenție, iar cei mai mici locuitori ai orașului, părinții și bunicii sunt invitați să se bucure în familie și să exploreze surprizele pregătite. Program

Childhood Memories Festival – The weekend of June 10 to 12, Ion Creangă Theatre invites you to play. For 3 days Kiselev Park will be transformed into a playground carefully prepared, while the smallest city residents, parents and grandparents are invited to enjoy family and explore the surprises prepared.

Cover 2016

Street Delivery – va avea loc intre 10 si 12 Iunie , Strada Arthur Verona si este locul unde se intalnesc în fiecare an oameni din diferite colțuri ale orașului care creează lucruri în comunitățile lor. Editia din acest an aduce împreună noua generație de makeri (designeri de produs, de modă, ilustratori, arhitecți, artiști 3D, programatori șamd) și meșteșugarii tradiționali (cizmari, ceasornicari, tâmplari, croitori, șelari, ceaprazari). Info

En: Street Delivery – will take place between 10 and 12 June, on Arthur Verona Street. The street becomes the place where people from different corners of the city that creates things in their communities meet every year  . This year’s edition brings together new generation of makers (product designers, fashion illustrators, architects, 3D artists, programmers and so on) and traditional artisans (shoemakers, watchmakers, carpenters, tailors, saddlers, haberdasher)

Goethe-Institut si MNAC vă invită pe 10 si 11 iunie la Dilletanten Festival. Program:
Vineri, 10 iunie: 20:30-21:00 Criza lui Marvin, 21:15-21:45 Las Poftas, 22:00-22:30 Raizing Hell Sâmbătă, 11 iunie: 20:30-21:00 TBA 21:15-21:45 BRUTE .22:00-23:00 Chris Imler Eveniment realizat în parteneriat cu: Muzeul Națtional de Artă Contemporana . Mai multe detalii

En: Goethe-Institut and MNAC invites 10 to 11 June at Dilletanten Festival. Program:
Friday, June 10th: 20: 30-21: 00 Crisis Marvin, 21: 15-21: 45 Las Poftas, 22: 00-22: 30 Raizing Hell Saturday, June 11th: 20: 30-21: 00 TBA 21: 15-21: 45 BRUTE .22: 00-23: 00 Chris Imler event in partnership with the National Museum of Contemporary Art

Audience Award Film Festival! Între 10 si 12 iunie va avea loc prima ediție a Audience Award Film Festival care va proiecta filme răsplătite cu premiul publicului în marile festivaluri ale lumii : Sundance FF, Toronto FF, Berlin FF, Rotterdam FF, etc. Proiecțiile vor avea loc în aer liber în curtea TIAB (str. Arthur Verona, nr. 17) și la Cinema Elvire Popesco (Bd. Dacia, nr.77), festivalul fiind organizat în parteneriat și în aceeași perioadă cu Street Delivery.Toate informatiile

En: Audience Award Film Festival ! Between 10 and 12 June will take place the first edition of the Audience Award Film Festival  which will project the films awarded with the Audience Award in the world’s major festivals: Sundance FF, FF Toronto, Berlin FF, FF Rotterdam, etc. The projections will be held outdoors in the courtyard TIAB (str. Arthur Verona, no. 17) and Cinema Elvira Popescu (Dacia Bd., No. 77), the festival is organized in partnership and in the same period in Street Delivery

Targ Handmade de Vara – intre 11-12 Iunie 2016, in curtea casei Monteoru,  Calea Victoriei, nr 115. orele 09.00 – 20.00 va asteapta creatii din ce in ce mai inedite, colorate sau clasice, realizate de tineri artisti handmade si designeri talentati. Accesul este gratuit!

En: Handmade Summer Fair – between 11 to 12 June 2016, in the courtyard Monteoru, Calea Victoriei, no 115, from 09.00 to 20.00 pm  creations increasingly unusual are waiying for you , with colorful or classic handmade,  by young artists and talented designers. Access is free!

Simfonii pe Asfalt – Primăria Municipiului București, prin Creart – Centrul de Creațte, Arta ăsși Traditție, vă invită la cea de-a treia ediție a evenimentului cultural „SIMFONII PE ASFALT”, care va avea loc, în perioada 11-26 iunie 2016, în Centrul istoric, la intersecția străzilor Lipscani și Smârdan. În fiecare zi, între orele 19:00 și 21:00, trecătorii vor avea parte de scurte recitaluri de muzică clasică, jazz și dans contemporan, susținute de artiști tineri și de muzicieni consacrați ai scenei lirice românești. Info

En: Asphalt symphony – Bucharest City Hall by Creart – Creation Center, Art and Tradition, invites you to the third edition of the cultural event ” ASPHALT Symphony” which will be held during 11 to 26 June 2016, in the historic center, at the intersection of Lipscani and Smârdan street. Every day between 19:00 and 21:00 passers will enjoy short concerts of classical music, jazz and contemporary dance, supported by young artists and musicians consecrated Romanian lyrical stage.

Pe dealurile Bucureşstilor 8: traseul verde – Turul pietonal – 12 Iunie 2016 , 0ra 10.00 am, Punct de intalnire: Sun Plaza/Starbucks. Lacul Văcăreşti, amfiteatrul abandonat, Parcul Carol, Gara Filaret, Strada Xenofon şi Muzeul Tehnic sunt doar „piesele de rezistenţă” ale celei de-a 8-a ediţii a turului pietonal desfăşurat pe terasele şi versanţii Dâmboviţei, varianta „verde”. Tur organizat de Arhiva de Geografie. Detalii

En: On the Hills of Bucharest 8: Green route – pedestrian Tour – June 12, 2016,  10.00 am, Meeting point: Sun Plaza / Starbucks. Lake Vacaresti abandoned amphitheater, Carol Park, Gara Filaret, Street Xenophon and the Technical Museum are just „pieces of strength” of the 8th edition of the tour conducted on the pedestrian terraces and slopes of  Dambovita river  . Sightseeing tours of Archives of Geography.

