Posts Tagged ‘Diversitate’

Amfiteatrul în aer liber este o scenă unică în România, un loc aflat sus pe Național, la 24 metri deasupra Pieței Universității.

Pe TNB, din Mai până în Septembrie, cultura și genurile artistice, diversitatea şi dezbaterea estivala (dar şi culturală) se întâlnesc sub cerul nopților de vară, chiar la km 0 al Capitalei, într-un program nocturn, incitant și variat.

Spectacole de teatru și dans, concerte de jazz, rock sau folk, filme de colecție sau cele mai recente producții cinematografice, întâlniri cu artişti, vor putea fi văzute și trăite, în această vară, sub cerul înstelat al Bucureștiului, la Amfiteatrul TNB. Nume consacrate și tineri artiști, spectacole din repertoriul Teatrului Naţional, dar și producții ale teatrelor independente, vor desena vara trăită, sus, deasupra Bucureştiului.

Când oraşul intră în vacanță, noi vă dăm întâlnire pe acoperișul Teatrului Național, la Amfiteatrul în aer liber, pentru a deschide împreună Stagiunea de vară! V-am pregătit o ofertă atrăgătoare și relaxantă. Haideţi să numărăm împreună această vară în întâlniri, spectacole, concerte, filme și nopți de neuitat.

Amfiteatrul TNB este un supliment cultural recomandat pe perioada primăverii și a verii, în aer liber, indicat împotriva temerii de nori ploioși sau a asteniilor la căldură.

De asemenea, se recomandă ca terapie pentru dorul de mare, munte și vacanță. Amfiteatrul ajută în cazul publicului care suferă de surplus de plictiseală la birou pe timpul verii (şi nu numai).

Sfatul specialistului: dacă mergeţi la restaurantul cu terasa de sub Amfiteatrul în aer liber, puteţi vedea una dintre cele mai frumoase imagini de sus ale Capitalei!

Bine de știut: biletele pentru lunile mai și iunie s-au pus în vânzare! Detalii pe tnb.romystage.ro

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

Bucura-te ca esti in Bucuresti!
Reclame

Sâmbătă, 31 martie 2018, începând cu ora 19.00, pe scena Sălii Auditorium a Muzeului Național de Artă al României (Str. Știrbei Vodă nr. 1), Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Asociația Help Autism, în colaborare cu Centrul Național de Artă Tinerimea Română, cofinanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene, cu sprijinul Kaufland România, al Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Muzeului Național de Artă al României, și în parteneriat cu Centrul InfoEuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti, Muzeul Național George Enescu, Wagner Arte Frumoase și Povești, Floria.ro, organizează cea de-a V-a ediție a evenimentului “SUFLET ÎN CULORI”, concert caritabil în beneficiul copiilor cu autism.

Este cel de-al cincilea an în care Asociația Help Autism marchează Ziua Internațională a Conștientizării Autismului, 2 aprilie, prin intermediul evenimentului cultural menit să atragă atenția asupra problematicii autismului în România și totodată să strângă fonduri pentru susținerea celor 500 de copii din asociație.

Concertul de anul acesta se va desfășura într-o atmosferă specială, în cadrul Muzeului Național de Artă, sala Auditorium, cu artiști de talie internațională: soprana Rodica Vică, care a fost alături de acest eveniment încă de la prima ediție, ansamblul Musica Ricercata, condus de dirijorul Gabriel Bebeșelea, mezzosoprana Andreea Iftimescu și baritonul Vlad Crosman.

Vă invităm să lăsați magia interpretării unora dintre cei mai talentați artiști români să vă cuprindă sufletele, iar împreună să transformăm miracolul muzicii în miracolul recuperării copiilor cu autism.

Fondurile colectate din participarea la eveniment vor fi direcționate către programele de terapie ale copiilor cu autism din cadrul de Asociației Help Autism. Pentru a participa la eveniment puteți intra pe link-ul http://helpautism.galantom.ro/fundraising-pages/view?id=5434 pentru a dona o oră de terapie copiilor speciali. De asemenea, donații pot fi făcute și în seara evenimentului în foierul Sălii Auditorium a Muzeului Național de Artă al României din Str. Știrbei Vodă nr. 1.

