Posts Tagged ‘Biletele’

West meets East revine pe scenele românești cu un nou proiect menit să conecteze Occidentul și Orientul prin muzică, în spiritul viziunii născute cu peste o jumătate de secol în urmă, din colaborarea celor doi monștri sacri ai muzicii: violonistul Yehudi Menuhin și sitaristul Ravi Shankar. Aflat la a doua ediție în România, proiectul West meets East – Povestea continuă propune o întâlnire inedită între muzica românească și cea clasică a Indiei, în interpretarea lui Alexandru Tomescu – la vioară, Udhai Mazumdar – la tabla, Sînziana Mircea – la pian, Rohan Dasgupta – la sitar și Bhaskar Das – la bansuri (flaut de bambus).

jazzmine

Ca element de noutate, o mare parte din programul din acest an al proiectului West meets East – Povestea continuă include piese românești rescrise și rearanjate pentru instrumente clasice indiene. Compoziții românești cunoscute vor fi propuse într-o nouă sonoritate și o interpretare inedită, la vioară și instrumente muzicale indiene.

A fost o adevărată provocare să mă alătur lui Udhai Mazumdar și colegilor săi din India în turneul de anul trecut; am fost impresionat nu doar de complexitatea și noutatea muzicii, ci mai ales de faptul că simțeam cu toții că le călcam pe urme lui Yehudi Menuhin și Ravi Shankar, la exact o jumătate de secol distanță. Muzica lui George Enescu a fost perfect integrată întregului proiect și vine să pună într-o lumină neașteptată operele marelui nostru compozitor. Ediția de anul acesta vine cu multe piese noi și surprinzătoare, care cu siguranță vor entuziasma publicul.”, spune violonistul Alexandru Tomescu.

Programul va mai conține lucrări de Ravi Shankar, lucrări de George Enescu, precum și ragas-uri indiene ancestrale, care au continuat să fie cântate în India de pe vremea Vedelor și până în prezent.

Doresc să mulțumesc publicului român, care a îndrăgit anul trecut aranjamentul realizat de mine pentru Dansul Țărănesc de Constantin Dimitrescu, exprimând un interes viu pentru piese similare. Astfel, am primit responsabilitatea grea de a rearanja pentru acest turneu alte compoziții românești, care sunt deja foarte frumoase în varianta originală. Sunt onorat să duc mai departe demersul inițiat de maestrul meu, Ravi Shankar. Timp de 50 de ani, a fost un mare gol. Au mai avut loc unele proiecte punctuale în câteva țări occidentale, dar acesta este primul din Europa de Est”, a adăugat Udhai Mazumdar, discipol al lui Ravi Shankar, liderul grupului de muzicieni indieni.

Turneul West meets East 2018 va include patru concerte: la Timișoara (miercuri, 3 octombrie, la Filarmonica Banatul), la Cluj (luni, 07 octombrie, la Auditorium Maximum), la București (sâmbătă, 13 octombrie, la sala Auditorium a Muzeului Național de Artă) și la Pitești (luni, 15 octombrie, la Filarmonică). Toate concertele vor începe la ora 19:00.

42195055_284574878824339_6349889403724234752_n (1)

Prima ediție a proiectul West meets East, restituită pe bază de partituri din arhive, a fost un revival care a oferit publicului românesc o muzică nemaiauzită de 50 de ani – prima fuziune între muzica clasică indiană și cea occidentală, sub dubla semnătură Shankar-Menuhin. În ediția din 2018, povestea continuă și oferă melomanilor o experiență rară și irepetabilă, așa cum au dorit Menuhin și Shankar acum 50 de ani, valorificând sonoritățile ce rezultă din împletirea între melosul european și ragas-urile indiene.

Turneul din 2017, cu cele mai faimoase piese ale trilogiei West meets East, inclusiv sonata în caracter popular românesc, de George Enescu, a entuziasmat peste 2.500 de spectatori în patru orașe. A fost prima dată când s-a cântat Ravi Shankar pe o scenă de la noi. Am avut un feedback foarte bun de la public, de aceea am și continuat proiectul. Veți avea ocazia să ascultați o muzică rară, prea puțin cântată în țara noastră, dar și de a vă convinge o dată în plus de spiritul universal al muzicii noastre naționale.
Rămâne, totuși, un demers de nișă, non-profit, care atrage în mod special melomani de toate genurile și sperăm să generăm suficient interes ca publicul să cumpere bilete și să ne ajute să susținem financiar acest proiect minunat”, spune Ciprian Moga, reprezentantul asociației Jazzmine, creatoarea și organizatoarea proiectul West meets East.