Festivalului International de Statui Vivante – Intre 16 si 20 iunie, Teatrul Masca va invita la cea de-a 6-a editie a Festivalului International de Statui Vivante, care va avea loc in trei spatii diferite: Casa Cesianu (16 iunie), Parcul Crangasi (17-18 iunie) si Parcul Al. I. Cuza. Festivalul va reuni peste 40 de statui vivante prezentate în premiera de Teatrul Masca şi 20 de invitaţi străini din Olanda, SUA, Israel, Macedonia, Germania, Marea Britanie, Portugalia şi Rusia Program complet

En: International Festival of Living Statues – Between 16 and 20 June. Mask Theatre invites you to the 6th edition of the  International Festival of living statues, which will take place in three different spaces: House Cesianu (16 June), Crangasi Park (June 17 to 18) and Al . I. Cuza Park . The festival will bring together over 40 living statues presented in premiere from  Mask Theatre and 20 foreign guests from the Netherlands, the USA, Israel, Macedonia, Germany, Britain, Portugal and Russia

Sculptura “Cumințtenia păamântului”, opera lui Constantin Brâncușsi, va fi expusă la Muzeul Băancii Natționale a României. Opera marelui sculptor va putea fi admirată în perioada 16 iunie — 8 iulie, de luni până vineri, între orele 10,00 — 18,00. Strada Doamnei 8, București. Accesul este gratuit!

En: Sculpture „Wisdom of the Earth”, Constantin Brancusi’s work will be exhibited at the Museum of National Bank of Romania. Opera of the great sculptor can be admired in the period 16 June to 8 July, Monday to Friday from 10.00 to 18.00, Doamnei Street, no 8, Historical Center, Bucharest. Access is free!

Expo Circuit – Hanul Gabroveni – Sala Bolților, Str. Lipscani nr. 84 – 90, intre 17 – 23 iunie,  orele 14:00 – 22:00, va invitam la o vizita in arhitectura complexă a unei minți, în spațiul intim, interior al unui personaj-multiplu imaginat de  19 artiști. O oglindă a geometriei haotice a emoțiilor, unde gândurile-impuls devin aleator sonore, vizuale, tactile, hibride. Info

Festivalul „Namaste India” vă invită intre 17-19 iunie, la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” din Bucureşti. DIN PROGRAM: Târg cu produse tradiţionale (îmbrăcăminte, accesorii, bijuterii, decoraţiuni, ingrediente specifice bucătăriei indiene şi asiatice, mirodenii, ceaiuri, produse cosmetice, cărţi, etc ), Stand cu informaţii turistice, Mâncare indiană, Spectacole de muzică şi dans, Lansări de carte, Atelier de bucătărie ayurvedică, Poveşti de călătorie si multe alte surprize. Detalii

En: „Namaste India” Festival  invites you between 17 to 19 June, at the National Village Museum „Dimitrie Gusti” in Bucharest. IN THE PROGRAM: Fair with traditional products (clothes , accessories, jewelry, decorations, specific ingredients of Indian cuisine and Asian spices, teas, cosmetics, books, etc.) Stand with tourist information, Indian food, music and dancing, book launches,  Ayurvedic cooking workshop, travel stories and many other surprises.

Ziua Porțtilor Deschise 2016 – UNArte – Sâmbătă, 18 iunie, Universitatea Națională de Arte din București așteaptă cu brațele deschise vizitatorii curioși să descopere mediul de formare pentru noul val de artiști autohtoni, cu ocazia încheierii anului universitar. Curtea interioară UNArte București de pe Calea Grivițtei nr. 28 devine spațiul în care fiecare artă vizuală este reprezentată într-o viziune proaspătă, oferind o experiență contemporană completă. Program

En: Open Day 2016 – UNArte – Saturday, June 18, National University of Arts in Bucharest is waiting, with open arms,  curious visitors  to discover the training environment for new wave of local artists at the end of the academic year. Courtyard UNArte Bucharest on Calea Grivitei no. 28 is the space in which each visual art is represented in a fresh vision, providing a complete contemporary experience.

Natura Fest – Cel mai eco-responsabil festival din București revine, în perioada 17-19 iunie, în Parcul Izvor, cu o a doua ediție, mai spectaculoasă. Natura Fest este un eveniment dedicat Zilei Mondiale a Mediului, care încearcă să inspire cât mai mulți oameni să acționeze împotriva degradării accelerate a mediului înconjurător. Mai multe informatii

En: Nature Fest – The most eco-responsible festival in Bucharest in happening from 17 to 19 June in Izvor Park, with the second edition, most spectacular. Nature Fest is an event dedicated to World Environment Day, which seeks to inspire more people to act against accelerated degradation of the environment.

Ziua Internațtionalaă Yoga – Ediția I – București, 21 iunie 2016! Universitatea Națională de Apărare – Carol I, 06:30 – 21:30! Intrarea este liberă, iar programul îl regăsiți Aici !

Cover 2016

Noaptea Institutelor Culturale la Bucuresti – Concertele, cursurile de limbi străine, jocurile, spectacolele de teatru și atelierele pentru copii și adulți vor completa paleta multidisciplinară din data de 24 iunie. Programul evenimentului se va desfășura în intervalul orar 12:00-02:30, în 12 spații culturale din Capitală: ARCUB – Hanul Gabroveni, British Council, Centrul Ceh, Centrul Cultural Turc „Yunus Emre”, Green Hours, Goethe-Institut, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București, Institutul Cervantes, Institutul Cultural Român, Institutul Francez, Institutul Italian de Cultură și Spațiul Public European, care vor găzdui peste 50 de evenimente propuse de cele 15 instituții culturale. Info

En: Night of Cultural Institutes in Bucharest – concerts, language courses, games, theater performances and workshops for children and adults will complete range of multidisciplinary on June 24. The event program will take place between the hours 12: 00-02: 30, in 12 cultural spaces in the Capital: ARCUB – Gabroveni, British Council Czech Centre, Turkish Cultural Center „Yunus Emre” Green Hours, Goethe-Institut Institute Balassi – Hungarian Institute in Bucharest, the Cervantes Institute, Romanian Cultural Institute, French Institute, Italian Institute of Culture and Europeean Public Space , and will host over 50 events proposed by the 15 cultural institutions.

