Posts Tagged ‘dezbateri și artist-talk-uri’

La final de octombrie și la începutul lunii noiembrie la Teatrelli sunt programate două concerte din seria evenimentelor muzicale ce oferă în același spațiu-cafenea o experiența culturală completă. PERCUSSIONescu, singurul ansamblu cameral de percuție din România, aduce publicului concertul intitulat „Vibraimba”, pe 26 octombrie, iar chitaristul Radu Vâlcu și ansamblul său propun un amestec de clasic și modern într-un eveniment programat pe 3 noiembrie. Ambele concerte se desfășoară sub egida specială a parteneriatului ConnectArts.ro@Teatrelli.

Pentru concertul din 26 octombrie, de la ora 19.00, duo-ul PERCUSSIONescu pregătește un program inedit în spațiul românesc,„Vibraimba”,  un concept-hibrid în care marimba și vibrafonul  îmbină într-un mod dinamic stilurile jazz, clasic, contemporan și latinoamerican. Concertul include și lucrarea de la care provine titlul, fiind vorba despre prima compoziție dedicată duo-ului semnată de compozitorul Andrei Petrache. În program mai sunt de asemenea lucrări de Bogdan Pintilie, Emmanuel Sejourne, Jesus Salvador Chappi, Csaba Zoltán și Michael Taylor.

Percuția este un stat în stat”, explică printr-o metaforă cei de la PERCUSSIONescu, singurul ansamblu cameral de percuție din România.Este o formă de organizare de sine stătătoare printre ceilalți membri ai familiei instrumentelor muzicale. Percuția are nenumărate ramificații, participă în orice gen și stil muzical și îndeplinește pe rând toate rolurile muzicale posibile: ritmic, armonic, atmosferic, coloristic, solistic, cameral etc. Este, așadar, o lume perfect funcțională, în continuă descoperire și dezvoltare, în care creativitatea  este la ordinea zilei”.

Pe 3 noiembrie, tot de la ora 19 chitara clasică va fi în centrul atenției. Concertul susținut de Radu VÂLCU Quartet vine cu un limbaj muzical ce cuprinde influenţe de world music, jazz, folclor, muzică contemporană – toate reinterpretate în manieră proprie. Cvartetul are un repertoriu inedit, pe care chitaristul Radu Vâlcu și l-a imaginat în această formulă, alături de Mihai Balabaş (vioară), Andrei Petrache (pian) şi Răzvan Florescu (percuţie). Pe lângă repertoriul deja existent, cei patru obișnuiesc să creeze piese împreună, pe care le includ una câte una în concertele lor; unul dintre muzicieni propune o temă, ea este preluată şi transformată de ceilalţi trei și este dezvoltătă până devine o experienţă comună. La Teatrelli, Radu Vâlcu, Mihai Balabaș și Andrei Petrache vor cânta alături de Alexandru Badea, care este invitatul special al concertului.

Bilete pentru concertele PERCUSSIONescuși Radu VÂLCU Quartet sunt disponibile la casa de bilete Teatrelli (Piața Lahovari, Nr.7) și online, pe site-ul bilete.ro, la prețul 28,35 RON.

Cele două concerte se desfășoară sub egida unui parteneriat special ConnectArts@Teatrelli. ConnectArts.ro este un proiect al Asociației culturale ISVOR, un hub cultural online/platformă educațională non-formală ce oferă artiștilor instrumente de dezvoltare personală și profesională specifice. Acțiunile noastre au avut și continuă să aibă impact – materialele realizate în cadrul ConnectArts sunt o adevărată carte de vizită pentru artiști. Așa cum am anticipat, muzicienii/formațiile muzicale participante folosesc materialele – audio, video, foto, text – în relația cu instituții de învățământ, festivaluri, spații de evenimente, media/publicații, organizații profesionale naționale și internaționale.”, au declarat Oana și Daniel Ivașcu de la Asociația culturală ISVOR.