Despre muzicieni:

Alexandru Tomescula vioară. Cariera muzicală fructuoasă a lui Alexandru se construiește de la debutul său, în 1985, în concerte de succes susținute în întreaga lume, în săli precum Théâtre des Champs Elysées – Paris, Carnegie Hall – New York sau Metropolitan Arts Centre – Tokio, sub bagheta unor maeștri, precum Valery Gergiev, Kurt Masur sau Christoph Eschenbach. Angajamentul pe care şi l-a asumat în momentul în care a primit vioara Stradivarius Elder-Voicu, în 2007, a fost acela de a familiariza un număr cât mai mare de români cu sunetul splendidului instrument. După o serie aproape neîntreruptă de concerte desfășurate în România și în lume, numele violonistului și al viorii sale au devenit sinonime perfecte. Alexandru consideră că neconvenționalul, ca îmbinare între profesionalism şi inovație este cheia pentru a ajunge la publicul larg, drept pentru care a devenit protagonistul unor evenimente–pilot în lumea muzicală românească: a cântat pe Stradivarius într-o stație de metrou, pentru a dovedi că există o însemnată receptivitate pentru muzica de calitate; a cântat într-o pădure pentru a milita împotriva exploatării iraționale a domeniului forestier. Alexandru Tomescu nu se rezumă doar la a cânta în fața publicului său, ci cultivă un dialog intens cu acesta.

Alexandru s-a alăturat cu mult interes proiectului nostru. Este un profund cunoscător al muzicii lui Enescu și un militant activ pentru promovarea acesteia. Este interesat, asemeni lui Enescu, de muzica Asiei. În pregătirea acestui turneu, Alexandru parcurge drumul străbătut acum 50 de ani de Yehudi Menuhin, care a primit de la Ravi Shankar câteva schițe de partituri, iar muzica au dezvoltat-o exersând și improvizând împreună.

42244408_284575458824281_3058452542263394304_n

Udhai Mazumdar, la tabla (percuții indiene), este un interpret spectaculos, un artist carismatic și cu priză la public. Discipol al lui Ravi Shankar, alături de care a studiat în vechea tradiție clasică indiană, locuind împreună cu maestrul timp de ani de zile, Udhai a jucat un rol cheie în proiectul nostru – acela de a readuce la lumină muzica lui Ravi Shankar, plecând de la puținele notații muzicale existente. În calitate de compozitor, el va avea ca misiune rescrierea pentru vioară și instrumente indiene a unor îndrăgite piese din repertoriul clasic românesc.

Rohan Dasgupta, la sitar, este considerat unul dintre tinerii maeștri în devenire, bucurându-se de onoruri precum Premiul Președinției Indiei sau de Bursa Guvernului Indiei. Își reprezintă adesea țara în concerte ale misiunilor diplomatice din toată lumea și este parte din proiecte muzicale internaționale. Rohan se remarcă printr-un stil dinamic și reflexiv și, asemeni lui Ravi Shankar, prin multă deschidere pentru experimente în diverse genuri muzicale.

Bhaskar Das, la bansuri, a emoționat publicul român cu sunetul cald al flautului său din bambus. Descendent al unei mari familii de muzicieni, Bhaskar a primit în dar primul său flaut la vârsta de 4 ani de la maestrul Bholanath Prasanna, profesor al legendarului Hariprasad Chaurasia. A câștigat numeroase premii la concursuri muzicale și a avut onoarea de a concerta în fața primului ministru al Indiei, Narendra Modi, și al Regelui Philippe al Belgiei.

Sînziana Mircea va completa echipa de muzicieni, ea simbolizând prezența în proiectul de acum 51 de ani a lui Hepzibah Menuhin, sora lui Yehudi. Sînziana este o tânără pianistă multipremiată, care se afirmă pe scenele din Europa, SUA, China și Japonia, printre care Carnegie Hall New York, St. Martin-in-the-fields Londra, Tokyo Metropolitan Theater.

Biletele se găsesc pe www.eventbook.ro, www.eventim.ro, www.biletmaster.ro, www.myticket.ro, în librăriile Humanitas și Cărturești, magazinele Germanos, OrangeShop, Vodafone, magazinele Carrefour și stațiile OMV. Biletele pot fi achiziționate, de asemenea: în Timișoara – de la casieria nr. 2 a Filarmonicii, în Cluj – de la Cinema Florin Piersic și în casa de bilete de la Iulus Mall, iar în București – de la librăria Kyralina, de la casieria cinema Elvire Popesco, de la magazinul Muzica și de la casa de bilete a Sălii Palatului.

Evenimentul este organizat de Jazzmine, prin intermediul Centrului Cultural „Rabindranath Tagore”.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Reclame

Între 1 și 23 septembrie, 270 dintre cei mai talentați tineri muzicieni ai lumii, din 39 de țări, urcă pe scena Ateneului Român din București ca să câștige trofeul Concursului Internațional „George Enescu” 2018 și să se lanseze în lumea muzicii clasice internaționale.

image001

Cu vârste cuprinse între doar 16 ani – cel mai tânăr concurent înscris în Concurs – și 33 de ani – vârsta maximă admisă, tinerii muzicieni oferă un regal cu unele dintre cele mai cunoscute lucrări ale secolului XX, dar și ale compozitorului George Enescu, în interpretări diferite, cu tușe și culori personale. Concurenții vor evolua în fața juriului de specialitate, format din mari muzicieni consacrați și în fața publicului în cele trei etape de concurs și în cadrul Galelor Finale cu Orchestră, pentru cele trei secțiuni: Violoncel, Vioară și Pian. La secțiunea Compoziție, lucrările vor fi jurizate în formatul original, acestea fiind trimise de fiecare candidat în parte și având numele secretizat până la încheierea procesului de jurizare.