Festivalul Internațtional de Folclor „Muzici șsi Traditții în Cișmigiu” – in perioada 24-26 iunie 2016, pentru al X-lea an consecutiv, Primăria Municipiului București, prin creart – Centrul de Creație, Artă sși Traditție, organizează FIF –  care sărbătorește anul acesta ediția aniversară! Parada costumelor tradiționale, Târgul meșteșugarilor și zona gastronomică, Spectacole de muzică și dans din folclorul național și internațional, Fân Zone – spectacole de folclor reinterpretat, Ateliere de creație și teatru pentru copii! Intrarea libera! Toate detaliile

En: International Folklore Festival „Music and Traditions in Cişmigiu” -for the tenth consecutive year, the Bucharest City Hall by Creart – Creation Center, Art and Tradition holds FIF, between 24 to 26 June 2016, for the tenth consecutive year,  –  this year celebrates anniversary edition! From the programe: traditional costume parade, the Gourmet Fair artisans, music and dance performances in national and international folklore, Hay Zone – reinterpreted folklore performances, creative workshops and theater for kids! Free entry!.

Animal Fest este unul dintre cele mai importante evenimente dedicate iubitorilor de animale. Sambata, 25 iunie, cea mai animata petrecere dog friendly din Parcul IOR! Info

En: Animal Fest is one of the most important events dedicated to animal lovers. Saturday, June 25, the most animated party in IOR Park, dog friendly!

IaFestGradina Botanica, 25 – 26 Iunie , Expoziție de ii vechi și noi cu sau fără vânzare, Mesteșugari și artiști artizani, Ateliere de tot felul, Proiecții de filme românești pe înserat, Concerte, Obiecte din odaie și alte lucruri simple, Mărturii și alte vorbe duioase. IaFest aduce laolaltă artiști și meșteșugari, obiceiuri și obiecte. Creează   atmosferă de sărbătoare și bucurie și este purtătoare de valoare. Spațiul expozițional de peste 3000 de mp în aer liber se va transforma într-o expoziție interactivă și într-un loc al prieteniei și al sărbătorii. Despre eveniment

En: IaFest – Botanical Garden, June 25 to 26, Exhibition of Traditional IA, old and new with or without sale, craftsmen and artists,  workshops of all kinds, Screenings, Romanian  Concerts, dusk objects from the room and other simple things , Testimonies and other words of tenderness. IaFest brings together artists and craftsmen, customs and objects. Creates atmosphere of celebration and joy and is carrying value. Exhibition space of over 3,000 square meters outdoors will be transform into an interactive exhibition and a place of friendship and celebration.

T-shirt Fest este singurul festival din România dedicat exclusiv tricourilor. Anul acesta va avea loc în perioada 25 – 26 iunie 2016, în interiorul Casei Universitarilor dar și în minunata gradină din spatele casei. Evenimentul promite a se lăsa cu multe surprize și activități ce vor face din aceste două zile o adevărată sărbătoare a celebrării tricoului. Casa Universitarilor – Strada Dionisie Lupu, nr. 46 – București. Info

En: T-shirt Fest is the only festival in Romania dedicated exclusively to T-shirts. This year will take place from June 25 to 26, 2016, inside the  Universitarilor house but also in the lovely garden behind the house. The event promises to leave many surprises and activities that will make these two days a real holiday celebration shirt. Universitarilor House – Dionisie Lupu Street, nr. 46 – Bucharest.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Concursul Naţional de Fotografie pentru Tineret Fotogeografica ediţia a XX-a a ajuns la final.  Salonul este deschis spre vizitare in perioada 24 mai – 19 iunie 2016 şi reuneşte o selecție dintr-un numar de peste 800 de fotografii, înscrise de 210 participanţi din toata ţara.  Organizatorii au acordat marți, 24 mai, premiile I, II, III la secţiunile peisaj şi wildife.

Fotogeografica AFIS-program-2016

Componenţa juriului acestei ediţii:

Cristian Lascu – National Geographic Romania; Petrişor Iordan – instructor foto Atelierul de Fotografie, Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti; Alex Axon – Chief Creative Officer & Partner ZITEC; Alin Popescu – inginer grafician, fotograf freelancer; Silviu Matei – fotoreporter

LISTA CÂŞTIGĂTORILOR FOTOGEOGRAFICA 2016 

Secțiunea Peisaj

Premiul I – Sergiu Adrian Păun. Spectacolul naturii (Masivul Ciumatu)

Premiul II – Zoltán Nagy. Pârâul înghețat (Munții Gurghiului)

Premiul IIICosmin Ovidiu Stan. Infinit (Munții Retezat)

Secțiunea Wildlife

Premiul I – Radu Alexandru Vasile. Octombrie la șes (Pădure sălbatică din sudul României)

Premiul II – Alexandra Ion. Ciuf de pădure

Premiul III – Dragoș Pop. Elegant Takeoff (Delta Dunării)

Câştigătorii Fotogeografica vor participa în proiectul Romania Student Tour, program naţional de redescoperire şi promovare a valorilor patrimoniului natural şi cultural al României.

Fotogeografica castigatori 2016

În perioada 25 mai – 12 iunie 2016 la Casa de Cultură a Studenților din București vor avea loc evenimente conexe cu intrare liberă reunite sub titlul Serile Fotogeografica. 

Proiectul este derulat de Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti, sub egida Ministerului Tineretului şi Sportului, cu sprijinul Muzeul Municipiului Bucureşti, Zitec, National Geographic Romania, Facultatea de Geografie – Universitatea din Bucureşti, Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti, Asociaţia Română de Educaţie Speologică, Facultatea de Geografie – Universitatea Spiru Haret, Radio România Bucureşti Fm, Adevaraţii Veloprieteni, A.S.Sfinx Bucureşti, Foto4ever, Salvaspeo România, Clubul Studenţesc de Artă Fotografică, Gratuitor, Bucureștii Vechi și Noi, Bucharest Cultural Events, StudLand,Orașul Meu.

Program Fotogeografica 2016

Marți, 24 mai – 18 30 : Vernisaj Salonul Naţional de Fotografie Fotogeografica şi lansare catalog Fotogeografica 2016. Palatul Suțu – Muzeul Municipiului Bucureşti.

Salonul Național de Fotografie Fotogeografica 24 mai – 19 iunie 2016.

Expo on line www.fotogeografica.ro

Activităţi dedicate Zilei Europene a Parcurilor.

Miercuri, 25 mai – 18 30: “Cum să te apuci de fotografia de natură în zece pași simpli “, prezintă Doru Panaitescu

Joi, 26 mai – 18 30: Columbia, contraste sud-americane”, prezintă prof. univ. dr. Cristian Iojă – Universitatea București.

Sâmbătă, 28 mai – 10 00: Adevăraţii Veloprieteni, pedalăm spre Văcăreşti; Workshop la Observatorul Văcăreşti.

Fotogeografica program-detaliat-2016

Atelier de fotografie în cadrul Organizaţiei Cercetaşii României – Centrul Sf. Nicolae. Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti.

Marți, 31 mai–18 30: “Detunatele”, prezintă cercet. dr. Răzvan Popescu, Universitatea București, conf. univ. dr.Nicolae Cruceru – Universitatea Spiru Haret.

Miercuri, 1 iunie – 18 30: Exploratorul Emil Racoviță. Scurtă Biografie, o producție Fundația Arte Vizuale.

Joi, 2 iunie – 18 30: De vorbă cu Matei, cu Silviu Matei – fotograf wildlife.

Vineri, 3 iunie – 18 30 : Poveștile Adevăraților Veloprieteni, prezintă Mihai Deneș.

Marti, 7 iunie – ora 18 30: Peștera Movile, prezintă Cristian Lascu National Geographic Romania.

Miercuri, 8 iunie – ora 18 30: Expediția Internațională de explorare speologică și subacvatică Laos – Khammouane 2016″ prezinta Tudor Marin, Geokarst Aventure.

Expoziții: 24 mai – 1 iunie: FotoVeloexpediții. Casa de Cultură a Studenților București. 

2 – 19 iunie : Wildlife, Silviu Matei. Casa de Cultură a Studenților București

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Dupa 10 zile de muzica buna, seri savuroase de jazz si acorduri de pian, EUROPAfest si-a prezentat sambata, 21 mai, pe scena Teatrului Odeon, laureatii editiei cu numarul 23.

Spectacol la puterea a patra la Bucharest International Jazz Competition unde juriul a avut dificila sarcina de a alege castigatorul dupa o finala mai mult decat incendiara. Triism|SUA, Fluxus Trio|Venezuela, Georgian Six|Georgia si Jazz & Chocolate|Italia au incercat sa cucereasca publicul spectator prin momente artistice inedite si proiecte indraznete.

Nu doar fanii jazz-ului au stat cu sufletul la gura. Jeunesses International Piano Competition Dinu Lipatti si-a anuntat laureatii la cele 3 categorii de varsta. Daca ar fi sa caracterizezi pe scurt seara decernarii premiilor, fara doar si poate experienta unui concurs international desfasurat la standarde inalte, emotia si bucuria sunt elementele cu care ar fi identificata.

Dupa 2 ore si jumatate de muzica, emotie si placere, publicul a parasit cu greu sala, osciland intre nostalgia unui final si entuziasmul editiei viitoare.

21_mai_GalaEUROPAfest_CameliaSirli

Laureatii EUROPAfest 2016

Bucharest International Jazz Competition 2016

Trupele care au evoluat in Finala Bucharest International Jazz Competition 2016 au fost:

GEORGIAN SIX – Georgia – Ketevan Kartvelishvili – soprana / Sopio Chikaizde – alto / Tornike Merabishvili – tenor I / Aleksandre Jorjadze – bariton / Solomon Gogilashvili – tenor II / Vano Dvalishvili – bass

FLUXUS TRIO – Venezuela – Maria Yanez – pian, clape / Daniel Hurtado – chitara bass, saxofon / Gutierrez Cesar Anthony – tobe

JAZZ & CHOCOLATE – Italia – Giulio Gentile – pian / Emanuela di Benedetto – voce

TRIISM – SUA – Levi Saelua – saxofon / Alexander Reiff – bass / James Frink – tobe

Premii

Grand Prize Winner: TRIISM – SUA

Best Band: JAZZ & CHOCOLATE – Italia

Best Vocalist: GEORGIAN SIX – Georgia

Premiu Special: FLUXUS TRIO – Venezuela

Premiu Special – cea mai tanara prezenta din festival: PART TIME – Turcia

21_mai_GalaEUROPAfest_CameliaSirli_clasic

Jeunesses International Music Competition Dinu Lipatti 2016

Categoria B ( pana la 14 ani )

Finalisti

Victor Antonescu – Romania / Anelise Gamulescu – Romania  / Eva Garet – Romania  / Seungmin Shin – Coreea de Sud / Maria Voropciuc – Romania

Premii

Premiul I: Seungmin Shin – Coreea de Sud

Premiul al II-lea: Eva Garet – Romania

Premiul al III-lea: Maria Voropciuc – Romania

Categoria C ( 14-18 ani )

Finalisti

Piotr Alexewicz – Polonia / Lorenzo Bagnati – Italia / Ionut Diaconu – Romania  / Kira Frolu – Romania  / Jiahao Han – China / Emanuil Ivanov – Bulgaria / Yebin Jang – Coreea de Sud | Austria

