Posts Tagged ‘Gala’

Cea de-a V-a ediție a Festivalului Opera Copiilor (FOC), cel mai amplu festival dedicat celor mici, se apropie de final, iar Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii, a pregătit pentru toți bucureștenii două unice spectacole de gală.

Pe 15 iunie, începând cu ora 19:00, la Grand Arena OCC, oamenii de toate vârstele, sunt așteptați la spectacolul ,,Muzica desenelor animate”, în regia maestrului Cristian Mihăilescu, unde vor putea asculta melodii celebre din filmele de animație și din seriale consacrate de desene animate. Artiștii talentați ai OCC sunt cei care vor da viață personajelor, iar programul artistic variat și incitant va conține momente inedite care promit să sublinieze frumusețea și unicitatea faimoaselor filme de animație, mai vechi sau mai noi. Biletele la ,,Muzica desenelor animate” pot fi achiziționate de pe www.bilete.ro și sunt fără loc, scaunele fiind ocupate în ordinea sosirii spectatorilor. Accesul în sala de spectacol este permis începând cu ora 18:30.

Nicu Alifantis și spectacolul său special dedicat copilăriei, ,,Șotron”, încheie a V-a ediție FOC

Ultima zi a Festivalului Opera Copiilor 2019 se încheie cu un invitat de onoare – cantautorul Nicu Alifantis, care va susține duminică, 16 iunie, pe scena Grand Arena OCC, începând cu ora 19:00, spectacolul său original dedicat copiilor, intitulat ,,Șotron”. Acest concert al copilăriei, al purității, incocenței și al celor mai frumoase amintiri, promite să atingă inimile tuturor celor prezenți în sală. Biletele se găsesc pe www.bilete.ro.

,,Madagascar. A Musical Adventure JR.” – ultima premieră a stagiunii 2018-2019 la OCC, în cadrul FOC 2019

Din 14 iunie, Opera Comică pentru Copii prezintă, la Sala Mare, în cadrul Festivalului Opera Copiilor 2019, ultima premieră a stagiunii curente – spectacolul ,,Madagascar, a Musical Adventure JR”, o aventură muzicală senzațională cu și despre copii, adaptată, de Jacqueline Bratu, după superproducția cinematografică Madagascar. Alături de leul Alex, zebra Marty, girafa Melman, hipopotamul Gloria și, bineînțeles, simpaticii pinguini, cei mici vor lua parte la o călătorie unică și fascinantă, care, timp de 60 de minute, cu siguranță îi va încânta și le va aduce zâmbetul pe buze. Biletele pentru cele 5 reprezentații programate pe 14 iunie, ora 18:30, 15 și 16 iunie, orele 11:00 și 17:00 pot fi achiziționate de pe www.bilete.ro.

Festivalul Opera Copiilor nu înseamnă numai spectacole, ci și numeroase activități dedicate întregii familii. În al patrulea weekend FOC, ultimul al acestei ediții, distracția continuă printre cele 120.000 de bile împrăștiate în cei 150 de metri pătrați de spațiu de joacă la Piscina cu Bile, dar și la Aventura Parc, Grădina cu Jocuri, unde cei mici sunt invitați să descopere sutele de boardgames-uri, jocuri de logică și de strategie, la zona de Water Fight și în cadrul jocurilor Treasure Hunt sau Escape Room. Poveștile frumoase se aud în continuare la Biblioteca Vie, unde membrii echipei OCC sunt nerăbdători să îi întâlnească pe copii și să le împărtășească istorisirile lor minunate, iar la Căsuța din Copac, vedete precum Felicia Filip, Maria Râlea, Paula Seling, Cuzin Toma, Zoli Toth, Anna Ungureanu, Corina Dumitrescu, Vali Ionescu Caciureac și mulți alți artiști sunt încântați să le citească celor mici pagini din cele mai îndrăgite povești ale copilăriei. Cinematograful OCC este un alt punct de atracție al FOC 2019, unde vor rula filme de la Festivalul Internațional de Film de Animație ANIMEST până târziu în noapte. La apariția întunericului, dacă cerul este senin, cei mici sunt invitați să studieze corpurile cerești, uitându-se la ele cu ajutorul telescoapelor profesionale în cadrul programului Observatorul de stele.

Este ultimul weekend în care Grădina cu Fluturi, amplasată în curtea instituției din Calea Giulești, nr. 16, poate fi admirată și ultimele zile când cei mici se pot lăsa purtați de imaginație și creativitate la Atelierele printre nori. Detalii suplimentare despre activitățile și jocurile pregătite de echipa OCC din cadrul Festivalului Opera Copiilor pe www.operacopiilor.ro .

Tabăra de Vară OCC te așteaptă!

Vacanța de vară se apropie cu pași repezi, iar cele mai frumoase amintiri se construiesc în Taberele de Vară OCC. Organizate în lunile iunie și iulie, în spațioasa curte a instituției, unde vor fi amenajate corturi cu acțiuni interactive și ateliere dedicate, Taberele de Vară OCC promit să ofere celor mici experiențe de neuitat. Activitățile pregătite de echipa OCC se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani și vor fi organizate în mai multe serii de câte 30 de copii. Copiii vor beneficia de cazare, șase mese, participarea la o serie extinsă de jocuri interactive pregătite în zona Aventura Parc și în curtea OCC. Cei mici se vor putea distra la piscina cu bile, vor petrece diminețile în compania fluturilor colorați, vor participa la ateliere de pictură cu figurine cadou și ateliere de plantat flori, se vor distra în voie la concursurile Water Fight, vor asculta povești fascinante și vor lua parte la un tur ghidat în camerele secrete ale OCC. Experiența de la Tabăra de Vară OCC va fi completată de kit-ul de tabără personalizat, conținând rucsac, tricou, jurnal, insignă și termos. Detalii suplimentare puteți afla sunând la numărul de telefon 0751.261.479.