PRESTIGIU ȘI CIFRE RECORD

  • Ediția 2018 a Concursului Internațional George Enescu a înregistrat noi recorduri: 400 de tineri muzicieni s-au înscris în total în Concurs, iar în urma selecției juriului de specialitate, 270 de tineri din 39 de țări vor intra în competiție;

  • Procentul de concurenți români înscriși în competiție este cel mai ridicat din istoria Concursului George Enescu: 26 de tineri muzicieni români vor evolua în fața juriului și a publicului;

  • Nivelul concurenților este unul extrem de ridicat, certificând, astfel, prestigiul Concursului George Enescu în peisajul evenimentelor de gen internaționale: la secțiunea Violoncel, 10 concurenți sunt deja premiați la alte mari concursuri internaționale, la Vioară – 24 de concurenți, iar la Pian – 10 concurenți.

CE POATE ASCULTA PUBLICUL

  • Concursul International George Enescu 2018 se desfășoară în trei etape și în Gale Finale cu Orchestră;

  • Etapa I și Etapa a II-a au intrare liberă pentru public. Etapa I are loc la Universitatea Națională de Muzică București și este eliminatorie. Începând din Etapa a II-a, concurenții evoluează pe scena Ateneului Român și susțin recitaluri cu lucrările alese din programul Concursului în fața juriului și a publicului;

  • Semifinalele sunt ultima etapă din drumul tinerilor muzicieni spre Galele Finale și pentru obținerea unui trofeu în cadrul Concursului Internațional George Enescu. Semifinalele se desfășoară la Ateneul Român, sub formă de recitaluri și includ evoluțiile celor mai buni concurenți selectați de juriu din întreaga competiție. Recitalurile tinerilor muzicieni includ în această etapă și interpretarea obligatorie a unei lucrări de George Enescu. La finalul fiecărei secțiuni, sunt selectați cei trei concurenți care își vor disputa locurile I, II și III pentru fiecare dintre cele trei secțiuni din Concurs;

  • Galele Finale cu Orchestră au loc în cadrul a trei seri – pe 11, 17 și 23 septembrie. La pupitrul Orchestrei Filarmonicii George Enescu se vor afla trei dirijori de renume internațional. Astfel, finala de Violoncel va fi dirijată de Paul Watkins, finala de Vioară va fi dirijată de Christoph Poppen și finala de Pian va fi dirijată de Vassily Sinaisky. Cei trei cei mai buni concurenți desemnați de juriu vor prezenta publicului câte un concert cu orchestră, iar la finalul serii, câștigătorul Concursului Enescu va fi anunțat în timp real.

  • Gala de Deschidere reprezintă concertul care marchează deschiderea oficială a Concursului Internațional George Enescu și are loc pe 1 septembrie. În tradiția deja stabilită încă din anul 2014, concertul aduce pe scenă câștigătorii edițiilor precedente ale Concursului. Violonistul Ștefan Tarara, violoncelista Eun-Sun Hong și pianistul Josu de Solaun vor interpreta sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea singurul triplu concert din literatura muzicală românească Triplul concert de Paul Constantinescu. În prima parte a serii, va fi interpretată în primă audiție românească lucrarea câștigătorului de la Secțiunea Compoziție a ediției 2016 a Concursului. Este vorba despre compozitorul de origine chineză Tian Tian, care va fi de asemenea prezent în sala Ateneului Român în timpul interpretării. Concertul de deschidere se va încheia cu Poema Română Op. 1 de George Enescu.

  • Trei recitaluri ale laureaților ediției 2016 sunt pregătite pentru public. Violoncelistul Zlatomir Fung, violonistul Erzhan Kulibaev și pianistul Takuma Ishii vor urca pe scena Ateneului Român pentru a susține recitaluri extraordinare.

BILETELE pentru semifinale, finalele cu Orchestră, Gala de Deschidere și Recitalurile extraordinare din cadrul Concursului Enescu 2018 sunt disponibile în rețeaua EVENTIM, pe www.eventim.ro, precum și pe site-ul Concursului și Festivalului Enescu, www.festivalenescu.ro, la secțiunea BILETE. Prețul unui bilet variază între 55 și 45 de lei.

ew5

MARI PERSONALITĂȚI MUZICALE, ÎN RECITALURI EXTRAORDINARE

  • În cadrul programului, mari personalități ale muzicii clasice internaționale, care sunt și membri ai juriului ediției 2018 a Concursului Internațional George Enescu vor susține recitaluri extraordinare. Pe data de 5 septembrie, violoncelistul Rapahel Wallfish și pianistul John York vor prezenta publicului o sonată pierdută timp de un secol, în primă audiție – Sonata în la minor pentru violoncel și pian, scrisă de Alexander Zemlinsky. Violonistul Salvatore Accardo, recunoscut internațional pentru interpretările sale din Vivaldi, va urca pe scena Ateneului pe data de 14 septembrie – biletele sunt deja epuizate, iar, pe 22 septembrie, pianistul Peter Jablonski va prezenta publicului interpretări surprinzătoare din marii clasici, muzicianul fiind renumit pentru unicitatea interpretărilor sale, precum și pentru activitatea sa în sfera jazz-ului.