Premii

Premiul I: Emanuil Ivanov – Bulgaria

Premiul al II-lea: Piotr Alexewicz – Polonia

Premiul al III-lea: Jiahao Han – China

Premiul special „Sabin Dragoi”: Antoniu Nagy – Italia / Romania

Premiu special al Enciclopediei Muzicale: Kira Frolu – Romania

Categoria D (18 – 30 ani )

Finalisti

Marcus Beursgens – Olanda

Knut Hanssen – Germania

Rosalind Phang – Malaezia

Premii

Premiul I, la egalitate: Rosalind Phang – Malaezia, Knut Hanssen – Germania

Premiul al II-lea: Marcus Beursgens – Olanda

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Cu ocazia festivalului Femei pe Mătăsari, Asociația Cultour organizează în weekendul 28 – 29 mai 2016 o activitate de explorare urbană prin care veți descoperi într-un mod distractiv clădirile și poveștile ascunse ale zonei Mătăsari.

Întâmpină vara cu o provocare nouă: o explorare urbană interactivă a zonei Mătăsari! Sunteti asteptati  împreună cu echipa pentru a porni într-o cursă palpitantă pe străzile mahalalei de altădată. Vi s-au pregătit o serie de indicii şi provocări ce vă vor ţine trează curiozitatea şi creativitatea: observaţi detalii, aflaţi poveşti ale clădirilor, intraţi în pielea personajelor din istoriile zonei şi nu în ultimul rând vă simţiţi bine alături de prieteni.

13227551_482362428625388_550912627081112437_o

Când şi unde? În fiecare zi a Festivalului Mătăsari, respectiv 28-29 mai, la ora 15:00, se va da startul de la standul Asociaţiei Cultour.

Cine şi cum poate participa? Provocarea este deschisă celor care sunt curioşi să afle mai multe despre Mahalaua Mătăsari, sunt curioşi şi acceptă provocări. Fă-ţi o echipă de 3-6 persoane, înscrie-te printr-un mail la info@asociatia-cultour.ro şi vino la stand cu zece minute înaintea startului. Fiți la curent cu noutățile despre acest tur alăturându-vă evenimentului pe pagina de Facebook. Vei primi acolo materiale şi instrucţiuni, apoi începe cursa!

De ce?
Pentru că poţi explora pe îndelete o zonă cu multe poveşti şi vei avea parte şi de multe provocări amuzante. Dacă eşti mai competitiv, poţi face asta contra cronometru –va exista şi un clasament. Este un exerciţiu bun pe care ulterior îl puteţi repeta şi pe alte străduţe ale oraşului – sigur veţi descoperi ceva interesant! Şi încă ceva, este gratuit.

Cine sunt organizatorii?
Asociatia Cultour este o echipa de ghizi pasionați de oraș și de poveștile sale, pe care doresc să le dezvăluie unui număr cât mai mare de persoane,  astfel  se vor  îndrăgosti de orașul în care locuiesc sau pe care îl vizitează.
Această vânătoare de comori în zona Mătăsari face parte din programul de tururi și activități gratuite în Bucureşti organizate de Asociaţia Cultour în anul 2016.

12719439_883226528473144_3681074591935668602_o

Un proiect drag Asociatiei este Walkabout Free Tours, in cadrul căruia se organizeaza zilnic tururi gratuite în limba engleză în București și Brașov. În cei cinci de ani de activitate, Asociatia Cultour a fost gazdele a peste 46.000 de turiști și face parte din rețeaua celor mai bune tururi gratuite din Europa – United Europe Free Tours.
Mai multe informații pasiti pe  http://www.asociatia-cultour.ro și pe pagina de Facebook Asociatia Cultour.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

EUROPAfest, singurul festival din Europa ce reunește patru genuri muzicale – jazz, blues, pop și clasic, se apropie de finalul ediției cu numărul 23. Un eveniment mult așteptat, Gala EUROPAfest, va avea loc sâmbătă, 21 mai, la Teatrul Odeon, începând cu orele 19:00. Cei mai buni artiști, “crème de la crème ” ai categoriilor de jazz și clasic se vor aduna pe scena Sălii Majestic pentru a primi cuvintele de laudă ale juriului și aplauzele spectatorilor. Cu aceeași ocazie are loc și decernarea Diplomei de excelență din partea Casei Regale. Biletele se pot achiziționa de la Teatrul Odeon.

afis_EUROPAfest_EFFE_CasaRegala

O vorbă cântată la saxofon, un gând șoptit la chitară, o amintire transpusă la pian, sunete de vibrafon, muzicuță, contrabass, percuție au spus povestea EUROPAfest. Timp de zece zile, festivalul a adus notele muzicale în sufletele oamenilor. Artiști din toate colțurile lumii s-au strâns pe scenele din București si Sibiu pentru celebrarea muzicii bune. Au fost zile în care emoțiile, notele muzicale și creativitatea s-au îmbinat într-un dans al dorinței de a fi cel mai bun.

Festivalul a adus publicului din România peste 300 de artiști din 45 de țări, într-o agendă diversificată: Gala de deschidere, concerte de jazz, blues și pop, concursul internațional de pian cu un numar de 100 de pianiști, concursul internațional de jazz cu 25 de trupe cu artiști din 26 de țări, workshopuri de jazz, master-classes de pian, Caffe Festival Ibis, Piano Corner, Jam sessions și Gala Laureaților.

Toți artiștii au pășit în festival cu dorința de a uimi spectatorii, de a aduce buna dispoziție și de a da o nouă nuanță ritmurilor muzicale. Inspirația, originalitatea și energia au fost elementele primordiale în crearea unei atmosfere de poveste.

Prieteniile legate între participanți, poveștile depănate în timpul concertelor, sălile pline și surprizele neașteptate au conturat starea de beatitudine a festivalului.