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar peste 15.000 de spectatori. În anul 2018, Opera Comică pentru Copii a pus în scenă 741 de spectacole pentru care s-au vândut 135.000 de bilete.  

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Caracterizat prin autenticitate, diversitate si tinuta, EUROPAfest face parte din elita festivalurilor europene, contribuind cu fiecare editie la promovarea unei imagini pozitive a Romaniei in intreaga lume. Singurul festival din Europa care reuneste 4 genuri muzicale – jazz | blues | pop | clasic continua si in 2017 cu concerte de exceptie. Sub sloganul It’s all about live quality music!, EUROPAfest prezinta in perioada 11–20 mai, peste 300 de artisti din 42 de tariEuropa, dar si invitati speciali din SUA, Australia, Venezuela, Brazilia sau Japonia.

EUROPAfest este primul eveniment caruia Casa Regala din Romania i-a acordat Inaltul Patronaj. In 2017, valoarea festivalului a fost reconfirmata de Comisia Europeana si Parlamanetul European prin acordarea titulaturii EFFE, Europe’s Finest Festivals.

Ca in fiecare an festivalul aduce o varietate de artisti din toata lumea. Cei mai multi se afla pentru prima oara in Romania, aducand acel aer de prospetime si noutate, apreciat de spectatori si specialisti deopotriva. Prin concertele oferite in Bucuresti si Sibiu, atat pe scene traditionale, cat si in spatii neconventionale, muzicienii de la EUROPAfest reusesc sa creeze emotie si experiente memorabile fiecarui ascultator.

Cele 10 zile de festival aduc o agenda plina – concerte, concursuri internationale, recitaluri, jam sessions, sesiuni de autografe, workshopuri, pentru ca totul sa culmineze cu Concertul de Gala din 20 mai. Evenimentele EUROPAfest se desfasoara in locatii diferite pentru a da posibilitatea manifestarilor paralele: Teatrul Odeon, CinemaPRO, Institutul Italian, Sala Thalia, Sala Rossini, Sala Berlioz, Sala Enescu, Ibis Nord Caffe si Athenee Palace Hilton.

Directorul festivalului, Luigi Gageos declara “In perioada 11 – 20 mai facem Bucurestiul mai frumos. Asteptam iubitorii de jazz, blues, pop si muzica clasica sa se bucure de serile de concerte. An de an in luna mai, EUROPAfest da tonul marilor festivaluri din intreaga lume! Anul acesta sarbatorim 24 de ani de EUROPAfest. 24 de ani in care am oferit publicului larg un festival care se remarca prin muzica live, profesionalism si eleganta. Am creat EUROPAfest cu pasiune si credinta ca putem reusi. Asa cum v-am obisnuit an de an, in 2017 vor fi evolutii inedite si mereu suprinzatoare pentru publicul entuziast cu peste 300 de artisti remarcabili, din 42 de tari, 4 continente, atent selectionati de specialisti.It’s all about live, quality music !”

foto_Luigi Gageos_conferinta

S-au pus in vanzare biletele. Detalii despre concerte se gasesc pe site-ul www.jmEvents.ro, www.europafest.ro si http://www.jazzfest.ro.

Informatii suplimentare si fotografii: jmEvents.ro | office@jmEvents.ro | 0720.31.61.62

Facebook EUROPAfest: www.facebook.com/EUROPAfest.Bucharest

Agenda EUROPAfest 2017 / Bucuresti & Sibiu, 11 – 20 mai

Agenda EUROPAfest reuneste 10 evenimente.

Cele mai apreciate evenimente care se desfasoara sub umbrela EUROPAfest sunt:

11 mai | Opening Gala Concert – Bucuresti & Sibiu

EUROPAfest isi deschide portile cu un dublu concert – Bucuresti | Sibiu pe 11 mai. Daca pe scena Teatrului Odeon se vor auzi acorduri de jazz si blues cu Triism / SUA, Grand Prize Winner al EUROPAfest 2016 si Far from Carolina / UK, SUA, pe scena Salii Thalia din Sibiu va avea loc un concert simfonic cu laureata EUROPAfest 2016, Rosalind Phang / Germania, Malaezia alaturi de orchestra Filarmonicii din Sibiu.

13 – 20 mai | Bucharest International Jazz Competition

Cotat de BBC intre primele 3 concursuri de jazz din Europa, Bucharest International Jazz Competition sarbatoreste a 11-a editie. Sub sloganul “100% jazz” evenimentul invita publicul sa descopere jazz-ul in varietatea sa de forme in concertele oferite de noul val de artisti. 22 de trupe din 20 de tari, din Europa SUA, Canada sau Brazilia, promit publicului roman jazz de calitate, seri caracterizate prin prospetime, originalitate, ritm, armonie si combinatii inedite. Mai multe informatii pe www.jazzfest.ro. BIJC 2017 este un proiect cultural co-finantat de Administratia Fondului Cultural National.

12 – 19 mai | Caffe Festival Ibis

Cu un concept interesant, EUROPAfest – Caffe Festival Ibis muta concertele din spatiile traditionale in spatii neconventionale. Artistii din festival ofera concerte de jazz, blues si jam sessions in mijlocul audientei. Locatia de traditie a evenimentului este Caffe L’Estaminet din cadrul Ibis Nord Hotel.