LANSĂRI UNICE ȘI SESIUNI DE AUTOGRAFE

  • Pe întreaga durată a Concursului Internațional George Enescu 2018, vor avea loc mai multe evenimente speciale și sesiuni de autografe cu artiștii invitați;

  • În cadrul Concursului George Enescu din acest an, Gabriel Bebeșelea va lansa CD-ul Strigoii, cu o lucrare rearanjată de George Enescu, în premieră internațională absolută;

  • Sesiunile de autografe cu artiștii vor avea loc la standul Librăriilor Humanitas din interiorul Ateneului Român, la finalul concertelor, după următorul program:

1 septembrie – Gabriel Bebeșelea, Josu de Solaun și Ștefan Tarara

5 septembrie – Raphael Wallfisch

5,8, 10 septembrie – David Geringas

11 septembrie – Paul Watkins

11, 14, 16 septembrie – Pierre Amoyal

17, 20, 22 septembrie – Philippe Entremont

23 septembrie – Vassily Sinaisky

TRANSMISIUNI LIVE

  • Recitalurile și concertele din cadrul Concursului Internațional George Enescu 2018 vor fi transmise live de TVR, Radio România Muzical și online, pe site-ul Concursului și Festivalului Enescu, www.festivalenescu.ro;

  • Ca element de noutate, un studio live TVR va funcționa în interiorul Ateneului pe toată durata Concursului și va propune publicului interviuri în timp real cu artiștii.

TROFEELE CONCURSULUI ENESCU 2018 REALIZATE DE UN REPUTAT ARTIST ROMÂN 

Pentru ediția 2018, trofeele Concursului Internațional George Enescu sunt realizate de reputatul artist ceramist – Daniela Făiniș. Lucrările Danielei Făiniș integrează conceptul care a generat identitatea vizuală a Concursului din acest an și care atrage atenția asupra ideii de evoluție a artiștilor și a unicității talentului lor prin ”textura” individuală a fiecărei interpretări. Trofeele reprezintă instrumente în metamorfoză, cu texturi diferite, sugerând personalitățile unice, în evoluție ale tinerilor muzicieni înscriși în Concurs. Trofeele sunt realizate din porțelan.

ceauzimfilmetot

  • CE AUZIM CÂND ASCULTĂM MUZICĂ?

În cadrul acestei ediții, Concursul Internațional George Enescu lansează, în premieră, proiectul de educație muzicală: „Ce auzim când ascultăm muzică?”. Acesta valorifică sloganul actualei ediții a Concursului – „Descoperă talentul. Aplaudă efortul. Captează emoția” – adresând publicului invitația de a descoperi talentul tinerilor muzicieni, de a le urmări transformarea, de a le aplauda efortul și de a-i susține în fiecare etapă din drumul lor către strălucirea internațională.

În cadrul proiectului de educație, s-a realizat o Caravană de ateliere interactive cu peste 500 de elevi, din patru licee bucureștene, în carul căreia muzicianul și compozitorul Paul Ilea și actorul Marius Manole au dialogat cu adolescenții despre muzica clasică. Proiectul include, de asemenea, o serie inedită de 18 dialoguri video despre muzica clasică și arta interpretului, protagoniști fiind tot Paul Ilea și Marius Manole. Li s-au alăturat în cadrul interviurilor foști laureați ai Concursului George Enescu, astăzi mari nume ale scenei internaționale – precum violoniștii Alexandru Tomescu și Remus Azoiței, pianistul Viniciu Moroianu – și inginerul de sunet Cosmin Gherghinoiu.

În cele 18 dialoguri video, disponibile pe Canalul de Youtube al Concursului și Festivalului Enescu, sunt tratate, într-o abordare relaxată, subiecte diverse: de la perioadele muzicale, la structurile de compoziție în muzica clasică și diferențele dintre ele, structurarea unei orchestre simfonice și rolul diferitelor partide, partitura și rolul dirijorului, tema muzicală și dezvoltarea ei, elemente de tehnică și stilistică ale interpreților, audiția și sala de spectacol, expresivitatea și prezența scenică, dar și codul de conduită în sala de spectacol. Filmele sunt disponibile, de asemenea, în aplicația Culturesc 100, parte din platforma culturală a Samsung, dedicată Centenarului Marii Uniri.