Spectatorii vor avea șansa de a asculta în Gala EUROPAfest cele mai bune trupe din cadrul Bucharest International JAZZ Competition, precum și laureații de la Jeunesses International Piano Competition Dinu Lipatti. Gala este dedicată tuturor artiștilor, o seară în care se sărbătorește excelența muzicală, iar Casa Regala va decerna Diploma de Excelență.

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Gala Premiilor UCIN va avea loc luni, 16 mai, în Sala de spectacole a Cercului Militar Național.

Evenimentul, organizat de Uniunea Cineaștilor din România și produs de REVOLVER, se anunță a fi unul de amploare, pentru că aici va fi celebrată excelența din lumea filmului. Actori, regizori, scenariști, muzicieni, numeroase personalități culturale, dar și oficialități, cu toții vor fi întâmpinați pe covorul roșu începând cu ora 18:30. Spectacolul va fi prezentat de un cuplu inedit, doi excelenți oameni de radio și televiziune: Gianina Corondan și Mihai Găinușă.

Gala UCIN2016

Gala Premiilor UCIN este un eveniment cu tradiție, căruia organizatorii și producătorii doresc să-i aducă anul acesta o nouă strălucire. Momentele artistice inedite, vedetele de marcă ce vor decerna premiile, decorul, spectacolul de sunet și lumini, scenariul original al spectacolului, toate sunt menite să ofere o seară de neuitat audienței.

În așteptarea acestei mari sărbători a filmului românesc, juriul a anunțat nominalizații. Iată care sunt filmele artistice și documentare, precum și artiștii care concurează pentru Premiile UCIN 2016 :

Marele Premiu şi Trofeul Uniunii Cineaştilor din România:

„Bucuresti Non Stop”, regia Dan Chișu ; / “De ce eu?”, regia Tudor Giurgiu ; / “Aferim!”, regia Radu Jude

Premiul Special al Juriului:

„Aferim!”, regia Radu Jude ;  / Seria TV “Dreptul la memorie. Argumente pentru înființarea unui muzeu al comunismului în România, la București”, regia: Ruxandra Țuchel, Cristina Rădulescu, Roxana Chiriță ;  / “Autoportretul unei fete cuminți”, regia Ana Lungu

Premiul pentru regie:

Corneliu Porumboiu pentru filmul „Comoara”;  / Dan Chișu pentru filmul „Bucuresti Non Stop”;  / Tudor Giurgiu pentru filmul “De ce eu?”

Premiul pentru scenariu:

Tudor Giurgiu și Loredana Novak pentru filmul „De ce eu?”;  / Dan Chișu pentru filmul „Bucuresti NonStop”;  / Radu Jude și Florin Lăzărescu pentru filmul „Aferim!”

Premiul pentru imagine:

Marius Panduru pentru imaginea filmului „ Aferim!”;  / Daniel Kosuth pentru imaginea filmului “Lumea e a mea”;  / Viorel Sergovici jr. pentru imaginea filmului “Poveste de dragoste”

Premiul pentru costume:

Ana Ioneci pentru filmul „Dopul scuză mijloacele”;  / Dana Păpăruz pentru filmul „ Aferim!”;  / Oana Păunescu pentru filmul “Live”

Premiul pentru scenografie:

Augustina Stanciu pentru filmul „Aferim!”;  / Cristian Niculescu pentru filmul „De ce eu?”;  / Mihnea Mihăilescu pentru filmul „Dopul scuză mijloacele”

Premiul pentru interpretare feminină:

Rodica Lazăr pentru rolul Mariana din filmul „Carmen”;  / Ioana Flora – în filmul “Scor Alb”;  / Hilda Peter pentru rolul Cristina din filmul “Box”

Premiul pentru interpretare masculină:

Toma Cuzin pentru rolul Costi, din filmul „Comoara”;  / Emilian Oprea pentru rolul Cristian Panduru din filmul “De ce eu?”;  / Teodor Corban pentru rolul Costandin, din filmul “Aferim!”

Premiul pentru interpretare feminină – rol secundar:

Ioana Flora pentru rolul Paula, din filmul ”Acasă la tata”;  / Olimpia Melinte pentru rolul Jenny, din filmul „București NonStop”;  / Andreea Vasile pentru rolul Dora, din filmul „De ce eu?”

Premiul pentru interpretare masculină – rol secundar:

Alexandru Potocean pentru rolul Sifon, din filmul ”Nu există-n lumea asta”;  / Andi Vasluianu pentru rolul Petrică, din filmul ”Acasă la tata”; / Gheorghe Ifrim pentru rolul Achim, filmul „București NonStop”

Premiul pentru montaj:

Dana Bunescu, pentru filmul „Carmen”;  / Cătălin Cristuțiu pentru filmul “Aferim!”;  / Tudor Pojoni pentru filmul „București NonStop”

Premiul pentru coloana sonoră:

Cristian Tarnovețchi, pentru filmul „București NonStop”;  / Andre Rigaut și Matthias Lempert pentru filmul “Box”;  / Florin Tăbăcaru pentru filmul “Acasă la tata”.

Premiul pentru muzica originală:

Cristian Lolea pentru filmul „Carmen”;  / Alexander Bălănescu pentru filmul „Muntele magic” ;  / Marius Leftărache pentru filmul “Cel ales”.

Premiul pentru scurt metraj de ficţiune:

Mihai Ionescu pentru filmul „Dopul scuză mijloacele”; / Andrei Crețulescu pentru filmul “Ramona”;  / Andreea Vălean pentru filmul “Nu există-n lumea asta”.

Premiul pentru film documentar de lung metraj:

Anca Damian pentru filmul „Muntele Magic”;  / Alexandru Solomon pentru filmul “România: patru patrii”;  / Oana Giurgiu pentru filmul „Aliyah DaDa”

Premiul pentru film documentar de scurt metraj:

Claudiu Mitcu pentru filmul „Rețeaua”;  / Marian Voicu pentru filmul “Torna, torna, fratre! Povestea aromânilor spusă de ei înșiși”;  / Violeta Gorgos pentru filmul “Lume, ia-mă în brațe, eu vin”

Premiul pentru film de animaţie:

Matei Branea pentru filmul „Omulan!”;  / Ion Octavian Frecea pentru filmul “Colinda”; / Ștefan Scărlătescu și Andrei Scărlătescu pentru filmul “Recunoștință”.

Premiul pentru film documentar de televiziune:

Andreea Știliuc pentru filmul “Parisul lui Matei”;  / Seria “Dreptul la memorie. Argumente pentru înființarea unui muzeu al comunismului în România, la București”, regia: Ruxandra Țuchel, Cristina Rădulescu, Roxana Chiriță ;  / Violeta Gorgos pentru filmul “Lume ia-mă în brațe, eu vin”

Premiul Opera Prima:

Filmul „Carmen”, regia Doru Nițescu ;  / Filmul „Acasă la tata”, regia Andrei Cohn; / Filmul „Lumea e a mea”, regia Nicolae Constantin Tănase.

Premiul pentru machiaj:

Bianca Boeroiu și Astrid Weber pentru filmul “Box”;  / Petya Simeonova și Bianca Boeroiu pentru filmul “Aferim!”;  / Dana Roșeanu pentru filmul “Carmen” .

Premiul pentru cea mai bună cascadorie:

Mihaela Oros și Răzvan Gheorghiu în filmul “Scorpion King IV”;  / Gabriel Burlacu și Valentin Vasilescu în serialul “Umbre”, episodul 7;  / Deliu Ionescu și Valentin Vasilescu în filmul “Bon voyage”.

Premiile Uniunii Cineaștilor din România, eveniment de interes național cu caracter permanent, din 1971, se organizează în fiecare an și reprezintă aprecierea actului cinematografic românesc.

Ediția 2016 a Galei Premiilor UCIN este organizată de Uniunea Cineaștilor din România, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei și este produsă de Revolver.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE 

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Intre 12 si 21 mai fa-ti loc in agenda pentru EUROPAfest, singurul festival din Europa care reuneste jazz, blues, pop si muzica clasica. Bucurestiul si Sibiul vor rasuna in acordurile a peste 300 de muzicieni din 43 de tari – concerte, concursuri, workshop-uri, jam sessions si evenimente neconventionale. Sub sloganul “It’s all about live quality music !” in 2016 festivalul sarbatoreste 23 de ani de muzica buna prin zece evenimente majore. EUROPAfest a primit in 2015 titulatura de festival EFFE – Europe’s Finest Festivals, iar de 11 ani se desfasoara sub Inaltul Patronaj al Casei Regale. Mai multe detalii pe http://www.EUROPAfest.ro

afis_EUROPAfest_EFFE_CasaRegala

Festivalul debuteaza pe 12 mai prin 2 concerte Opening Gala EUROPAfest derulate in orase diferite. In Bucuresti, pe scena Teatrului Odeon, de la 20:00 vom sarbatori deschiderea editiei no. 23 pe acorduri de jazz si blues alaturi de duetul FAR FROM CAROLINA | UK, SUA, care il include pe Terry Lees, UK National Guitarist of the Year si de DAN PAPIRANY BAND, cu muzicieni care au venit tocmai din Australia si Noua Zeelanda. La Sala Thalia din Sibiu va evolua, incepand cu ora 19:00, EKATERINA VALIULINA / Rusia, Elvetia – vioara, laureata EUROPAfest 2015, alaturi de Orchestra Filarmonicii din Sibiu sub bagheta dirijorului Constantin Adrian Grigore.

Intre 14 si 21 mai Capitala va fi animata de concertele din cadrul concursului-festival Bucharest International Jazz Competition, cotat de BBC intre primele 3 concursuri de jazz ale Europei. Sala Teatrelli va gazdui incepand cu ora 19:00, un concert cu doua sau trei trupe care vor aduce publicului din Romania ultimele tendinte de pe scenele de jazz din SUA, Canada, Europa, America de Sud si Asia. Timp de o saptamana, spectatorii se vor delecta cu momente interpretative unice, ce abunda de originalitate si nonconformism, in compania a 25 de trupe cu artisti din 26 de tari. Biletul e 30 lei si se poate achizitiona de la Sala Teatrelli sau din reteaua eventim.ro.

EUROPAfest imbraca primavara si in fundalul muzical al pianului. Intre 15 si 21 mai are loc cea de-a 23-a editie a Jeunesses International Music Competition Dinu Lipatti. 100 de pianisti din 35 de tari vor transforma Bucurestiul intr-un oras de poveste, in care virtuozitatea, talentul si rafinamentul se vor intrece in interpretari de exceptie in fata unui juriu de specialisti internationali pentru premii de 10.000 Euro. La acest eveniment, elevii si studentii au accesul liber in limita locurilor disponibile.

Intre 13 si 20 mai au loc concertele after-hours reunite sub brandul Caffe Festival Ibis. In fiecare seara, de la 20:00, spatiul neconventional al cafenelei hotelului Ibis Gara de Nord gazduieste muzicieni ai noului val de jazz, care te vor molipsi de buna dispozitie si pofta de viata, iar ritmurile ce oscileaza intre relaxant si antrenant iti vor acapara simturile, pentru o terapie de muzica buna. Intrarea la un concert e 39 lei si include o bautura la alegere. Grupurile de min 5 pers. au un discount, 35 lei / pers.

La Sibiu vor avea loc concerte simfonice desfasurate pe scena Salii Thalia, in perioada 12-20 mai. Evenimentul de varf este Best World Pianists in care vor evolua cei mai buni pianisti din concurs alaturi de Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu sub bagheta dirijorului Ilarion Ionescu-Galati.

Intre 17 si 20 mai sunt organizate master-classes si workshopuri pentru pian si jazz, cel mai asteptat fiind cel condus de artista americanca Jane Solose.