14 – 20 mai | Jeunesses International Flute Competition Dinu Lipatti

Cel mai puternic concurs din regiune si no. 1 in Romania, atat ca numar de participanti, cat si ca nivel profesional, JIMCDL are misiunea de a descoperi si promova noile stele ale muzicii clasice. Desfasurat anual din 1994, alternativ pentru pian, vioara, flaut, clarinet si compozitie, evenimentul prezinta o varietate de “scoli de muzica”, oferind un spatiu interactiv al schimburilor de idei, dar si experienta unei competitii deschise, obiective. In 2017, 108 flautisti din 36 de tari se lupta pentru premii de 10.000 EUR. Atat cei deja indragostiti de muzica clasica, cat si cei care decid sa o descopere la EUROPAfest, ii pot cunoaste pe viitorii mari clasici internationali.

17 – 20 mai | Master-classes si Workshopuri

Punctul de atractie il reprezinta workshopurile de jazz conduse de James Linahon / SUA si Markus Burger / SUA. De asemenea, vor avea loc master-classes de flaut.

20 mai | Gala EUROPAfest

Un eveniment de tinuta, o seara in care publicul are ocazia sa reintalneasca cele mai apreciate prezente din festival. Punctul culminant al festivalului include decernari de premii, speech-uri ale invitatilor speciali, momente de muzica buna si atmosfera speciala. Cu aceasta ocazie are loc si decernarea Diplomei de Excelenta pentru sustinerea culturii, acordata de Casa Regala.

afis_EUROPAfest2017

AGENDA | 11 – 20 mai, 2017

Evenimente | Bucuresti si Sibiu:

  • Opening Gala Concert – Bucuresti & Sibiu, 11 mai

  • Bucharest International Jazz Competition, 13-17 mai

  • Jeunesses International Flute Competition Dinu Lipatti, 14-19 mai

  • Caffe Festival Ibis, 12-19 mai

  • Jam sessions / Master-classes, 18-20 mai

  • Concerte simfonice – Sibiu, 18-19 mai

  • Gala EUROPAfest, 20 mai

Locatii:

  • Teatrul Odeon – Sala Majestic, Calea Victoriei 40-42

  • Sala CinemaPRO – Strada Ion Ghica 3

  • Caffe Ibis – Ibis Nord Hotel – Calea Grivitei 143

  • Institutul Italian – Aleea Alexandru 41

  • Sala Thalia – Sibiu, Strada Cetatii 3-5

Bilete:

11 mai

Opening Gala Concert

  • Bucuresti | 20:00, Teatrul Odeon – Sala Majestic

AMERICAN JAZZ NIGHT

Triism | SUA, Grand Prize Winner EUROPAfest 2016

  • Levi Saelua – saxofon

  • Alexander Reiff – contrabas

  • James Frink – tobe

Far from Carolina | Marea Britanie, SUA

  • Mel Hayes – voce, chitara

  • Terry Lees – chitara, UK National Guitarist of the Year Winner

  • Sibiu | 19:00 | Sala Thalia

Solist: Rosalind Phang | Germania, Malaezia – pian

Dirijor: Arthur Arnold | Olanda

Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu

12 mai

  • Caffe Festival Ibis | 20:00 | Caffe Ibis Nord

TRIISM | SUA

  • Levi Saelua – saxofon

  • Alexander Reiff – contrabas

  • James Frink – tobe

FAR FROM CAROLINA | Marea Britanie, SUA

  • Mel Hayes – voce, chitara

  • Terry Lees – chitara, UK National Guitarist of the Year Winner

 13 mai

  • Bucharest International Jazz Competition | 19:00 | CinemaPRO

FACES OF ALEX TRIO | Italia

  • Alessio Zucca – pian

  • Andrea Murtas – tobe
  • Alessandro Loddo – chitara bass

DANIEL ARTHUR TRIO | SUA, Canada

  • Daniel Arthur – pian
  • Ethan Cohn – contrabas
  • Eric Maillet – tobe

SOFT WEST | Australia

  • Marc Osborne – saxofon

  • Brodie Stewart – pian

  • Vaughn Jameson – chitara

  • Alistair Peel – contrabas

  • Daniel Harrison – tobe

  • Caffe Festival Ibis | 20:00 | Caffe Ibis Nord

BOSTON SWING TRIO – SUA Japonia, Coreea de Sud, Nepal

  • Yuki Futami – pian
  • Bruce Kang – contrabas
  • Ravi Sharma – chitara

BIG – Israel

  • Shai Yuval – tobe
  • Noam Borns – pian
  • Zohar Mokady – saxofon tenor
  • Daniel Eskinazi – contrabas
  • Nahar Ran – chitara

14 mai

  • Bucharest International Jazz Competition | 19:00 | CinemaPRO

AST/GUTIERREZ DUO | Germania, Spania, Marea Britanie

  • Miriam Ast – voce
  • Victor Gutierrez – pian

ALEKS FADINI GROUP | Italia, SUA, Germania

  • Alessandro Fadini – pian
  • Josiah Boornazian – alto saxofon
  • Jakob Dreyer – bass

  • Luke Markham – tobe

SAMUEL EAGLES – SPIRIT | Marea Britanie

  • Samuel Eagles – alto saxofon

  • Duncan Eagles – tenor saxofon

  • Sam Leak – pian

  • Max Luthert – contrabas

  • Dave Hamblett – tobe

  • Caffe Festival Ibis | 20:00 | Caffe Ibis Nord

LORENZO VITOLO TRIO – Italia

  • Lorenzo Vitolo – pian
  • Gabriele Pagliano – contrabas
  • Lucio Miele – tobe

COCOON – Italia, Germania

  • Francesca Gaza – voce
  • Luca Sguera – pian
  • Saverio Cacopardi – tobe
  • Alessandro Mazzieri – bass

THREEAMISU – Germania, Israel, Elvetia

  • Max Treutner – saxofon
  • Felix Wolf – tobe
  • Oz Yehiely – bass

  • Jeunesses International Flute Competition Dinu Lipatti

09:00 | Categoria de varsta D | Prima runda

Sala Berlioz

15 mai

  • Bucharest International Jazz Competition | 19:00 | CinemaPRO

THREEAMISU | Germania, Israel, Elvetia

  • Max Treutner – saxofon
  • Felix Wolf – tobe
  • Oz Yehiely – bass

BIG | Israel

  • Shai Yuval – tobe
  • Noam Borns – pian
  • Zohar Mokady – tenor saxofon
  • Daniel Eskinazi – contrabas
  • Nahar Ran – chitara
  • Caffe Festival Ibis | 20:00 | Caffe Ibis Nord

ALEKS FADINI GROUP – Italia, SUA, Germania

  • Alessandro Fadini – pian
  • Josiah Boornazian – alto saxofon
  • Jakob Dreyer – bass

  • Luke Markham – tobe

DANIEL ARTHUR TRIO – SUA, Canada

  • Daniel Arthur – pian
  • Ethan Cohn – bass

  • Eric Maillet – tobe
  • Jeunesses International Flute Competition Dinu Lipatti

09:00 | Categoria de varsta D | Prima runda

Sala Berlioz

16 mai

  • Bucharest International Jazz Competition | 19:00 | CinemaPRO

PURPLE IS THE COLOR | Austria, Cehia

  • Simon Raab – pian
  • Stepan Flagar – saxofon
  • Martin Kocian – contrabas
  • Michal Wierzgon – tobe

AKAKAZE QUARTET | SUA

  • Matthew Beach – tobe
  • Grant D’Aubin – bass
  • Malachi Million – chitara
  • Drew Rogers – chitara

BOSTON SWING TRIO | SUA, Japonia, Coreea de Sud, Nepal

  • Yuki Futami – pian
  • Bruce Kang – bass

  • Ravi Sharma – chitara
  • Caffe Festival Ibis | 20:00 | Caffe Ibis Nord

ARON GUNST QUINTET – Brazilia, Italia, Grecia, Ungaria, Irlanda, Olanda

  • Aron Gunst – pian
  • Lucas Santana – alto saxofon
  • Dionysis Polygenis – chitara
  • Diarmuid Lally – electric bass
  • Marcello Cardillo – tobe

SOFT WEST – Australia

  • Marc Osborne – saxofon

  • Brodie Stewart – pian

  • Vaughn Jameson – chitara

  • Alistair Peel – bass

  • Daniel Harrison – tobe

  • Jeunesses International Flute Competition Dinu Lipatti

09:00 | Categoria de varsta C | Semifinala

Institutul Italian

17 mai

  • Bucharest International Jazz Competition | 19:00 | CinemaPRO

LORENZO VITOLO TRIO | Italia

  • Lorenzo Vitolo – pian
  • Gabriele Pagliano – contrabas
  • Lucio Miele – tobe

COCOON | Italia, Germania

  • Francesca Gaza – voce
  • Luca Sguera – pian
  • Saverio Cacopardi – tobe
  • Alessandro Mazzieri – bass

ARON GUNST QUINTET | Brazilia, Italia, Grecia, Ungaria, Irlanda, Olanda

  • Aron Gunst – pian
  • Lucas Santana – alto saxofon
  • Dionysis Polygenis – chitara
  • Diarmuid Lally – bass electric
  • Marcello Cardillo – tobe
  • Caffe Festival Ibis | 20:00 | Caffe Ibis Nord

AST/GUTIERREZ DUO – Germania, Spania, UK

  • Miriam Ast – voce
  • Victor Gutierrez – pian

SAMUEL EAGLES – SPIRIT – UK

  • Samuel Eagles – alto saxofon

  • Duncan Eagles – tenor saxofon

  • Sam Leak – pian

  • Max Luthert – contrabas

  • Dave Hamblett – tobe

FACES OF ALEX TRIO – Italia

  • Alessio Zucca – pian

  • Andrea Murtas – tobe
  • Alessandro Loddo – chitara bass
  • Jeunesses International Flute Competition Dinu Lipatti

09:30 | Categoria de varsta D | Semifinala

Institutul Italian

18 mai

  • Caffe Festival Ibis | 20:00 | Caffe Ibis Nord

PURPLE IS THE COLOR – Austria, Cehia

  • Simon Raab – pian
  • Stepan Flagar – saxofon
  • Martin Kocian – contrabas
  • Michal Wierzgon – tobe

AKAKAZE QUARTET / SUA

  • Matthew Beach – tobe
  • Grant D’Aubin – bass
  • Malachi Million – chitara
  • Drew Rogers – chitara

