Posts Tagged ‘Inedit’

Aclamatul coregraf Ziya Azazi aduce pe scena Teatrelli pe 9 noiembrie spectacolul „Dervish in Progress” care s-a bucurat deja de peste 200 de reprezentații la nivel mondial, pe mari scene și la renumite festivaluri internaționale. Ineditul demersului constă în conceptul de performative lecture – practic, la București, publicul va avea parte și de explicațiile în direct ale lui Ziya Azazi despre ceea ce face pe scenă: o invitație de a pătrunde în culisele dansului și de a-i descoperi universul, altfel. Pe 10 noiembrie, alături de compozitorul și performerul Claudio Bettinelli, Ziya Azazi va prezenta la Teatrelli și spectacolul „Kismet” conceput pe Bolero, de Ravel. În premieră internațională, acest spectacol va fi prezentat tot sub forma de performative lecture.

„Dervish in Progress” a avut premiera internațională în anul 2004, la Barcelona, bucurându-se de un mare succes. Reprezentația de pe scena Teatrelli programată pentru 9 noiembrie, de la ora 19.00 se va desfășura sub formă de perfomative lecture, reunind, astfel, atât partea de spectacol și performance, cât și o componentă explicativă în care Ziya Azazi dezvăluie o parte dintre secretele care stau la baza creării acestui spectacol.

Pornind de la Bolero, de Ravel, în spectacolul „Kismet” Ziya Azazi și Claudio Bettinelli propun un dialog experimental între corp, mișcare și sunet folosind o paletă largă de medii, de la echipamente primitive până la procesoare digitale de sunet de ultimă generație. Inspirat de abordarea coregrafică minimalistă a lui Maurice Béjart, atunci când a pus în scenă Bolero-ul, Ziya Azazi contribuie în „Kismet” la crearea unui nou limbaj – un limbaj în care deconstrucția muzicii se realizează în corespondență cu mișcările corpului. Pe 10 noiembrie, de la ora 19, publicul Teatrelli va putea vedea în premieră acest spectacol produs în anul 2018 sub formă de performative lecture.

Sunt foarte recunoscător că Teatrelli/creart a oferit Forumului Cultural Austriac oportunitatea de a colabora la acest proiect minunat, care aduce la București un artist și performer uimitor. Ziya Azazi, desemnat la un moment dat de către Ballet International Magazine drept < cel mai remarcabil dansator al anului în Austria;, este, totodată, un exemplu fantastic despre modul în care scena artistică și culturală din Austria este influențată și îmbogățită de artiști care provin, la origini, din alte țări. Cele două performative lectures pe care Ziya Azazi le va susține la București sunt o contribuție importantă și valoroasă la programul anual al Forumului Cultural Austriac, cu atât mai mult cu cât dansul constituie o prioritate tematică în cadrul Conceptului de Politică Culturală Internațională, elaborat de către Ministerul Austriac de Externe.”, a declarat Thomas Kloiber, directorul Forumului Cultural Austriac la București.

Este o onoare să îi avem pe scena Teatrelli pe Ziya Azazi și pe Claudio Bettinelli. Sunt nu doar aclamați în întreaga lume, ci și niște deschizători de drumuri în termeni de limbaj artistic. Publicul larg, dar și colegii dansatori, coregrafi, actori sau regizori interesați de zona de dans contemporan, experiment și inovație vor avea parte, cu siguranață, de o experiență unică. Stă în misiunea Teatelli să ofere o experiență culturală completă, de această dată prin dans și concept la cel mai înalt nivel.”, a declarat Roxana Lapadat, director artistic Teatrelli.

Ambele evenimente se vor desfășura în limba engleză, adresându-se atât publicului larg, cât și dansatorilor, coregrafilor și actorilor profesioniști.

Biletele pentru ambele evenimente s-au pus în vânzare la Casa de bilete Teatrelli (Piața Lahovari, Nr.7) și online, pe site-ul www.bilete.ro. Prețul unui bilet este de 39,69 RON.

