Posts Tagged ‘Licee’

Toamna aceasta, liceenii din București au parte de o nouă provocare. Conflictul Liceelor, competiția de dans dintre școli, prin care au trecut zece generații de elevi din Râmnicu Vâlcea și Târgu Jiu, a ajuns anul acesta și în capitală.

Mii de emoții, prea multe bătăi de inimă pe minut și multă, multă pasiune și dedicare sunt elementele care fac din Conflictul Liceelor o competiție intensă, la care participă peste 5000 de elevi la fiecare ediție.

Reprezentanții celor mai bune 12 licee din București se înscriu în cursa pentru marele premiu de 1000 de euro. Timp de zece săptămâni, echipele din școlile participante își vor pune în valoare talentul la dans, creativitatea și iscusința pentru a câștiga trofeul ce va aduce mândrie liceului de care aparțin.

Din fiecare școală, echipe mixte, formate din câte șase membri, au șansa de a intra în competiția pentru marele premiu. Începând cu 30 septembrie, în fiecare vineri, cele mai bune 12 școli selectate, se vor întalni pe scena Conflictul Liceelor, din Spice Club, unde tinerii talentați ne vor încânta cu spectacolul de dans oferit.

cf

În fiecare etapă, câte două licee concurente, vor fi punctate pentru performanța lor completă, de catre un juriu ajutat de publicul susținător, pentru a se putea califica mai departe în concurs. La finalul competiției, aceștia vor desemna care este cea mai bună școală și cine va câștiga trofeul „Conflictul Liceelor București 2016”, marele premiu de 1000 de euro și onoarea liceului din care fac parte.

Proiectul „Conflictul Liceelor” este mai mult decât o competiție de dans. Aici, sute de elevi din zece generații au legat prietenii, au învățat ce înseamnă într-adevăr să faci parte dintr-o echipă și, mai ales, au aflat ce înseamnă o competiție adevărată și cum să faci show în adevăratul sens al cuvântului, chiar și atunci când te lupți pentru tot sau nimic. Pentru unii a fost o mare provocare, pentru alții o adevarată lecție de viață, iar pentru toți cei implicați a fost o experiență poate cea mai tare experiență din perioada liceului, de pe urma căreia au rămas cu multe amintiri plăcute.

Poți afla mai multe detalii legate de înscriere de pe pagina de Facebook și vezi care au fost cele mai tari echipe de pâna acum. Consultă și regulamentul complet aici.

Accepți provocarea „Confictul Liceelor”?

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Reclame

Ne-am plimbat pe stradutele incarcate de istorie  din jurul Bisericii Armenesti…. Sambata 17 Octombrie 2015! Nu ne-am plimbat singuri, ci impreuna cu oameni care au dorit sa afle mai multe despre comunitatea armeneasca, despre obiceiurile si traditiile armenilor, oameni care au dorit sa descopere orasul prin detaliile constructiilor si memoria locurilor, oameni care au dorit un spatiu alternativ de promenada in Bucuresti.

Tur ghidat Armeneasca1

„La pas pe la Armeneasca” a fost un tur ghidat experimental organizat de A.R.C.E.N – Asociatia Romana pentru Cultura si Normalitate, „experimental” pentru ca a fost redactat și conceput împreuna cu un grup de 30 de elevi selectați dintr-o serie de licee din București ….si …..Da ! am aflat lucruri interesante.

In aproximativ o ora si jumatate am descoperit primi armeni veniti in Bucuresti si comertul cu delicatese pe care il realizau, am aflat istoriile celor mai celebrii armeni Manuc Bei, Iacom Melik sau Jeni Acterian, ni s-a dezvaluit peisajul care imbina arhitectura modernista interbelica cu arhitectura romaneasca a imobilelor din perioada anilor ’20 – ’40.  Despre primul lacas de cult armenesc , Biserica Varatia aflata langa magazinul Cocor stim acum ca a durat 48 de ani sa fie construita iar prima piatra de temelie a fost pusa in anul 1581.

Iacob Melik este arhitectul care a inaugurat Stilul Neoromanesc la noi , cateva detalii despre casa in care a locuit, actualul muzeu Theodor Pallady din str. Spătarului nr. 22, cea mai veche casă existentă şi astăzi în Bucureşti aflati urmarind legatura https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/videos/vb.423947761067692/795687297227068/?type=2&theater

Despre obiceiuri si traditii am auzit ca in acea perioada tur Armeneasca1bucurestenii care nu detineau o locuinta  aveau naravul de a se muta de doua ori pe an, de Sfantul Dumitru si de Sfantul Gheorge ,alegerea locuintei revenind partii feminine a familiei ce dispunea de mai mult timp liber. Cand un armean pleca intr-o calatorie , membrii familiei ramasi acasa obisnuiau sa arunce cu apa in urma acestuia si sa spuna: „Ca apa sa te duci, ca apa sa vi!” iar la botez , mama nu avea voie sa-si vada pruncul.

In stilul arhitectural al perioadei se observa lipsa gardurilor din jurul caselor iar trotuarul era parte componenta a locuintei, promovadu-se in acest fel transparenta si comunicarea stransa intre oameni.  Strada devenea o adevarata chermeza in zi de sarbatoare si noptile de vara o promenada invaluita de romante, tango-uri si euforie la inceputul secolului XIX si perioada interbelica . Ce timpuri frumoase !!!

Traseul „”La pas pe la Armeneasca” a incheiat sezonul plimbarilor A.R.C.E.N. prin Bucuresti din acest an si s-a desfasurat pe strazile Armeneasca, Rafael Sanzio, Spatarului, Corbeni, Silvestru, Popa Rusu, Bocșa, având 7 opriri. Stim ca A.R.C.E.N. va pregati si numeroase surprize pentru sezonul rece asa ca va invitam sa ii urmariti pe retelele se socializare pentru a fi la curent cu ultimile noutati. O saptamana frumoasa va doresc!

tur Armeneasca

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

LOGO Bucharest Cultural Events

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents