Posts Tagged ‘Creart’

Aclamatul coregraf Ziya Azazi aduce pe scena Teatrelli pe 9 noiembrie spectacolul „Dervish in Progress” care s-a bucurat deja de peste 200 de reprezentații la nivel mondial, pe mari scene și la renumite festivaluri internaționale. Ineditul demersului constă în conceptul de performative lecture – practic, la București, publicul va avea parte și de explicațiile în direct ale lui Ziya Azazi despre ceea ce face pe scenă: o invitație de a pătrunde în culisele dansului și de a-i descoperi universul, altfel. Pe 10 noiembrie, alături de compozitorul și performerul Claudio Bettinelli, Ziya Azazi va prezenta la Teatrelli și spectacolul „Kismet” conceput pe Bolero, de Ravel. În premieră internațională, acest spectacol va fi prezentat tot sub forma de performative lecture.

„Dervish in Progress” a avut premiera internațională în anul 2004, la Barcelona, bucurându-se de un mare succes. Reprezentația de pe scena Teatrelli programată pentru 9 noiembrie, de la ora 19.00 se va desfășura sub formă de perfomative lecture, reunind, astfel, atât partea de spectacol și performance, cât și o componentă explicativă în care Ziya Azazi dezvăluie o parte dintre secretele care stau la baza creării acestui spectacol.

Pornind de la Bolero, de Ravel, în spectacolul „Kismet” Ziya Azazi și Claudio Bettinelli propun un dialog experimental între corp, mișcare și sunet folosind o paletă largă de medii, de la echipamente primitive până la procesoare digitale de sunet de ultimă generație. Inspirat de abordarea coregrafică minimalistă a lui Maurice Béjart, atunci când a pus în scenă Bolero-ul, Ziya Azazi contribuie în „Kismet” la crearea unui nou limbaj – un limbaj în care deconstrucția muzicii se realizează în corespondență cu mișcările corpului. Pe 10 noiembrie, de la ora 19, publicul Teatrelli va putea vedea în premieră acest spectacol produs în anul 2018 sub formă de performative lecture.

Sunt foarte recunoscător că Teatrelli/creart a oferit Forumului Cultural Austriac oportunitatea de a colabora la acest proiect minunat, care aduce la București un artist și performer uimitor. Ziya Azazi, desemnat la un moment dat de către Ballet International Magazine drept < cel mai remarcabil dansator al anului în Austria;, este, totodată, un exemplu fantastic despre modul în care scena artistică și culturală din Austria este influențată și îmbogățită de artiști care provin, la origini, din alte țări. Cele două performative lectures pe care Ziya Azazi le va susține la București sunt o contribuție importantă și valoroasă la programul anual al Forumului Cultural Austriac, cu atât mai mult cu cât dansul constituie o prioritate tematică în cadrul Conceptului de Politică Culturală Internațională, elaborat de către Ministerul Austriac de Externe.”, a declarat Thomas Kloiber, directorul Forumului Cultural Austriac la București.

Este o onoare să îi avem pe scena Teatrelli pe Ziya Azazi și pe Claudio Bettinelli. Sunt nu doar aclamați în întreaga lume, ci și niște deschizători de drumuri în termeni de limbaj artistic. Publicul larg, dar și colegii dansatori, coregrafi, actori sau regizori interesați de zona de dans contemporan, experiment și inovație vor avea parte, cu siguranață, de o experiență unică. Stă în misiunea Teatelli să ofere o experiență culturală completă, de această dată prin dans și concept la cel mai înalt nivel.”, a declarat Roxana Lapadat, director artistic Teatrelli.

Ambele evenimente se vor desfășura în limba engleză, adresându-se atât publicului larg, cât și dansatorilor, coregrafilor și actorilor profesioniști.

Biletele pentru ambele evenimente s-au pus în vânzare la Casa de bilete Teatrelli (Piața Lahovari, Nr.7) și online, pe site-ul www.bilete.ro. Prețul unui bilet este de 39,69 RON.

Despre Ziya Azazi

Ziya Azazi s-a născut în 1969 în Antakya (Turcia), iar din 1994 s-a stabilit în Viena. În 1999 a primit o bursă danceWEB, fiind, totodată, desemnat de către Ballet International Magazine drept „cel mai remarcabil dansator al anului în Austria”. Între 2000 și 2002 a colaborat cu Wiener Volksoper (Austria), Theaterhaus Stuttgart (Germania) și Grand Théatre de Genéve (Elveția). În 2004 a lucrat cu Jan Fabre/Troubleyn, iar între 2005 și 2007 a făcut parte din proiectul „d’Orient” al Compagnie Thor.De asemenea, a colaborat cu numeroși artiși de renume, precum: Cem Ertekin, Aydin Teker, Sebastian Prantl, Philippe Arlaud, Anne-Marie Gros, Ismael Ivo, Marcia Haydee, Yoshi Oida sau Thierry Smits. Printre festivalurile la care a participat se numără: Liteside, Amsterdam; Danse en Ville, Bruxelles-Luxemburg; KIT, Copenhaga; Polyzentral, Hamburg; I-DANS Solists, Istanbul; Les Eclats Choreographiques, Niort; Bienala de Dans de la Veneția. Totodată, din 1999 a creat propriile sale spectacole coregrafice, care au făcut înconjurul lumii: Dervish in Progress” (2004 / Barcelona), Azab” (2005 / Sao Paulo),Icons” (2007 / Grenoble) – în colaborare cu muzicianul Serge Adam (FR), solo-ul Ember” (2010 / Valladolid), Energy” (2012 / Toulon), Bolero” (2014) sau Kismet (2018, Portimao). Pe lângă performance-uri, Ziya Azazi a susținut numeroase workshop-uri în întreaga lume, împărtășindu-și experiența și cunoștințele cu publicul în spații academice și non-academice.

Despre Claudio Bettinelli

Claudio Bettinelli abordează mai multe stiluri muzicale: de la clasic la contemporan, muzică de teatru, improvizație și muzică electronică.

S-a născut în 1976 la Livorno (Italia), s-a stabilit însă la Lyon (Franța). Este percuționist, solist și membru al Ansamblului Orchestral Contemporan din Lyon. A colaborat cu „Centre Tempo Reale” (fondat de Luciano Berio), Orchestra Națională din Lyon, Opera Națională din Lyon, Musicatreize, Ansamblul Odyssée și a făcut parte, timp de trei ani, din UBS Verbier Festival Youth Orchestra (Elveția). De asemenea, este membru al ansamblului Mezwej, condus de Zad Moultaka, și este co-fondatorul trio-ului de percuționiști „Trio de Bubar”.

Despre Teatrelli

Teatrelli este un proiect al Primăriei Capitalei, prin creart, un spațiu cultural alternativ dedicat artelor performative, care oferă publicului producții proprii de teatru și dans, precum și concerte acustice, dezbateri și artist-talk-uri. 

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Va invitam sa descoperiti, explorati si sa va bucurati de momente placute si senzatii ofertante din punct de vedere cultural in aceasta perioada aromata. Iata care sunt recomandarile noastre pentru luna Septembrie 2019 !

PS:  Articolul va fi actualizat pe toata durata lunii Septembrie ! Din cand in cand va rugam sa il consultati pentru a fi la curent cu ultimele noutati! Daca v-a placut sau doriti sa adaugati un eveniment , va rugam sa lasati un comentariu pe blog, Facebook sau Instagram ! Multumim!

Festivalul Internațional George Enescu – Ajuns la cea de-a XXIV-a ediție, Festivalul Internațional George Enescu se va desfășura în perioada 31 august-22 septembrie 2019. În sălile de concerte din București, vor urca pe scenă peste 2.500 dintre cei mai valoroși muzicieni ai lumii, având 50 de naționalități și vor fi prezentate 84 de concerte și recitaluri. Ediția din acest an a festivalului totalizează 34 de prezențe în premieră în România: 25 de artiști, printre care Marion Cotillard, Kiril Petrenko, Mitsuko Uchida și nouă orchestre de talie mondială. Ediția 2019 își așteaptă publicul la Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio, Sala Mică a Palatului, la sala George Enescu de la Universitatea Națională de Muzică și Teatrul Excelsior la concerte și recitaluri grupate în jurul a șase mari secțiuni: „Mari orchestre ale lumii”, „Concertele de la miezul nopții”, „Recitaluri și concerte camerale”, „Muzica secolului XXI”, „Mozart Week in Residence” și „Forumul Internațional al Compozitorilor”. De asemenea, vor avea loc concerte și evenimente în Piața Festivalului, conferințe, lansări de discuri și de carte, spectacole extraordinare. Programul complet pe https://www.festivalenescu.ro/

Festivalul „George Enescu” pentru Copii – va fi organizat de Opera Comică pentru Copii din București la sediul său din Calea Giulești nr. 16, în perioada 31 august – 22 septembrie 2019. Concertele vor avea loc în cele patru week-end-uri de festival, respectiv 31 august – 1 septembrie, 7-8 septembrie, 14-15 septembrie și 21-22 septembrie 2019. Vârsta recomandată pentru participare este de 3-12 ani. Info http://www.operacomica.ro/festivalul-enescu-pentru-copii/

RADIO HITS – Programul va cuprinde piese dintre cele mai cunoscute din top-urile radio actuale, dar și din anii trecuți, orchestrate într-un stil nou și atractiv, pentru orchestră, band și soliști. Data: 1 Septembrie 2019. Locatia: Teatrul Național de Operetă şi Musical „Ion Dacian” . Intrarea libera. Info: https://www.opereta.ro/spectacole/radio-hits/

Festivalul MUSEICORUM – Muzeul Municipiului București oferă în luna septembrie o serie de 15 concerte în trei dintre muzeele din componența sa – Palatul Suțu, Casa Filipescu-Cesianu și Muzeul Theodor Aman – evenimente ce reunesc artiști consacrați și îndrăgiți de public, în cadrul celei de-a V-a ediții a Festivalului . Detalii despre concerte : http://muzeulbucurestiului.ro/evenimente.html

REFORMA PHOTO DAYS 2 – festival de fotografie – 2 – 8 septembrie 2019 . Programul complet pe https://www.facebook.com/events/310710159719895/

Bucharest International Dance Film Festival 2019 – Cea de-a cincea ediție si unica manifestare cinematografică din România dedicată filmelor de dans, va avea loc între 4 – 8 septembrie, la Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, Linotip – Centru Independent Coregrafic, dar și în spații neconvenționale, precum Fabrica Gastropub și Apollo111 Teatrul. Program complet pe http://www.bidff.ro/romana#bidff-19

Bucharest Street Food Festival – 6-8 Septembrie. Scena gusturilor se întoarce la Romexpo, pentru a se juca cu papilele tale antrenate. Eat, Sing, Repeat!

TempsZero Exhibition Opening – este un proiect artistic colectiv care combină imaginile cu sunetul și creează o relație simbiotică izbitoare între diferite medii: fotografie, film, muzică și înregistrări pe teren. Proiectul din București reunește 21 artiști din Europa, într-o prezentare a realităților cotidiene și a emoțiilor universale filtrată de introspecție și documentare individuală. 6 septembrie, de la ora 19:30 la Muzeul Național de Artă Contemporană. Info: https://www.facebook.com/events/487961505329617/

1 Festival cu Fructe de Mare – În weekend-ul 5-9 Septembrie, la Beraria H o experiență culinară inedită transformată deja în tradiție. printre evenimentele Berariei H se va numara Mexican Fest (14 și 16 septembrie) si Sarbatoarea Mustului (intre 19 și 22 septembrie ) . Urmariti toate evenimentele pe https://www.berariah.ro/

HeyDay Music Festival 2019 – are loc între 6 și 8 septembrie, în Parcul Izvor! Cel mai mare festival internațional de trupe tribute din România celebrează 50 de ani de la Woodstock, printr-o ediție specială flower power și îți aduce muzica artiștilor legendari: Jimi Hendrix, Janis Joplin, Pink Floyd, Queen, ABBA, The Beatles și mulți alții. Intrarea este liberă. Detalii pe http://heydayfest.ro/

Târgul de Sfânta Maria7 –8 septembrie 2019 la Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti”. Despre activitati si program : https://muzeul-satului.ro/eveniment/targul-de-sfanta-maria-2/

Zilele Muzeului Taranului – expoziții noi, târg de icoane, muzică și multe filme vor avea loc în perioada 12 – 22 septembrie 2019, la cea de a șaptea ediție a Zilelor Muzeului Țăranului. Program

DokStation Music Documentary Film Festival va avea loc în perioada 12-15 septembrie 2019, în mai multe locuri din București. Info festival http://dokstation.ro/program/

WishFest, primul festival dedicat lampioanelor pe apă, se întâmplă în București între 14 – 15 septembrie, Lacul Floreasca. Detalii https://wishfest.ro/

Festivalul Turcesc 2019 Toamna – Parcul Titan, de pe 20 pana pe 22 Septembrie! Fanfara Otomană, Dervișii Rotitori și mulți artiști vor face spectacol pe scenă Festivalului Turcesc!

Zilele Bucureștiului – se va desfasura în perioada 21 – 22 septembrie. Evenimentele se vor desfășura în Piața Constituției, Piața Universității, parcul Cișmigiu și Centrul Istoric. Program complet: https://www.creart.ro/eveniment/zilele-bucurestiului-icelebrate-my-city/

Hypfest 2019: Carte, muzică & teatru – Între 20 și 22 septembrie, la Arthalle (Budișteanu nr. 10) are loc prima ediție a festivalului de carte al Editurii Hyperliteratura: întâlniri cu autorii, dar și mulți invitați speciali, concerte, dezbateri și conferințe, lecturi și lansări. Program https://www.facebook.com/events/477377132807899/

AeroNautic Show 2019 Lacul Morii, Bucuresti – Sâmbătă, 21 septembrie 2019, intre 11:00 – 14:00 , cea de a X-a editie a festivalului.

Noaptea Albă a Filmului Românesc – ediția 10 – Peste 30 de filme românești, avanpremiere, întâlniri cu regizori și actori cunoscuți, toate într-o singură noapte, pe 20 septembrie. Detalii: https://www.facebook.com/events/376290476398048/

iMapp Bucharest 2019 -Concursul Internațional de video mapping,
Winners League (Liga Câștigătorilor) – 21 Septembrie 2019, în Piața Constituției, cea de-a VI-a ediție a evenimentului iMapp Bucharest, unul dintre cele mai mari concursuri internaționale de 3D video mapping. Intrarea este liberă. http://www.imapp.ro/?lang=ro

The UNFINISHED 2019 experience, hosted by EIDOS Foundation at MNAR, is defined by events such as keynotes, workshops, panels, leadership sessions, art installations, yoga classes, concerts and concept dinners. 26 – 29 September 2019. Info: https://unfinished.ro/

Art Safari 2019Palatul Oscar Maugsch | BCR | Piața Universității27 Septembrie – 6 Octombrie – – cea de-a șasea ediție a Pavilionului de Artă București! Expoziția este compusă din lucrări alese din creația marelui pictor Nicolae Tonitza și se va axa pe una dintre temele centrale și preferate de pictor, anume pasiunea pentru vârsta copilăriei. www.artsafari.ro

Festivalul de scrima istorica Bucuresti – a doua editie a festivalului de scrima istorica din Bucuresti unde puteti urmari dueluri cu diferite spade, prezentate de practicanti de scrima istorica din mai multe tari din Europa, puteti vizita un mic targ cu obiecte handmade, carti si alte produse tematice si puteti participa la ateliere introductive in scrima istorica. – Casa Universitarilor – 28-29 Septembrie 2019.

Noaptea Devoratorilor de Publicitate 2019 – Te pasionează publicitatea? Servești reclame la micul dejun, prânz și cină din propria ta voință? Atunci ar trebui să știi unde vrei să fii: pe 28 septembrie, incepand cu ora 21.00 la Beraria H.