Despre Ziya Azazi

Ziya Azazi s-a născut în 1969 în Antakya (Turcia), iar din 1994 s-a stabilit în Viena. În 1999 a primit o bursă danceWEB, fiind, totodată, desemnat de către Ballet International Magazine drept „cel mai remarcabil dansator al anului în Austria”. Între 2000 și 2002 a colaborat cu Wiener Volksoper (Austria), Theaterhaus Stuttgart (Germania) și Grand Théatre de Genéve (Elveția). În 2004 a lucrat cu Jan Fabre/Troubleyn, iar între 2005 și 2007 a făcut parte din proiectul „d’Orient” al Compagnie Thor.De asemenea, a colaborat cu numeroși artiși de renume, precum: Cem Ertekin, Aydin Teker, Sebastian Prantl, Philippe Arlaud, Anne-Marie Gros, Ismael Ivo, Marcia Haydee, Yoshi Oida sau Thierry Smits. Printre festivalurile la care a participat se numără: Liteside, Amsterdam; Danse en Ville, Bruxelles-Luxemburg; KIT, Copenhaga; Polyzentral, Hamburg; I-DANS Solists, Istanbul; Les Eclats Choreographiques, Niort; Bienala de Dans de la Veneția. Totodată, din 1999 a creat propriile sale spectacole coregrafice, care au făcut înconjurul lumii: Dervish in Progress” (2004 / Barcelona), Azab” (2005 / Sao Paulo),Icons” (2007 / Grenoble) – în colaborare cu muzicianul Serge Adam (FR), solo-ul Ember” (2010 / Valladolid), Energy” (2012 / Toulon), Bolero” (2014) sau Kismet (2018, Portimao). Pe lângă performance-uri, Ziya Azazi a susținut numeroase workshop-uri în întreaga lume, împărtășindu-și experiența și cunoștințele cu publicul în spații academice și non-academice.

Despre Claudio Bettinelli

Claudio Bettinelli abordează mai multe stiluri muzicale: de la clasic la contemporan, muzică de teatru, improvizație și muzică electronică.

S-a născut în 1976 la Livorno (Italia), s-a stabilit însă la Lyon (Franța). Este percuționist, solist și membru al Ansamblului Orchestral Contemporan din Lyon. A colaborat cu „Centre Tempo Reale” (fondat de Luciano Berio), Orchestra Națională din Lyon, Opera Națională din Lyon, Musicatreize, Ansamblul Odyssée și a făcut parte, timp de trei ani, din UBS Verbier Festival Youth Orchestra (Elveția). De asemenea, este membru al ansamblului Mezwej, condus de Zad Moultaka, și este co-fondatorul trio-ului de percuționiști „Trio de Bubar”.

Despre Teatrelli

Teatrelli este un proiect al Primăriei Capitalei, prin creart, un spațiu cultural alternativ dedicat artelor performative, care oferă publicului producții proprii de teatru și dans, precum și concerte acustice, dezbateri și artist-talk-uri. 

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Concertul From Classic to Jazz, în reprezentație unică la Teatrul Național București are loc pe 9 septembrie, de la ora 19.30 – ca eveniment asociat al Festivalului Internațional George Enescu.

Festivalul Internațional George Enescu anunță că ediția 2019 va include ca proiect asociat și un concert inedit – From Classic to Jazz, creat și interpretat de Teodora Enache. În premieră, Rapsodia I și Rapsodia a II-a, de George Enescu vor fi interpretate vocal în cheie jazz. Spectacolul From Classic to Jazz va putea fi vizionat în cadrul Festivalului Internațional George Enescu 2019, în reprezentație unică, pe data de 9 septembrie, de la ora 19.30, la Teatrul Național din București.

Toate proiectele asociate ediției din acest an a Festivalului Internațional George Enescu au scopul de a extinde interacțiunea publicului cu muzica, în general, și cu personalitatea și creația lui Enescu, în special. Această nouă inițiativă artistică asociată Festivalului are menirea să amplifice ecoul creației enesciene în prezent printr-o explorare artistică inedită și să extindă experiența festivalieră pentru un public cât mai divers”, spune Mihai Constantinescu, directorul executiv al Festivalului Internațional George Enescu.

From Classic to Jazz este o creație pregătită special cu prilejul Festivalului Internațional George Enescu 2019 de Teodora Enache și echipa ei. Conceptul concertului are ca punct de plecare forța unică a muzicii clasice de a genera emoție și de a crea armonia, toate reprezentând o sursă fertilă pentru o nouă exprimare într-un alt limbaj muzical, în acest caz jazzul. Abordarea muzicii clasice în cheie jazz este o direcție pe care Teodora Enache o explorează de mai mulți ani. Aceste căutări au condus-o recent spre abordarea creației marelui compozitor român George Enescu.