Realizarea Caravanei pilot a fost posibilă cu sprijinul financiar al Raiffeisen Bank România și WILO Foundation, iar pentru realizarea dialogurilor video s-a alăturat proiectului și Samsung România.

Tot în cadrul programului educațional „Ce auzim când ascultăm muzică?” este în pregătire o aplicație mobilă, care va lansa un nou dialog inedit cu publicul, acesta fiind invitat să evalueze prestația tinerilor muzicieni în cadrul Concursului Internațional George Enescu 2018. Aplicația mobilă va fi anunțată în curând, aceasta având atât un rol educativ, cât și unul de creștere a gradului de interactivitate cu publicul.

La 60 de ani de la prima ediție, în plin an de sărbătoare a Centenarului și a 137 de ani de la nașterea compozitorului George Enescu, Concursul Internațional George Enescu propune publicului o experiență unică, și extinde perspectivele culturale și educaționale într-un început de dezbatere despre felul în care muzica clasică poate transforma și construi o societate.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați: https://www.festivalenescu.ro

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Luna mai se anunță a fi una promițătoare în materie de teatru. ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti vine în întâmpinarea publicului bucureștean cu o serie de recomandări în ceea ce privește programul spectacolelor de teatru din stagiunea curentă.

Pornind de la comedii romantice și ajungând până la producții artistice ce abordează subiecte contemporane sau dialoguri actuale provocatoare, în distribuțiile cărora se regăsesc nume consacrate ale teatrului românesc dar și numeroși actori profesioniști tineri, iubitorii de teatru sunt invitați să vizioneze unul dintre spectacolele programate, în această lună, la Sala Mare ARCUB (str.Lipscani nr.84-90).

Program teatru_ARCUB

BUCUREȘTI.INSTALAȚIE UMANĂ

4 mai | ora 20.00 | Sala Mare, ARCUB

Primul proiect în București al regizorului sibian Radu-Alexandru Nica, București.Instalație umană” este o creație colectivă, o întâlnire din mai multe zone ale artei contemporane. „Nouă excelenți actori, bine coordonați de Radu-Alexandru Nica (regie) și Florin Fieroiu (coregrafie), re-creează orașul în care locuiesc, povestind episoade personale, ironizând mode și tendințe sociale, developând judecăți.” (Scena 9, Mihai Brezeanu)

Spiritul acestui oraș, cu contrastele lui, cu energia lui adesea debordantă, cu umorul său, dar și cu candoarea și frumusețea lui surprinzătoare, este punctul de pornire al unui spectacol de teatru. Un spectacol sincretic, care îmbină dansul, muzica, arta plastică și video, teatrul, performance-ul într-un mixaj original, care reprezintă oglinda fidelă și democratică a întâlnirii dintre mai mulți artiști.

Selectat printre cele mai bune 53 de spectacole de teatru din țară în cadrul ediției FNT 2017,  ”București.Instalație umană” s-a jucat pe scena Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, a fost inclus în ediția Festivalului LIKE CNDB de anul trecut și a făcut parte din programul UNDERCLOUD 2016.

SCHNEIDER ȘI SCHUSTER

6 mai | ora 20:00 | Sala Mare, ARCUB

Cu: Mihai Călin și Richard Bovnoczki / Autor: Joshua Sobol / Regia și ilustrația muzicală: Lucian Pavel

Dacă doriți să petreceți o seară excepțională  în care să vă amintiți de nedreptățile istoriei, dar în care să râdeți pe săturate, vă recomandăm să vizionați Schneider și Schuster, în regia lui Lucian Pavel, un spectacol de teatru încântător despre arta actorului, înțesat cu momente pline de umor.

Actorii Richard Bovnoczki și Mihai Călin sunt protagoniștii comediei Schneider și Schuster, scrisă în 1993 de Joshua Sobol și jucată cu succes în teatre din Elveția, Germania și Suedia. Plină de farse și povestită cu detașare, spectacolul de teatru Schneider și Schuster povestește soarta a doi actori evrei din Polonia ce trăiesc transformările istoriei tragice din secolul trecut.

ARTISTS TALK

8 și 11 mai | ora 20:00 | Sala Mare, ARCUB

Un spectacol de Gianina Cărbunariu / Cu: Ruxandra Maniu, Ilinca Manolache, Alexandru Potocean, Gabriel Răuță, Bogdan Zamfir

Un spectacol inedit de teatru documentar, care vorbește despre rolul de a conecta discursul artistic cu publicul căruia i se adresează, Artists Talk a reprezentat anul trecut România la Festivalul de teatru de la Liège, a fost nominalizat la premiile UNITER pentru Cel mai bun spectacol de teatru contemporan și a intrat în selecția oficială a Festivalului Național de Teatru.

Spectacolul se joacă în limba română, în limba engleză și în limba franceză. Pentru toate scenele există supratitrare în română și în engleză.