 Despre PERCUSSIONescu

Versatilitatea, sensibilitatea, virtuozitatea și interesul permanent pentru inovație sunt elementele care definesc PERCUSSIONescu, singura formație camerală de percuție din România, înființată în anul 2016 de muzicienii Irina Rădulescu și Răzvan Florescu. Inițiativa celor doi are ca fundament pasiunea comună pentru muzica de cameră și, deopotrivă, pentru muzica nouă, precum și afinititatea pentru instrumentele melodice, respectiv vibrafonul și marimba, două dintre cele mai sofisticate și spectaculoase instrumente de percuție. Muzica lor se află la granița între trei stiluri distincte: clasic, jazz și clasic-contemporan. Printre realizările recente ale duo-ului PERCUSSIONescu se numără seria de concerte în cadrul proiectului  “Transilvania Live” și concertul “Vibraimba”, susținut la Paris în urma obținerii marelui premiu al concursului “Festivalul muzicii maghiare”.

Despre Radu VÂLCU Quartet

Din mai 2018, de când s-a format ansamblul, și până în prezent, cei patru muzicieni au participat la festivaluri de renume internațional precum: Festivalul George Enescu, Harmonia Cordis International Guitar Festival sau 3Sound Festival, cucerind de fiecare dată publicul prin diversitatea și energia lor. “Radu Vâlcu Quartet, un proiect magnific, de ascultat și trăit iar și iar, din ale cărui note traspar, deopotrivă, nostalgie și forță, modern și clasic, fuziune și particular. Muzicienii grupului, artiști compleți (și complecși) sunt capabili să te poarte în câteva clipe către tărâmuri interioare nebănuite, acolo unde nu e loc pentru subterfugii sau false valori.” (Adelina Sănduleac) 

 Despre Teatrelli

Teatrelli este un proiect al Primăriei Capitalei, prin creart, un spațiu cultural alternativ dedicat artelor performative, care oferă publicului producții proprii de teatru și dans, precum și concerte acustice, dezbateri și artist-talk-uri. 

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Teatrelli lansează o serie de interviuri video inedite cu creatori și actori care dezvăluie publicului secrete despre personalitatea lor, precum și din culisele muncii la un spectacol de teatru.

Seria intitulată „Interviurile Teatrelli” este disponibilă pe pagina de Facebook Teatrelli începând de astăzi, 7 februarie. Primul interviu este cu coregraful, regizorul și dansatorul Răzvan Mazilu, despre producția Mon Cabaret Noir.

Principala mea trăsătură de caracter este nevoia și puterea – cred – de a fi viu”, povestește Răzvan Mazilu în cadrul Interviului Teatrelli, filmat în cabina sa de teatru, în timp ce se machiază pentru o nouă reprezentație. Interviul poate fi vizualizat și pe platforma Vimeo, la acest link: https://vimeo.com/313898592.

Ne-am dorit să apropiem spectatorii și mai mult de universul magic al teatrului prin realizarea acestei serii de interviuri. Sunt atât o invitație la teatru, cât și o formă de a cunoaște în profunzime, însă în același timp într-un mod relaxat, universul personal și artistic al creatorilor de teatru.”, a declarat pentru presă Roxana Lapadat, director artistic Teatrelli.

Spectacolul Mon Cabaret Noir, regizat de Răzvan Mazilu, este unul dintre cele mai vândute spectacole Teatrelli, iar următoarea reprezentație va avea loc pe 25 februarie, de la ora 19.

Următorul interviu din această serie este cu actrița Antoaneta Cojocaru, despre spectacolul Oxygen – o poveste de iubire în care nimic nu este imposibil până la capăt și care ți se dăruiește total. Interviul va fi lansat pe data de 14 februarie.

Despre Teatrelli

Teatrelli este un spațiu cultural alternativ dedicat artelor performative, care oferă publicului producții proprii de teatru și dans, precum și concerte acustice, dezbateri și artist-talk-uri. Teatrelli este un proiect al Primăriei Capitalei, prin creartCentrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București. www.creart.ro/teatrelli/

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Teatrelli sărbătorește 160 de ani de la Unirea Principatelor Române pe 24 ianuarie, de la 18:30, cu o dezbatere care aduce față în față doi dintre cei mai reputați intelectuali ai momentului: Constantin Bălăceanu-Stolnici și Adrian Majuru. De la ora 19.30, dezbaterea va fi urmată de un concert al ansamblului Imago Mundi. Intrarea la eveniment este liberă în limita locurilor disponibile și se face pe bază de rezervare la numărul de telefon: 0735.560.692 (Casa de bilete Teatrelli).

În cadrul dezbaterii, Constantin Bălăceanu-Stolnici și Adrian Majuru vor aprofunda relația dintre trecutul și prezentul României pentru a putea identifica și aplica soluții pentru situațiile disfuncționale pe care le trăim.

Ansamblul Imago Mundi va ilustra în concertul programat după dezbatere unul dintre efectele Unirii Principatelor Române: libertatea de a trece – muzical și vizual – de la un peisaj românesc la altul, sub aceeași identitate culturală. Va fi prezentat un repertoriu special: compoziții și aranjamente contemporane, inspirate din muzica tradițională a Munteniei, Olteniei și Moldovei – o selecție din proiectele recente ale ansamblului: „Isvor. George Enescu”, „Isvor. Constantin Brâncuși” și „100”. Concertul, cu durata de o oră, va fi comentat vizual prin proiecții video originale mixate în timp real. Ansamblul Imago Mundi este format din: Oana Ivașcu – oboi, Daniel Ivașcu – percuție, Cătălin Ștefănescu-Pătrașcu – cobză, chitară, Raluca Stratulat – vioară, Adrian Buciu – flaute, Andreea Țimiraș – violoncel, Cristian Stănoiu – proiecții video live.

Evenimentul este organizat de Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București.

Detalii despre evenimentul Teatrelli se găsesc și pe pagina dedicată de Facebook:https://www.facebook.com/events/2218752365045624/

Constantin Bălăceanu-Stolnici este unul dintre cei mai cunoscuţi medici neurologi, pionier în neurocibernetică. Este membru de onoare al Academiei Române. A fost decorat cu Ordinul Steaua României în grad de Cavaler şi cu Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate. Este descendent al Bălăcenilor, familie căreia aula imperială vieneză i-a conferit titlul de conte al Sfântului Impreiu Romano-German și i-a concesionat stema.

Adrian Majuru este Manager al Muzeului Municipiului București începând cu luna aprilie 2014, și profesor asociat al Universității de Arhitectură și Urbanism «Ion Mincu» din București. A finalizat cursuri postdoctorale prin programul POSDRU în antropologie (2011-2013) organizate de Academia Română. A fost consultant pe zona de antropologie-sociologie în cadrul stabilirii Strategiei Naționale în domeniul cercetării, dezvoltării tehnologice și inovării pentru 2014-2020, Panelul socio-economic, București, iulie-august 2013. A publicat peste 20 de lucrări de specialitate.

Imago Mundi a fost fondat în anul 2001 de Oana și Daniel Ivașcu, cu o bogată experiență acumulată de-a lungul celor peste 17 ani de existență, ansamblul a fost primit cu entuziasm la Viena, Istanbul, Estoril, București, Berlin, Riga, Londra, New York, Belgrad, Budapesta sau Tunis. Ansamblul atrage deopotrivă publicul interesat de muzica veche, cât şi pe ascultătorii de muzică clasică, jazz sau rock. Imago Mundi se adresează unui public dinamic, care caută alternative la muzica de consum; perspectiva din care este construit discursul muzical este aceea a omului contemporan care nu expune piese de muzeu, ci cântă o muzică vie; este perspectiva omului influenţat de experienţa urbană, care ascultă jazz, rock, muzică clasică sau electronică deopotrivă, dar pentru care bucuria muzicii este întotdeauna motivată de ce simte şi nu de ce „se poartă”.

Despre Teatrelli

Teatrelli este un proiect creart, un spațiu cultural alternativ dedicat artelor performative, care oferă publicului producții proprii de teatru și dans, precum și concerte acustice, dezbateri și artist-talk-uri.

http://www.creart.ro/teatrell

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents

Bucura-te ca esti in Bucuresti!