Teodora Enache, artist de jazz și creatoare a conceptului, declară: „Enescu mă fascinează de foarte mulți ani și m-am apropiat de creația lui cu pioșenie și un imens respect. Muzica sa a fost cu mult înaintea timpului în care a trăit, abia acum poate este înțeles mai bine. În Rapsodii, am întâlnit omul Enescu. Care își privește viața. Întâi cu ochii copilului, apoi cu ochii adultului. Este multă trăire, și umor, și bucurie de viață, și emoție nesfârșită, dar și melancolie… Este o întreagă lume în muzica domniei sale. În concertul nostru, această poveste am ales să o reinterpretăm pentru public, folosind limbajul și sonoritatea jazzului. Și nu este vorba doar de o preluare a unor teme, ci de o revalorificare a întregii povești enesciene, reimaginată pentru voce. Este o mare onoare să prezentăm acest spectacol în cadrul Festivalului – minunatul eveniment de mare anvergură care îi este dedicat lui George Enescu.

Concertul From Classic to Jazz include, alături de Rapsodia I și a II-a de George Enescu, o serie de creații vocale în premieră inspirate de Dansurile Românești – de Bela Bartók, Sonata Lunii – de Ludwig van Beethoven, Air – de Johann Sebastian Bach sau Canon – de Johann Pachelbel.

Împreună cu solista și compozitoarea Teodora Enache, pe data de 9 septembrie 2019, pe scena Teatrului Național din București vor urca Călin Grigoriu – chitară și aranjamente muzicale, Joca Perpignan (Israel) – percuție și, ca invitat special, Răzvan Suma– violoncel.

Biletele pentru concertul From Classic to Jazz vor putea fi achiziționate de pe www.eventim.ro, începând din luna iunie.

Despre Festivalul Internațional George Enescu

Ajuns la cea de-a XXIV-a ediție, Festivalul Internațional George Enescu se va desfășura în perioada 31 august-22 septembrie 2019. În sălile de concerte din București, vor urca pe scenă peste 2.500 dintre cei mai valoroși muzicieni ai lumii, având 50 de naționalități și vor fi prezentate 84 de concerte și recitaluri. Ediția din acest an a festivalului totalizează 34 de prezențe în premieră în România: 25 de artiști, printre care Marion Cotillard, Kiril Petrenko, Mitsuko Uchida și nouă orchestre de talie mondială.

Ediția 2019 a Festivalului Enescu își așteaptă publicul la Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio și la Sala Mică a Palatului la concerte și recitaluri grupate în jurul a șase mari secțiuni: „Mari orchestre ale lumii”, „Concertele de la miezul nopții”, „Recitaluri și concerte camerale”, „Muzica secolului XXI”, „Mozart Week in Residence” și „Forumul Internațional al Compozitorilor”. De asemenea, vor avea loc concerte și evenimente în Piața Festivalului, conferințe, lansări de discuri și de carte, spectacole extraordinare. Pentru mai multe detalii: https://www.festivalenescu.ro/

Despre Teodora Enache – artist de jazz, compozitor & aranjor

Cu o carieră care se întinde pe mai mult de două decenii, Teodora Enache este un muzician complex. Ea este o vocalistă matură și consacrată și un compozitor talentat. Cariera ei muzicală a demarat în jazz, dar nu s-a cantonat între frontierele acestuia, Teodora rămânând permanent deschisă la nou și dornică să exploreze și alte orizonturi muzicale. În proiectele sale muzicale, abordează cu aceeași pasiune și vitalitate jazz-ul clasic, world music, propriile sale creații, Doina’n Jazz, precum și mash-up-uri surprinzător de inovatoare, înrădăcinate în muzica clasică, fie că e vorba de Bach, Mozart, Bartók sau Enescu.