OBSESII

13 mai | ora 19:00 | Sala Mare, ARCUB

Un spectacol de Claudiu Sfirschi-Lăudat / După texte de Margarita Karapanou / Regia: Yannis Paraskevopoulos / Cu: Cerasela Iosifescu

Actrița Cerasela Iosifescu, aflată la a patra colaborare cu regizorul grec Yannis Paraskevopoulos, trece natural de la un registru la altul, conturând personajul Lorei, deopotrivă sensibil și puternic, copilăros și înfricoșat, atrăgător și distant.

În one-woman show-ul ”OBSESII”, Lora, reflectă trăirile reale încercate de scriitoare, fiind condusă de autorul textului în fața spectatorului român pentru a povesti experiența unei lumi înfricoșătoare, bântuită de spectrul unei boli oarbe, care nu își alege victimele. Trăiește fiecare sentiment la intensitatea maximă. Luptă cu depresia și nu se lasă învinsă. Are mult umor, uneori cam cinic, dar el o ajută să meargă mai departe.

IDOLUL ȘI ION ANAPODA

18 și 23 mai | ora 19:00 | Sala Mare, ARCUB

Un spectacol de George Mihail Zamfirescu și adaptată de regizorii Mariana Cămărășan și Toma Dănilă. / Cu: Oana Pellea, Richard Bovnoczki, Florina Gleznea, Cristina Casian, Istvan Teglas.

Într-o comedie romantică și total anapoda, cinci personaje din Bucureștiul interbelic își caută perechea ideală. Protagoniștii spectacolului îi vor purta pe spectatori într-o călătorie în timp și vor da viață unor personaje ce trăiesc relații marcate de pasiunea dezlănțuită și plină de contradicții din anii frumoși ai vremurilor de odinioară. Idolul și Ion Anapoda este o producție dramaturgică al cărei text păstrează atmosfera boemă a epocii interbelice.

ANAPODA… un joc de-a teatrul, un joc de-a iubirea, un joc de-a viața – toate în amintirea unei doamne minunate care s-a îndrăgostit cândva de un bărbat prea tânăr, prea gentil, prea vorbăreț… un om total, dar total ANAPODA.

Oana Pellea este Stavăroaia – o doamnă plină de viață. Richard Bovnoczki este Ion – un om anapoda, Florina Gleznea, Frusinel – idolul din vis, Cristina Casian, Mioara – o fată frumoasă, dar proastă și Istvan Teglas, Valter – un băiat tânăr și deștept.

Biletele sunt disponibile la casa de bilete ARCUB, în rețeaua agențiilor Eurolines și TUI TRAVEL CENTER, BiletFan – stația de metrou Unirii 1, Librăria Mihai Eminescu, punctul de vânzare bilet.ro de la Palatul Copiilor, Teatrul Elisabeta și online pe www.arcub.ro/bilete-online și www.bilet.ro. Prețurile biletelor variază în funcție de spectacol și de categoria de loc, între 25 lei și 50 lei. Elevii, studenţii și pensionarii care se prezintă la Casa de Bilete ARCUB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 25 lei (Categoria II).

Mai multe detalii despre programul stagiunii teatrale ARCUB sunt disponibile pe www.arcub.ro.

Stagiunea de teatru este organizată de Primăria Capitalei prin ARCUB.

Descarcă aplicația ARCUB: Android și iOS!

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.

ARCUB este organizatorul Festivalului internațional al luminii – Spotlight, Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival și al Zilelor Bucureștiului.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Concursul Internațional George Enescu are loc între 1 și 23 septembrie la București, este deschis publicului și va aduce pe scenele românești și în fața juriului internațional un număr record de tineri muzicieni. Biletele se vor pune în vânzare la începutul lunii mai.

A XVI-a ediție a Concursului Internațional George Enescu (1-23 septembrie 2018, București) înregistrează un număr record de tineri înscriși în competiție: 400 de tineri muzicieni, din 46 de țări de pe cinci continente. Cu o creștere a înscrierilor de 26% față de ediția din 2016, Concursul Enescu are la această ediție o prezență românească remarcabilă, cu 72% mai mare – în total, 36 de tineri români, înscriși cu precădere la Secțiunea Pian. Față de ediția din 2016, China și Marea Britanie și-au dublat reprezentarea în competiție, în timp ce Italia și-a triplat numărul de tineri muzicieni înscriși.

În total, pentru cele patru secțiuni ale Concursului Enescu 2018 s-au înscris: 126 de concurenți la Secțiunea Pian, 121 la Secțiunea Vioară, 126 la Secțiunea Violoncel și 27 la Secțiunea Compoziție. 212 concurenți provin din Europa și Orientul Apropiat, 148 din Asia, 29 din America de Nord, 9 din Australia și Noua Zeelandă, iar doi concurenți sunt din America de Sud. Statistic, cele mai numeroase prezențe le au Coreea de Sud – 70 de concurenți, România – 36, China – 33, Japonia – 26, Rusia – 22, Italia – 21 și Statele Unite ale Americii – 20 de concurenți. La Secțiunea Pian, participarea României este a doua cea mai numeroasă prezență după Coreea de Sud, reprezentată de 28 de concurenți. Franța are cea mai numeroasă participare la Secțiunea Violoncel, tot după Coreea de Sud care, cu excepția Secțiunii de Compoziție, are cei mai mulți concurenți pe secțiune. La Vioară, a doua cea mai numeroasă prezență aparține Japoniei.