Festivalul Internațional de Șah “Florin Gheorghiu” – Ediția a II a, 28-29 Septembrie 2019. Locul de desfăşurare: ICHB Colentina (Liceul International de Informatica Colentina) din Sos. Colentina nr 64B, Bucuresti, Sector 2. Detalii: https://www.facebook.com/events/2317451865190219/

Bucuresti ComicsFest – in weekend-ul 28-29 septembrie intr-o locatie foarte prietenoasa Comics Club (Nerva Traian nr.4), expozitii de comics, webcomics si benzi desenate, reviste, albume, graphic novels, live drawing, figurine, boardgames si multe altele! . Intrarea libera.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

O întâlnire cu cărțile pe față despre fenomenul festivalier din România, dar și din străinătate. Ce tipuri de evenimente merită urmărite? Ce este supraevaluat? Care este rolul festivalurilor pentru public și pentru comunitate? Criticul de teatrul Octavian Saiu îi are ca invitați pe 29 august, de la ora 21.00, în Grădina cu filme (Piața Lahovari, Nr.7), în cadrul unei noi ediții a seriei de dezbateri Teatrelli Anotimpurile dialogului despre teatru, pe Constantin Chiriac, directorul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și pe Chris Simion-Mercurian, directorul Festivalului Internațional de Teatru Independent Undercloud.

Fiind o ediție estivală, dialogul „Lunga vară fierbinte a marilor festivaluri” se va muta din sala Teatrelli în aer liber, în Grădina cu filme, un spațiu conex aflat tot în Piața Lahovari nr.7. Intrarea este liberă pentru public în baza unei rezervări online pe www.bilete.ro sau la Casa de bilete creart. 

Punctând o tendință din ce în ce mai prezentă și vizibilă în România, cea a dezvoltării constante a festivalurilor, întâlnirea propune publicului o incursiune specială și incisivă în culisele unor importante evenimente teatrale românești: Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu – un adevărat fenomen autohton – și Festivalul Internațional de Teatru Undercloud – primul și cel mai important festival de teatru independent din România. 

Care este definiția unui festival de teatru? Ce înseamnă un astfel de eveniment pentru o comunitate anume? Sunt întrebări esențiale, pe care de multe ori uităm să ni le adresăm, plecând de la premisa că orice selecție de spectacole, orice întâlnire artistică întinsă de-a lungul câtorva zile își merită titlul. Și nu e așa. Deloc. Un soi de inflație a dus la demonetizarea unui concept care, în sensul cel mai înalt, înseamnă revelația întâlnirilor și a descoperirilor concentrate într-o perioadă de sărbătoare autentică. Dincolo de festivalurile de agrement și de turismul festivalier, există aventuri care dau fiecărui anotimp o altfel de temperatură: culturală, afectivă și nu în ultimul rând umană.”, explică Octavian Saiu

Criticul de teatru oferă și câteva exemple: „Vara, de la celebrele festinuri desfășurate la Edinburgh și Avignon la mici reuniuni de nișă, de la explozia de spectacol din Sibiu la teatrul independent din Undercloud, aceste episoade de bucurie schimbă pentru o perioadă ritmul și chiar sensul existenței unor întregi comunități. Fără ele, nu doar un loc sau altul ar fi mai monoton, dar lumea întreagă ar fi mai palidă. Despre sărbătorile adevărate ale teatrului, despre teatralitatea sărbătorilor, despre <înflorirea spiritului uman> vorbim la această ediție estivală a „Anotimpurilor dialogului…”. 

Despre Octavian Saiu

Octavian Saiu este profesor, cercetător şi critic de teatru. Are un doctorat în studii teatrale şi unul în literatură comparată. Predă la universităţi din România, Noua Zeelandă, Hong Kong, Japonia şi Portugalia şi a fost de două ori Visiting Fellow la University of London. A susţinut conferinţeşi master-class-uri la alte universităţi din Europa, Asia şi Africa, precum şi la Institutul Grotowski. În 2013 a fost Moderatorul Conferinţelor „Beckett at the Festival” din cadrul Programului Oficial al Festivalului Internaţional de la Edinburgh, iar în 2016 a moderat şi a susţinut conferinţe la Olimpiada Teatrelor de la Wrocław – Capitală culturală europeană. Din 2004 este moderatorul Conferinţelor Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Este consultant al mai multor festivaluri din lume, Secretar General Adjunct al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT) şi Preşedinte al Secţiei Române AICT – Teatrologie.

Articolele şi studiile sale au apărut în numeroase publicaţii naţionale şi internaţionale. Este autorul volumelor: În căutarea spaţiului pierdut (Nemira, 2008) / In Search of LostSpace (UNATC Press, 2010), Beckett. Pur şi simplu (Paideia, 2009), Fedra, de la Euripide la Racine, de la Seneca la Sarah Kane (Paralela 45, 2010), Ionescu/Ionesco: un veac de ambiguitate (Paideia, 2011), Posteritatea absurdului (Paideia, 2012), Teatrul e vis (Paideia, 2013), Hamlet şi nebunia lumii (Paideia, 2014) / Hamlet and the Madness of the World (Editura ICR, 2016), Lecţia, o meditaţie cu şapte teme (Nemira, 2015), Teatrul la persoana I (Nemira, 2016), Clipa ca imagine: teatru şi fotografie (Nemira (2017).  A primit Premiul Criticii pentru carte de teatru în 2010 şi Premiul UNITER pentru Critică de Teatru în 2013. 

Evenimentul este organizat de Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al  Municipiului București. Evenimentul este recomandat de Undercloud. 

Despre Teatrelli

Teatrelli este un proiect creart, un spațiu cultural alternativ dedicat artelor performative, care oferă publicului producții proprii de teatru și dans, precum și concerte acustice, dezbateri și artist-talk-uri. 

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Într-o zi specială, pe 10 mai – de Ziua Regalității –, de la ora 19.00, Teatrelli invită publicul la cel de-al doilea eveniment din seria de dezbateri, lansată recent, Dialogurile culturale Teatrelli, care se concentrează asupra schimbului de idei dintre generații diferite de artiști. Totodată, programată la doar câteva zile înainte de startul Festivalului de Film de la Cannes, dezbaterea este dedicată filmului, aducând publicului nume sonore din lumea industriei românești: pe regizorii Stere Gulea și Răzvan Mărculescu – în calitate de invitați și pe criticul de film Irina Margareta Nistor, care va fi moderator.

Dezbaterea va porni de la producția „Moromeții 2” – cel mai premiat film la Gala Premiilor Gopo 2019 și cel mai mare succes de casă românesc din ultimii 25 de ani –, pentru care Stere Gulea și Răzvan Mărculescu au și colaborat, și se va extinde de asemenea către teme precum industria filmului în România înainte și după 1990, publicul de film de atunci și cel de acum, și provocările cu care s-a confruntat și se confruntă în prezent un regizor de film.

O să fie o întâlnire despre ce înseamnă platoul de filmare și ce înseamnă generațiile diferite de creatori de cinema și cât de bine se pot ele coaliza ca să facă un film minunat ca Moromeții 2. Voi încerca să îi provoc să povestească detalii despre ce înseamnă să fii creator de cinema în această săptămână de dinantea Cannes-ului și într-o zi regală.”, a declarat Irina Margareta Nistor.

Intrarea pentru eveniment este liberă (în limita locurilor disponibile) și se face pe bază de rezervare la Teatrelli, la numărul de telefon 0735.560.692.

Dialogurile culturale Teatrelli își propun să aducă în atenția publicului doi reprezentanți importanți ai aceluiași domeniu artistic, care s-au confruntat cu provocări diferite, formându-se și construindu-și cariera artistică în contexte istorice diferite.

Despre Stere Gulea

Regizorul Stere Gulea semnează regia pentru legendara producție Moromeții din anul 1987, iar în 2019 lansează Moromeții 2, care devine în scurt timp cel mai mare succes de casă românesc din ultimii 25 de ani. Stere Gulea este în egală măsură cunoscut pentru filme precum: Stare de fapt (1995), Weekend cu mama (2009), dar și Sunt o babă comunistă (2013) – ecranizare după romanul scriitorului Dan Lungu. Regizorul a fost decan al Facultății de Cinema din cadrul ATF, astăzi UNATC – între 1990 și 1996. A condus Televiziunea Română din poziția de director general interimar, în perioada 1996-1998.

Despre Răzvan Mărculescu

Răzvan Mărculescu a colaborat cu Stere Gulea la realizarea producției Moromeții 2, și este cunoscut de asemenea și pentru colaborarea cu Cristian Mungiu pentru seria Amintiri din epoca de aur (2009). Semnează montajul pentru Dincolo (2000), în regia lui Hanno Höfer.

Despre Irina-Margareta Nistor

Unul dintre cei mai populari critici de film din România, Irina Margareta Nistor este cunoscută publicului larg mai cu seamă drept vocea subtitrărilor pentru filmele care circulau clandestin pe casete video sub comunism. Este prezentă ca voce de specialist în numeroase publicații românești, și a fost de asemenea redactor-șef al revistelor Cinema paradis și Avanpremiera. A transmis de la fața locului în cadrul mai multor evenimente de film de talie internațională precum festivalurile de film de la Karlovy-Vary sau Montreux. Face parte din juriul mai multor festivaluri de film românești.

Evenimentul este organizat de Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București.

Despre Teatrelli

Teatrelli este un proiect creart, un spațiu cultural alternativ dedicat artelor performative, care oferă publicului producții proprii de teatru și dans, precum și concerte acustice, dezbateri și artist-talk-uri.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

În perioada 20–21 decembrie 2017, Primăria Municipiului București prin creartCentrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului BucureștiMuzeul Național de Artă al României, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, Kaufland România, Primăria Municipiului Brașov și Libris.ro organizează evenimentului JAZZY CHRISTMAS CONCERT.

afis_rc_final

Cu ocazia aniversării, în 2018, a 5 ani de activitate de la fondarea Asociației pentru Muzică, Artă și Cultură, dar și după succesul înregistrat de prezentarea albumului XS Bird pe scena Ateneului Român (București, 10 octombrie 2015), album premiat cu titlul “Cel mai bun disc de jazz al anului” (România, 2016) și pe scena Palatului de Béhague cu ocazia Zilei Internaționale a Jazzului (Paris, 30 aprilie 2017), Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, alături de partenerii săi, dorește să prezinte prima ediție a JAZZY CHRISTMAS CONCERT, eveniment ce va avea ca invitat pe Ramona Horvath Quartet: Ramona Horvath, pian; Nicolas Rageau, contrabas; Philippe Soirat, baterie și André Villéger, saxofon. Cu aceasta ocazie pianista de jazz Ramona Horvath va interpreta piese în premiere de pe noul său albumul LOTUS BLOSSOM” (înregistrat și produs în Franța la casa de discuri „Black & Blue”), album ce va fi lansat în Franța în luna decembrie a.c.. Concertele vor avea loc după cum urmează:

BUCUREȘTI, 20 DECEMBRIE 2017, ORA 19.00

MUZEUL NAȚIONAL DE ARTĂ AL ROMÂNIEI – SALA AUDITORIUM

Str. Știrbei Vodă nr. 1-3

Participarea la eveniment se face, în limita locurilor disponibile,

pe bază de confirmare la adresa: office@musicarte.ro

BRAȘOV, 21 DECEMBRIE 2017, ORA 17.00

CINEMATECA PATRIA

Bulevardul 15 Noiembrie nr. 50

INTRAREA LIBERĂ ÎN LIMITA LOCURILOR DISPONIBILE.

Ramona Horvath a absolvit Conservatorul de Muzică din București ca și pianist concertist în muzică clasică, iar în prezent este unul dintre cei mai virtuoși pianiști români de jazz cu un variat repertoriu muzical. A fost eleva și partenera de scenă a Maestrului Jancy Korossy, împreuna cu care a concertat pe cele mai importante scene europene. De asemenea, a înregistrat, alături de Maestrul Korossy, discul “Dor de acasă”, album premiat cu titlul Cel mai bun disc de jazz al anului (România, 2009). Ramona Horvath trăiește în Franța, unde își continuă cariera de pianist de jazz. Ramona este o prezență foarte activă pe scena de jazz pariziană, recent putând fi ascultată în festivaluri precum: Jazz sur Seine, Pianissimo, Jazz au Coeur etc.. Pianista conduce de asemenea un trio de jazz (pian, contrabas și tobe), trio care în 2015 a înregistrat și produs în Franța primul lor album XS Bird (Black & Blue, 2015), album ce a primit premiul pentru „Cel mai bun album de jazz al anului” în cadrul Galei Premiilor de Jazz (România, 2016). Mai multe detalii despre activitatea pianistei Ramona Horvath găsiți pe: www.ramonahorvath.com.

André Villéger – unul dintre cei mai importanți saxofoniști francezi, considerat o legendă vie a muzicii de jazz. Saxofonist de mare rafinament și inspirație, cu o paletă stilistică variată atașat însă tradiției, dublu recompensat de către Academia de Jazz Franceză, André debutează ca și clarinetist în orchestrele stil New Orleans. Inspirat de Sydney Bechet începe să cânte la saxofon sopran, apoi atras fiind de către marii tenoriști ai epocii Swing, André se lasa complet sedus de către saxofonul tenor. A colaborat cu nume mari precum: Claude Bolling, Louie Bellson, Lionel Hampton, Winton Marsalis, Michael Brecker, Quincy Jones, Ray Charles, Anachronic Jazz, Caratini Jazz Ensemble și mulți alții. André este un artist marcant, important și de necontestat în lumea muzicală de gen, de altfel unanim reconoscut de către critici, public și muzicieni. 


Nicolas Rageau – contrabasist cu o activitate intensă pe scena franceză și nu numai, se formează ca și muzician în patria jazzului, la New York, oraș în care locuiește și activează timp de aproape zece ani. Un acompaniator de mare precizie, solist inspirat care la rândul său a colaborat și acompaniat mari artiști de gen: Benny Golson, Johnny Griffin, Alain Jean-Marie, Michel Grailler, Sarah Lazarus, Peter Bernstein, Grant Stewart, etc. Nicolas a participat la numeroase festivaluri de jazz: Marcias, Nice, JVC Jazz Festival, Vienne …etc.

Philippe Soirat – baterist inconturnabil al scenei franceze, un tehnician excelent și un colorist de mare finețe. Philippe are o discografie ce numără până în prezent peste 60 de discuri înregistrate, este un baterist versatil care a colaborat și acompaniat artiști de renume internațional  precum: Cedar Walton, Jacky Terrasson, Toots Thielemans, Alain Jean-Marie, Dee Dee Bridgewater, Kirk Lightsey..etc. la rândul său fiind un obișnuit al festivalurilor Marciac, Nice, Jazz sous les pommiers, Nancy Jazz Pulsation …etc.

Organizatori: Primăria Municipiului București prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Muzeul Național de Artă al României, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, Kaufland România, Primăria Municipiului Brașov și Libris.ro

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!


Miercuri, 5 octombrie 2016, ora 19:00, în Salonul Cerchez al Muzeului Național Cotroceni va avea loc o nouă ediție a seratelor muzicale OPERA FANtastica, inițiate și moderate de Luminița Arvunescu . După succesul primei ediții, care a avut-o ca invitată pe celebra soprană Nelly MIRICIOIU (stabilită în Marea Britanie) – ediție organizată de Luminița Arvunescu și Fundația Calea Victoriei în parteneriat cu Muzeul Național Cotroceni, OPERA FANtastica se alătură seriei evenimentelor dedicate sopranei Leontina Văduva cu ocazia celebrării a 30 de ani de carieră internațională pe care le organizează Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, cu o nouă ediție a sa, având-o ca invitată pe apreciata soprană Leontina VĂDUVA.

afis-opera-fantastica

Pe lângă dialogul pe care Luminița Arvunescu îl va dezvolta cu invitata sa pe teme de repertoriu și oportunități de carieră, serata din 5 octombrie va conține și o serie de momente muzicale susținute de câțiva dintre discipolii Leontinei Văduva în arta cântului: sopranele Alexandra DOBOȘ-RODRIGUEZ și Ramona PĂUN, tenorul George Ionuț VÎRBAN şi mezzo-soprana Florentina SOARE, cărora li se vor alătura pianista Diana IONESCU – director artistic al Vibrate Festival – și violonista Clara CERNAT – profesor de vioară la Conservatorul din Toulouse și director artistic al festivalului Rencontres Musicale de Nailloux. Cu această ocazie, vor fi expuse și câteva dintre costumele purtate de Leontina Văduva pe scena Teatrului Capitole din Toulouse, costume ce vor fi însoțite de poveștile doamnei Michelle AMOUROUX, Directoarea Atelierelor Capitole.

Evenimentul este organizat de Luminița Arvunescu, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, Muzeul Național Cotroceni și creart Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, în parteneriat cu Théâtre du Capitole din Toulouse, Muzeul Național „George Enescu”, Societatea Română de Radiodifuziune, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Kaufland România, Unirea Shopping Center, Floria.ro, Wagner Arte Frumoase și Povești, Domeniile Sâmburești și Acqua Carpatica, Aurel Vîrlan Photography, Theateragentur „Luisa Petrov”, Grand Hotel Continental, Valentina Bălașa Ario și Kitarodia.

Participarea la eveniment se face pe bază de invitație, în limita locurilor disponibile, prin confirmare până la data de 1 octombrie 2016 pe e-mail: office@musicarte.ro sau mihai.stan03@gmail.com.

Pasionată de lumea spectacolului de operă, Luminiţa Arvunescu îşi doreşte să adune în jurul ei prin acest proiect, pe de o parte, artiştii de operă – spre a le iscodi memoria şi a le afla pildele personale – şi, pe de altă parte, cât mai mulţi spectatori ai teatrului liric; genericul ales, Opera – Fan (tastica), indicând foarte precis această dublă adresare: către un public «Opera – Fan» şi, în acelaşi timp, către acei artişti care fac din Operă, prin talentul şi efortul lor, un tărâm «fantastic». Fiecare întâlnire va avea spaţiul ei: în funcţie de invitat, de tematica discuţiei, de ceea ce iniţiatoarea proiectului şi-a propus să lase înregistrat pe banda memoriei colective. Va avea muzică şi proiecţii video, discuţii libere cu publicul şi surprize bine ascunse, va încerca să combine, cât mai fluent, detaliile din viaţa privată a invitaţilor cu cele de context, indiciile esenţiale pentru o carieră în domeniul teatrului liric cu exemplele şi poveştile de succes şi, va recupera  poate, multe absenţe.

Luminița Arvunescu este una dintre cele mai familiare și apreciate voci radiofonice ale cotidianului nostru, un nume care a dobândit, în timp, notorietate.

A absolvit Secția de Muzicologie – ca șefă de promoție – la actuala Universitate Națională de Muzică din București și are un doctorat obținut cu Summa cum laude în domeniul Jurnalismului muzical. Este angajată a Societății Române de Radiodifuziune din 1990 – specializată în Muzica de Operă – iar în 1996 a contribuit la pregătirea și lansarea primului post de muzică clasică din țară, Radio România Muzical, de pe poziția de editor, poziție pe care a ocupat-o până în 2004.

Ca realizator – radio, s-a remarcat prin emisiunea Seara de operă : nelipsită din grila posturilor Radio România Muzical și Radio România Cultural de 19 ani și distinsă cu Premiul Uniunii Criticilor Muzicali ( 1998 ) și Premiul Musica Viva, acordat de Forumul Muzical Român ( 2008 ). A arhivat zeci de interviuri cu personalități artistice dintre cele mai importante: Virginia Zeani, Ioan Holender, Angela Gheorghiu, Roberto Alagna, Karita Mattila, Diana Damrau sau Piotr Beczala fiind doar câțiva dintre cei mulți care i-au acordat interviuri în exclusivitate. A fost primul jurnalist acreditat de Radio România în Germania, după evenimentele din decembrie 1989, pentru corespondențe muzicale săptămânale. Și, de asemenea, primul jurnalist care a realizat transmisiuni directe din Studioul unui post de radio străin, în 2011, de la Radio Metropolitan Opera International din New York, transmisiuni care s-au bucurat de mare succes.

A semnat numeroase articole, recenzii și interviuri în diferite publicații. Face parte din Juriul Galei Operelor Naționale Române.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Evenimente Culturale in luna Septembrie 2016!

Posted: 27/08/2016 in Unde mergem luna aceasta?
Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Septembrie ! Dimineti de Septembrie cu arome de cafea, raze blajine de soare si senzatii surprinzatoare. Da! suntem rasfatati! Va fi o toamna colorata , plina de esente rafinate, gusturi explozive si numeroase evenimente culturale !  Septembrie , denumit Răpciune ori Viniceriu este luna in care toamna isi intra in drepturi si deschide drumul pregatirilor pentru o noua etapa. Noi va invitam sa descoperiti ritmul pasiunilor Dvs, sa Experimentati Cultura si sa va bucurati ca sunteti in Bucuresti!!!  O toamna minunata!!! 

En: September! September mornings with coffee flavor, gentle sun rays and surprising sensations. Yes! We are spoiled! It will be a colorful autumn, full of exquisite fragrances,  explosives tastes and numerous cultural events! September called Rapciune or Viniceriu in romanian, is the month when autumn access their rights and pave the way for a new stage of preparation. We invite you to discover the rhythm of your passions , to experience the culture and enjoy you are in Bucharest !!! Have a wonderful autumn !!!

PS:  Articolul va fi actualizat pe toata durata lunii Septembrie 2016 ! Din cand in cand va rugam sa il consultati pentru a fi la curent cu ultimile noutati! Daca v-a placut sau doriti sa adaugati un eveniment , va rugam sa lasati un comentariu pe blog, Facebook sau Instagram ! Multumim!

Cover 2016

Istoria circulatiei monetare in Bucuresti si in imprejurimi – Expoziţia organizată de Muzeul Municipiului Bucureşti este deschisă la Muzeul „George Severeanu” (str. H. Coandă, nr. 26, sector 1), în perioada 10 august 2016 – 2 aprilie 2017Despre

En: The history of monetary circulation in Bucharest and surroundings – organized by the Bucharest City Museum exhibition is open at the Museum „George Severeanu” (str. H. Coanda, nr. 26, sector 1), between August 10, 2016 – April 2, 2017.

Festivalul AmbasadelorOpen Your Culture –  aflat la a II-a editie se va desfasura in perioada 29 august – 4 Septembrie si este un eveniment-concept inedit in peisajul cultural romanesc, constand intr-o serie de proiecte care vor promova diversitatea culturala a diferitelor tari cu misiuni diplomatice in Romania. Programul complet in curand!

En: Embassies Festival – Open Your Culture – now in its second edition will be held between 29 august – 4 septembre 2016 and is an unique concept-event in Romanian cultural landscape, consisting of a series of projects that will promote the cultural diversity of different countries with diplomatic missions in Romania.

Festivalul „Simfonii de Vara” – se va desfasura in perioada 28 Mai – 25 Septembrie 2016, in Parcul Coltea, unde aproximativ 38 de concerte vor avea loc in fiecare Sambata si Duminica intre orele 19.30 – 21.00pm. Programul complet al stagiunii!

En: „Summer Symphony” Festival – will run from May 28 to September 25, 2016, in Coltea Park, where around 38 concerts will take place every Saturday and Sunday between 19.30 – 21.00 pm.

Business pe Bicicletă –  ediţia a 9-a are loc pe 1 Septembrie. Punctul de intalnire : Arcul de Triumf, ora 18.30,  iar la 19:00 se da startul. Detalii

En: Business on Bike – the 9th edition takes place on September the 1st. Meeting point: Arch of Triumph, 18:30pm  and 19:00pm Kickoff! 

„ART WITHOUT BOUNDARIES” – Asociația Națională pentru Arte Vizuale Contemporane organizează în perioada 1-5 septembrie 2016 expoziția de pictură artiștilor chinezi: Jiang Yue, Yu Heng, Zhao Linhong, He Yan și Jin Cheng.  Joi, 1 septembrie 2016,  vernisajul expoziției care va avea loc în spațiul cultural Gallery din str. Leonida nr. 9-11, București, la ora 19.00.

En: „ART WITHOUT Boundaries” – The National Association for Contemporary Visual Arts organizes, between 1 to 5 September 2016, the painting exhibition of Chinese artists: Yue Jiang Yu Heng, Zhao Linhong, He Yan and Jin Cheng. Thursday, September first, the exhibition will be open in the cultural space  Gallery, Leonida Street no. 9-11  at 19.00 pm.

„21 de Nocturne” poezie contemporana, muzica si vin este un proiect ARCEN care cuprinde o serie de 21 de evenimente dedicate culturii si fenomenelor artistice contemporane: poezie, proza, teatru, film de arta, dans sau muzica experimentala. Seria de nocturne se va desfasura in perioada 15 iulie – 16 septembrie, incepand cu orele 21.00 pe terasa blocului Magheru One. Detalii

En: „21 Nights – Nocturne 21” contemporary poetry, music and wine is an Arcen project that includes a series of 21 events dedicated to contemporary culture and artistic phenomena: poetry, prose, theater, film art, dance and experimental music. Night Series will run from July 15 to September 16, starting at 21.00 on the terrace block Magheru One

Baby Boom Show – cel mai mare targ pentru copii de 0 – 7 ani, proaspete si viitoare mamici, editia de toamna, va avea loc la Romexpo in perioada 1-4 Septembrie 2016. Invitatia gratuita pentru zilele de 1 si 2 Septembrie  AICI sau tarif bilet la intrare  10 Ron.

En: Baby Boom Show – the largest fair for children between 0-7 years old and future mums, the autumn edition will take place at Romexpo between 1 to 4 September 2016. You can download the free invitation  for 1st and 2nd of September HERE or pay the ticket RON 10 at the enry.

Bucharest Craft Beer Festival 2016 – primul festival de craft beer din Romania va asteapta in perioada 2 – 4 Septembrie cu: Targ de viniluri, Expozitie de motociclete si biciclete custom made, Barber shop, Street food ales pe spranceana, Concerte si DJs in fiecare zi si bineinteles cu berea si cidrul! Adresa :  Verde Stop, zona Barbu Vacarescu 162-164. Programul Complet

En: Bucharest Craft Beer Festival 2016 – the first festival of craft beer in Romania is waiting for you between 2 to 4 September with: Fair of vinyls, exhibition of motorcycles and custom made bikes, Barber shop, Street food carefully chosen, Concerts and DJs every day and of course beer and cider! Adress: Verde Stop, Barbu Vacarescu area , 162-164.

Cover 2016

Zilele Usturoiului – În weekend-ul 2-4 Septembrie, Beraria H va pregateste cel mai gustos festival : Show-uri culinare incendiare cu ceaune, proţap şi grătare plus mult usturoi; Spaţiu cu activităţi pentru copii; Concursuri, muzica si dansInfo

En: Garlic days – the weekend of September 2 to 4, H Brewery prepares the tastiest festival: culinary shows , Space activities for children; Contests, music and dance.

Concursului Internațional George Enescu are loc între 3 și 25 septembrie și aduce pe scena Ateneului Român unii dintre cei mai promițători tineri artiști ai momentului, precum și muzicieni consacrați și laureați ai Concursului astăzi nume importante în plan internațional. Ateneul Român va găzdui astfel 19 concerte și recitaluri. Program detaliat

En: George Enescu International Competition takes place between 3 to 25 September and brings on the scene of Romanian Athenaeum some of the most promising young artists of the moment as well as well known musicians and laureates of the contest which are today important names on the internationall stage. Romanian Athenaeum will host 19 concerts and recitals.

BIKEFEST, Editia a 6-a! – Timp de doua zile, pe 3 si 4 septembrie, Parcul Izvor din Bucuresti va fi locul unde gasesti cele mai fun competitii, activitati de relaxare, muzica  Vinyl, Rum, Tapas & Wine si multe, multe premii. Despre eveniment puteti gasi mai multe detalii AICI

En: BIKEFEST, 6th edition! – For two days, on 3 and 4 September, Izvor Park in Bucharest will be the place where you will find the most fun competitions, leisure activities, music, Vinyl, Rum, Tapas & Wine and many prizes.

Noaptea Literaturii Europene – un eveniment al Reţelei Institutelor Culturale Naţionale din Europa (EUNIC), care se desfăşoară anual în mai mult de 70 de oraşe din toată lumea, are loc pe 9 septembrie la Bucureşti, , începând cu ora 19.00, pe strada Pictor Arthur Verona, Piaţa Lahovari şi strada Vasile Lascăr. Detalii

En: European Literature Night – an event of the National Institutes Network for Culture (EUNIC), which is held annually in more than 70 cities worldwide, takes place on September 9 in Bucharest, starting at 19.00, at Pictor Arthur Verona, Lahovari Square and Vasile Lascar street. 

Lansare „Te voi gasi” de O.G.Arion – lansarea volumului al doilea din seria Nemuritor va avea loc in data de 7 septembrie, la ora 19.00, la Teatrul de Arta Bucuresti, Sfantul Stefan. nr 21.

En:  „I will find you” the O.G.Arion – launch of the second bookfrom the series Immortal will take place on 7 September at 19.00 at the Art Theatre Bucharest, Sf Stefan Street. No 21.

Bucharest Street Food Festival – Primul festival din București dedicat street foodului are loc anul acesta in perioada 8 – 11 Septembrie la Romexpo, Bd Marasti, nr 65-67. Toate detaliile

En: Bucharest Street Food Festival – The first festival dedicated to street food in Bucharest takes place this year between September 8 to 11 at Romexpo, Marasti Blvd., No. 65-67

Balkanik Festival – o petrecere cu muzică, dans, artă, mâncare, cafea armenească, vin și multe alte surprize, intre 9 si 11 Septembrie la Gradina UranusProgramul Complet

En: BALKANIK Festival – a party with music, dance, art, food, Armenian coffee, wine and many other surprises, between 9 and 11 September at Uranus Garden.

Cover 2016

Târgul Național al Mierii – Evenimentul este dedicat iubitorilor de produse apicole si va avea loc in perioada 9-11 Septembrie pe Bd Ficusului, nr 42. Cei peste 100 de participanți vor fi prezenți cu produse apicole românești obținute direct din stupină, suplimente alimentare pe baza produselor stupului, apicosmetice și alte produse apicole. Info

En: National Honey Fair – The event is dedicated to lovers of bee products and will take place from 9 to 11 September on Ficusului Blvd, No 42. Over 100 participants will attend with Romanian bee products obtained directly from the apiary, food supplements products, api cosmetics and other bee products.

Săptămâna Europeană a Tango-ului 9 zile și nopți de milonga, Workshop-uri și spectacole, gale de tango si evenimente cu intrare liberă, seminar dedicat profesorilor de tango despre bună guvernanță în tango, evenimente culturale, activități în aer liber, toate vor avea loc in perioada 9-18 Septembrie 2016 , la Bucuresti si BusteniInfo

En: European Week of Tango’s – nine days and nights of milongas, workshops and performances, tango galas events with free admission, seminar of tango for teachers about good governance in tango, cultural events, outdoor activities, all will take place from 9 to 18 September 2016 in Bucharest and Busteni.

Bucharest Music Film Festival aniversează 11 ani de muzică bună în inima orașului, cu o serie impresionantă de concerte live și proiecții de film. Între 9 și 18 septembrie, operele clasice și ritmurile contemporane își vor da întâlnire pe esplanada cu statui din Piața Universității. Un eveniment organizat de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București în cadrul Zilelor Bucureștiului. Acces gratuit. Program complet

En: Bucharest Music Film Festival celebrates 11 years of great music in the heart of the city , with an impressive series of live performances and film screenings. Between 9 and 18 September, classical works and contemporary rhythms will meet  on the esplanade of University Square. An event organized by ARCUB – Cultural Center of Bucharest with the occasion of Days of Bucharest. Free entry.

The Color Run Bucharest Night10 Septembrie 2016 , Piata Constitutiei,  cunoscuta si drept ”Happiest 5k on the Planet” – este o cursa euforica in culori, care celebreaza sanatatea, bucuria si originalitatea. Detalii si Inscrieri

En: The Color Run Bucharest Night -10 September 2016, Constitution Square, also known as the „Happiest 5k on the Planet” – is a euphoric race in colors that celebrates health, joy and originality.

AgendaBio – este un eveniment complet despre ce inseamna sa ai un stil de viata sanatos si armonios. A doua editie are loc pe 10 si 11 septembrie 2016, in curtea si gradina minunatei locatii Casa Universitarilor Bucuresti, intre orele 10:00 si 20:00 in ambele zile. Detalii

En:AgendaBio – is an  complete event about what it means to have a healthy and balanced lifestyle. The second edition takes place on 10 and September 11, 2016, in the yard and garden of the  wonderful location Casa Universitarilor, from 10:00 to 20:00 on both days.

Muzeul Țăranului își primenește lada de zestre – Timp de două săptămâni, din 10 până pe 23 septembrie 2016, Muzeul Taranului va asteapta cu expoziții noi, târguri de meșteri, ateliere de creativitate, conferințe, muzici și filme. Program complet

En: Peasant Museum Days – For two weeks, from 10 September to 23 September 2016 Peasant Museum awaits you with new exhibitions,  craftsmen fairs, creativity workshops, conferences, music and movies.

Zilele Maiastra – Primul eveniment internaţional dedicat artei şi designului identitar va avea loc in perioada 15 – 18 Septembrie la Galateca (Str. C.A. Rosetti, nr 2). 4 zile de prezentări de produs, prezentări de artist, prezentări de valori româneşti. Invitaţi speciali din ţară şi străinătate. Detalii

En: Maiastra Days – The first international event dedicated to the art and design identity will take place from September 15 to 18 at Galateca (Str. C.A. Rosetti, No. 2). 4 days of product presentations, artist presentations, presentations of Romanian values. Special guests from Romania and abroad.

EduFest – este primul targ de educatie in care fiecare unitate de invatamant de stat, privata sau orice furnizor de servicii / produse educationale se poate promova. Acestea isi pot prezenta materialele, produsele sau metodele noi de lucru pe care le abordeaza in cadrul unei prezentari sau workshop. Evenimentul va avea loc in zilele de 16 si 17 septembrie, Bd Chisinau, nr 6-8.

En: EduFest – is the first education fair in which each  education unit ,  state or private or any service provider / educational products can be promoted. They may submit their materials, products or new work methods they approach within an presentation or workshop. The event will take place on 16th and 17th September, Blvd Chisinau, no 6-8.

Cover 2016

Zilele Bucurestiului – In fiecare an, in luna Septembrie  orasul Bucuresti este sarbatorit. Detalii despre ce se pregateste anul acesta vom afla in curand. Pregatiti-va din timp pentru perioada 16 – 18 Septembrie! Noutati!

En: Bucharest Days – Every year in September the city of Bucharest is celebrated. Details of this year preparations we”ll soon find out. Prepare in advance for the period September 16 to 18!

Festivalul ‘Viata Verde’ Bucureşti, aflat la prima ediţie are loc pe 17 si 18 Septembrie in Parcul Izvor. Ateliere de reciclare creativă , ateliere de manufactură tradiţională, expoziţii de pictură, demonstraţii de graffiti, instalaţii vegetale şi aranjamente florale sunt cateva din surprizele pe care le pregatesc organizatorii! Info

En: ‘Green Life’Festival Bucharest is at the first edition and takes place on 17 and 18 September in Izvor Park. Creative recycling workshops,  traditional handicrafts workshops, painting exhibitions, demonstrations of graffiti, plants installations and floral arrangements are some of the surprises that organizers prepares for you!

Teatrul Apropo organizează anul acesta cea de-a VI-a ediție a Festivalului Maratonul Teatrului Independent – Bucharest Fringe, în perioada 17 septembrie – 2 octombrie 2016, București. Selecția din acest an cuprinde peste 40 de spectacole din toată țara! Program complet!

En: Apropo Theatre organizes this year the sixth edition of the Independent Marathon Theatre Festival – Bucharest Fringe, during September 17 to October 2, 2016, Bucharest. This year’s selection includes over 40 performances from around the country!

Minifestival CoolturalAsociația Bucureștiul Tinerilor te asteapta sâmbătă, 17 septembrie,  la Grădina Botanică din București, între orele 16.30 – 20.30 să te bucuri de citit în aer liber, să întâlnești alți tineri pasionați de lectură și să faci schimb de cărți, totul pe ritmuri de chitară acustică. Info

En: Minifestival Cooltural – Bucharest Youth Association is waiting for you Saturday, September 17, at the Botanical Garden, between 16.30 – 20.30 to enjoy reading outdoor, to meet other young people passionate about reading and books exchange , everything on the rhythms of acoustic guitar.

Bucharest Jazz Festival – In aceasta toamna Bucureștiul devine capitala jazzului în România.  Cea de-a V-a ediție a festivalului organizat de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, se va desfășura în perioada 19 – 25 septembrie 2016, în Piața George Enescu și la Hanul Gabroveni. Orașul va răsuna pe ritmuri de jazz contemporan american, soul modern și world music fusion. Program Complet

En: Bucharest Jazz Festival – This fall  Bucharest became the capital of jazz. The V edition of the festival organized by ARCUB – Cultural Center of Bucharest, will run from 19 to 25 September 2016, in the George Enescu Square and Gabroveni Inn. The city will echo the rhythms of contemporary American jazz, modern soul and world music fusion.

IMPRO Fest – Singurul festival de improvizatie din Romania a ajuns la a patra editie si va avea loc intre 22 si 25 septembrie la Arcub Gabroveni. IMPRO prezintă spectacolele cele mai ambiţioase şi inovatoare de teatru improvizat, in fiecare seara cate 3. Program complet

En: IMPRO Fest – The only improvisation festival in Romania reached its fourth edition and will take place from 22nd to 25th September at Arcub Gabroveni. IMPRO presents the most ambitious and innovative performances of improvised theater, 3 shows every night.

DokStation, aflat la prima editie este  singurul festival de filme documentare muzicale din București si va avea loc între 23 și 25 septembrie. Despre locatii si program puteti afla mai multe detalii AICI (in curand). Accesul va fi liber în limita locurilor disponibile.

En: DokStation, the  first edition is the only festival of music documentaries in Bucharest and will be held from 23 and 25 September. You will find out more details about locations and program soon. Access will be free subject to availability.

Cover 2016

Art Walk Street Festival – cel mai mare festival de artă outdoor, aflat la a 3 a ediție,  se va desfășura în intervalul orar 10:00-22:00, in perioada 23-25 Septembrie. Apelul de proiecte este deschis pana pe 7 septembrie. Mai multe informatii in curand AICI

En: Art Walk Street Festival – the largest outdoor arts festival, now in its third edition, will take place between September 23 to 25, opening hours 10: 00-22: 00. Call for papers is open until September 7. More information soon.

iMapp Bucharest 2016 – unul dintre cele mai mari spectacole 3D din lume, organizat de creartCentrul de Creatie, Arta si Traditie al Municipiului Bucuresti va avea loc anul acesta pe 24 Septembrie. Sase echipe creative din Muntenegru, Spania, Turcia, Romania, Rusia si Ungaria vor crea un spectacol dinamic al sunetelor, culoare, lumina si o adevarata iluzie optica cu ajutorul a 104 proiectoare utilizate , 23000 de metri patrati de suprafata proiectata si o scena imensa. Toate informatiile

En: iMapp Bucharest in 2016 – one of the greatest 3D performances  in the world, organized by Creart – Creation Center, Art and Tradition of Bucharest will take place this year on September 24. Six creative teams from Montenegro, Spain, Turkey, Romania, Russia and Hungary will create a dynamic show of sound, color, light and true optical illusion with the help of 104 projectors used, 23,000 square meters of surface projected and a huge stage.

Festivalul RadiRo – Festivalul International al Orchestrelor Radio  organizat de Radio România se va desfășura la București în perioada 24 septembrie – 1 octombrie 2016. 8concerte în 8 zile de festival, 5 orchestre simfonice radio din Europa, 16 dirijori și soliști care țin capul de afiș al scenei muzicale internaționale anunță un mix spectaculos din repertoriul clasic, modern și contemporan. Detalii

En: RadiRo Festival – International Festival of Radio Orchestras organized by Radio Romania will take place in Bucharest from 24 September to 1 October 2016. 8 concerts in eight days of festival, five radio symphony orchestras in Europe, 16 conductors and soloists who top the bilboard of the international music scene announces a spectacular mix of classical , modern and contemporary repertoire.

Cea de-a doua ediție a Festivalului TEEN-FEST se va desfășura în perioada 25 septembrie – 1 octombrie si pe lângă pilonul principal – spectacolele de teatru –, festivalul propune şi alte evenimente conexe adresate tinerilor: seri de filme, ateliere de dramaturgie, fotografie şi dans contemporan. Un eveniment organizat de Teatrul Excelsior. Programul complet in curand AICI

En: The second edition of TEEN-FEST Festival will run from September 25 to October 1 and in addition to theater performances,  the festival proposes other related events for teenagers like:  movie nights, drama workshops , photography and contemporary dance. An event organized by Excelsior Theatre

DocuArt Fest – festivalul de film documentar 100% românesc va avea loc, anul acesta, in perioada 27 Septembrie – 2 Octombrie 2016. Mai multe informatii in curand AICI

En: DocuArt Fest -is a documentary film festival 100% Romanian and will take place this year between 27 September to 2 October 2016. More information soon

Noaptea Alba a Galeriilor – va implinii anul acesta 10 ani si va avea loc pe data de 30 septembrie 2016. Pe langa circuitul expozitiilor,  concerte, performance-uri, hub-uri creative organizatorii va pregatesc multe surprize si evenimente speciale . Toate detaliile in curand AICI

En: White Night of the Galleries – will celebrate this year the 10th edition and  will take place on 30 September 2016. In addition of the exhibitions visits, concerts, performances, creative hubs organizers will prepare many surprises and special events. All details soon.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Evenimente Culturale in luna August 2016!!!

Posted: 01/08/2016 in Unde mergem luna aceasta?
Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

In plin sezon estival cand relaxarea, buna dispozitie si timpul liber sunt la ordinea zilei , Bucharest Cultural Events va invita sa Experimentati Cultura si sa va Bucurati ca sunteti in Bucuresti! Iata sugestiile noastre de a petrece momente unice , de neuitat in Capitala!

PS:  Articolul va fi actualizat pe toata durata lunii August 2016 ! Din cand in cand va rugam sa il consultati pentru a fi la curent cu ultimile noutati! Daca v-a placut sau doriti sa adaugati un eveniment , va rugam sa lasati un comentariu pe blog, Facebook sau Instagram ! Multumim!

Cover 2016

Bucuresti 2021 te invita in luna august la o serie de tururi ghidate gratuite.  Pe 3 și 11 august descoperi tot ce nu știai despre mișcarea street art din oraș la Interesting Times Bureau: Turul Alternativ – pictura murală, între artă și social | Explorator iar pe 5 august ai întâlnire cu Bucureștiul Meu Drag: În cartierul evreiesc și prin Bucureștiul interbelic | Explorator. Mai multe trasee urmează să se contureze pe tot parcursul lunii august. Punctul de plecare este ARCUB.

En: Bucharest2021 invites you  in August to a series of free guided tours. On 3rd and  11th August fell free to discover what you did not know about the street art movement in the city with Interesting Times Bureau: Alternatively Tour – mural painting, between art and social | Explorer and on August 5 you have a meeting with My dear Bucharest : In Hebrew neighborhood and interwar Bucharest | Explorer. More routes will take shape throughout month of August. The starting point is ARCUB.

Festivalul „Simfonii de Vara” – se va desfasura in perioada 28 Mai – 25 Septembrie 2016, in Parcul Coltea, unde aproximativ 38 de concerte vor avea loc in fiecare Sambata si Duminica intre orele 19.30 – 21.00pm. Programul complet al stagiunii!

En: „Summer Symphony” Festival – will run from May 28 to September 25, 2016, in Coltea Park, where around 38 concerts will take place every Saturday and Sunday between 19.30 – 21.00 pm.

Ateliere gratuite pentru copii – Timp de opt săptămâni, 13 iulie – 4 septembrie 2016. de miercuri până duminică, în intervalul orar 10.00-12.00, în grădina Casei Filipescu-Cesianu și în Lapidarium se vor desfășura activități educative cu tematică variată, desfășurate în special în aer liber, într-un spațiu prietenos și inedit. Se pot înscrie copiii cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani. Info

En: Free workshops for children – For eight weeks, 13 July to 4 September 2016. Wednesday to Sunday, between the hours 10.00-12.00, in the garden House-Cesianu Filipescu  will be conducted educational activities with varied themes, happening outdoors in a friendly and unique space. Can enroll children aged 6 to 12 years.

Nocturne de Vara – muzica si poezie in aer liber – Primul spectacol din această serie va avea loc în seara de joi, 4 august, ora 20:00 în grădina Casei Filipescu-Cesianu. Info Pentru spectacolele de la Muzeul Theodor Aman (5 august și 9 septembrie) mai multe detalii Aici Intrarea este 10 lei iar in preţul biletului este inclusă vizitarea expoziţiilor organizate la muzeul care găzduieşte spectacolul, în termen de 30 de zile.

En: Summer nights – music and poetry outdoors – The first show of the series will be held  of Thursday, August 4, 20:00 in the backyard Cesianu Filipescu House. Next performances will be held at Theodor Aman Museum on 5 and 9 August 2016. Admission fee is 10 lei and in the ticket price  is included the visit of the museum exhibitions  that hosts the show within 30 days.

Festivalul International ” Vara Magica” -editia a V-a, va avea loc in perioada  13 iulie – 24 august 2016.  Al patrulea concert al festivalului aduce pe scena Ateneului Roman Orchestra de Tineret a Portugaliei , pe data de 3 August 2016. Toate informatiile necesare le puteti accesa AICI

En: International Festival ” Magic Summer” the V-th -edition, will take place from 13 July to 24 August 2016. The fourth concert of the festival brings on the Romanian Athenaeum scene the Youth Orchestra of Portugal, on May 3 August 2016.

„21 de Nocturne” poezie contemporana, muzica si vin este un proiect ARCEN care cuprinde o serie de 21 de evenimente dedicate culturii si fenomenelor artistice contemporane: poezie, proza, teatru, film de arta, dans sau muzica experimentala. Seria de nocturne se va desfasura in perioada 15 iulie – 16 septembrie, incepand cu orele 21.00 pe terasa blocului Magheru One. Detalii

En: „21 Nights – Nocturne 21” contemporary poetry, music and wine is an Arcen project that includes a series of 21 events dedicated to contemporary culture and artistic phenomena: poetry, prose, theater, film art, dance and experimental music. Night Series will run from July 15 to September 16, starting at 21.00 on the terrace block Magheru One

Festivalului Gellu Naum – În perioada 5-6 august 2016, Muzeul Național al Literaturii Române din București, împreună cu Fundația „Gellu Naum” și în parteneriat cu Green Hours jazz-café, organizează prima ediție a festivalului , care se va desfășura pe parcursul a două zile, la București și Comana, și va reuni cele mai importante nume de poeți români contemporani, apropiați într-un fel sau altul de Gellu Naum și de scrierile sale. VINERI, 5 august, ora 19:00, Green Hours jazz-café (Calea Victoriei 120): seară de jazz și poezie. Detalii

En: Gellu Naum  Festival – Between 5 to 6 August 2016, the National Museum of Romanian Literature in Bucharest, together with the „Gellu Naum” Foundation and in partnership with Green Hours jazz café, is organizing the first edition of the festival, which will run during two days in Bucharest and Comana, and will bring together the biggest names of contemporary Romanian poets, close to Gellu Naum and his writings. Friday, August 5, 19:00 Green Hours jazz café (Calea Victoriei 120): evening of jazz and poetry.

Cover 2016

Stagiunea estivală „VăraTic” –  este organizată de Teatrul Ion Creangă și Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, a debutat pe 9 iulie si este deschisa la fiecare sfârșit de săptămână, până pe 4 septembrie.  Accesul la spectacole este gratuit. Program complet

En: Summer season „VaraTic” – is organized by Ion Creangă Theatre and Cultural Center Brancovenesti Palaces, started on July 9 and is open every weekend until September 4. Access to the performances is free.

Tur ghidat Bulevardul Lascăr Catargiu I – Asociatia Editura Istoria Artei va invita la o calatorie pe Bd. Lascar Catargiu , Duminica, 7 August, pentru a afla povestile caselor existente și disparute si a arhitecților și proprietariilor acestora. Taxa de participare: 10 lei. Următoarele tururi: Duminică, 21 august, ora 18:00, blvd. Lascăr Catargiu II Duminică, 28 august, ora 18:00, Traseu urban arh. Edmond Van Saanen-Algi. Info

En: Guided tour Lascar Catargiu  Avenue I – Publisher Art History Association invites you to a journey on Bd. Lascar Catargiu , Sunday, August 7, to find out stories about the existing  and missing houses , about the architects and owners. Fee: 10 lei. The following tours: Sunday, August 21 18:00 blvd. Lascar Catargiu II; Sunday, August 28, 18:00, Urban route architect. Edmond Van Saanen-Algi.

KULTURAMA – Spatiul generos din Piata Revolutiei, va gazdui din luna iulie si pana la mijlocul lunii septembrie, o serie de expozitii permanente de arte vizuale (fotografie, pictura, sculptura si grafica) in aer liber . La fiecare sfarsit de saptamana se vor organiza ateliere de creatie pentru copii, workshop-uri de fotografie si intalniri cu artisti. Evenimente

En: KULTURAMA – generous space in Revolution Square, will host from July until mid-September, a series of permanent exhibitions of visual arts (photography, painting, sculpture and graphics) outdoors. Every weekend will be organized creative workshops for children, photography workshops and meetings with artists.

„Zilele UNTEATRU”- Microfestival de teatru, concerte si prietenie – UNTEATRU sarbatoreste 6 ani iar perioada 28 iulie – 4 august va fi un maraton de 7 zile de spectacole, premiere, concerte, vernisaj de fotografie, targ design dar si o terasa plina cu actori si prieteni ai teatrului. Programul Complet

En: „Days UNTEATRU” – Microfestival theater, concerts and friendship – UNTEATRU celebrates six years of activity and the period from 28 July to 4 August will be a marathon of 7 days of performances, premieres, concerts,   photography exhibition , design fair as well as a terrace filled with theater actors and friends.

Povesti in Cartierul Armenesc  – Duminica, 7 August 2016 Asociatia Cultour, in parteneriat cu Festivalul strada Armeneasca, va ofera un tur pietonal gratuit in care se va  vorbi despre istoria armenilor, mari personalitati istorice, povesti secrete din cartier si multe multe altele.  Mai multe informatii

En: Stories in the Armenian Quarter – Sunday, August 7, 2016,  Cultour Association, in partnership with Armenian Street Festival will offer a free walking tour that will talk about the history of Armenians, great historical figures, secret stories in the neighborhood and many more.

In perioada 28 iulie -14 august, la Muzeul National de Geologie si Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” se va derula expozitia temporara ”Aripi peste timp”, realizata în parteneriat cu Dino Parc Rasnov. Viziteaza cele doua muzee si vei afla răspunsuri la întrebări precum ”cine sunt și cine nu sunt dinozaurii, cum se descoperă și cum se reconstituie ei” . Vei avea ocazia sa te inalnesti cu HATZEGOPTERYX, PTERANODON TRICERATOPS sau T-REX.

En: Between July 28 -14 August at the National Geological Museum and National Museum of Natural History „Grigore Antipa” will run the temporary exhibition „Wings over time”, made in partnership with Dino Park Rasnov. Visit the two museums and you will find the answers to questions like „who are and who are not dinosaurs, as revealed and how to reconstruct them.” You’ll have the opportunity to meet with Hatzegopteryx, Pteranodon  Triceratops or T-REX!

Cover 2016

„Pinacoteca Bucureştiului. Un proiect interbelic” – Muzeul Municipiului Bucureşti vă invită să descoperiți o nouă expoziție temporară, deschisă în perioada 29 iulie 2016 – 30 august 2017. Vernisajul expoziției va avea loc în ziua de 29 iulie, ora 18:30, la Palatul Suțu. Detalii

En: „Pinacoteca Bucharest. An interbelic project”- the Bucharest City Museum invites you to discover a new temporary exhibition open from July 29, 2016 till August 30, 2017. The opening  will take place on 29 July, starting with 18:30 at Sutu Palace!

Istoria circulatiei monetare in Bucuresti si in imprejurimi – Expoziţia organizată de Muzeul Municipiului Bucureşti este deschisă la Muzeul „George Severeanu” (str. H. Coandă, nr. 26, sector 1), în perioada 10 august 2016 – 2 aprilie 2017Despre

En: The history of monetary circulation in Bucharest and surroundings – organized by the Bucharest City Museum exhibition is open at the Museum „George Severeanu” (str. H. Coanda, nr. 26, sector 1), between August 10, 2016 – April 2, 2017.

Summer Well – Cel mai important festival de muzica alternativa din Romania, ajuns la cea de-a șasea ediție va avea loc , ca de obicei, în al doilea weekend din august: 13 – 14 August 2016The Chemical Brothers, Hurts, Years & Years, The Neighbourhood, Crystal Fighters, Milky Chance, BØRNS, Blossoms, Sundara Karma si HÆLOS Adresa: Domeniul Stirbey, Str. Stirbei Voda, nr. 36, Buftea. Program complet

En: Summer Well – The most important festival of alternative music in Romania, reached the sixth edition, will take place as usual in the second weekend in August: 13 to 14 August 2016: The Chemical Brothers, Hurts, Years & Years, The Neighbourhood, Crystal Fighters, Milky Chance, BØRNS, Blossoms, Sundara Karma and HÆLOS Address: Domain Stirbey Str. Stirbei Voda, nr. 36 Buftea

ZUTOPIA MUSIC FESTIVAL – va avea loc în zilele de 15 și 17 august 2016 în Piața Constituției si  va aduce pe scenă artiști de calibru internațional, dar și staruri autohtone,  pe parcursul a două zile în care distracția și buna dispoziție vor fi maxime. Bilete

En: ZUTOPIA MUSIC FESTIVAL – will take place on 15 and August 17, 2016 in Constitution Square and will bring on stage international artists as well as local stars, during two days of maximum fun and good humor.

UNDERCLOUD – Festival Internațional de Teatru Independent se va desfasura în perioada 22-31 august 2016, la ARCUB Gabroveni si va cuprinde o selecție extraordinară de spectacole și evenimente culturale din țară și din străinătate . Program complet

En: UNDERCLOUD – Independent International Theatre Festival will be held between August 22 to 31, 2016 at ARCUB Gabroveni and will feature a great selection of shows and cultural events from Romania and abroad.

„Nocturnă muzeală” – Vineri, 26 august și Sâmbătă, 27 august 2016, MNAR și muzeele satelit vor fi deschise până la orele 22.00. Ultima intrare în spațiile expoziționale se va face la ora 21.30. Info

En: „Night museum” – Friday, August 26 and Saturday, August 27, 2016, MNAR and satellite museums will be open until 22.00. The last entry in the exhibition spaces will be made at 21.30.

BUCHAREST GreenSounds FESTIVAL – În weekend-ul 26 – 28 august 2016, în Parcul Herăstrău – intrarea Charles de Gaulle, are loc a treia ediție a celui mai efervescent festival internațional de muzică eclectică din Capitală! Evenimentul este organizat de creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București și oferă publicului trei zile de muzică, activități recreative, spațiu de gastronomie internațională și un bazar urban. Acces gratuit. Toate detaliile

En: BUCHAREST GreenSounds FESTIVAL – The weekend of August 26 to 28, 2016, in Herastrau Park – Charles de Gaulle entrance, will be held the third edition of the most effervescent international eclectic music festival in the capital ! The event is organized by Creart – Creation Center, Art and Tradition of Bucharest and offers the public three days of music, recreational activities, international cuisine and a space of urban bazaar. Free entry.

Festivalul Scurtmetrajelor – Între 26-28 august, de la ora 20:30, pasionații de filme sunt așteptați  cu producții uimitoare: de la cele cărora publicul le decide finalul, la scurtmetraje ce au ca tematică dragostea, și până la scurtmetraje celebre, selecționate în festivaluri de film internaționale importante, cum ar fi Cannes, Berlin, Toronto. Evenimentul va avea loc la Promenda Mall: Calea Floreasca 246B, Intrarea este libera. Program complet

En:  Short Films Festival – Between 26 to 28 August, starting with 20:30 pm , movie enthusiasts are expected with amazing productions:  for some of them the audience will decide the end ,  some of short films  have the theme of love and other famous short films were selected in major international film festivals such as Cannes, Berlin, Toronto. The event will take place at Promenda Mall: Calea Floreasca 246B. Entrance is free.

Gradina Calatoare27August , Parc Gradina Icoanei. Expoziție cu vânzare de produse handmade, zona de ateliere,  tatuaje cu henna, zonă de spectacol cu program de percuție pe ritmuri exotice, zona de relaxare, pe  scurt o călătorie ce ne va purta prin țări precum India, Coreea și Turcia. Intrarea este libera. Detalii

En: Travelers Garden – 27August, Icoanei  Garden Park . Exhibition and sale of handmade products, workshops, henna tattoos, area show with exotic percussion rhythms, relaxation area, in short a journey that will take us through countries such as India, Korea and Turkey. Admission is free.

Festivalul AmbasadelorOpen Your Culture –  aflat la a II-a editie se va desfasura in perioada 29 august – 4 Septembrie si este un eveniment-concept inedit in peisajul cultural romanesc, constand intr-o serie de proiecte care vor promova diversitatea culturala a diferitelor tari cu misiuni diplomatice in Romania. Programul complet in curand!

En: Embassies Festival – Open Your Culture – now in its second edition will be held between 29 august – 4 septembre 2016 and is an unique concept-event in Romanian cultural landscape, consisting of a series of projects that will promote the cultural diversity of different countries with diplomatic missions in Romania.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Evenimente Culturale in luna Iulie 2016!

Posted: 29/06/2016 in Unde mergem luna aceasta?
Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

A inceput sezonul vacantelor!!! Soare , mare, plaja si culoare, voie buna, relaxare !!! Sau …. poate ….sunteti pasionati de munte, ….destinatii turistice exotice sau doriti sa descoperiti frumusetile incontestabile ale Romaniei ! Oricare este optiunea Dvs zilele de vacanta, reconfortante sau pasional de active, sunt aproape ! Daca nu v-ati hotarat asupra destinatiei, si sunteti inca, in Capitala  , noi va invitam sa Experimentati Cultura urbana si sa va Bucurati ca sunteti in Bucuresti !  Asadar, va recomandam cu drag urmatoarele evenimente ce vor avea loc in luna Iulie 2016!

PS:  Articolul va fi actualizat pe toata durata lunii Iulie 2016 ! Din cand in cand va rugam sa il consultati pentru a fi la curent cu ultimile noutati! Daca v-a placut sau doriti sa adaugati un eveniment , va rugam sa lasati un comentariu pe blog, Facebook sau Instagram ! Multumim!

Cover 2016

Cea de-a doua ediție a Festivalului IEsc va avea loc anul acesta în weekendul 1-3 iulie, în Grădina cu Filme și la sediul Creart din strada Alexandru Lahovari 7. Sneak peek: concerte, ateliere de creație, proiecții de film, ședințe foto profesionale, make-up & hair styling, expo de ii și accesorii plus multe alte surprize! Intrarea la toate activitățile este gratuită!

En: The second edition of the IESC Festival will take place this year  betweenof 1-3 July in the Garden with Movies – Creart  –  Alexander Lahovari Street no 7. Sneak peek: concerts, workshops, film screenings, photo shoots,  professional make-up & hair styling ,  accessories expo  plus many other surprises! Entrance to all activities is free!

Festivalul „Simfonii de Vara” – se va desfasura in perioada 28 Mai – 25 Septembrie 2016, in Parcul Coltea, unde aproximativ 38 de concerte vor avea loc in fiecare Sambata si Duminica intre orele 19.30 – 21.00 pmProgramul complet al stagiunii!

En: „Summer Symphony” Festival – will run from May 28 to September 25, 2016, in Coltea Park, where around 38 concerts will take place every Saturday and Sunday between 19.30 – 21.00 pm.

Prima ediție Outernational Days, un nou festival de world music va avea loc în București, în perioada 1-3 iulie, în Grădina Uranus (str. Uranus 144) și în Control Club (str. Constantin Mille 4). Programul festivalului

En: The first edition Outernational Days, a new festival of world music will take place in Bucharest on 1-3 July in the Garden of Uranus (str. Uranus 144) and Control Club (str. Constantin Mille 4)

Cel mai tanar si efervescent festival bucurestean, Shine, are loc si anul acesta la Arenele Romane pe 1 si 2 iulie si pana acum au fost confirmate trupele Alternosfera, Subcarpati, Carla’s Dreams, Mihail, Boogie Belgique, Robin and the Backstabbers, Firma, TRAVKA, Fameless, Coma, Elderbrook, N.O.R., Byron, Sunet Fin, Aeon Blank, Pinholes, The Kryptonite Sparks si Ligia Hojda. Toate detaliile AICI

En: The youngest and effervescent festival in Bucharest, Shine, takes place this year at the Roman Arenas on 1 and 2 July. Until now have been confirmed troops : Alternosfera, Subcarpati, Carla’s Dreams, Michael Boogie Belgique, Robin And The Backstabbers, company Travka , Fameless, Coma, Elderbrook, NOR, Byron, Sound Fin, Aeon Blank, pinholes, and Ligia Hojda The Kryptonite Sparks.

Gradini de vara / Enescu: urban vs. traditional”, o serie de concerte vor avea loc in perioada 25 Iunie – 22 iulie 2016  cu scopul de a promova un program muzical original, dedicat marelui compozitor si inspirat de celebrele sale Rapsodii Romane. Despre locatii si programul complet 

En: „Summer Gardens / Enescu: urban vs. Traditionally, „a series of concerts will take place from 25 June to 22 July 2016 with the aim of promoting an original musical program, dedicated to the great composer and inspired by his famous Romanian Rhapsodies.

Ziua Limbii Spaniole va fi sarbatorita ca o Zi a Porţilor Deschise, pe data de 2 Iulie la Institutul Cervantes din Bucuresti. Ateliere pentru copii, teste de limba spaniola gratuite, cursuri demonstrative, proiectii de scurtmetraje si multe alte surprize va asteapta pe Bdul. Regina Elisabeta, nr 38. Detalii

En: Spanish Language Day will be celebrated as a Day of Open Doors, on July 2 at the Cervantes Institute in Bucharest. Workshops for children, free Spanish language tests, demonstration lectures, screenings of short films and many other surprises await you on Boulevard. Queen Elizabeth, No. 38

Cover 2016

Noaptea Lungă a Filmelor Scurte va fi găzduită de cupola Pavilionului Central Romexpo. Scurtmetrajele premiate de Oscar, Sundance, Cannes și alte festivaluri de renume + live shows + instalații video își dau întâlnire pe 2 iulie, la maratonul cinematografic al anului. Toate detaliile

En: Long Night of Short Films will be hosted by the Central Pavilion Romexpo . Oscar award winning short films, Sundance, Cannes and other renowned festivals, live shows, video installations meets on July 2 at  movie marathon of the year.

Concert de muzica orientala in cadrul Expoziţiei „Oglinzile Orientului” –  3 iulie 2016, ora 12.00 la parterul Galeriei Naţionale, MNAR , expozitia aduce în faţa vizitatorilor lumea plină de culoare şi pitoresc a perioadei fanariote, a Dobrogei şi Balcicului, a mirificului Constantinopol, dar şi a Orientului Apropiat. Pentru prima dată în istoria artei autohtone, tema orientală este tratată în ansamblul ei. Expoziţia prezintă o suită de capodopere ale unor mari maeştri: Theodor Aman, Carol Pop de Szathmari, Ion Georgescu, Nicolae Grigorescu, Iosif Iser, Ştefan Popescu, Nicolae Tonitza, Jean Steriadi, Nicolae Dărăscu, Victor Brauner şi mulţi alţii. Info

En: Concert of oriental music in the Exhibition „Mirrors the Orient” – July 3, 2016 at 12.00 at the ground floor of the National Gallery, MNAR . Exhibition brings to visitors the colorful  and picturesque world of fanariote period, Dobrogea and Balchik,  the wonderful Constantinople, but also the  Middle East. For the first time in the history of indigenous art, oriental theme is treated as a whole. The exhibition presents a series of masterpieces by great artists: Theodor Aman, Carol Pop Szathmari, Ion Georgescu, Nicolae Grigorescu, Iosif Iser, Stefan Popescu, Nicolae Tonitza, Jean Steriadi Nicolae Dărăscu, Victor Brauner and many others.

Festivalul International al Muzicii de Camera „Marile serate muzicale ale Bucurestiului” ne va incanta simturile in perioada 5 – 10 Iulie 2016 , la Ateneul Roman. Coproducator al acestui eveniment este Opera Comica pentru Copii.  Mai multe detalii

En: International Chamber Music Festival „The great musical soirees in Bucharest” will delight our  senses between 5 to 10 July 2016, at the Romanian Athenaeum. Co-producer of the event is the Comic Opera for Children

Festivalul de teatru urban – Teatru sub Luna-  Editia #2 se va desfasura in perioada 8 – 31 iulie, in fiecare weekend (vineri-duminica) in minunata gradina de la Quantic Pub 2, Intrarea Grozavesti, la 3 minute de metroul Grozavesti. Program complet

En: Urban Theatre Festival Second Edition will run from  8 to 31 July, every weekend (Friday-Sunday) in the beautiful garden from Quantic Pub 2 Entry Grozavesti – 3 minutes from Grozavesti subway 

Festivalul Mozartissimo – In perioada 8-10 iulie 2016, Centrul Cultural Casa Artelor organizeaza prima editie a Festivalului Mozartissimo, marcand cei 260 de ani impliniti de la nasterea celebrului compozitor W. A. Mozart. Evenimentul este cu intrare libera, in limita locurilor disponibile, si se adreseaza tuturor bucurestenilor, iubitori ai muzicii clasice, dar mai ales ai nobletei muzicii lui Mozart. Mai multe informatii

En: Mozartissimo Festival – Between 8 to 10 July 2016  Cultural Center Casa Artelor  organizes the first edition of Mozartissimo Festival , marking 260 years since the birth of the famous composer W. A. Mozart. The event is free entry, with limited places available, and addresses to all citizens of Bucharest and lovers of classical music.

Expoziția New Artists – Începând cu 12 iulie 2016, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București va deschide expoziția New Artists, ce cuprinde o selecție de lucrări de artă contemporană semnate de șaisprezece nume proaspete din lumea artistică românească. Artiștii au absolvit Universitatea Națională de Arte București, iar vernisajul va avea loc marți, 12 iulie 2016, ora 19:00. Detalii

En: New Artists Exhibition – Starting with  July 12, 2016, ARCUB – The Cultural Center of Bucharest will open the exhibition New Artists, which includes a selection of contemporary artwork signed by sixteen fresh names from the Romanian  art world. Artists graduated the National University of Arts and the opening will be held Tuesday, July 12, 2016, 19:00.

În perioada 13-23 iulie Elite Art Gallery găzduiește o expoziție de grup ce reunește lucrările artiștilor Costin Brăteanu, Florina Breazu, Constantin Răducan și Marcel Lupșe. Conceptul expozițional dezvoltă subiectul iei românești și pregnanța în pictură a motivelor etnofolclorice.

En: Between  13 to 23 July Elite Art Gallery is hosting a group exhibition that brings together the work of artists Costin Brateanu, Florina Breazu Constantine and Marcel Raducan Lupşe. The exhibition concept develop the topic of Romanian IE ( traditional shirt)  and poignancy Romanian folk motifs in painting.

Ateliere gratuite pentru copii – Timp de opt săptămâni, 13 iulie – 4 septembrie 2016. de miercuri până duminică, în intervalul orar 10.00-12.00, în grădina Casei Filipescu-Cesianu și în Lapidarium se vor desfășura activități educative cu tematică variată, desfășurate în special în aer liber, într-un spațiu prietenos și inedit. Se pot înscrie copiii cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani. Info

En: Free workshops for children – For eight weeks, 13 July to 4 September 2016. Wednesday to Sunday, between the hours 10.00-12.00, in the garden House-Cesianu Filipescu  will be conducted educational activities with varied themes, happening outdoors in a friendly and unique space. Can enroll children aged 6 to 12 years.

Cover 2016

Festivalul International ” Vara Magica” -editia a V-a, va avea loc in perioada  13 iulie – 24 august 2016. Al doilea concert al Festivalului  va fi sustinut de violonistul Alexandru Tomescu, la Ateneul Roman in data de 20 Iulie. Toate informatiile necesare le puteti accesa AICI

En: International Festival ” Magic Summer” the V-th -edition, will take place from 13 July to 24 August 2016. The second concert of the festival will be performed by violinist Alexandru Tomescu, at the Romanian Athenaeum in July 20 .

Expozitia de Pictura si Arta Decorativa : “Vesnicia s-a nascut la sat”, Expozitie deschisa in perioada 14 -31 iulie 2016, la Muzeul National al Satului “Dimitrie Gusti” – Casa Glod.

En: Exhibition of Painting and Decorative Arts „Eternity was born to the village”  opened between 14 -31 July 2016 at the National Village Museum „Dimitrie Gusti” – House Glod.

„21 de Nocturne” poezie contemporana, muzica si vin este un proiect ARCEN care cuprinde o serie de 21 de evenimente dedicate culturii si fenomenelor artistice contemporane: poezie, proza, teatru, film de arta, dans sau muzica experimentala. Seria de nocturne se va desfasura in perioada 15 iulie – 16 septembrie, incepand cu orele 21.00 pe terasa blocului Magheru One. Detalii

En: „21 Nights – Nocturne 21” contemporary poetry, music and wine is an Arcen project that includes a series of 21 events dedicated to contemporary culture and artistic phenomena: poetry, prose, theater, film art, dance and experimental music. Night Series will run from July 15 to September 16, starting at 21.00 on the terrace block Magheru One

Bounty Fair – In weekendul 16-17 iulie 2016 in curtea si gradina Casei Universitarilor Bucuresti, intr-o lume de poveste a handmade-ului romanesc!, isi dau intalnire peste 50 de artisti romani ce vor expune creatiile lor. Info

En: Bounty Fair – The weekend of July 16 to 17, 2016 in the courtyard and garden Bucharest University House  , in a fairy tale world of Romanian handmade ! the community is meeting their over 50 Romanian artists who will exhibit their creations

Arts District – Nume mari ale jazz-ului nou românesc vor susține cinci concerte în serile de sâmbătă, 16 iulie și duminică, 17 iulie, în deschiderea turneului național Arts District. Proiectul debutează în București , în grădina Casei Filipescu – Cesianu, de la adresa Calea Victoriei nr. 151, o clădire recent reintrodusă în circuitul cultural al Capitalei!  Toate informatiile

En: Arts District – The big names of new romanian jazz generation will give five concerts on Saturday evenings, July 16 and Sunday, July 17, at the opening of the national tour Arts District. The project starts in Bucharest, in the garden of the House Filipescu – Cesianu from Calea Victoriei . 151, a building recently reintroduced  in the capital’s cultural circuit!

Stagiunea estivală „VăraTic” –  este organizată de Teatrul Ion Creangă și Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, a debutat pe 9 iulie si este deschisa la fiecare sfârșit de săptămână, până pe 4 septembrie. In weekendul 16-17 iulie publicul este invitat să urmărească spectacolele „Pinguinii melomani” (sâmbătă, 16 iulie, ora 18:00) și „De-a Micul Prinț” (duminică, 17 iulie, ora 11:00). Accesul la spectacole este gratuit. Program complet

En: Summer season „VaraTic” – is organized by Ion Creangă Theatre and Cultural Center Brancovenesti Palaces, started on July 9 and is open every weekend until September 4. Weekend July 16 to 17 the public is invited to watch the shows „Penguins music lovers” (Saturday, July 16th, 18:00) and „the Little Prince” (Sunday, July 17th, 11:00). Access to the performances is free.

KULTURAMA – Spatiul generos din Piata Revolutiei, va gazdui din luna iulie si pana la mijlocul lunii septembrie, o serie de expozitii permanente de arte vizuale (fotografie, pictura, sculptura si grafica) in aer liber . La fiecare sfarsit de saptamana se vor organiza ateliere de creatie pentru copii, workshop-uri de fotografie si intalniri cu artisti. Evenimente

En: KULTURAMA – generous space in Revolution Square, will host from July until mid-September, a series of permanent exhibitions of visual arts (photography, painting, sculpture and graphics) outdoors. Every weekend will be organized creative workshops for children, photography workshops and meetings with artists.

Concert “When Violin Meets Guitar”– Sambata, 16 Iulie 2016, incepand cu orele 19.30 Roaba de Cultura va invita la un show muzical unic în România! un fusion de clasic & rock, in Parcul Herastrau. Info

En: Concert „When Meets Violin Guitar” – Saturday, July 16, 2016, starting at 19.30 Roaba de Cultura invites you to a unique musical show in Romania! a fusion of classical & rock, in Herastrau Park.

Spectacolul de teatru „NOPȚI ALBE” –  de F. M. Dostoievski, dramatizare de Andreea Vulpe, în Grădina cu Filme din Piața Alexandru Lahovari nr. 7, Duminica , 17 iulie, de la ora 20:30,. Intrarea este liberă. Rezervări la numărul de telefon: 0744.723.462. 

En: The theater performance „White Nights” – F. M. Dostoevsky, dramatization by Andreea Vulpe, The Garden with Movies –  Alexander Lahovari Square no. 7, Sunday, July 17th, at 20:30,. Admission is free. Reservations by phone: 0744,723,462.

Corul Regal – Concert Aniversar – Ansamblu cameral de tineret aflat sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României, format din tineri muzicieni, studenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, vă invită marţi, 19 iulie 2016, ora 19:00, în Sala Mare a Ateneului Român, la un concert aniversar, dedicat celor 4 ani de existenţă ai ansamblului. Mai multe detalii

En: Royal Choir – Anniversary Concert – Youth Chamber Ensemble under the High Patronage of his royal highness Prince Radu of Romania, made up of young musicians, students of the National University of Music in Bucharest, invites you Tuesday, July 19, 2016, 19:00 in the Great Hall of the Romanian Athenaeum, at a concert dedicated to the aniversary of 4 years of existance.

CreativeFest – Editia a III-a- este un  Festival de cultură și artă urbană si va avea loc in perioada 22-24 iulie 2016, in Piața Constituției INTRAREA este LIBERĂ la toate evenimentele festivalului. Creative Fest înseamnă trei zile de muzică, street dance, demonstrații de graffiti, space painting, 3D urban art, acrobații cu skateboard si biciclete, dar și multe alte activități. Un eveniment organizat de Primăria Municipiului București, prin CreArt – Centrul de Creație, Artă și Tradiție. Program

En: CreativeFest – the Third Edition –  Festival of culture and urban art will take place from July 22 to 24, 2016, in Constitution Square. Admission is free to all festival events. Creative Fest means three days of music, street dance, graffiti demonstrations, space painting, 3D urban art, skateboard and bike acrobatics, and many other activities. An event organized by Bucharest City Hall through Creart – Center of Creation , Art and Tradition.

Vara crislalelor – O noua editie e expozitiei cu vanzare de bijuterii, cristale pietre pretioase si semipretioase in curtea Muzeul National de Geologie din Bucuresti, intre 28 si 31 iulie 2016. Pretul de intrare este de 4 lei. Interval orar de vizitare 10.00 la 18.00 !

En: Crystals Summer – A new edition of selling exhibition with jewelery, crystals and semiprecious stones in the courtyard of  National Museum of Geology in Bucharest, between 28 and July 31, 2016. The entrance price is 4 lei. Visiting time interval 10.00 to 18.00!

„Zilele UNTEATRU”- Microfestival de teatru, concerte si prietenie – UNTEATRU sarbatoreste 6 ani iar perioada 28 iulie – 4 august va fi un maraton de 7 zile de spectacole, premiere, concerte, vernisaj de fotografie, targ design dar si o terasa plina cu actori si prieteni ai teatrului. Programul Complet

En: „Days UNTEATRU” – Microfestival theater, concerts and friendship – UNTEATRU celebrates six years of activity and the period from 28 July to 4 August will be a marathon of 7 days of performances, premieres, concerts,   photography exhibition , design fair as well as a terrace filled with theater actors and friends.

Cover 2016

In perioada 28 iulie -14 august, la Muzeul National de Geologie si Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” se va derula expozitia temporara ”Aripi peste timp”, realizata în parteneriat cu Dino Parc Rasnov. Viziteaza cele doua muzee si vei afla răspunsuri la întrebări precum ”cine sunt și cine nu sunt dinozaurii, cum se descoperă și cum se reconstituie ei” . Vei avea ocazia sa te inalnesti cu HATZEGOPTERYX, PTERANODON TRICERATOPS sau T-REX.

En: Between July 28 -14 August at the National Geological Museum and National Museum of Natural History „Grigore Antipa” will run the temporary exhibition „Wings over time”, made in partnership with Dino Park Rasnov. Visit the two museums and you will find the answers to questions like „who are and who are not dinosaurs, as revealed and how to reconstruct them.” You’ll have the opportunity to meet with Hatzegopteryx, Pteranodon  Triceratops or T-REX!

„Pinacoteca Bucureştiului. Un proiect interbelic” – Muzeul Municipiului Bucureşti vă invită să descoperiți o nouă expoziție temporară, deschisă în perioada 29 iulie 2016 – 30 august 2017. Vernisajul expoziției va avea loc în ziua de 29 iulie, ora 18:30, la Palatul Suțu. Detalii

En: „Pinacoteca Bucharest. An interbelic project”- the Bucharest City Museum invites you to discover a new temporary exhibition open from July 29, 2016 till August 30, 2017. The opening  will take place on 29 July, starting with 18:30 at Sutu Palace!

Rock The City – Cel mai mare festival de rock al României, ajuns la cea de a 7-a ediție, revine cu turneele live ale celor mai importanți headlineri ai momentului, MUSE, IRON MAIDEN și TWISTED SISTER , cap de afiș în toate festivalurile mari din Europa. 29-30 iulie 2016, în Piața ConstituțieiInfo

En: Rock The City – The largest rock festival of Romania, reached the 7th edition returns with live tournaments of the most important headline of the momentin in all large festivals from Europe: MUSE, IRON MAIDEN and TWISTED SISTER. July 29 to 30, 2016, in Constitution Square!

Muzeul Național de Artă al României (MNAR) lansează vineri, 29 iulie 2016 programul „Nocturnă muzeală”, urmând ca sediul central și muzeele subordonate să fie deschise până la orele 22.00 în ultimul week-end al fiecărei luni (vineri – sâmbătă). Detalii

En: National Museum of Art of Romania (MNAR) launches Friday, July 29, 2016 the program „Night museum”,  meaning that headquarters and the subordinate museums will be open until 22.00 pm  in the last weekend of each month (Friday – Saturday).

Târgul Piața Țărănească și Meșter(Ești)! este organizat în curtea interioară a Muzeului Național al Țăranului Român, de vineri, 29 iulie, până duminică, 31 iulie 2016 , între orele 10-18. Intrarea este liberă și accesul se face prin Intrarea Monetăriei nr. 3

En: Fair Market Peasant and Mester (Esti)! it is organized in the courtyard of the National Museum of the Romanian Peasant, Friday, July 29, until Sunday, July 31, 2016, between 10-18. Admission is free and access is via Monetariei Entry, no 3. 

Marele Picnic ShortsUp Editia a treia – Vineri, 29 iulie și sâmbătă, 30 iulie, de la 18.00 până la 23.30, Grădina Botanică din București devine destinație de vacanță în mijlocul orașului și gazda a două seri cu filme scurte, muzică, proiecții multimedia și ateliere. Toate informatiile

En: Great Picnic ShortsUp – The third edition – Friday, July 29 and Saturday, July 30, from 18.00 to 23.30, Bucharest Botanical Garden becomes a holiday destination in the middle of town and will host two evenings of short films, music, multimedia projections and workshops .

Bucharest international Air Show – BIAS 2016 – va alea loc Sambata 30 iulie 2016 , Aeroportul International Henri Coanda, incepand cu ora 09.00 AM. Detalii in curand !

En: Bucharest International Air Show – BIAS 2016 – will be held on Saturday July 30, 2016, at Henri Coanda International Airport, starting at 09.00 AM.

„Salonul de Balet” cu Prim-balerina Corina Dumitrescu! Duminică, 31 iulie, de la ora 11:00! la Opera Comica pentru Copii , un spectacol-atelier interactiv destinat tuturor iubitorilor de dans. Detalii

En: „The Ballet Salon” with prime ballerina Corina Dumitrescu! Sunday, 31 July at 11:00! at Comic Opera for Children , an interactive workshop – show  for all lovers of dance.

Quieter than Silence Seară de Poezie și Muzică Persană – Editura Herald si Grădina Sticlarilor vă invită duminică, 31 iulie 2016, începând cu orele 20, să vă bucuraţi de o experienţă completă a poeziilor scrise de Baba Taher, Omar Khayyam, Saadi, Rumi, Sabestari și Hafez, reunite in colecţia Poeme Persane. Mihnea Mihăilescu şi Teodor Dumbravă vor recita o selecție de poezii din volumul Poeme Persane, plus  o experienţă muzicală desavarsită, concertul susţinut de Mehdi Aminian şi Mohamad Zatari. Detalii

En: Quieter than Silence – Evening of Poetry and Persian Music – Publisher Herald and Sticlarilor Garden invites you Sunday, July 31, 2016, starting with 20 o’clock, to enjoy the full experience of poems written by Baba Taher, Omar Khayyam, Saadi, Rumi, Sabestari and Hafez, Persian poems collected in the collection. Mihnea Mihăilescu and  Teodor Dumbravă will recite a selection of poems from the volume Persian Poems , plus a perfect musical experience, the concert performed by Mehdi Aminian and Mohamad Zatari.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Evenimente Culturale in luna Iunie 2016!

Posted: 01/06/2016 in Unde mergem luna aceasta?
Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

1 Iunie 2016 – La multi ani copii !!! de toate varstele ! Ziua copilului a fost menționată prima dată la Geneva la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor în august 1925, la care 54 de reprezentanți din diferite țări, au adoptat Declarația pentru Protecția Copilului. După această conferință, multe guverne au introdus „Ziua copilului”. Va dorim sa aveti un timp minunat alaturi de copiii si parintii Dvs ! sa experimentati Cultura si sa va bucurati ca sunteti in Bucuresti! 

PS:  Articolul va fi actualizat pe toata durata lunii Iunie 2016 ! In curand si varianta in limba engleza! Din cand in cand va rugam sa il consultati pentru a fi la curent cu ultimile noutati! Daca v-a placut sau doriti sa adaugati un eveniment , va rugam sa lasati un comentariu pe blog, Facebook sau Instagram ! Multumim!

Cover 2016

Mogosoaia Clasic Fest! se desfasoara in perioada 28 mai – 12 iunie, si este o manifestare găzduită de Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia și organizată de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului şi Asociatia Culturală Pro Valores. Taxa de vizitare a Palatului Brâncovenesc de la Mogoşoaia (5 lei preţ întreg, 2 lei preţ redus), asigură şi accesul la concerte. Program Festival!

En: Mogosoaia Classic Fest! runs from May 28 to June 12, and is an event hosted at Brancoveanu Palace from Mogosoaia and organized by the Bucharest City Hall, the Cultural Center of Brâncoveneşti Palaces, Bucharest Gates and Cultural Association Pro Valores. Visiting fee Brancoveanu Palace  are 5 lei full price, discounted 2 lei and provides access to concerts.

A XI-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest va avea loc în perioada 1-5 iunie, la pavilioanele C1, C2, C4 și C5 de la RomexpoInvitatul de onoare al editiei de anul acesta va fi Israel. Accesul la Bookfest cât și la toate evenimentele din cadrul acestuia va fi gratuit. Vizitatorii vor putea lua parte la peste 350 de evenimente, ce variază de la lansări, dezbateri și colocvii până la proiecții cinematografice și evenimente interactive. Program Complet

En: The eleventh edition of the International Book Fair will be held from 1-5 June at the  C1, C2, C4 and C5 areas at Romexpo. The guest of honor of this year’s edition will be Israel. Access to Bookfest and to all events  will be free. Visitors can take part in over 350 events, ranging from book launches, debates and film screenings to seminars and interactive events

Ziua Porților Deschise pentru copii la Ministerul Afacerilor de  Interne  – Pe 1 iunie, de Ziua Copilului, Ministerul Afacerilor Interne își deschide porțile! Copiii, părinții și toți cei interesați sunt așteptați miercuri, 1 iunie 2016, în Piața Revoluției nr. 1A, pentru a vizita sediul ministerului  și standurile unde vor fi expuse tehnica de intervenție şi autospecialele polițiștilor, jandarmilor, polițiștilor de frontieră şi pompierilor. Info

En: Children Open Day at the Ministry of Internal Affairs – On June 1, Children’s Day, the Ministry of Internal Affairs opens its doors! Children, parents and all those interested are expected Wednesday, June 1, 2016, in Revolution Square no. 1A, to visit the headquarters of the ministry and stands showcasing technical intervention and special fire police, gendarmerie, border guards and firefighters

Festivalul „Opera Copiilor” – ediția a II-a. În perioada 1-4 iunie, Opera Comică pentru Copii aduce bucuria cântecului și a dansului cât mai aproape de copiii de toate vârstele, în aer liber. Timp de 4 zile, atât în Parcul Herăstrău, cât și la Muzeul Satului, peste 25 de activități interactive, inspirate din activitatea Operei Comice pentru Copii, vor fi disponibile pentru întreaga familie! Program complet

En:  „Children’s Opera”Festival  – Second Edition . Between 1 to 4 June, Comic Opera for Children bring joy song and dance closer to children of all ages, outdoors. For 4 days, both in Herăstrău Park and Village Museum, over 25 interactive activities inspired by the work of Comic Opera for Children, will be available for the whole family!

1 Iunie 2016Copiii Coloreaza Viata – cel mai mare eveniment de joaca organizat de Itsy Bitsy, in Parcul IOR. Un adevarat festival-maraton, cu peste 10 ore de distractie in familie!Muzica si dans, ateliere, jocuri si concursuri, demonstratii si intalniri cu vedete. Detalii

En: June 1, 2016 –  Children Colors Life – the biggest event organized by Itsy Bitsy take place in IOR Park. A true festival-marathon with over 10 hours of family fun! Music and dance workshops, games and competitions, demonstrations and meetings with celebrities.

Salonului BD – Povești din București în Benzi Desenate, a II-a editie, se va desfășura pe data de 1 Iunie 2016, la Casa Filipescu Cesianu (Calea Victoriei, nr.151) parte componentă a Muzeului Municipiului București. In acest an, invitat de onoare este Universitatea Națională de Arte București. Pentru detalii click AICI

En: Show BD – Tales from Bucharest Comics, the second edition will be held on June 1, 2016 at Casa Filipescu Cesianu (Calea Victoriei no.151) part of Bucharest Municipality Museum. This year, the guest of honor is Bucharest National University of Arts.

Cover 2016

METAL SHOW – in perioada 1 – 4 iunie 2016 revelatia anului 2015 in domeniul tehnologiilor de prelucrare a metalelor, sudurii si roboticii din Romania iti da intalnire, la Pavilionul Central din Romexpo – Bucuresti. Accesul este  gratuit pe baza inregistrarii online prealabila sau completarea formularului digital de la intrare. Mai multe informatii!

En: METAL SHOW – between 1 to 4 June 2016, revelation of 2015 in metalworking technologies, welding and robotics in Romania gives meeting at the Central Pavilion of Romexpo – Bucharest. Access is free of charge upon prior registration or filling out online digital input.

Bucharest Shortcut Cinefest este o competiție internațională de film independent, ce își propune să facă cunoscute cele mai bune proiecte cinematografice din mediul online. Loc de desfasurare: Manasia Hub, Data : 1 iunie 2016. Ora 20.30! Toate detaliile AICI

En: Shortcut Bucharest Cinefest is an international competition for independent film, which aims to make known the best film projects in the online environment. Place: Manasia Hub Date: 1 June 2016. 20.30!

Bucharest Gourmet Festival / 3-5 iunie 2016 / Baneasa Shopping City – un eveniment dedicat culturii gastronomice si artei gustului. Festivalul va include cinci zone principale: Street Food, Fine Dining & Urban Contemporary, International Cuisine, Romanian Gastronomy si Barbeque, alaturi de alte cateva zone de interes precum: Ice Cream & Sweets Corner, World of Beers, Deli Market, Wine & Sparkling, Coffee & Tea, Cocktail Lounge. O multime de alte activitati printre care: live cooking shows cu cei mai importanti chefs din Romania, workshop-uri pe teme culinare, ateliere de gatit pentru copii, degustari de vinuri plus scena cu muzica LIVEProgram complet

En: Bucharest Gourmet Festival / June 3 to 5, 2016 / Baneasa Shopping City – an event dedicated to gastronomic culture and art taste. The festival will include five main areas: Street Food, Fine Dining & Urban Contemporary, International Cuisine, Romanian Gastronomy and Barbeque, along with several other areas of interest such as: Ice Cream & Sweets Corner, World of Beers, Deli Market, Wine & Sparkling, coffee & Tea, Cocktail Lounge. A lot of other activities including: live cooking Shows with leading chefs in Romania, the culinary workshops, cooking workshops for children, plus wine tastings with live music scene.

Namaste India – Spectacol de muzică clasică și dans clasic kathakVineri 3 Iunie. ora 19.00, Teatrul Elisabeta (Blv. Regina Elisabeta, Nr. 45) –  Dansul Kathak își are originile în nordul Indiei, fiind interpretat de Kathakari sau barzi care recitau povestiri religoase sau mitologice, acompaniați de muzică, mimă și dans. Numele Kathak provine din cuvântul katha, care înseamnă „arta povestirii”. Detalii despre spectacol AICI  Spectacolul este parte a Festivalului Culturii Indiene ce se desfasoara in perioada 15 Mai – 30 Iunie 2016! Detalii Festival 

En: Namaste India – performance of classical music and classical dance Kathak – Friday, June 3rd. 19:00 Elizabeth Theatre (Blv. Queen Elizabeth, Nr. 45) – Kathak dance originated in northern India, being played by bards or Kathakari who recited religion or mythological stories, accompanied by music, mime and dance. The name comes from the word katha Kathak, which means „storytelling”. The show is part of Indian Culture Festival which runs from 15 May to 30 June 2016!

Festivalului Internațional de Filme „Très Court” va avea loc în perioada 3-5 iunie 2016 la Institutul Francez din București (bd. Dacia, nr. 77). Proiectat simultan pe cele 5 continente, în 80 de orașe din 30 de țări, festivalul „Très Court” va reconcilia pasionați de ficțiune, de filme documentare, de animații și de filme experimentale. Info Festival

En: International Film Festival „Très Court” will take place from 3 to 5 June 2016 at the French Institute in Bucharest (bd. Dacia, nr. 77). Projected simultaneously on 5 continents, in 80 cities , 30 countries, the festival „Très Court” will reconcile passion for fiction, documentaries, animations and experimental films. 

Cover 2016

Incursiune în Delta Văcăreşti5 Iunie , tur organizat de Asociatia Cultour cu ocazia Zilei Internationale a Mediului . Daca doresti sa sti de ce este important să protejăm Delta Văcărești? afla mai multe informatii AICI

Gala Absolvenților UNATC  – 4 – 12 Iunie 2016–  Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale Bucureşti, în parteneriat cu ARCUB și cu București 2021, prezintă proiectul de sfârşit de an de studii, GALA ABSOLVENTILOR 2016. Peste 40 de spectacole, împreună cu zeci de proiecte de licență sau disertație, încununează truda absolvenţilor secţiilor de Actorie, Regie, Scenografie, Coregrafie, Păpuși și marionete, Teatru de animaţie, Design de lumină şi sunet, Teatrologie, management și marketing cultural, Pedagogie teatrală, Scriere dramatică. Program complet

En: Alumni Gala UNATC – 4 to 12 June 2016- National University of Drama and Film I.L.Caragiale Bucharest, in partnership with  ARCUB and Bucharest2021  presents theend year of  draft study  ,  GRADUATES GALA 2016. Over 40 performances, with dozens of license or dissertation projects crowns graduates from Acting, Directing, Stage design , Choreography, puppet, theater animation, light and sounddesign, Theatre, cultural management and marketing, Education theatrical, dramaticwriting.

B-FIT in the Street! ARCUB prezintă cea de-a opta ediție a singurului festival internațional de teatru de stradă din București, intre 9 și 12 iunie. Festivalul aduce la București 21 de spectacole de teatru, nouă țări participante și sute de artiști. În fiecare seară, în Centrul istoric, Piața Universității sau Piața George Enescu, spectacolele nocturne vor lumina panorama orașului cu jocuri de foc și acrobații aeriene sau cai uriași, iar pe timp de zi, numerele interactive de teatru de stradă vor transforma orașul într-o adevărată galerie de tablouri umblătoare, contese, girafe, arlechini sau balerine de dimensiuni gigantice. Evenimentul este parte din candidatura orașului la titlul de Capitală Europeană a Culturii – Bucuresti 2021. Programul Complet

En: B-FIT in the Street! ARCUB present the eighth edition of the only international street theater festival in Bucharest between 9 and 12 June. The festival brings in Bucharest 21 plays, nine participating countries and hundreds of artists. Every evening, the historic center, University Square or the George Enescu Square, the shows night will light the skyline of games fire and acrobatics or  giants horses and daytime numbers interactive street theater will transform the city into a true Walker picture gallery , countesses, giraffes, gigantic harlequins or ballerinas. The event is part of the city’s candidacy for the title of European Capital of Culture – Bucharest 2021.

Piața Țărănească organizează din 10 până în 12 iunie 2016 Târgul lui Cireșar. Producători cu produse naturale și produse tradițonale, meșteri vestiți, artizani și colecționari de antichități, tineri artiști și bucătari pricepuți, cu toții vă așteaptă de vineri până duminică, în curtea interioară a Muzeului Național al Țăranului Român, cu lucruri meșteșugite și bucate fel de fel. Accesul se face prin Intrarea Monetăriei și intrarea este liberă! Info

En: Peasant market organizes from 10 to 12 June 2016 – Ciresar Fair. Producers of natural products and  traditonal products, craftsmen , artisans and collectors of antiques, young artists and skilled chefs, all are waiting for you from Friday to Sunday in the courtyard of the National Museum of the Romanian Peasant, cunning things and courses sorts . Access is via Monetariei Entry !

Festivalul Filmului Evreiesc – A șasea ediție a Festivalului Filmului Evreiesc București are loc în perioada 11-17 iunie, la Muzeul Națtional al ȚăTaranului Român, Sala Horia Bernea, și la Cinemateca Eforie si va cuprinde peste 30 de filme documentare și de ficțiune, lungmetraje și scurtmetraje, majoritatea în premieră în România. Programul proiectiilor
En: Hebrew Film Festival – The sixth edition of Hebrew Bucharest Film Festival takes place from June 11 to 17 at the Romanian Peasant Museum, Horia Bernea Hall, and Eforie Cinema and will feature over 30 documentaries , fiction films and short films, most premieres in Romania.
Festivalul Amintiri din Copilărie – În weekendul 10-12 iunie, Teatrul Ion Creanga vă invită la joacă.  Timp de 3 zile, Parcul Kiseleff  se va transforma într-un loc de joacă pregătit cu atenție, iar cei mai mici locuitori ai orașului, părinții și bunicii sunt invitați să se bucure în familie și să exploreze surprizele pregătite. Program

Childhood Memories Festival – The weekend of June 10 to 12, Ion Creangă Theatre invites you to play. For 3 days Kiselev Park will be transformed into a playground carefully prepared, while the smallest city residents, parents and grandparents are invited to enjoy family and explore the surprises prepared.

Cover 2016

Street Delivery – va avea loc intre 10 si 12 Iunie , Strada Arthur Verona si este locul unde se intalnesc în fiecare an oameni din diferite colțuri ale orașului care creează lucruri în comunitățile lor. Editia din acest an aduce împreună noua generație de makeri (designeri de produs, de modă, ilustratori, arhitecți, artiști 3D, programatori șamd) și meșteșugarii tradiționali (cizmari, ceasornicari, tâmplari, croitori, șelari, ceaprazari). Info

En: Street Delivery – will take place between 10 and 12 June, on Arthur Verona Street. The street becomes the place where people from different corners of the city that creates things in their communities meet every year  . This year’s edition brings together new generation of makers (product designers, fashion illustrators, architects, 3D artists, programmers and so on) and traditional artisans (shoemakers, watchmakers, carpenters, tailors, saddlers, haberdasher)

Goethe-Institut si MNAC vă invită pe 10 si 11 iunie la Dilletanten Festival. Program:
Vineri, 10 iunie: 20:30-21:00 Criza lui Marvin, 21:15-21:45 Las Poftas, 22:00-22:30 Raizing Hell Sâmbătă, 11 iunie: 20:30-21:00 TBA 21:15-21:45 BRUTE .22:00-23:00 Chris Imler Eveniment realizat în parteneriat cu: Muzeul Națtional de Artă Contemporana . Mai multe detalii

En: Goethe-Institut and MNAC invites 10 to 11 June at Dilletanten Festival. Program:
Friday, June 10th: 20: 30-21: 00 Crisis Marvin, 21: 15-21: 45 Las Poftas, 22: 00-22: 30 Raizing Hell Saturday, June 11th: 20: 30-21: 00 TBA 21: 15-21: 45 BRUTE .22: 00-23: 00 Chris Imler event in partnership with the National Museum of Contemporary Art

Audience Award Film Festival! Între 10 si 12 iunie va avea loc prima ediție a Audience Award Film Festival care va proiecta filme răsplătite cu premiul publicului în marile festivaluri ale lumii : Sundance FF, Toronto FF, Berlin FF, Rotterdam FF, etc. Proiecțiile vor avea loc în aer liber în curtea TIAB (str. Arthur Verona, nr. 17) și la Cinema Elvire Popesco (Bd. Dacia, nr.77), festivalul fiind organizat în parteneriat și în aceeași perioadă cu Street Delivery.Toate informatiile

En: Audience Award Film Festival ! Between 10 and 12 June will take place the first edition of the Audience Award Film Festival  which will project the films awarded with the Audience Award in the world’s major festivals: Sundance FF, FF Toronto, Berlin FF, FF Rotterdam, etc. The projections will be held outdoors in the courtyard TIAB (str. Arthur Verona, no. 17) and Cinema Elvira Popescu (Dacia Bd., No. 77), the festival is organized in partnership and in the same period in Street Delivery

Targ Handmade de Vara – intre 11-12 Iunie 2016, in curtea casei Monteoru,  Calea Victoriei, nr 115. orele 09.00 – 20.00 va asteapta creatii din ce in ce mai inedite, colorate sau clasice, realizate de tineri artisti handmade si designeri talentati. Accesul este gratuit!

En: Handmade Summer Fair – between 11 to 12 June 2016, in the courtyard Monteoru, Calea Victoriei, no 115, from 09.00 to 20.00 pm  creations increasingly unusual are waiying for you , with colorful or classic handmade,  by young artists and talented designers. Access is free!

Simfonii pe Asfalt – Primăria Municipiului București, prin Creart – Centrul de Creațte, Arta ăsși Traditție, vă invită la cea de-a treia ediție a evenimentului cultural „SIMFONII PE ASFALT”, care va avea loc, în perioada 11-26 iunie 2016, în Centrul istoric, la intersecția străzilor Lipscani și Smârdan. În fiecare zi, între orele 19:00 și 21:00, trecătorii vor avea parte de scurte recitaluri de muzică clasică, jazz și dans contemporan, susținute de artiști tineri și de muzicieni consacrați ai scenei lirice românești. Info

En: Asphalt symphony – Bucharest City Hall by Creart – Creation Center, Art and Tradition, invites you to the third edition of the cultural event ” ASPHALT Symphony” which will be held during 11 to 26 June 2016, in the historic center, at the intersection of Lipscani and Smârdan street. Every day between 19:00 and 21:00 passers will enjoy short concerts of classical music, jazz and contemporary dance, supported by young artists and musicians consecrated Romanian lyrical stage.

Pe dealurile Bucureşstilor 8: traseul verde – Turul pietonal – 12 Iunie 2016 , 0ra 10.00 am, Punct de intalnire: Sun Plaza/Starbucks. Lacul Văcăreşti, amfiteatrul abandonat, Parcul Carol, Gara Filaret, Strada Xenofon şi Muzeul Tehnic sunt doar „piesele de rezistenţă” ale celei de-a 8-a ediţii a turului pietonal desfăşurat pe terasele şi versanţii Dâmboviţei, varianta „verde”. Tur organizat de Arhiva de Geografie. Detalii

En: On the Hills of Bucharest 8: Green route – pedestrian Tour – June 12, 2016,  10.00 am, Meeting point: Sun Plaza / Starbucks. Lake Vacaresti abandoned amphitheater, Carol Park, Gara Filaret, Street Xenophon and the Technical Museum are just „pieces of strength” of the 8th edition of the tour conducted on the pedestrian terraces and slopes of  Dambovita river  . Sightseeing tours of Archives of Geography.

Festivalului International de Statui Vivante – Intre 16 si 20 iunie, Teatrul Masca va invita la cea de-a 6-a editie a Festivalului International de Statui Vivante, care va avea loc in trei spatii diferite: Casa Cesianu (16 iunie), Parcul Crangasi (17-18 iunie) si Parcul Al. I. Cuza. Festivalul va reuni peste 40 de statui vivante prezentate în premiera de Teatrul Masca şi 20 de invitaţi străini din Olanda, SUA, Israel, Macedonia, Germania, Marea Britanie, Portugalia şi Rusia Program complet

En: International Festival of Living Statues – Between 16 and 20 June. Mask Theatre invites you to the 6th edition of the  International Festival of living statues, which will take place in three different spaces: House Cesianu (16 June), Crangasi Park (June 17 to 18) and Al . I. Cuza Park . The festival will bring together over 40 living statues presented in premiere from  Mask Theatre and 20 foreign guests from the Netherlands, the USA, Israel, Macedonia, Germany, Britain, Portugal and Russia

Sculptura “Cumințtenia păamântului”, opera lui Constantin Brâncușsi, va fi expusă la Muzeul Băancii Natționale a României. Opera marelui sculptor va putea fi admirată în perioada 16 iunie — 8 iulie, de luni până vineri, între orele 10,00 — 18,00. Strada Doamnei 8, București. Accesul este gratuit!

En: Sculpture „Wisdom of the Earth”, Constantin Brancusi’s work will be exhibited at the Museum of National Bank of Romania. Opera of the great sculptor can be admired in the period 16 June to 8 July, Monday to Friday from 10.00 to 18.00, Doamnei Street, no 8, Historical Center, Bucharest. Access is free!

Expo Circuit – Hanul Gabroveni – Sala Bolților, Str. Lipscani nr. 84 – 90, intre 17 – 23 iunie,  orele 14:00 – 22:00, va invitam la o vizita in arhitectura complexă a unei minți, în spațiul intim, interior al unui personaj-multiplu imaginat de  19 artiști. O oglindă a geometriei haotice a emoțiilor, unde gândurile-impuls devin aleator sonore, vizuale, tactile, hibride. Info

Festivalul „Namaste India” vă invită intre 17-19 iunie, la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” din Bucureşti. DIN PROGRAM: Târg cu produse tradiţionale (îmbrăcăminte, accesorii, bijuterii, decoraţiuni, ingrediente specifice bucătăriei indiene şi asiatice, mirodenii, ceaiuri, produse cosmetice, cărţi, etc ), Stand cu informaţii turistice, Mâncare indiană, Spectacole de muzică şi dans, Lansări de carte, Atelier de bucătărie ayurvedică, Poveşti de călătorie si multe alte surprize. Detalii

En: „Namaste India” Festival  invites you between 17 to 19 June, at the National Village Museum „Dimitrie Gusti” in Bucharest. IN THE PROGRAM: Fair with traditional products (clothes , accessories, jewelry, decorations, specific ingredients of Indian cuisine and Asian spices, teas, cosmetics, books, etc.) Stand with tourist information, Indian food, music and dancing, book launches,  Ayurvedic cooking workshop, travel stories and many other surprises.

Ziua Porțtilor Deschise 2016 – UNArte – Sâmbătă, 18 iunie, Universitatea Națională de Arte din București așteaptă cu brațele deschise vizitatorii curioși să descopere mediul de formare pentru noul val de artiști autohtoni, cu ocazia încheierii anului universitar. Curtea interioară UNArte București de pe Calea Grivițtei nr. 28 devine spațiul în care fiecare artă vizuală este reprezentată într-o viziune proaspătă, oferind o experiență contemporană completă. Program

En: Open Day 2016 – UNArte – Saturday, June 18, National University of Arts in Bucharest is waiting, with open arms,  curious visitors  to discover the training environment for new wave of local artists at the end of the academic year. Courtyard UNArte Bucharest on Calea Grivitei no. 28 is the space in which each visual art is represented in a fresh vision, providing a complete contemporary experience.

Natura Fest – Cel mai eco-responsabil festival din București revine, în perioada 17-19 iunie, în Parcul Izvor, cu o a doua ediție, mai spectaculoasă. Natura Fest este un eveniment dedicat Zilei Mondiale a Mediului, care încearcă să inspire cât mai mulți oameni să acționeze împotriva degradării accelerate a mediului înconjurător. Mai multe informatii

En: Nature Fest – The most eco-responsible festival in Bucharest in happening from 17 to 19 June in Izvor Park, with the second edition, most spectacular. Nature Fest is an event dedicated to World Environment Day, which seeks to inspire more people to act against accelerated degradation of the environment.

Ziua Internațtionalaă Yoga – Ediția I – București, 21 iunie 2016! Universitatea Națională de Apărare – Carol I, 06:30 – 21:30! Intrarea este liberă, iar programul îl regăsiți Aici !

Cover 2016

Noaptea Institutelor Culturale la Bucuresti – Concertele, cursurile de limbi străine, jocurile, spectacolele de teatru și atelierele pentru copii și adulți vor completa paleta multidisciplinară din data de 24 iunie. Programul evenimentului se va desfășura în intervalul orar 12:00-02:30, în 12 spații culturale din Capitală: ARCUB – Hanul Gabroveni, British Council, Centrul Ceh, Centrul Cultural Turc „Yunus Emre”, Green Hours, Goethe-Institut, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București, Institutul Cervantes, Institutul Cultural Român, Institutul Francez, Institutul Italian de Cultură și Spațiul Public European, care vor găzdui peste 50 de evenimente propuse de cele 15 instituții culturale. Info

En: Night of Cultural Institutes in Bucharest – concerts, language courses, games, theater performances and workshops for children and adults will complete range of multidisciplinary on June 24. The event program will take place between the hours 12: 00-02: 30, in 12 cultural spaces in the Capital: ARCUB – Gabroveni, British Council Czech Centre, Turkish Cultural Center „Yunus Emre” Green Hours, Goethe-Institut Institute Balassi – Hungarian Institute in Bucharest, the Cervantes Institute, Romanian Cultural Institute, French Institute, Italian Institute of Culture and Europeean Public Space , and will host over 50 events proposed by the 15 cultural institutions.

Festivalul Internațtional de Folclor „Muzici șsi Traditții în Cișmigiu” – in perioada 24-26 iunie 2016, pentru al X-lea an consecutiv, Primăria Municipiului București, prin creart – Centrul de Creație, Artă sși Traditție, organizează FIF –  care sărbătorește anul acesta ediția aniversară! Parada costumelor tradiționale, Târgul meșteșugarilor și zona gastronomică, Spectacole de muzică și dans din folclorul național și internațional, Fân Zone – spectacole de folclor reinterpretat, Ateliere de creație și teatru pentru copii! Intrarea libera! Toate detaliile

En: International Folklore Festival „Music and Traditions in Cişmigiu” -for the tenth consecutive year, the Bucharest City Hall by Creart – Creation Center, Art and Tradition holds FIF, between 24 to 26 June 2016, for the tenth consecutive year,  –  this year celebrates anniversary edition! From the programe: traditional costume parade, the Gourmet Fair artisans, music and dance performances in national and international folklore, Hay Zone – reinterpreted folklore performances, creative workshops and theater for kids! Free entry!.

Animal Fest este unul dintre cele mai importante evenimente dedicate iubitorilor de animale. Sambata, 25 iunie, cea mai animata petrecere dog friendly din Parcul IOR! Info

En: Animal Fest is one of the most important events dedicated to animal lovers. Saturday, June 25, the most animated party in IOR Park, dog friendly!

IaFestGradina Botanica, 25 – 26 Iunie , Expoziție de ii vechi și noi cu sau fără vânzare, Mesteșugari și artiști artizani, Ateliere de tot felul, Proiecții de filme românești pe înserat, Concerte, Obiecte din odaie și alte lucruri simple, Mărturii și alte vorbe duioase. IaFest aduce laolaltă artiști și meșteșugari, obiceiuri și obiecte. Creează   atmosferă de sărbătoare și bucurie și este purtătoare de valoare. Spațiul expozițional de peste 3000 de mp în aer liber se va transforma într-o expoziție interactivă și într-un loc al prieteniei și al sărbătorii. Despre eveniment

En: IaFest – Botanical Garden, June 25 to 26, Exhibition of Traditional IA, old and new with or without sale, craftsmen and artists,  workshops of all kinds, Screenings, Romanian  Concerts, dusk objects from the room and other simple things , Testimonies and other words of tenderness. IaFest brings together artists and craftsmen, customs and objects. Creates atmosphere of celebration and joy and is carrying value. Exhibition space of over 3,000 square meters outdoors will be transform into an interactive exhibition and a place of friendship and celebration.

T-shirt Fest este singurul festival din România dedicat exclusiv tricourilor. Anul acesta va avea loc în perioada 25 – 26 iunie 2016, în interiorul Casei Universitarilor dar și în minunata gradină din spatele casei. Evenimentul promite a se lăsa cu multe surprize și activități ce vor face din aceste două zile o adevărată sărbătoare a celebrării tricoului. Casa Universitarilor – Strada Dionisie Lupu, nr. 46 – București. Info

En: T-shirt Fest is the only festival in Romania dedicated exclusively to T-shirts. This year will take place from June 25 to 26, 2016, inside the  Universitarilor house but also in the lovely garden behind the house. The event promises to leave many surprises and activities that will make these two days a real holiday celebration shirt. Universitarilor House – Dionisie Lupu Street, nr. 46 – Bucharest.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!