Despre artiști:

Ansamblul Musica Ricercata este proiectul pe care cel mai valoros dirijor al tinerei generaţii, Gabriel Bebeşelea (30 de ani), la lansat în România, în 6 martie a.c., pe prestigioasa scenă a Ateneului Român. O orchestră permanentă, în care se reunesc: 19 instrumentişti români – rezidenţi în străinătate – şi 5 instrumentişti străini, specializaţi pe interpretarea muzicii baroce şi posesori de instrumente originare din perioada preclasică. Gabriel Bebeșelea și ansamblul Musica Ricercata pun o amprentă distinctă asupra scenei muzicale din România, întotdeauna împingând creativitatea programelor interpretate spre provocare, diversitate, explorare și excelență.  

01 Musica Ricercata

Admirat pentru entuziasmul și muzicalitatea sa, dirijorul Gabriel Bebeșelea este recunoscut ca fiind „unul dintre cei mai talentați dirijori români ai ultimelor decenii” (Jurnalul Festivalului George Enescu, 7 Septembrie 2011).

Gabriel Bebeșelea este Dirijor Principal al Filarmonicii de Stat “Transilvania” din Cluj-Napoca și, pe lângă această poziție, stagiunea actuală și cele viitoare îl anunță la pupitrul unor orchestre precum Royal Philharmonic Orchestra din Londra, Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, Konzerthausorchester Berlin, Ulster Orchestra Belfast, State Academic Symphony Orchestra of Russia “Evgeny Svetlanov”, Orchestra Naţională Filarmonică Rusă și Singapore Symphony Orchestra. De asemenea, momente remarcabile ale stagiunilor 2017/18 și 2018/19 reprezintă debuturile sale la Konzerthaus din Berlin, Musikverein din Viena, la Cadogan Hall din Londra, la Royal Opera House Muscat și la Palace of Arts din Budapesta.

02 Gabriel Bebeselea by Ionut Macri

Rodica Vică este solist invitat al multor opere și filarmonici, atât din România cât și din străinătate. Soprana debutează pe scena Operei bucureștene, în anul 2010, la numai 24 de ani, urmând mai apoi să colaboreze permanent cu această instituție, interpretând roluri principale în operele Flautul fermecat (Regina Nopții) și Don Giovanni (Donna Anna) de W. A. Mozart, Rita de G. Donizetti, Rosina din Bărbierul din Sevilla de G.Rossini, Alcina de G. Fr. Haendel, La Cenerentola de G. Rossini, L’elisir d’amore de G. Donizetti.

Artista este câștigătoarea a numeroase premii la concursuri naționale si internaționale: Premiul I la Concursul Internațional de muzică barocă „La Stravaganza” Cluj- Napoca, Premiul II la Concursul Radiodifuziunii Române „Drumul spre celebritate”, Premiul pentru cea mai Buna Interpretare Muzicală în cadrul Trofeului „Ion Dacian” pentru Tineri Interpreți. În toamna anului 2012, Rodica Vică a fost invitată să participe la unul dintre cele mai prestigioase proiecte de operă din Romania, Indiile Galante de J.Ph. Rameau în regia celebrului Andrei Serban, la Opera Națională Română Iași.

03 Rodica Vica by Paul Buciuta

Andreea Iftimescu, mezzosoprană, absolventă în 2010 a programului masteral din cadrul Facultății de Muzică din București, secția Canto sub îndrumarea Prof. Eleonora Enachescu, este actualmente angajată ca solistă la Opera Comică pentru Copii din București.

Deja din timpul masteratului a început colaborarea cu Studioul Experimental de Operă Ludovic Spiess” al Operei Naționale București unde activează până în prezent în spectacole precum: Oedipe, Rigoletto, Evgheni Oneghin, Cantatrice Villane, Flautul Fermecat cât și Falstaff in regia lui Graham Vick.

Andreea Iftimescu a cântat atât pe scenele României, cât și pe cele internaționale cu orchestre de renume și sub baghetele unor cunoscuți dirijori precum Schwertleite în Walkiirile din cadrul Festivalului Internațional George Enescu împreună cu Rundfunk Symphony Orchestra Berlin și Marek Janovski la pupitru, Kindertotenlider în deschiderea Stagiunii de la Sibiu sub îndrumarea dirijorului Gabriel Bebeșelea, Dryade din Ariadne auf Naxos cu Orchestra Națională Radio și Tiberiu Soare, solistă în concertul regal de la Ateneul Român dirijat de Christian Badea și Suzuki în Madama Butterly în turneul din Spania.

04 Andreea Iftimescu

Vlad Crosman este absolvent al Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca la secțiile de canto clasic și regie de operă. În timpul studenției debutează în roluri precum Fiorello din Il Barbiere di Siviglia de Rossini, Marullo din Rigoletto de Verdi sau Papageno din Die Zauberflöte de Mozart pe cele două scene lirice ale Clujului. Între 2011 și 2014 Vlad Crosman face parte din ansamblul Centrului de muzică barocă din Versailles sub conducerea lui Olivier Schneebeli, ansamblu cu care participă la mai multe producții de operă barocă și de muzică sacră. Printre cele mai importante proiecte muzicale din ultimul an se numără: participarea la opera Chimene de Sacchini alături de Le Concert de la Loge, Concertul de Grands Motets de Lalande cu ansamblul Aedes și Le poeme harmonique, La sainte et la reine – program cu lucrări de Purcell – alături de Le Concert Spirituel la Versailles dar și opera în concert L’Europe Galante de Campra cu ansamblul La simphonie du Marais la Kontzerthaus din Viena.

05 Vlad Crosman

Despre autism:

La nivel mondial, 1 din 68 de copii este diagnosticat cu Tulburare de Spectru Autist, iar rezultatele studiilor efectuate în țara noastră ne înscriu, din păcate, în aceeași incidență. Autismul nu se poate vindeca, dar prin diagnosticare precoce și intervenție specializată, aproape jumătate dintre copiii afectați pot ajunge să trăiască o viață independentă. Fără terapie timpurie, simptomele autismului se agravează în timp. Metoda care s-a dovedit, până în prezent, cea mai eficientă în recuperarea acestor copii este Terapia Comportamentală Aplicată (ABA). Din păcate, pentru a da rezultate, intervenția este de durată, un copil cu autism petrece în medie între două și opt ore pe zi în camera de terapie, luni sau chiar ani la rând. Tocmai din pricina acestui număr mare de ore necesar fiecărui copil, costurile depășesc veniturile medii ale unei familii. Cei mai mulți dintre părinții care luptă cu Tulburarea de Spectru Autist au nevoie de sprijin pentru a putea susține aceste costuri și a reuși să asigure copiilor terapia care să îi ajute să își atingă potențialul și să devină adulți integrați în societate.

De 8 ani, Asociația Help Autism se implică activ în derularea de programe de conștientizare a autismului, diagnostic precoce și intervenție timpurie pentru copiii cu autism. Pe lângă activitatea susținută în schimbarea statutului autismului în România, asociația oferă servicii de terapie în cadrul celor 6 centre, 7 parteneriate public-private – cu Direcțiile de Asistență Socială și Protecția Copilului din București, Suceava, Drobeta Turnu-Severin, Dâmbovița, Cluj-Napoca și la domiciliu,  desfășoară cursuri de formare în terapie ABA, cursuri gratuite pentru informarea cadrelor didactice, workshop-uri și ședințe de consiliere pentru părinți și este coorganizator al Conferinței Internaționale ABA – știință care stă la baza terapiilor de recuperare în autism.

ISTORIC

Prima ediție a concertului caritabil Sufet în Culori, desfășurată în data de 3 aprilie 2014 a reprezentat pentru organizatori piatra de hotar în popularizarea însemnătății zilei de 2 aprilie și a beneficiat de participarea unor nume importante din sfera muzicală românească: tenorul Ştefan POP, soprana Rodica VICĂ, violonistul Vlad MAISTOROVICI și pianistul Ștefan DONIGA. Evenimentul a fost prezentat de actrița Manuela HĂRĂBOR și jurnalistul Marius CONSTANTINESCU și a reunit, la Sala Radio, iubitori ai muzicii clasice și oameni interesați de schimbarea statutului autismului în România, deopotrivă.