Conferinta_Concurs Enescu_2018_foto Catalina Filip

Pornind de la vorbele lui George Enescu, aș adăuga că muzica reprezintă 30% excelență și profesionalism, și 70 % mesaj. În lumea de astăzi, când contextul geopolitic este atât de complex, muzica clasică are puterea să ne unească, prin forța exemplului. Diferite naționalități se reunesc pentru a cânta într-o orchestră sau într-un cor – și, prin aceasta, trebuie să suspende toate conflictele și problemele, pentru că dacă nu o fac, este imposibil să cânte împreună. Muzica nu te va abandona niciodată, nu te va trăda fiindcă muzica înseamnă armonie, și pace. Cred că artiștii, muzicienii pot purta acest mesaj al păcii, al coeziunii și acesta este ceea ce trebuie să transmitem către tinerii muzicieni. Există întotdeauna speranță, trebuie doar să investim în ea!”, a declarat Directorul Artistic al Concursului Enescu și al Festivalului Enescu, dirijorul Vladimir Jurowski, într-o intervenție specială prin Skype de la Berlin, în cadrul conferinței de presă care a marcat deschiderea ediției 2018 a Concursului Enescu, pe 25 aprilie, la Ateneul Român.

Îmi face o mare plăcere să fiu parte din această construcție care are și tradiție, și istorie. Am convingerea că prestigiul și amprenta Concursului Enescu și a Festivalului Enescu înseamnă foarte mult nu doar pentru viața culturală artistică a României, cât și, în general, pentru cei care cunosc parcursul acestui eveniment. Din punctul nostru de vedere, ca parteneri, vom avea grijă ca toate lucrurile să decurgă cât mai bine, așa cum este potrivit pentru un astfel de eveniment internațional”, a declarat Mădălin Voicu, secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale.

Concursul Enescu aniversează în 60 de ani de la înființare. Suntem foarte bucuroși că avem un record de participare: sunt 400 de concurenți înscriși pentru cele patru secțiuni ale Concursului și suntem siguri că nu numai numărul concurenților este hotărâtor la această ediție, ci și calitatea lor – sunt concurenți care au primit mari premii internaționale și pe care noi îi vom avea în cadrul Concursului Enescu. Vom deschide cu Gabriel Bebeșelea dirijând lucrarea vocal-simfonica ce a fost premiată la ediția trecută a Concursului.”, a punctat Mihai Constantinescu, Director Executiv al Concursului și Festivalului Enescu, în cadrul conferinței de presă.

Pentru această ediție a Concursului Enescu, prin cele două posturi pe care le avem, Radio România Cultural și Radio România Muzical vom transmite live concertul de gală, precum și finalele cu orchestră, și de asemenea vom înregistra toate evoluțiile concurenților începând cu Etapa a II-a, și a artiștilor invitați pentru a realiza o serie dedicată.”, a declarat Liliana Staicu, director al Radio România Muzical.

De bună seamnă, Concursul Enescu, alături de Festivalul Enescu, este unul dintre cele mai ample evenimente culturale pe care le producem și, ca televiziune națională de inters public, acest lucru face parte din direcția noastră strategică. Televiziunea Română a fost alături de Concursul Enescu încă de la prima ediție, din 1958.”, a punctat Mircea Neacșa, director al TVR 3.

Conferinta_Concurs Enescu_2018_foto-Andrei Gindac_11

Descoperă talentul. Aplaudă efortul. Captează emoția

La ediția 2018 și în anul sărbătoririi Centenarului, Concursul Internațional George Enescu celebrează 60 de ani de la prima ediție. Pornind de la considerațiile marelui compozitor român George Enescu, care spunea că în muzică este nevoie de 30% talent și de 70% muncă, Concursul Internațional George Enescu 2018 își propune să onoreze talentul și munca susținută a artiștilor, drumul anevoios către desăvârșirea tehnică și inspirația în a propune noi viziuni asupra operelor interpretate.

Concursul Enescu 2018 și-a propus să lanseze un dialog cu publicul tânăr și cu publicul larg deopotrivă. Pornind de la esența competiției – modul de interpretare diferit al fiecărui artist, amprenta personală în descifrarea și livrarea unei partituri și bogăția pe care o oferă receptarea muzicii clasice, ConcursulEnescu 2018 va aduce publicului și câteva evenimente și ateliere de muzică – atât offline, cât și online – menite să inspire și să deslușească „Ce auzim când ascultăm muzică?”. Proiectele se vor derula începând cu sfârșitul lunii mai și vor continua în timpul Concursului Enescu 2018. Detalii despre proiecte vor fi oferite pe parcurs.

