Posts Tagged ‘Film’

Festivalul Filmului European a fost deschis, marți seara, la Teatrul Național „I.L. Caragiale“ din București, în prezența a numeroase personalități ale vieții culturale românești, înalți funcționari europeni, reprezentanți ai misiunilor diplomatice, institutelor și centrelor culturale străine din Capitală, cinefili de toate vârstele și jurnaliști.

Cea de-a 23-a ediție a FFE a debutat cu teatru, oferind un moment-surpriză susținut de actorii Ion Caramitru și Horațiu Mălăele, care au fost aplaudați îndelung de cei peste 600 de spectatori la finalul recitalului care a inclus fragmente din operele poeților Mihai Eminescu, Nichita Stănescu și Emil Brumaru.

Spectatorul de film de calitate și spectatorul de teatru au multe trăsături comune, iar filmul european îi poate satisface pe amândoi, deopotrivă. Ne-am bucurat că am avut prilejul să deschidem scena atât pentru film cât și pentru teatru. Un Festival înnoit, cu aceeași reverență față de valorile europene care l-a consacrat, dar cu sensibilități noi și perspective originale“, a spus președintele ICR, Liliana Țuroiu, subliniind că „Festivalul Filmului European este şi o platformă de dialog şi o modalitate de a ne afirma apartenenţa la Europa“.

Un moment important al serii l-a constituit decernarea a două Premii de Excelență actorilor Dorina Lazăr și Horațiu Mălăele, actori care au excelat nu doar în filme, ci și pe scena teatrului. Președintele Institutului Cultural Român, Liliana Țuroiu, i-a înmânat acestuia din urmă diploma și trofeul realizat de recunoscutul artist plastic Ioan Nemțoi. „Se spune că ce rămâne după un om când îl scuturi este iubirea, ce rămâne după o ţară este cultura. Vă mulţumesc din inimă“, a spus Horaţiu Mălăele pe scena TNB.

Seara a continuat cu vizionarea filmului de gală, alegoria italiană Lazzaro felice / Fericit ca Lazăr (Italia, 2018, regia: Alice Rohrwacher), un inventar al maladiilor timpurilor noastre, film distins în 2018 cu Premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de film de la Cannes.

Festivalul continuă azi, 12 iunie, cu spectacolul de teatru Persona (după filmul lui Ingmar Bergman) în regia lui Peter Kerek, de la ora 19:00 la Unteatru și pe 14 iunie cu un maraton de film documentar de 24 de ore, începând cu ora 19:00, la Apollo Teatrul, cu proiecția filmului Baloane de curcubeu, lansarea volumului bilingv Iosif Demian. Note de autor și a filmului pe Blu-Ray în – prezența regizorului Iosif Demian, cu o proiecție de gală a celui mai nou film al lui Tudor Giurgiu – Parking, în prezența echipei, la Cinema Pro și cu petrecerea de deschidere programată pentru ora 22:00 la Apollo Barul.

Restul evenimentelor speciale al ediției 23.FFE, precum și întregul program al proiecțiilor pot fi regăsite pe www.ffe.ro.

Ediția din București are loc între 11 și 23 iunie 2019, în următoarele săli: Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Cinema PRO, Cinemateca Eforie, Centrul Ceh, Goethe-Institut // Pavilion 32, Institutul Balassi, Institutul Cervantes și Spațiul Public European. De asemenea, Festivalul se desfășoară la Chișinău (Cinematograful Odeon, 21-23.06), Râmnicu Vâlcea (Cinema Geo Saizescu, 21-23.06), Tîrgu-Mureș (Cinematograful Arta, 21-23.06) și Sibiu (Centrul Cultural Ion Besoiu, 28-30.06).

La unele dintre proiecții vor participa membri ai echipelor de producție, care vor fi la dispoziția publicului pentru întrebări și răspunsuri. La București și Chișinău, Festivalul propune și spectacole de teatru, astfel încât spectatorii vor putea face comparația între viziunea filmului și a teatrului asupra aceluiași text: Persona (filmul clasic al lui Ingmar Bergman din 1966) va putea fi urmărit și în ipostază teatrală, pe 22 iunie, la Chișinău, la Cinema Odeon, iar Psycho (1960, Alfred Hitchcock) poate fi vizionat atât pe peliculă, cât și la Apollo111 (București), ca piesă de teatru în regia lui Iris Spiridon, pe 17 iunie.

Accesul la proiecțiile programate în sălile centrelor și institutelor culturale partenere din București este gratuit. Biletele pentru filmele proiectate la cinematografe pot fi achiziționate de la casele de bilete ale acestora, sau online, de pe platformele Eventbook (pentru filmele care rulează la Cinema Elvire Popesco și Cinema Muzeul Țăranului), Eventim (pentru filmele de la Cinema PRO) și Kompostor (pentru filmele de la Cinemateca Eforie).

Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene, al Biroului de Informare al Parlamentului European și al Uniunii Cineaștilor din Romania, sub egida EUNIC România, în parteneriat cu ambasadele, centrele și institutele culturale ale ţărilor europene.