În decursul carierei, Teodora a colaborat cu muzicieni celebri din întreaga lume și a urcat pe scene importante de jazz. Printre colaborările sale de prestigiu se numără: Stanley Jordan, Benny Rietveld, Theodosii Spassov, Philippe Duchemin, Curtis Fuller, Lars Danielsson, Al Copley, Les Paul, Eric Legnini, Guido Manusardi, Daniele di Bonaventura, István Gyárfás, Balázs Berkes, Decebal Bădilă, Darius Brubeck, Luigi Bonafe, Lucio Canetti, Burton Greene, Billy Cobham, Krisztina Fejes, Norbert Kael și mulți alții. Un important capitol al carierei sale a fost colaborarea cu Johnny Răducanu – seniorul jazz-ului românesc și mentorul ei.

Pentru mai multe detalii: www.teodoraenache.com

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

București, 24 aprilie 2018 – „The Nutcracker and I, un proiect inedit care îmbină realul cu virtualul, animația cu dansul și recitalul de pian, creat de pianista româncă Alexandra Dariescu, va fi prezentat pentru prima oară pe scenele din România, ca parte dintr-un turneu mondial ce include China, Australia, UK, Austria, Germania, Suedia, Belgia și Luxembourg.

The Nutckracker and I foto3

 

Turneul a devenit posibil cu sprijinul BRD Groupe Société Générale și va avea loc în luna noiembrie în București, Iași, Cluj, Sibiu și Timișoara.

Lansat în decembrie 2017 în Londra la Barbicans Milton Court Concert Hall, The Nutcracker and I by Alexandra Dariescu a atras atenția prin atmosfera de poveste real-virtuală creată cu ajutorul muzicii, a balerinei și a personajelor digitale. 

“Turneul pe care l-am stabilit în România se va desfășura în cinci mari orașe, într-o perioadă în care ne pregătim pentru sărbătorile de iarnă, iar spectacolul pe care l-am realizat va aduce fiecăruia dintre participanți magia basmului și a Crăciunului”, a spus Alexandra Dariescu.

Până atunci, iubitorii muzicii clasice vor avea posibilitatea să asculte piesele din spectacolul The Nutckracker and I by Alexandra Dariescu, pe CD-ul pe care Alexandra îl va lansa în luna mai în România.

The Nutckracker and I foto2

The Nutcracker and I, by Alexandra Dariescu, with ballerina Désirée Ballantyne, animations by Yeast Culture, and choreography by Jenna Lee. At Milton Court Concert Hall, Guildhall School of Music & Drama as part of their Alumni Recital Series Photo by Mark Allan

Pianista Alexandra Dariescu inovează formatul tradițional de concert și atrage astfel audiențe noi, care poate nu ar fi intenționat să participe la un concert clasic. ”Mă bucur din suflet de colaborarea cu BRD pentru aducerea acestui proiect în România și mulțumesc întregii echipe pentru sprijinul oferit. Acest turneu are o semnificație sporită pentru mine personal, fiind primul turneu în țara unde m-am născut și unde am crescut. Proiectul este unic în toată lumea, acest concept nemai fiind prezentat altundeva. Îmbinarea muzicii de cea mai înaltă virtuozitate cu dans live și tehnologia cea mai avansată a fost un concept creat dintr-o responsabilitate personală de a face muzica clasică mai accesibilă, în special generației tinere”, a adăugat ea.

Așteptam de mult un proiect ca acesta propus de Alexandra Dariescu, un proiect care să ducă experiența dintr-o sală de concert la un nivel superior, prin folosirea tehnologiei. Poate știința, inovația să dea muzicii clasice o nouă perspectivă și să construiască o nouă audiență pentru această artă? Experiența unor mari artiști internaționali ne arată că tehnologia este un aliat important pentru a ajunge la publicul tânăr, sigur împreună cu alte programe de mediere culturală. Iar din experiența noastră știm, că atunci când folosim tehnologia în proiecte culturale sau educative, impactul și interesul publicului cresc exponențial. Este ceea ce s-a întâmplat când am creat o instalație interactivă pentru a arăta cum funcționează mintea noastră atunci când citim o carte sau mergem la teatru. Ne bucură că muzicieni din noua generație, ca Alexandra Dariescu, sunt interesați să includă acest nou limbaj de comunicare în arta pe care o produc” a declarat Flavia POPA, Secretar General BRD Groupe Société Générale.

Această prezentare necesită JavaScript.