Festivalul se incheie pe 21 mai cu Gala EUROPAfest care celebreaza intr-o atmosfera plina de emotie si entuziasm excelenta muzicala. Evolueaza cele mai bune trupe si cei mai buni pianisti, iar publicul va avea ocazia sa afle cine sunt castigatorii celor doua concursuri. Cu aceeasi ocazie va fi decernata Diploma de Excelenta din partea Casei Regale.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Portrete III – Purgatoriul cu portrete de Tudor Sicomaș și Sebastian Ghiță Joi, 19 mai 2016, ora 20:00

Portrete 3.2Purgatoriul este locul unde ne ducem viaţa de zi cu zi. Întâlnim, în timpul vieţii noastre, personaje diverse şi diferite. Considerăm că trebuie să judecăm oamenii din jurul nostru. Dar pe noi cine ne judecă, oare? V-aţi întrebat vreodată ce e dincolo? Nu-i aşa că toţi vă gândiţi că veţi ajunge Sus? Şi că ceilalţi, din jurul vostru, au destinaţia Jos? Şi dacă aţi afla că locul ăla de mijloc există? Locul ăla unde primeşti un tichet de călătorie şi avizul unui judecător?

Pentru o seară, vă invităm să păşiţi peste pragul uşii Purgatoriului nostru. Pentru o seară, veţi putea să judecaţi Portretele noastre, fără să vă fie frică că veţi fi judecaţi, la rândul vostru. Vă aşteptăm într-un loc pe unde ar trebui să treacă fiecare om puternic din ţara asta!

Distribuție: Păzitorul Purgatoriului – Tudor Sicomaş Profu’ de cerşit, un suflet ghiduş – Corneliu Reu Sid, un suflet părăsit – Tadeus Mincă Eva, un suflet rătăcit – Oana Burcescu Maria Magdalena, un suflet pierdut – Lavinia Alexandru Regie şi concept: Tudor Sicomaş Preț bilet: 30 lei Coregrafie: Tadeus Mincă Bilete și rezervări la Casa de bilete a Teatrului Arte dell’ Anima- 0733.060.033 / 0733.060.034 Sound & Light design: Ştefan Opreanu

Omul de zăpadă de Greg MacArthur Sâmbătă, 21 mai 2016, ora 20:00

Să închiriezi filme porno adolescenților care trăiesc pe un ghețar omul de zapada 21Maieste o activitate la fel de bună ca oricare alta. „Omul de zăpadă” este o comedie dură despre felul în care noi toți uităm de copilul din interiorul nostru. Despre relații sterile, falsitate și măștile pe care ni le așezăm pe chip într-o societate lipsită de autentic. Să închiriezi filme porno adolescenților care trăiesc pe un ghețar este o activitate la fel de bună ca oricare alta. Denver vrea să își extindă afacerea, Marjorie are nevoie de iubire, iar Jude este confuz din punct de vedere sexual. Problemele apar atunci când o descoperire uluitoare le tulbură existențele. Kim vine să aducă rezolvarea, dar nu reușește decât să încurce totul și mai mult.

Distribuție: Laura Voicu Alex Vlad Dana Stînga Paul Alexandru / Cristi Neacșu Regia: Felix Crainicu Durata: 1h20min Preț bilet: 30 lei Bilete și rezervări la Casa de bilete a Teatrului Arte dell’Anima – 0733.060.033/0733.060.034

Harold Night – ImproVice Spectacol de improvizație Joi, 26 mai 2016, ora 20:00

harold Obadă 26 - corectat - 26 maiHarold este un spectacol adus in premieră în România de trupa ImproVice, creat in anii ’70 de americanul Del Close și jucat de atunci de mii de ori in SUA și in lume. Improvizatorii dau viață împreună sugestiei publicului, iar scenele de improvizație liberă se intrepătrund și capătă sens pe masură ce se construiesc, crescând suspansul cu fiecare minut. Monoloagele rupte din viața improvizatorilor, precum și cele 9 scene scurte, dar palpitante, țin spectatorii cu sufletul la gură până la final.

Distribuție: Adrian Neculae Costi Spiridon Dianina Andrei George Dumitru Laura Dinișor Obada Mădălina Frățilă Ottavio Weiscovici Andrei Negoiță Vino sa deslușim împreună sensul lui Harold! Suport artistic: 20 lei Bilete și rezervări la Casa de bilete a Teatrului Arte dell’Anima – 0733.060.033/0733.060.034

Copii răi de Mihaela Michailov Sâmbătă, 28 mai, ora 20:00

Inspirat dintr-un caz real, COPII RĂI este un spectacol-manifest al generaţiei copii rai 28 mai v2„copypaste”, al generaţiei „la un click distantă” împotriva sistemului educaţional din şcoli, dar şi de acasă, un spectacol acut, necesar, care induce publicului teme clare de reflecție și acțiune. Relația abuzivă profesor-elev, perpetuarea modelului „pedepsei” ca metoda de educație, problema părinților neatenți, problema bullying-ului, a asocierii procesului educațional cu suferința, a conceptelor predate, dar neaplicate, problema copilului de nivel slab care ajunge să fie anihilat de un sistem în care doar „eroii” contează, sunt teme prezente în spectacol.

Distribuție: Ana Maria Irimia Raluca Jugănaru Alin Potop Regia: Geanina Hergheligiu Scenografia: Ruxandra Manolovici Light design: Alexandru Bibere Mișcare scenică: Alina Iacov Lazăr Preț bilet: 30 lei Bilete și rezervări la Casa de bilete a Teatrului Arte dell’Anima – 0733.060.033/0733.060.034

Teatrului Arte dell’Anima: Str. Făinari Nr. 17D, Sector 2, Bucureşti Tel.: 0040-733.060.033 E-mail: office@artedellanima.ro Website: http://www.artedellanima.ro asociatia.artedellanima

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!