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

Bucura-te ca esti in Bucuresti!
Reclame

Ediția cu numărul 23 a Festivalului Filmului European vine cu noutăți organizatorice: modificarea perioadei de desfășurare și inserarea în program a unui weekend de filme europene la Chișinău.

Astfel, anul acesta, 23.FFE se desfășoară în perioada 11-30 iunie, seria orașelor ce găzduiesc proiecțiile din festival cuprinzând: București (11 – 23 iunie), Chișinău – Republica Moldova (21 – 23 iunie), Râmnicu Vâlcea (21 – 23 iunie), Târgu Mureș (21 – 23 iunie) și Sibiu (28 – 30 iunie).

Filmul este capabil să construiască punți și să consolideze valori comune. Totodată, îl poate arăta pe „celălalt” într-un fel care să ni-l apropie pentru a-l înțelege mai bine, ceea ce reprezintă, de fapt, esența diplomației culturale în slujba căreia ne canalizăm toate eforturile. Festivalul nostru a mizat întotdeauna pe varietate, incluziune și dialog, iar pasul pe care îl facem în afara Uniunii Europene, în chiar anul Președinției române a Consiliului Uniunii Europene, este un jalon de normalitate. Colaborarea excelentă cu partenerii și prietenii de peste Prut ne dă speranțe că legăturile între culturile noastre cu rădăcini comune se vor amplifica, în beneficiul ambelor popoare”, afirmăpreședintele ICR, Liliana Țuroiu.

Festivalul va debuta în forță, cu alegoria italiană Lazzaro felice / Fericit ca Lazăr alregizoarei Alice Rohrwacher, un film ca un inventar al maladiilor timpurilor noastre, distins cu Premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de film de la Cannes, anul trecut. Spectacolul de gală este programat pentru seara de marți, 11 iunie, la Teatrul Național București – Sala Mare.

Deși e o ediție de vară – nu e una neapărat una mai light. Anul acesta avem un număr record de locuri de proiecție – de la săli de cinema, la spații neconvenționale. Sigur, avem o selecție spumoasă de comedii vechi și noi, dar am introdus și maratoane, acele veritabile teste de anduranță pentru cinefili, un tribut adus unui mare cineast european cu pelicule restaurate, nemaivăzute, și o secțiune dedicată sinergiei dintre teatru și cinema, de data acesta cu filme care devin piese. La 30 de ani de la căderea zidului, se pot vedea cele mai bune producții făcute vreodată despre Germania de Est. Evident, vor fi nelipsite dezbaterile, omagiile, filmele vechi și noi, capodoperele mute reorchestrate, documentarele și lansările de carte. Programul complet realizat de directorul artistic al actualei ediții 23.FFE, criticul de film Anca Gădinaru, va fi devoalat săptămâna următoare. Anca Hrab, coordonator FFE, ICR

Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene, al Biroului de Informare al Parlamentului European și EUNIC România, în parteneriat cu ambasadele, centrele și institutele culturale europene.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Într-o zi specială, pe 10 mai – de Ziua Regalității –, de la ora 19.00, Teatrelli invită publicul la cel de-al doilea eveniment din seria de dezbateri, lansată recent, Dialogurile culturale Teatrelli, care se concentrează asupra schimbului de idei dintre generații diferite de artiști. Totodată, programată la doar câteva zile înainte de startul Festivalului de Film de la Cannes, dezbaterea este dedicată filmului, aducând publicului nume sonore din lumea industriei românești: pe regizorii Stere Gulea și Răzvan Mărculescu – în calitate de invitați și pe criticul de film Irina Margareta Nistor, care va fi moderator.

Dezbaterea va porni de la producția „Moromeții 2” – cel mai premiat film la Gala Premiilor Gopo 2019 și cel mai mare succes de casă românesc din ultimii 25 de ani –, pentru care Stere Gulea și Răzvan Mărculescu au și colaborat, și se va extinde de asemenea către teme precum industria filmului în România înainte și după 1990, publicul de film de atunci și cel de acum, și provocările cu care s-a confruntat și se confruntă în prezent un regizor de film.

O să fie o întâlnire despre ce înseamnă platoul de filmare și ce înseamnă generațiile diferite de creatori de cinema și cât de bine se pot ele coaliza ca să facă un film minunat ca Moromeții 2. Voi încerca să îi provoc să povestească detalii despre ce înseamnă să fii creator de cinema în această săptămână de dinantea Cannes-ului și într-o zi regală.”, a declarat Irina Margareta Nistor.

Intrarea pentru eveniment este liberă (în limita locurilor disponibile) și se face pe bază de rezervare la Teatrelli, la numărul de telefon 0735.560.692.

Dialogurile culturale Teatrelli își propun să aducă în atenția publicului doi reprezentanți importanți ai aceluiași domeniu artistic, care s-au confruntat cu provocări diferite, formându-se și construindu-și cariera artistică în contexte istorice diferite.

Despre Stere Gulea

Regizorul Stere Gulea semnează regia pentru legendara producție Moromeții din anul 1987, iar în 2019 lansează Moromeții 2, care devine în scurt timp cel mai mare succes de casă românesc din ultimii 25 de ani. Stere Gulea este în egală măsură cunoscut pentru filme precum: Stare de fapt (1995), Weekend cu mama (2009), dar și Sunt o babă comunistă (2013) – ecranizare după romanul scriitorului Dan Lungu. Regizorul a fost decan al Facultății de Cinema din cadrul ATF, astăzi UNATC – între 1990 și 1996. A condus Televiziunea Română din poziția de director general interimar, în perioada 1996-1998.

Despre Răzvan Mărculescu

Răzvan Mărculescu a colaborat cu Stere Gulea la realizarea producției Moromeții 2, și este cunoscut de asemenea și pentru colaborarea cu Cristian Mungiu pentru seria Amintiri din epoca de aur (2009). Semnează montajul pentru Dincolo (2000), în regia lui Hanno Höfer.

Despre Irina-Margareta Nistor

Unul dintre cei mai populari critici de film din România, Irina Margareta Nistor este cunoscută publicului larg mai cu seamă drept vocea subtitrărilor pentru filmele care circulau clandestin pe casete video sub comunism. Este prezentă ca voce de specialist în numeroase publicații românești, și a fost de asemenea redactor-șef al revistelor Cinema paradis și Avanpremiera. A transmis de la fața locului în cadrul mai multor evenimente de film de talie internațională precum festivalurile de film de la Karlovy-Vary sau Montreux. Face parte din juriul mai multor festivaluri de film românești.

Evenimentul este organizat de Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București.

Despre Teatrelli

Teatrelli este un proiect creart, un spațiu cultural alternativ dedicat artelor performative, care oferă publicului producții proprii de teatru și dans, precum și concerte acustice, dezbateri și artist-talk-uri.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Actorul Horațiu Mălăele, pe care l-ați putut vedea de curând interpretând rolul lui Ilie Moromete în ”Moromeții 2”, ecranizarea de succes a operei lui Marin Preda, se întâlnește cu publicul din Capitală joi, 28 februarie, de la ora 20:00, la Cinema PRO, pentru o nouă reprezentație a spectacolului de succes ”EDIȚIE SPECIALĂ”.

Cu o excepţională inventivitate scenică şi cu un suflu epic unic ce păstrează realismul terifiant sub nota hazului de necaz, Mălăele, tatăl şi fiul, se vor întrece în replici savuroase, dialoguri și monologuri cu o sensibilitate lirică aparte, pe melodii interpretate live de artistul Radu Captari.

Horațiu Mălăele va cuceri audiența cu nelipsitele sfaturi înțelepte, un fel de ghid valabil pentru a fi împăcați cu sine. „Să râdeţi, pentru că râsul este muzica sufletului. Să vă jucaţi – e secretul tinereţii. Să citiţi – este fântâna înţelepciunii. Să gândiţi – este izvorul puterii. Să fiţi calmi este calea spre fericire. Să fiţi buni este cheia succesului. Şi să iubiţi – este raţiunea de a trăi.”

Pentru spectatorii prezenţi, seara va continua cu proiecţia gratuită a filmului „Funeralii Fericite″, o comedie în care Horaţiu Mălăele poate fi regăsit atât în ipostaza de actor, cât şi în cea de regizor. Pelicula este o comedie ce îl aduce pe Horaţiu Mălăele atât în ipostaza de actor, cât şi în cea de regizor, şi ilustrează o lume populată de personaje ciudate în care comedia neagră îmbină satira socială cu drama psihologică, pe muzica marelui compozitor Vladimir Cosma. 

Biletele sunt disponibile la prețul de 80 lei sau 100 lei, în funcție de categoria de loc și pot fi achiziționate de la casa de bilete a sălii Cinema Pro sau online de pe www.eventim.ro și www.ticketnet.ro.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Cu umorul său tipic și infinita plăcere a improvizației, actorul Horațiu Mălăele va face o nouă demonstrație de virtuozitate, în spectacolul de comedie ”Ediție Specială”, ce va avea loc vineri, 6 iulie, de la ora 20:00, la Cinema PRO.

Alături de fiul său, Bogdan Mălăele, acompaniați de îndrăgitul interpret Radu Captari, Horațiu Mălăele îi va delecta pe spectatorii prezenți cu texte veritabile culese din cele mai aplaudate spectacole dar și cu abordările pline de amuzament ale subiectelor actuale, pigmentate cu dialoguri surprinzătoare și monologuri ce stârnesc hohote de râs.

Spectacolul ”Ediție Specială”, găzduit de Cinema PRO va fi urmat de proiecția filmului „Funeralii Fericite“, o comedie în care maestrul ironiei și al hazului ascuțit poate fi regăsit atât în ipostaza de actor, cât și în cea de regizor. Filmul ilustrează o lume populată de personaje ciudate în care comedia neagră îmbină satira socială cu drama psihologică, pe muzica marelui compozitor Vladimir Cosma.

Spectatorii care vor lua parte la spectacolul ”Ediție Specială” programat pe 6 iulie, vor beneficia de vizionarea peliculei, în mod gratuit.

Poster Editie Speciala

Persoanele care nu doresc să piardă ocazia reîntâlnirii cu maestrul Horațiu Mălăele, își pot procura biletele atât de la casa de bilete Cinema PRO cât și online de pe www.eventim.ro, și www.ticketnet.ro.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Evenimente Culturale in Luna Mai 2018!

Posted: 12/05/2018 in Unde mergem luna aceasta?
Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Va invitam sa descoperiti, explorati si sa va bucurati de moment in aceasta perioada aromata …….. de senzatii ofertante din punct de vedere cultural . Iata care sunt recomandarile noastre pentru luna Mai !

PS:  Articolul va fi actualizat pe toata durata lunii Mai 2018 ! Din cand in cand va rugam sa il consultati pentru a fi la curent cu ultimele noutati! Daca v-a placut sau doriti sa adaugati un eveniment , va rugam sa lasati un comentariu pe blog, Facebook sau Instagram ! Multumim!

cover-2016

Festivalului Filmului European – Între 7 și 13 mai, în București, are loc cea de-a 22-a . Timp de o săptămână întreagă, 22.FFE le aduce iubitorilor de film bucureșteni, 64 de filme de ficțiune (drame, comedii, biografii, de război), documentare și scurtmetraje . Program

Ziua Europei – Evenimentul aniversar 9 Mai – Ziua Europei din Parcul Izvor va avea loc în intervalul orar 18.00 – 23.00. Pe parcursul celor cinci ore de concerte, în Parcul Izvor va fi amplasată o zonă de food court. Accesul la eveniment este gratuit.

Bucharest Coffee Festival – are loc in perioada 10-13 Mai , Hanul Gabroveni, orar 10.00 am – 20.00 pm. Intrarea libera.

Pavilionul de Artă București Art Safari – se desfasoara intre 11 si 20 Mai , in Piata George Enescu si este un eveniment cultural unic ca structură, concept și amploare din România. Toate detaliile

Plimbare pe Calea Victoriei in costume traditionale – Anul acesta, comunitatea „Domnite cu altite” va invita la o plimbare pe Calea Victoriei, pe 13 mai (orele 11.00 – 14.00) ,  imbracati in costumul traditional romanesc pentru a marca „Ziua Nationala a Portului Traditional din Romania”! Info

cover-2016

Festivalul „Bal Miraj” – va avea loc în Parcul Regele Mihai I (Herăstrău), din București, în weekendul 12-13 mai, între orele 10:00 – 22:00! Vino să descoperi dansul ca artă, ca sport, ca forme de eliberare și de exprimare artistică.

„Zilele Muzeului Militar Naţional” – intre 12-13 mai 2018, în intervalul orar 10:00-17:00, Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” . Intrarea libera.

Made in RO #allNatural ,Târg ales de design, ediția a 11-a – se petrece intre 12 – 13 mai la Impact Hub Bucharesti. Design de produs, home & deco, mobilier, ceramică, fashion, bijuterie, ilustrație, botanical design. Pret bilet 10 lei. Detalii

NoMeat Festival – De Sâmbătă până Duminică, 12-13 Mai,  pe terasa Berăriei H – festinul culinar fără carne, cu mâncare pregătită chiar în fața ta. Access gratuit.

Designers Fair – este un eveniment conceput pentru a sustine si promova designerii români, unii dintre ei la inceput de cariera, pentru a aduce in atentia iubitorilor de arta, de creativitate, de unicitate, de produse create cu pasiune si atentie la detaliu. 12 si 13 mai , Etajul Designerilor Romani, Dacia 39.

cover-2016

BURGERFEST 2018 – ajuns la cea de-a patra ediție,  BURGERFEST este singurul eveniment din România dedicat în exclusivitate burgerilor si are loc între 11 și 13 mai, la deja cunoscuta locație din Barbu Văcărescu 162 – 164. Program complet

“Muzica Europei – Zilele Europei la Casa Artelor Dinu Lipatti” (Lascar Catargiu, nr 12) – timp de trei zile, în 11, 12 și 13 mai, va invitam la un eveniment de excepție care, va reuni expoziții, conferințe, recitaluri și concerte, prilejuite de aniversarea Zilei Europei, din data de 9 mai. Evenimentul va fi structurat pe trei coordonate – Seara muzicii românești, Seara muzicii germane și austriece și Seara muzicii franceze și italieneDetalii

EUROPAfest aduce 17 de trupe de jazz din 26 de tari. Seara de seara, intre 12 si 18 mai, publicul se poate bucura de jazz autentic, de intalniri cu artisti de exceptie, jam sessionuri si atmosfera jazzy. Info

ReVino – Bucharest Wine Fair 2018, ediția a treia – Între 12 – 14 mai 2018, CrameRomania.ro și ReVino.ro vă invită la salonul de vinuri și turism viticol „ReVino Bucharest Wine Fair”, în același cadru elegant al Hotelului Novotel, Sala Paris, Le Foyer și Terasa Mezanin, de pe Calea Victoriei, 37B, București. Evenimentul își continuă misiunea de a promova vinurile românești de calitate, cramele mici și mijlocii, consumul responsabil și turismul viticol la noi în țară. Detalii

Festivalul International de Poezie 2018 se desfasoara in perioana 14 -20 Mai , in deiferite locatii din Bucuresti si va cuprinde o paleta variata de evenimente: recitaluri, expozitii, ateliere, conferinte, concerte si lecturi publiceProgram complet

Bucharest Technology WeekPiata Universitatii,  intre 14-20 mai se transforma in locul unde se încurajeaza inovația și adopția noilor tehnologii în mediul de business și viața personală. Despre eveniment

Gala ARTfel 2018. Gala unor artiști neconvenționali! – 14 mai la Teatrul Național București,  un concept neconvențional al unei companii tinere care în ultimii ani a reușit să producă de la zero spectacole de teatru, lansări de carte și concerte simfonice la un nivel înalt. Info

cover-2016

Festivalul Muzicii Maghiare organizează în perioada 14-17 mai 2018 o nouă ediţie a concursului de interpretare pentru tineri muzicieniProgram

BUCHAREST BIENNALE 8 -Bucharest International Biennial for Contemporary ArtMay 17 – July 8, 2018, The Bucharest Biennale is interested in exploring links between creative practice and social progress, as well as correspondences between local and global contexts. Details  and INFO 

Zilele Culturii Japoneze – ajunsa la ce de-a șaptea ediție va avea loc în cadrul Universității Româno-Americane în perioada 17 – 19 mai 2018. Scopul principal al acestui eveniment este de a oferi publicului oportunitatea de a intra în contact atât cu Japonia contemporană, dar și cu cea tradiționalăDespre eveniment

ETNORAMA 2018 –  weekend-ul 18-20 mai. Locul, in Parcul Regele Mihai I (Herăstrău), spectacole ale ansamblurilor minorităților & comunităților naționale + Etno Bazar cu obiecte și meșteșuguri ale etniilor și ateliere de creație tradiționale. Intrarea liberă. Detalii

Bounty Fair #34, ediție de shopping creativ în aer liber! – reuneşte aproximativ 70 de artişti romȃni și creații lucrate manual, cu design propriu, in zilele de 19 si 20 mai , la Casa UniversitarilorDespre eveniment

ASTROFEST 2018, a treia ediție a evenimentului dedicat amatorilor de astronomie și explorare spațială, vă invită cu mic, in data de 19 Mai , la Biblioteca Nationala (ora 16.00) să faceți observații astronomice și să petreceți o zi plină cu surpize… astronomice!  Despre eveniment

Romanian Design Week 2018 –  cel mai mare eveniment multidisciplinar din România, va avea loc în perioada 19 – 27 mai 2018, la Palatul Telefoanelor, una dintre cele mai emblematice clădiri ale Bucureștiului, situată pe Calea Victoriei. INFO

cover-2016

 

Noaptea Muzeelor – 19 Mai 2018 – Noaptea Muzeelor este pandantul nocturn al Zilei Internaţionale a Muzeelor, care are loc pe 19 mai. Lista muzeelor participante va fi disponibila in curand Aici

Gala Extraordinara a Operetei Romanesti – Buchetul celebrelor operete românești înflorește în interpretarea soliștilor Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” acompaniați de ansamblurile orchestră, cor și balet sub îndrumarea dirijorului Lucian Vlădescu, pe 20 Mai la Palatul National al CopiilorDetalii

Noaptea Privighetorilor – SOR ( Sucursala Bucureşti a Societăţii Ornitologice Române ) vă invită să participați Duminică, 20 mai 2018, la cel mai „relaxat” duel muzical dintre oameni și păsări, duel care are loc în Grădina Botanică „D. Brandza”, Universitatea din București. Despre eveniment

Festivalul Internațional de Statui Vivante, ediția a 8-a se va desfășura, timp de două zile, 23-24 Mai și în Grădina Cismigiu, cea mai frumoasă grădină bucureșteană, inaugurată în 1854. Peste 30 de Statui Vivante din România, Olanda, Spania, Portugalia și Ucraina își vor spune poveștile. Program

Musicalul „Mama Mia!” – Vă invităm pe data de 25 Mai  să vă îndrăgostiți de povestea și de muzica din „Mamma Mia!”, într-o extraordinară producție românească!  la Sala Palatului! Bilete

Bucharest Food Truck Festival – Ai de ales din peste 100 de foodtrucks in perioada 25 – 28 Mai la Romexpo! Mai multe informatii

Festivalul Luminii – Sâmbătă, 26 mai, începând cu ora 17:00, cea de-a 10-a ediție, in Parcul Carol.

Thai Festival – cea de-a treia editie se desfasoara in perioada 26 – 27 Mai la Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti”.  Un eveniment anual organizat de Ambasada Tailandei in Romania.

TIBCO 2018 – Între 31 mai și 3 iunie, Romexpo organizează o nouă ediție a târgului internațional de bunuri de larg consum . Timp de 4 zile, zeci de companii producătoare vor expune , la prețuri promoționale.

Salonul de carte Bookfest 2018 – Cel mai mare targ international de carte are loc in perioada 30 mai – 3 iunie la RomexpoDetalii

 

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

 

“Poţi avea un adevărat foc în suflet, şi totuşi nimeni să nu vină să se încălzească la el, iar trecătorii văd doar o urmă de fum.” (Vincent van Gogh)

Vincent van Gogh a murit la vârsta de 37 de ani, lăsând în urmă peste 2000 de tablouri. Regizoarea poloneză Dorota Kobiela, împreună cu câștigătorul premiului Oscar, britanicul Hugh Welchman, au co-regizat un film cum nu s-a mai făcut sau văzut până acum, fiind primul film de lung metraj care folosește pictura ca tehnică de animație.

125 de pictori din întreaga lume, printre care și artistele plastice de origine română Carmen Belean și Cătălina Codreanu, au realizat 62.450 de fotograme pictate în ulei. Filmul prezintă viața și moartea controversată a geniului care a fost Vincent van Gogh. Publicul larg și-a arătat interesul încă de la primele comunicate de presă, teaser-trailerul a fost vizionat de peste 130 de milioane de ori înainte de premieră și distribuit pe rețelele de socializare de peste 3 milioane de ori.

Print

“Cu drag, Vincent” era modul în care artistul își încheia cele peste 800 de scrisori trimise către fratele său, Theo. Filmul pornește de la ultima scrisoare neterminată și pune pe ecran existența pictorului printr-o tehnică modernă de animare a operelor sale.

Tânăra actriță Saoirse Ronan, nominalizată anul acesta la Premiile Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal pentru interpretarea din Lady Bird îi dă viață personajului Marguerite Gachet. Douglas Booth, cunoscut din filmele Romeo și Julieta, Noe sau Ascensiunea lui Jupiter își împrumută vocea personajului Armand Roulin. Printre actorii care interpretează personaje în film se numără și Jerome Flynn, devenit celebru pentru rolul Bronn din serialul HBO Urzeala Tronurilor, Chris O’Dowd (Thor: Întunericul, Jocuri secrete, Copii domnișoarei Peregrine), Helen McCrory (Harry Potter și Talismanele Morții, Sherlock Holmes și cazul ciorapului de mătase, Casanova) și actorul polonez Robert Gulaczyk în rolul lui Vincent van Gogh.

Filmul este produs de BreakThru Films și Trademark Films. În România, filmul va intra în cinematografe din 12 aprilie 2018, distribuit de Asociația Follow Art și Argo Art Consulting, cu sprijinul partenerilor Uniunea Cineaștilor din România, Ambasada Regatului Țărilor de Jos, The Station, Institutul Francez din România, Institutul Cervantes București, Atelier de Film, Centrul de Creație InLight, Forbes Life Romania și UNArte.

Website: www.lovingvincent.com

Facebook Internațional: www.facebook.com/lovingvincentmovie/

Facebook România: www.facebook.com/lovingvincentromania/

Instagram: www.instagram.com/lovingvincentmovie/

Trailer: www.youtube.com/watch?v=CGzKnyhYDQI

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

sigla BCE 

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

 

Evenimente culturale in luna Noiembrie 2017!!!

Posted: 28/10/2017 in Va recomandam cu drag !!!
Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Bine ai venit Noiembrie! 

November days , November rains …. emotii de toamna, pasiuni, senzatii , parfumuri cu amintiri …. Experimenteaza Cultura si Bucura-te ca esti in Bucuresti! 🙂

PS:  Articolul va fi actualizat pe toata durata lunii Noiembrie 2017! Din cand in cand va rugam sa il consultati pentru a fi la curent cu ultimile noutati! Daca v-a placut sau doriti sa adaugati un eveniment , va rugam sa lasati un comentariu pe blog, Facebook sau Instagram ! Multumim! 

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

cover-2016

Festivalul SoNoRo va avea loc anul acesta în perioada 27 octombrie – 13 noiembrie și recomandă pentru cea de-a XII-a ediție un joc de-a HIDE&SEEK, în care muzica de cameră va fi acompaniată de poezie, video art, fashion design și un quest labirintic prin care festivalul își propune să-și poarte publicul. Orașele în care se vor desfășura concertele Festivalului SoNoRo sunt București, Timișoara, Cluj și Brașov. Info

Festivalului Internaţional „Serile de chitară” – În perioada 1-13 noiembrie, se va desfăşura cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional „Serile de chitară”, un proiect al Asociaţiei Culturale Kitharalogos, care reuneşte în cele 7 concerte din Bucureşti muzicieni de top din lumea chitarei clasice. Intrarea la concerte este liberă, în limita locurilor disponibile, excepţie făcând concertele din 4, 11 şi 12 noiembrie unde intrarea se va face pe bază de invitaţie. Program

„Luna Culturii Japoneze” din noiembrie va fi deschisa cu prezentarea de kimonouri a dlui. Nobuaki Tomita, designer de kimonouri din Tokio pe 2 Noiembrie 2017. Scena “Colectiei de kimonouri Paris” este Universitatea Romano-AmericanaProgram complet

UrbanEye Film Festival – Dacă ești pasionat de viața urbană și mediul care te înconjoară, poți vedea în premieră filme despre orașe și comunități din țări ca Liban, Cuba, Rusia, India, Danemarca, S.U.A, intre 1 si 5 Noiembrie  la  Cinema Elvira Popescu & Apollo111Program complet

cover-2016

Festivalul de Muzică Veche București  are loc intre 1 si 28 Noiembrie si este unul dintre cele mai importante evenimente de muzică cultă din România fiind cotat pe locul patru între „cele mai frecventate festivaluri din București”. De asemenea, Festivalul este considerat cel mai important eveniment de muzică veche din Sud-Estul Europei . Descoperiti programul complet AICI

Culese din Balkani – Festival internațional de film antropologic, aflat la a treia ediție, se întoarce în perioada 3-5 noiembrie 2017 la Muzeul Național al Țăranului Român (Cinema Muzeul Țăranului) & Clubul Țăranului, cu multe FILME DOCUMENTARE din Balcani, și nu numai, realizate de regizori, antropologi, etnologi, studenți și adolescențiDetalii

ZILELE FILMULUI GERMAN – Pentru cel de-al 12-lea an consecutiv, Goethe-Intitut aduce la București ZILELE FILMULUI GERMAN care, anul acesta, se vor desfășura între 3 și 9 noiembrie la Cinemateca Eforie. Timp de șapte zile, spectatorii, vorbitori sau nu de limbă germană, pot vedea 13 dintre cele mai noi producții germane și o proiecție specială în închiderea festivalului. Program

MAKE-UP FEST – este locul de intalnire al make-up artistilor profesionisti interesati de show-uri, make-up de film si teatru, efecte speciale etc. dar si al producatorilor si distribuitorilor de produse si accesorii de machiaj. Va avea loc pe data de 4 Noiembrie 2017 la Crystal Palace Ballrooms (Calea Rahovei, 198 A)

Forumul Diversitatii Culturale – Între 3 și 5 noiembrie, la ARCUB Gabroveni, are loc cea de-a II-a ediție a Forumului Diversității Culturale, un eveniment care își propune să aducă sub lumina reflectoarelor impactul minorităților istorice asupra culturii naționale. Programul complet al evenimentului il puteti consulta  AICI

cover-2016

Materia – targ de design in piele –  a treia ediție se desfasoara pe 4 si 5 Noiembrie, la Sala Dalles si găzduiește designeri europeni , plus cei mai creativi designeri selectați din România. Info

MARIAGE FEST, editia a XXIV-a al targului dedicat Sezonului de nunti 2018 se va desfasura in perioada 10-12 noiembrie, la Palatul Parlamentului.

Târgul de Turism al României – Cele mai interesante oferte și atracții turistice din țara și din străinătate te așteaptă  între 16 și 19 noiembrie, la Romexpo! In aceiasi perioada se va desfasura Modexpo (Expoziție internațională de țesături textile, îmbrăcăminte, pielărie, blănarie, încălțăminte și marochinarie, accesorii) si Romhotel (Expoziție internațională de echipamente, mobilier și dotări pentru hoteluri și restaurante).

Whisky Fest 2017 – Primul festival din România dedicat iubitorilor de băuturi fine și cu tradiție prezintă cea de-a doua ediție a evenimentului, ce va avea loc în perioada 17 – 19 noimebrie la Casa Presei, Sala de MarmurăDespre eveniment

Bucharest Dance Festival – unul dintre cele mai mari festivaluri de dans din Europa de Est isi deschide portile pe 17, 18 si 10 Noiembrie la Sala Polivalenta. Info

cover-2016

„Noaptea Devoratorilor de Publicitate” – Ediţia cu numărul 22 organizata şi anul acesta de Dakino Production va avea loc sâmbătă, 18 noiembrie 2017, la Beraria H. Mai multe informatii

Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură – Ediţia cu numărul 24 , va avea loc în perioada 22 – 26 noiembrie 2017, în Pavilionul Central Romexpo. Evenimentul este organizat de Radio România.

Future of Media 2017 va avea loc pe data de 23 noiembrie, la Ramada Parc si va prezenta strategii de comunicare eficiente in diferite mijloace media, cele mai noi tactici pentru dezvoltarea campaniilor de marketing si tendintele care au impact in comunicarea brand-urilor din Romania. Detalii program si inregistrare AICI

Asia Fest 2017 – A cincea ediție a festivalului se va desfășura pe 24-26 noiembrie și va consta în 3 zile de spectacole cu muzică și dansuri specifice, bucătărie tradițională asiatică, ateliere, expoziții și multe surprize de care fanii români și străini se vor bucura cu siguranță. Detalii

Festivalul de Dans Stelele Aurii – 25-26 noiembrie 2017 – Palatul National al Copiilor va gazdui cea de-a 6-a Editie a celui mai indragit Festival de Dans – SteleleAurii ! Info

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Cea de-a patra ediție a Bucharest Art Week continuă până pe 22 octombrie cu două concerte, vernisajul expoziției War Correspondence, proiecții de filme documentare și de artă, toate pe subiectul anului acesta: războiul din Siria și consecințele sale.

Agenda festivalului:

19 octombrie, 18:30 – Tinerimea Română (Str. Johann Gutenberg 19)

Damascus String Quintet of SEPO and Guests vor concerta la Centrul Tinerimea Română în cadrul Syrian Sounds – Music for Peace in Bucharest, eveniment asociat Bucharest Art Week. Evenimentul va avea două părți: prima de muzică clasică contemporană siriană în formula standard a cvintetului iar cea de-a doua, de muzică contemporană experimentală siriană, incluzând și invitații Racha Rizk și Maher Mahmoud.

Damascus String Quintet of SEPO (DSQ) este primul cvintet de coarde sirian din lume, membrii săi fac parte din Filarmonica Siriană Expată (Syrian Expat Philharmonic Orchestra – SEPO). Repertoriul lor include muzică orientală tradițională, arabă, siriană precum și muzică contemporană siriană. Componența cvintetului la București va fi: Jehad Jazbeh, Hivron Mirkhan, Noma Shkeir, Salah Namek, Raed Jazbeh.

https://www.facebook.com/events/289042231582144

19 octombrie, 20:30 – Tinerimea Română (Str. Johann Gutenberg 19)

Proiecția în premieră în România a filmului Timpul luminii (Le Temps de la Lumière) urmată de o discuție cu regizoarea Ana Dumitrescu.

”Timpul luminii” este o imersiune în vise prin portretul a 15 persoane. De la copilărie la visele zdrobite, de la pace la război și de la război la pace, de la diferențe la uniformizare, Timpul luminii este o odă adusă lucrurilor simple.

https://www.facebook.com/events/541891192826818

Afis BAW 2017

20 octombrie, 19:00 – Palatul Știrbei (Calea Victoriei 107)

Expoziția principală a festivalului va avea loc la parterul Palatului Știrbei între 20 și 27 octombrie.

Curatori: Humam Alsalim și Nona Șerbănescu

Artiști: Humam Alsalim, Fadi Alhamwi, Nizar Ali Badr, Angela Bontaș, Liviu Coman, Mugur Grosu, Cristina Iacob, Manhal Issa, Yaser Safi, Omran Younis, Khaled Youssef

https://www.facebook.com/events/132988234092115

21 octombrie, 18:00 – ARTHUB Carol 61 (Bd. Carol I 61)

Seara de 21 octombrie este dedicată filmului și fotografiei documentare și se bucură de prezența realizatorului de film sirian, Abo Bakr al Haj Ali, colaborator Al Jazeera și Vice News. În spațiu vor fi expozițiile ”Casa de lângă acasă” (fotografie documentară Cristian Munteanu) și „Aproape de Siria” (fotografie, desen, video Cristina Iacob, Mugur Grosu, Nona Șerbănescu, Andrei Șerban).

https://www.facebook.com/events/123115175066665

22 octombrie, 17:30 – Palatul Știrbei (Calea Victoriei 107)

Feras Sarmini și Hasan Nasser vor încheia Bucharest Art Week 2017 în cadrul Syrian Sounds, cu o seară de muzică electroacustică într-o formulă care va combina muzica electronică, vioara, oud și lyra politiki. Voce: Noma Shkeir.

https://www.facebook.com/events/289042231582144

Bucharest Art Week este un eveniment organizat de Asociația pentru Promovarea Artelor Contemporane. Acest proiect cultural este finanțat în cadrul Programului cultural ”București Oraș Participativ”, de către Primăria Municipiului București, prin Centrul Cultural al Municipiului București ARCUB.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

A patra ediție a Festivalului de Film UrbanEye are loc între 1 – 5 noiembrie 2017 la Cinema Elvire Popesco și Apollo 111.

UrbanEye este un festival dedicat celor interesați de înțelegerea mediul în care trăiesc. Filmele, atent selecționate, chestionează aspecte legate de viața urbană și oferă publicului posibilitatea să descopere sau să aprofundeze noi idei și abordări ale acesteia.

De-a lungul celor trei ediții UrbanEye de până acum, programul a oferit publicului filme despre locuire, patrimoniu, sustenabilitate, design, dezvoltare urbană și multe altele.

cover

Cea de-a patra ediție UrbanEye are loc între 1 – 5 noiembrie 2017 și pune accentul pe subiecte relevante și de actualitate, care aduc în discuție ce conferă calitatea vieții într-un oraș, importanța spațiilor publice centrate pe pietoni, dreptul la locuire, necesitatea reconsiderării patrimoniului recent și land art. Festivalul aduce în premieră în România filme despre orașe și comunități din țări precum Liban, Cuba, Rusia, India, Danemarca, S.U.A.

Programul include filme emoționante și provocatoare, printre care se numără “Taste of Cement” (2017, r. Ziad Kalthoum), despre povestea unor muncitori sirieni în exil, “Citizen Jane: Battle for the City” (2016, r. Matt Tyrnauer), despre Jane Jacobs, cea care a schimbat modul în care privim orașele, sau “Troublemakers: the Story of Land Art” ( 2015 r. James Crump) despre figurile iconice ale land art-ului.

Ca și până acum, vizionările vor fi urmate de discuții cu invitați speciali din România sau din străinătate. De notat în agendă nu sunt doar filmele, ci și evenimentele conexe: expoziția “Understanding Design”, ateliere de design și ateliere pentru cei mici, tururi ghidate.

Pentru mai multe detalii, vizitați urbaneye.ro și pagina de Facebook UrbanEye Film Festival.

Acesta este un proiect al asociației ARTA în dialog, proiect cultural finanțat în cadrul Programului cultural București – Oraș participativ și co-finanțat de Ordinul Arhitecților din România din timbrul arhitecturii.

Pentru mai multe detalii: http://www.UrbanEye.ro

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!