Despre Spectacol

Alexandra Dariescu și-a integrat propriul vis in această poveste extrem de iubită, in care se vede re-imaginată în personajul Clarei: de la fetița care visează, la pianistul concertului. Pe scenă va fi un pian mare, la care va interpreta Alexandra Dariescu, și o balerină în spatele unui ecran de pânză. Animații digitale deosebite, desenate și create de Yeast Culture sunt proiectate pe pânză și aduc povestea la viață. Acestea dansează în ritmul muzicii interacționând cu pianista și balerina. Cea mai iubită muzică de balet, a lui Ceaikovski include piese precum Dansul Zânei Prunei de Zahăr, Dansul Arabic, Dansul Chinezesc, Pas de Deux și Valsul Florilor în 15 aranjamente virtuoase ale lui Mikhail Pletnev, Stepan Esipoff, Percy Grainger și trei variante noi de Gavin Sutherland.

Interpretat și produs de: Alexandra Dariescu
Regia: Nick Hillel
Director artistic și director de animatie: Adam Smith
Choregrafia: Jenna Lee
Balerina: Désirée Ballantyne
Producator tehnic: Sander Loonen
Video design produs de: Yeast Culture

Trailer: http://bit.ly/2tMOScJ

Despre Alexandra Dariescu 

Pianista româncă Alexandra Dariescu, desemnată recent drept „unul dintre cei 30 de pianiști sub 30 de ani cu o carieră spectaculoasă în viitor” (International Piano Magazine), uimește publicul din întreaga lume prin simțul său muzical nativ și prin prezența ei scenică fermecătoare.

The Nutckracker and I foto1

După recentele ei apariții, începând cu Carnegie Hall, în New York, sau Concertgebouw, în Amsterdam, și până la Royal Albert Hall, sezonul 2017/2018 al Alexandrei Dariescu cuprinde și alte momente de referință, precum debuturile sale la prestigioasa sală de concerte Musikverein din Viena, celebrând a 100-a aniversare de la nașterea lui Dinu Lipatti cu două concerte (Lipatti și Grieg), susținute împreună cu Filarmonica Transilvania dirijată de Gabriel Bebeșelea, și la Opera de Stat din Viena, într-un recital alături de Angela Gheorghiu. Alexandra Dariescu a debutat în Statele Unite alături de Orchestra Simfonică a statului Utah și Kazuki Yamada, iar în Canada alături de Orchestra Simfonică Kitchener-Waterloo și Marzena Diakun, precum și împreună cu Orchestre Symphonique de Québec și Fabien Gabel. De asemenea, Alexandra interpretează Lipatti și Grieg alături de Royal Philharmonic Orchestra și Cristian Mandeal la Cadogan Hall, în Londra, și va fi solist alături de Orchestra Filarmonică Brighton și Barry Wordsworth, precum și alături de Orchestra Filarmonică Bath și Jason Thornton.

După revenirea ei la Festivalul Enescu pentru un recital în duet, Alexandra va fi Artist în Rezidenţă al Festivalului Herbsttage für Musik de la Iserlohnerin, în Germania, unde va interpreta un recital, concerte de Haydn și Rachmaninov și va susține un Master Class timp de trei zile.

În acest sezon, Alexandra va finaliza trilogia ei de preludii, cu piese de Messiaen și Faure, care vin să completeze CD-urile lansate anterior, cuprinzând preludii de Chopin/Dutilleux și de Shostakovich/ Szymanowski (Champs Hill Records). În 2016, lansarea Concertului pentru pian nr. 1 de Ceaikovski alături de Royal Philharmonic Orchestra și a suitei de concerte într-un aranjament semnat de Mikhail Pletnev după Spărgătorul de nuci (Signum Records) s-a bucurat de o înaltă apreciere. A înregistrat şi lucrarea „Mesmerism” pentru pian şi orchestră alături de Orchestra Filarmonică Regală din Liverpool, înregistrare ce a apărut la NMC Records.