Afis Suflet in Culori 2018

Cea de-a doua ediție a concertului caritabil a avut loc, pe scena Sălii Radio, pe 29 martie 2015 și a reunit muzicieni de marcă ai scenei naționale și internaționale. Violonistul Remus AZOITEI și pianistele Mara DOBRESCU și Diana IONESCU au fost artiștii care au ales, de această dată, să se alăture campaniei de conștientizare, punându-și talentul și celebritatea în slujba cauzei.

Devenit deja o tradiție printre iubitorii genului muzical, concertul caritabil Suflet în Culori, ajuns in 2016 la cea de-a III-a ediție, s-a bucurat de prezența pe scena Ateneului Român a unor mari artiști, Soprana Leontina VĂDUVA, în anul de aniversare a celor 30 de ani de carieră, muzicianul Grigore LEȘE, organistul Nicolae LICAREȚ și pianista franceză Laure CAMBAU au fost artiștii ce au dat culoare spectacolului, desfășurat chiar pe 2 aprilie, Ziua Internațională a Conștientizării Autismului. 

Ediția a IV-a a concertului Suflet în Culori a revenit la Sala Radio din București cu trei muzicieni de talie internațională din trei țări, România, Franța și Spania, reuniți în TRIO HUILLET și a fost o experiență acustică desăvârșită. Clara CERNAT (vioară/violă), Thierry HUILLET (pian) și Gari CAYUELAS – KRASZNAI (clarinet), au fost artiștii ce s-au alăturat inițiativei celor două organizații de a aduce în atenția publicului bucureștean conștientizarea autismului printr-un concert de excepție.

ORGANIZATORI: Asociația Help Autism și Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE 

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Curtea Veche Publishing și Librăria Bizantină vă invită joi, 13 octombrie, începând cu ora 19.00, la o întâlnire cu Andrei Codrescu, cunoscut autor american de origine română, autorul unor volume precum Lecția de poezie sau Ghid Dada pentru postumani. Evenimentul face parte dintr-un turneu național prilejuit de vizita autorului în România.

lectia-de-poezie_coperta1

Discuția în jurul volumelor autorului va avea la Librăria Bizantină (Strada Bibescu Vodă 20, București). Alături de autor va participa Cosmin Ciotloș, critic literar. Intrarea la eveniment este liberă.

Pe 14 octombrie Andrei Codrescu va participa în cadrul deschiderii Școlii Doctorale de la Facultatea de Litere, unde va ține o Lecție de poezie pentru cei prezenți.

ac-by-eduard-keller

Andrei Codrescu este autorul a numeroase volume de poezie, proză, eseuri, dar și un cunoscut și apreciat profesor universitar și colaborator al mai multor publicații importante de peste ocean. A activat timp de mulți ani în postura de comentator al emisiunii All Things Considered pe postul de radio National Public Radio. Printre altele, a scris scenariul filmului Road Scholar, în care a și jucat, și cu care a câștigat premiul Peabody Award.

Majoritatea operelor sale au fost traduse și în limba română. La Curtea Veche Publishing au fost publicate în seria Andrei Condrescu volumele “Lecția de poezie” (2014), “Ay,Cuba! O călătorie socio-erotică” (2012), Ghid Dada pentru postumani – Tzara și Lenin joacă șah (2009), Prof pe drum (2008) și Gaura din steag – Povestea unei reveniri şi a unei revoluţii (2008).

Andrei Codrescu s-a născut în România, la Sibiu, iar actualmente trăieşte în Statele Unite ale Americii, la New Orleans. Editează Exquisite Corpse: a Journal of Letters & Life (www.corpse.org), deţine o cronică culturală la National Public Radio şi a fost Professor Emeritus de literatură engleză şi comparată la Louisiana State University.

Autorul a trăit în România până la vârsta de 19 ani. În 1989, după o absență de peste un sfert de secol, a revenit în țară pentru a relata de la fața locului evenimentele din decembrie 1989 și căderea regimului comunist, pe care le-a redat în Gaura din steag, declarată de New York Times „Notable Book of the Year“ (1991). Eseurile sale care analizează dezintegrarea comunismului au apărut într-o serie de volume, inclusiv în The Disappearance of the Outside (1991), Zombification (1994) și The Dog with a Chip in His Neck(1996), ultimelcoperta-dada1e două la editura St. Martin’s Press.

În perioada 27 septembrie – 14 octombrie autorul se va întâlni cu publicul la București, Zalău, Craiova, Cluj-Napoca și Sibiu. Partenerii turneului național Andrei Codrescu sunt Institutul Cultural Român, Fundația – Editura Scrisul Românesc, Editura Școala Ardeleană, Editura Caiete Silvane, Librăria Habitus, Facultatea de Litere din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Phantasma – Centrul de Cercetare a Imaginarului, Festivalul Internațional de Carte Transilvania, Librăria Bizantină, Facultatea de Litere din cadrul Universității București.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

11 Decembrie 2015, ora 16.30 , suntem in strada Henri Coanda , numarul 38, la Cetatea Artelor – Centru multicultural in care se promoveaza arta,  multiculturalismul și diversitatea în actul de creație.

Motivul? – Am dorit sa stim, sa cunoastem si sa ne conectam la realitatea spatiului de locuit in Bucuresti!  Exact! Cum se locuieste in Bucuresti !!! vira

„De la strada la ansambluri rezidentiale. Opt ipostaze ale locuirii in Bucuresti” este cercetarea multidisciplinara realizata in cadrul proiectului „Case Vii. Diversitatea culturala a spatiilor de locuit din Bucuresti si imprejurimi”. Despre acest proiect interesant am mai povestit cu ceva timp in urma Serile Housing Stories , dar de aceasta data s-au prezentat si rezultatele cercetarii . vira4

Subiectul locuirii in Capitala a fost abordat prin prisma a opt tipologii si , in special, a particularitatilor acestora: caminele si chiria, casa in credit, apartamentele din blocurile construite in perioada socialista, ansamblurile rezidentiale, spatiile de locuit din proximitatea Bucurestiului, fostele case nationalizate si cazul persoanelor evacuate, locuintele de tip „ghetou” si persoanele fara adapost.

„Acasa”? Ce inseamna „acasa” pentru fiecare in parte? si cum se raporteaza individul in functie de spatiul locuit?

vira2

Daca in cazul persoanelor fara adapost un rol important in procesul de redobandire a identitatii il au organizatiile nonguvernamentale, prin sprijinul pe care il ofera, standardul aspirational in privinta caminului de vis  il reprezinta „casa pe pamant”, diferita insa de locuinta rurala traditionala.

Rezultatele cercetarii evidentiaza, de asemenea, influenta majora pe care statutul de proprietar continua sa il aiba asupra experientei de locuire , in timp ce statutul de chirias este perceput ca fiind unul vulnerabil , atat in raport cu proprietarii , cat si in raport cu propriile asteptari . Detinerea unei locuinte este asociata cu stabilitatea si securitatea  reprezentand, in acelasi timp, si o investitie . vira3

Echipa care a documentat si analizat varietatea formelor si experientelor de locuire din Bucurestiul contemporan a fost coordonata de Dna. Natalia Negru si alcatuita din cercetatori ai Asociatiei Vira si Muzeul Taranului Roman, cu sprijinul studentilor voluntari ai Facultatii de Sociologie si Asistenta Sociala (Universitatea din Bucuresti), SNSPA si Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu” . case vii prezentare studii

Daca v-am trezit interesul si doriti sa aflati mai multe detalii referitoare la rezultatele acestui studiu sau sa cunoasteti mediul in care traim , locuim si cu care ne identificam, in unele cazuri, va invitam sa acesati Bucharest Housing Stories.

Ps: Case Vii continua realizarea web documentarului Bucharest Housing Stories . Episodul 3 – Camine Studentesti il puteti viziona deja …este la un  Click distanta ! 🙂  Vizionare placuta!!! 🙂

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents

LOGO Bucharest Cultural Events

Bucura-te ca esti in Bucuresti!