JAM SESSIONS / artisti din festival

  • Concert simfonic – Sibiu | 19:00 | Sala Thalia

Solist: Andreea Olariu | Romania – pian

Dirijor: Gheorghe Costin| Romania

Orchestra Filarmonicii Sibiu

  • Jeunesses International Flute Competition Dinu Lipatti

09:30 | Categoria de varsta C | Finala

Institutul Italian

  • Jazz Workshop

11:00 | Ibis Caffe

Prof: Markus Burger | SUA

19 mai

  • Concert simfonic | 19:00 | Sala Thalia

Extraordinary Classical Concert | Best World Flutists

Finala Jeunesses International Flute Competition Dinu Lipatti

Solisti: Finalistii Jeunesses International Flute Competition Dinu Lipatti

selectati din 108 flautisti din 36 de tari

Dirijor: Gheorghe Costin | Romania

Orchestra Filarmonicii Sibiu

  • Caffe Festival Ibis | 20:00 | Caffe Ibis Nord

Concert “BEST OF JAZZ”

Jam Sessions

  • Jazz Workshop

11:00 | Ibis Nord Caffe

Prof: James Linahon | SUA

20 mai

  • Gala EUROPAfest

19:00 | Teatrul Odeon – Sala Majestic

  • Master-classes Flaut

Profesor: Mario Caroli | Italia, Franta

Profesor: Meixiang Piao | China

12:00 | Sala Chopin

Informatii despre artisti si bilete se gasesc pe www.jmEvents.ro, www.EUROPAfest.ro , www.jazzfest.ro

Studentii au intrarea libera la unele evenimente ( vezi site ).

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Avanpremiera deschiderii stagiunii 2016-2017 a Orchestrelor și Corurilor Radio România reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente muzicale ale anului.

Cu această ocazie, vineri, 7 octombrie 2016, ora 19:00, pe scena Sălii Radio din București, Societatea Română de Radiodifuziune, Orchestrele și Corurile Radio România, creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București și Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură, în parteneriat cu Muzeul Național „George Enescu”, Muzeul Național Cotroceni, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Théâtre du Capitole din Toulouse, Kaufland România, Unirea Shopping Center, Floria.ro, Wagner Arte Frumoase și Povești, Domeniile Sâmburești și Acqua Carpatica, Aurel Vîrlan Photography, Theateragentur „Luisa Petrov”, Grand Hotel Continental, Valentina Bălașa Ario și Kitarodia, prezintă Gala Aniversară „LEONTINA VĂDUVA 30”.

afis-gala-aniversara-leontina-vaduva-30
Anul 2016 marchează trei decenii de când o tânără soprană din România cucerea laurii Concursului Internaţional de Canto de la Toulouse şi îşi deschidea, astfel, porţile Europei şi ale întregii lumi muzicale. 30 de ani mai târziu, numele Leontina VĂDUVA reprezintă unul dintre cele mai sonore nume ale solisticii internaţionale, cu prezenţe pe scenele de la Royal Opera House Covent Garden din Londra, Opera din Paris, Scala din Milano, Metropolitan Opera din New York, Opera din Viena, Théâtre du Capitole din Toulouse, Gran Teatre del Liceu din Barcelona, Opera Comică din Paris, Opera Națională din Bordeaux, New National Theatre din Tokyo, Opera din San Francisco, Teatro Municipal din Santiago de Chile, Teatro Colon din Buenos Aires.

Iată, aşadar, un prilej cum nu se poate mai nimerit pentru a o omagia pe ilustra interpretă, alături de câţiva dintre cei mai dragi colegi şi ucenici din generaţia mai tânără: baritonul Florin ESTEFAN, soprana Alexandra DOBOȘ-RODRIGUEZ, tenorul George Ionuț VÂRBAN şi mezzo-soprana Florentina SOARE. Li se adaugă un invitat special în persoana violonistei Clara CERNAT, profesor de vioară la Conservatorul din Toulouse și director artistic al festivalului Rencontres Musicale de Nailloux – festival care o va aniversa pe Leontina Văduva printr-un concert susținut de soprană la Biserica din Nailloux, în toamna acestui an.

De asemenea, pentru acest moment aniversar, pianistul și compozitorul Thierry HUILLET va prezenta în premieră mondială absolută, prin intermediul violonistei Clara CERNAT, piesa Une nuit a Buenos Aires. Excelenţa sonoră va fi asigurată de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Gabriel BEBEȘELEA și de Corul Academic Radio, sub conducerea dirijorului Ciprian ȚUȚU. Fragmente din cele mai cunoscute opere, precum Romeo şi Julieta, Manon, Evgheni Oneghin, Cenusăreasa, Traviata, I Capuletti ed i Montecchi, Falstaff, Otello, vor alterna cu momente muzicale susținute de Orchestra Națională Radio și Corul Academic Radio, reunite pentru a o aniversa pe una dintre cele mai ilustre soprane ale liricii mondial.

BILETELE SUNT DISPONIBILE PE WWW.EVENTIM.RO, ÎN MAGAZINELE GERMANOS, ORANGE, VODAFONE, DOMO, CARREFOUR, LIBRĂRIILE CĂRTUREȘTI, LIBRĂRIILE HUMANITAS, ÎN BENZINĂRIILE OMV ȘI LA CASA DE BILETE A SĂLII RADIO.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Regal vienez, pentru al 12-lea an consecutiv în România.

Cu siguranță a devenit o tradiție pentru melomanii români să celebreze sărbătorile de iarnă pe ritmurile fermecătoare ale muzicii clasice vieneze. Îndrăgita orchestră Johann Strauss Ensemble, condusă de Russel McGregor, nu își va dezamăgi publicul nici în acest an și va reveni în țara noastră, pentru al 12-lea an consecutiv, în cadrul unui amplu turneu național.

Sub titulatura ”VIENNA MAGIC – CHRISTMAS EDITION”, turneul charismaticilor muzicieni austrieci, va străbate numeroase orașe din țara noastră, întocmai ca îndrăgitul compozitor Johann Strauss, împreună cu a sa orchestră, în iarna anului 1847 și va culmina cu o reprezentație de gală, în specificul stil vienez, găzduită pe 21 decembrie, la Sala Palatului din Capitală.

 Programul concertului va cuprinde lucrări de muzică clasică ce aparțin celor mai mari compozitori ai tuturor timpurilor, iar celebrele valsuri vieneze, nelipsite din repertoriul abordat de Johann Strauss Ensemble, vor contura tabloul încântător al unei seri magice de iarnă.

Poster_ViennaMagic_21-decembrie

Muzicienii din Johann Strauss Ensemble sunt încântați să revină într-un turneu de excepție, spunând că „de fiecare dată descoperim ceva nou în această țară frumoasă. Abia așteptăm să ne reîntoarcem și să mai trăim un capitol din viața orchestrei noastre împreună cu minunatul public român.”

Având în vedere faptul că spectacolele orchestrei Johann Strauss Ensemble, în România, se joacă de fiecare dată cu casa închisă, biletele au fost puse în vânzare din timp.

Persoanele care își vor cumpăra biletele în perioada de PRESALE, desfășurată între 25 iulie – 25 august 2016, vor beneficia de o reducere de 20% din prețurile afișate mai jos.

Prețurile biletelor  variază în funcție de categoria de loc, după cum urmează: VIP – 200 lei, Cat.I – 145 lei, Cat.II – 115 lei, Cat.III – 85 lei si Cat.IV – 55 lei.

Acestea sunt disponibile la standul Ticketnet din Unirea Shopping Center – etj.2, Sala Palatului, magazinul Muzica, Libraria Mihai Eminescu, agentiile TUI TRAVEL CENTER si Eurolines, sau online prin: www.ticketnet.ro,  www.iabilet.ro,  www.bilet.rowww.bilete.rowww.startickets.ro si www.eventim.ro.

Informații generale:

Istoria orchestrei Johann Strauss Ensemble începe în anul 1985, când a fost  fondată de către membri ai Bruckner Orchester din Linz. Grupul lucrează de atunci fără întrerupere la perfecționarea sunetului și stilului, adăugând piese noi și inovatoare repertoriului standard. Orchestra îi datorează o mare parte din evoluția profesională, violonistului și dirijorului Russell McGregor, care s-a alăturat ansamblului în 2004. Respectând tradiția concertelor Strauss din secolul XIX, acesta dirijează în stilul Stehgeiger, adică din poziția de solist.

 McGregor s-a născut în Oxford, dar a crescut în Melbourne, Australia, unde la vârsta de 7 ani a început să studieze vioara. Din 1992 Russell locuiește în Viena, iar din 1997 este concertmaestru și dirijor al orchestrei Palatului Schöbrunn. Vioara la care cântă a fost fabricată în anul 1697 de către Carlo Giuseppe Testore, aceasta fiind “sora mai mică” a celebrei viole a lui Wolfgang Amadeus Mozart. 

Încă de la început, Johann Strauss Ensemble a încercat să își dezvolte repertoriul într-un mod care combină numeroasele lucrări muzicale ale familiei Strauss cu compoziții noi. Orchestra acordă o importanță specială neutralizării tendinței de comercializare care este din ce în ce mai des asociată cu muzica vieneză. Faptul că sediul principal al JSE se află în Linz joacă un rol crucial în definirea personalității ansamblului, permițând grupului să combine stilul muzical al Austriei Superioare cu magia Vienei.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

 

Festivalul EUROPAfest Summer Edition, desfasurat la Sinaia in perioada 14-26 iulie 2016, continua cu inca o saptamana de evenimente. Agenda include concerte in spatii diverse pentru a raspunde cerintelor unui public variat.

In fiecare an doua concerte sunt organizate la Hotelul Mara din Sinaia, care este si locul de desfasurare al Summer Music Academy Sinaia. Amplasat intr-un peisaj idilic, inconjurat de paduri si oferind peisaje incredibile, locatia asigura conditii ideale pentru studiu, performanta, fiind un spatiu propice intalnirii intre artisti din intreaga lume. Pentru tinerii muzicieni sositi din 16 tari si profesorii acestora Hotelul Mara devine resedinta de vara pe durata festivalului.

1_EUROPAfest_Summer_Edition2016

Dorinta organizatorilor este de a invita publicul “acasa” la artisti, de a organiza evenimente mai putin formale, astfel incat sala de evenimente rece si distanta se transforma sub magia muzicii intr-o sufragerie calda si primitoare, in care artistii isi incanta prietenii din Sinaia pe note de vioara, violoncel, flaut si pian.

Agenda concertelor de la Hotelul Mara:

22 iulie | 19:00 | Concert “Summer Magic Dream”

23 iulie | 19:00 | Concert “Before Sunset”

Intrarea la concerte se face pe baza de invitatii, dar fiind un spatiu generos se ofera si intrare libera in limita locurilor disponibile.

Pe 21 iulie e programat concertul din parcul central din Sinaia, pe 25 iulie e concertul de la Biserica Catolica, iar pe 24 iulie are loc un nou concert la Castelul Peles – Gala EUROPAfest Summer Edition, care va reuni cele mai apreciate tinere prezente din festival.

EUROPAfest Summer Edition 2016_A4

Festivalul international EUROPAfest Summer Edition, organizat de jmEvents, Jeunesses & Dinu Lipatti in parteneriat cu Primaria Sinaia, Hotel Mara si Muzeul Peles invita publicul sa lase departe agitatia oraselor si sa intre in atmosfera speciala creata la Sinaia. A devenit deja o traditie ca luna iulie sa aduca in orasul de la poalele Bucegilor o serie de concerte de muzica clasica cu artisti prestigiosi ai scenelor internationale, dar si tineri aflati pe val, exponenti ai noii generatii de muzicieni. De mai bine de 20 de ani, sub tutela jmEvents, publicul consumator de muzica buna este invitat sa se bucure de evenimente de calitate. Luigi Gageos, directorul EUROPAfest ne-a declarat “Vara dorim sa evadam din orasele mari, sa ne bucuram de natura, de vacanta si de cateva clipe de magie. Am gasit la Sinaia cadrul perfect, locurile de basm prind viata pe acorduri muzicale, invitand publicul larg la seri de rasfat”. Festivalul International EUROPAfest se desfasoara sub Inaltul Patronaj al Casei Regale din 2005.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Gala Premiilor UCIN va avea loc luni, 16 mai, în Sala de spectacole a Cercului Militar Național.

Evenimentul, organizat de Uniunea Cineaștilor din România și produs de REVOLVER, se anunță a fi unul de amploare, pentru că aici va fi celebrată excelența din lumea filmului. Actori, regizori, scenariști, muzicieni, numeroase personalități culturale, dar și oficialități, cu toții vor fi întâmpinați pe covorul roșu începând cu ora 18:30. Spectacolul va fi prezentat de un cuplu inedit, doi excelenți oameni de radio și televiziune: Gianina Corondan și Mihai Găinușă.

Gala UCIN2016

Gala Premiilor UCIN este un eveniment cu tradiție, căruia organizatorii și producătorii doresc să-i aducă anul acesta o nouă strălucire. Momentele artistice inedite, vedetele de marcă ce vor decerna premiile, decorul, spectacolul de sunet și lumini, scenariul original al spectacolului, toate sunt menite să ofere o seară de neuitat audienței.

În așteptarea acestei mari sărbători a filmului românesc, juriul a anunțat nominalizații. Iată care sunt filmele artistice și documentare, precum și artiștii care concurează pentru Premiile UCIN 2016 :

Marele Premiu şi Trofeul Uniunii Cineaştilor din România:

„Bucuresti Non Stop”, regia Dan Chișu ; / “De ce eu?”, regia Tudor Giurgiu ; / “Aferim!”, regia Radu Jude

Premiul Special al Juriului:

„Aferim!”, regia Radu Jude ;  / Seria TV “Dreptul la memorie. Argumente pentru înființarea unui muzeu al comunismului în România, la București”, regia: Ruxandra Țuchel, Cristina Rădulescu, Roxana Chiriță ;  / “Autoportretul unei fete cuminți”, regia Ana Lungu

Premiul pentru regie:

Corneliu Porumboiu pentru filmul „Comoara”;  / Dan Chișu pentru filmul „Bucuresti Non Stop”;  / Tudor Giurgiu pentru filmul “De ce eu?”

Premiul pentru scenariu:

Tudor Giurgiu și Loredana Novak pentru filmul „De ce eu?”;  / Dan Chișu pentru filmul „Bucuresti NonStop”;  / Radu Jude și Florin Lăzărescu pentru filmul „Aferim!”

Premiul pentru imagine:

Marius Panduru pentru imaginea filmului „ Aferim!”;  / Daniel Kosuth pentru imaginea filmului “Lumea e a mea”;  / Viorel Sergovici jr. pentru imaginea filmului “Poveste de dragoste”

Premiul pentru costume:

Ana Ioneci pentru filmul „Dopul scuză mijloacele”;  / Dana Păpăruz pentru filmul „ Aferim!”;  / Oana Păunescu pentru filmul “Live”

Premiul pentru scenografie:

Augustina Stanciu pentru filmul „Aferim!”;  / Cristian Niculescu pentru filmul „De ce eu?”;  / Mihnea Mihăilescu pentru filmul „Dopul scuză mijloacele”

Premiul pentru interpretare feminină:

Rodica Lazăr pentru rolul Mariana din filmul „Carmen”;  / Ioana Flora – în filmul “Scor Alb”;  / Hilda Peter pentru rolul Cristina din filmul “Box”

Premiul pentru interpretare masculină:

Toma Cuzin pentru rolul Costi, din filmul „Comoara”;  / Emilian Oprea pentru rolul Cristian Panduru din filmul “De ce eu?”;  / Teodor Corban pentru rolul Costandin, din filmul “Aferim!”

Premiul pentru interpretare feminină – rol secundar:

Ioana Flora pentru rolul Paula, din filmul ”Acasă la tata”;  / Olimpia Melinte pentru rolul Jenny, din filmul „București NonStop”;  / Andreea Vasile pentru rolul Dora, din filmul „De ce eu?”

Premiul pentru interpretare masculină – rol secundar:

Alexandru Potocean pentru rolul Sifon, din filmul ”Nu există-n lumea asta”;  / Andi Vasluianu pentru rolul Petrică, din filmul ”Acasă la tata”; / Gheorghe Ifrim pentru rolul Achim, filmul „București NonStop”

Premiul pentru montaj:

Dana Bunescu, pentru filmul „Carmen”;  / Cătălin Cristuțiu pentru filmul “Aferim!”;  / Tudor Pojoni pentru filmul „București NonStop”

Premiul pentru coloana sonoră:

Cristian Tarnovețchi, pentru filmul „București NonStop”;  / Andre Rigaut și Matthias Lempert pentru filmul “Box”;  / Florin Tăbăcaru pentru filmul “Acasă la tata”.

Premiul pentru muzica originală:

Cristian Lolea pentru filmul „Carmen”;  / Alexander Bălănescu pentru filmul „Muntele magic” ;  / Marius Leftărache pentru filmul “Cel ales”.

Premiul pentru scurt metraj de ficţiune:

Mihai Ionescu pentru filmul „Dopul scuză mijloacele”; / Andrei Crețulescu pentru filmul “Ramona”;  / Andreea Vălean pentru filmul “Nu există-n lumea asta”.

Premiul pentru film documentar de lung metraj:

Anca Damian pentru filmul „Muntele Magic”;  / Alexandru Solomon pentru filmul “România: patru patrii”;  / Oana Giurgiu pentru filmul „Aliyah DaDa”

Premiul pentru film documentar de scurt metraj:

Claudiu Mitcu pentru filmul „Rețeaua”;  / Marian Voicu pentru filmul “Torna, torna, fratre! Povestea aromânilor spusă de ei înșiși”;  / Violeta Gorgos pentru filmul “Lume, ia-mă în brațe, eu vin”

Premiul pentru film de animaţie:

Matei Branea pentru filmul „Omulan!”;  / Ion Octavian Frecea pentru filmul “Colinda”; / Ștefan Scărlătescu și Andrei Scărlătescu pentru filmul “Recunoștință”.

Premiul pentru film documentar de televiziune:

Andreea Știliuc pentru filmul “Parisul lui Matei”;  / Seria “Dreptul la memorie. Argumente pentru înființarea unui muzeu al comunismului în România, la București”, regia: Ruxandra Țuchel, Cristina Rădulescu, Roxana Chiriță ;  / Violeta Gorgos pentru filmul “Lume ia-mă în brațe, eu vin”

Premiul Opera Prima:

Filmul „Carmen”, regia Doru Nițescu ;  / Filmul „Acasă la tata”, regia Andrei Cohn; / Filmul „Lumea e a mea”, regia Nicolae Constantin Tănase.

Premiul pentru machiaj:

Bianca Boeroiu și Astrid Weber pentru filmul “Box”;  / Petya Simeonova și Bianca Boeroiu pentru filmul “Aferim!”;  / Dana Roșeanu pentru filmul “Carmen” .

Premiul pentru cea mai bună cascadorie:

Mihaela Oros și Răzvan Gheorghiu în filmul “Scorpion King IV”;  / Gabriel Burlacu și Valentin Vasilescu în serialul “Umbre”, episodul 7;  / Deliu Ionescu și Valentin Vasilescu în filmul “Bon voyage”.

Premiile Uniunii Cineaștilor din România, eveniment de interes național cu caracter permanent, din 1971, se organizează în fiecare an și reprezintă aprecierea actului cinematografic românesc.

Ediția 2016 a Galei Premiilor UCIN este organizată de Uniunea Cineaștilor din România, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei și este produsă de Revolver.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE 

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Cu peste 20 de ani de traditie Jeunesses International Music Competition Dinu Lipatti este una dintre cele mai de succes competitii  de muzica clasica din Sud Estul Europei. 

In jur de 100 de pianisti din 35 de tari – Austria, Bulgaria, Canada, Cehia, China, Coreea de Sud, Croația, Danemarca, Elveția, Estonia, Finlanda, Germania, Grecia, Islanda, Italia, Japonia, Kazahstan, Letonia, Luxemburg, Malaezia, Marea Britanie, Mexic, Mongolia, Olanda, Polonia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, SUA, Taiwan-China, Turcia, Ucraina, Ungaria, vor concura anul acesta  pentru premii in valoare de 10.000 Euro.

Misiunea concursului este de a descoperi, a premia şi a promova valorile noii generaţii a muzicii clasice, de a sprijini tinerii artiști în construirea unei cariere de succes, de a încuraja mobilitatea și a oferi o platformă de schimburi interculturale.

afis_Jeunesses International Piano Competition Dinu Lipatti

EUROPAfest – Agenda Jeunesses International PIANO Competition Dinu Lipatti

15 mai  08:30 | Prima runda – partea I – Institutul Cervantes – Sala Auditorium

16 mai 08:30 | Prima runda – partea a II-a Institutul Cervantes – Sala Auditorium

17 mai  08:30 | Semifinala Institutul Cervantes – Sala Auditorium

18 mai 09:00 | Semifinala Sala Arcub Gabroveni

19 mai 09:00 | Finala Sala Arcub Gabroveni

20 mai – 19:00 | Sala Thalia Finala – Sibiu , Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu Solisti: Finalistii Jeunesses International Piano Competition Dinu Lipatti Dirijor: Ilarion Ionescu-Galati | Romania

21 mai – Gala EUROPAfest  19:00 | Teatrul Odeon – Sala Majestic 

Master-classes Pian Profesor: Jane Solose | SUA  ora 12:00 | Sala Chopin

Acces se realizeaza pe baza de abonamente, iar studentii si elevii au intrarea libera.

Concert Sibiu: bilete la http://www.filarmonicasibiu.ro/ro/bilete.htm

Mai multe informatii puteti accesa pe www.dinulipatti.ro

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!