Preocupată permanent să se dezvolte, Alexandra Dariescu primeşte sfaturi şi îndrumări de la Sir András Schiff. De asemenea, a primit îndrumări din partea lui Imogen Cooper prin intermediul Royal Philharmonic Society/YCAT Philip Langridge Mentoring Scheme. Fostă participantă la concursul Young Classical Artists Trust (YCAT), ea a fost laureată a Festivalului Academiei Verbier. În 2013, Alexandra a primit Premiul „Women of the Future” („Femeile viitorului”) în Marea Britanie, la categoria „Arte și Cultură”. A devenit cel mai tânăr muzician care a fost distins cu Medalia „Custodele Coroanei române” și, în 2017, i-a fost decernat un premiu special de către Radio România Cultural. În 2017, Alexandra a fost desemnată președinte al Fundației Music in Lyddington. Alexandra Dariescu este absolventă a Royal Northern College of Music, al Guildhall School of Music and Drama, fiind numită în 2016 Artist Asociat Onorific al Royal Northern College of Music.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

America …. tara tuturor posibilitatilor … miraj, vise si fantezii care pot deveni realitate … Dar care sunt peripetiile din viata unei actrite din Romania, Stela , care doreste sa se afirme si sa traiasca visul hollywoodian?  Cum este viata unui emigrant si care sunt situatiile si realitatile cu care se confrunta? Cum se adapteaza la intamplarile ce ii ies in cale ?  Video  „Iubeste-ma America” …..

Iubeste-ma America

„Iubeste-ma … America” cu Claudia Motea, de Claudia Motea si Al. G Croitoru este un spectacol ce imbina perfect conceptul original de teatru- film.  8 personaje cu varste intre 25 si 80 de ani interpretate genial de actrita Claudia Motea intr-un One Woman Show inedit pe scena Teatrului Arte dell’ Anima.

america2

Cateva cuvinte despre actrita Claudia Motea: Timp de zece ani s-a impus în Canada, atat ca actrita dar şi ca dramaturg, castigand importante premii pentru actorie şi dramaturgie în cadrul festivalurilor de teatru și film canadian (Best actress, Best Original Script, Best Production, Best Audience Award– și o nominalizare Brickenden Award similar cu Premiul de Excelență în dramaturgia canadiană -at the London Theatre Film Festival) . In prezent este Director Artistic la Teatrul Nostru, are o stransa legatura de colaborare cu UARF – Uniunea Autorilor si Realizatorilor de Film , iar de curand a fost numita Presedinte al Departamentului Arta Spectacolului la Uniunea Artistilor Plastici.

america

In aceiasi seara a avut loc si proiectia filmului de scurt metraj : „Kandy , ciocolata de lux cu gust de femeie” un film cu Claudia Motea, Adrian Enache, Raluca Guslicov si AlexanduMarcarov ….O poveste despre relatia de familie si mai ales despre starile unei femei cu tot ce este al ei: copii, profesie, trairi sociale si emotionale ….Un film de scurt metraj prin care cantaretul Adrian Enache a debutat in cinematografie, in rolul principal de sot si tata. Video

america1

Despre Teatrul Arte dell’Anima dorim sa va spunem ca este o locatie relativ noua , un spatiu intim si placut  cu aproximativ 35 de locuri, aflat in Str Fainari, nr 17D, Sector 2 . A fost inaugurat in luna Iulie 2015 de catre Dna Crina Lita cu scopul  de a promova cat mai mult tinerii artiști și educația prin artă. Si surprizele nu se termina aici , Teatrul Arte dell’ Anima organizeaza un concurs de proiecte! Pentru cei interesati: dacă aveti o piesă în 2-4 personaje și o idee de montare originala  vizitati  www.artedellanima.ro pentru detalii si inscrieti -va la office@artedellanima.ro pana la data de 10 Ianuarie 2016, ora 18:00. Juriul format din: Ana Maria Nistor și Monica Andronescu, va alege două proiecte ce vor fi produse de Teatrul Arte dell’ Anima începând cu 1 Februarie 2016. Spectacolele vor fi jucate pe scena Teatrului Arte dell’ Anima, pe scenele teatrelor partenere și în festivaluri de teatru naționale și internaționale. 

proiect teatru

Noi am petrecut o seara minunata de decembrie, 12 decembrie,  alaturi de oameni deschisi , interesanti si frumosi. Multumim Teatrul Arte dell’ Anima!!!

Ps : Un alt fel de colindatori si-au facut aparitia …Video ! 🙂

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

LOGO Bucharest Cultural Events

Bucura-te ca esti in Bucuresti!