Programul Concursului Enescu 2018

Programul ediției 2018 a Concursului Enescu aduce publicului o serie de recitaluri extraordinare și concerte unice. Concursul Enescu 2018 se va deschide pe 1 septembrie, la Ateneul Român, cu un concert de gală susținut de câștigătorii ediției 2014: Ștefan Tarara (vioară), Eun-Sun Hong (violoncel) și Josu de Solaun (pian), alături de Orchestra Filarmonicii George Enescu, dirijată de Gabriel Bebeșelea. Reputați muzicieni internaționali, membri ai juriului Concursului Enescu 2018, vor susține, de asemenea, o serie de recitaluri extraordinare: violoncelistul britanic Raphael Wallfishși pianistul John York (5 septembrie), violonistul italian Salvatore Accardoși pianista Laura Manzini(14 septembrie) și pianistul suedez Peter Jablonski(22 septembrie). Acestora li se vor alătura laureați ai Concursului Enescu 2016: violoncelistul american ZlatomirFung (8 septembrie), violonistul kazah Erzhan Kulibaev (16 septembrie) și pianista de origine bulgară Victoria Vassilenko (20 septembrie).

La toate etapele Concursului Enescu 2018 – Etapa I, Etapa a II-a și Etapa a III-a, Semifinală, pentru cele trei secțiuni de concurs (Secțiunea Violoncel, Secțiunea Vioară și Secțiunea Pian) participarea pentru public este deschisă, precum și la Finalele cu Orchestră, cu participarea Filarmonicii „George Enescu” – Finala de Violoncel, 11 septembrie, dirijată de Paul Watkins, Finala de Vioară, 17 septembrie, dirijată de Christoph Poppen și Finala de Pian, programată pentru 23 septembrie, dirijată de Vassily Sinaisky.

Cu excepția Etapei I din Concurs – eliminatorie – restul etapelor, precum și finalele se desfășoară la Ateneul Român.

Printre reprezentanții juriului se numără nume importante ale muzicii clasice internaționale, precum: Philippe Entremont, Pierre Amoyal, SalvatoreAccardo, Jean-Jacques Kantorow, Viktor Tretiakov, Peter Jablonski, David Geringas, ZygmuntKrauze, ArtoNoras, Myung-WhunChung, Raphael Wallfisch, Jian Wang, Marin Cazacu, Remus Azoiței, Dan Dediu, Silvia Marcovici și alții.

Pentru a duce mai departe muzica marelui compozitor român George Enescu, la Concursul Enescu 2018 vor fi interpretate mai multe lucrări de George Enescu, obligatorii în cadrul competiției – pentru Secțiunea Violoncel: Sonata nr. 2 în Do major op. 26 (Semifinală) și Simfonia concertantă Op. 8, la alegere, pentru Finală; Secțiunea Vioară:Ménétrier (Lăutarul) – episodul de deschidere al Suitei Impresii din Copilărie op. 28, pentru Etapa a II-a a Concursului, iar pentru Semifinală, o lucrare la alegere dintre Sonata nr. 2 pentru pian și vioară în fa minor Op. 6 și Sonata nr. 3 pentru pian și vioară în la minor Op. 25. Pentru Secțiunea Pian, tinerii concurenți pot prezenta la alegere o lucrare de George Enescu dintre următoarele: Suita Nr.2 în Re major Op. 10, Sonata Nr.1 în fa diez minor Op. 24 sau Sonata Nr.3 în Re Major Op. 24.

Începând cu ediția 2014, Concursul Internațional George Enescu este organizat ca eveniment de sine-stătător, cu participarea publicului. Având o remarcabilă reputație internațională, Concursul Enescu este membru al World Federation of International Music Competition și al Alink – Argerich Foundation – Piano Competition Worldwide. Valoarea totală a premiilor ediției 2018 este de 115.000 de euro, iar la acestea se adaugă master classes oferite de membri ai juriului, precum și premii speciale.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

După reprezentațiile din octombrie în cadrul FNT, Artists Talk în regia Gianinei Cărbunariu – una dintre cele mai originale și bine primite piese de teatru din 2017 – revine pe scena ARCUB pentru ultima oară în acest an, marți, 19 decembrie, ora 20:00.

Artists Talk te face să zâmbeşti, vine cu râs-plâns, scrâşneşte din dinţi şi ironizează poveştile din lumea artiştilor. Ridică semne de întrebare. Pune subiecte pe tapet sau nu le rosteşte, te îndrumă să le descoperi singur”. Ziarul Metropolis, 2 mai 2017

În februarie 2017, a reprezentat România la Festivalul de Teatru de la Liège, în martie a primit nominalizarea UNITER pentru ”Cel mai bun spectacol al anului”, iar în iulie a intrat în selecția oficială FNT- așa arată portofoliul Artists Talk, un spectacol de teatru contemporan care poartă semnătura Gianinei Cărbunariu.

Artist-talk-AFIS-WEB

Fiecare scenă creată de Gianina Cărbunariu sapă cu ironie precisă în păcatele lumii ăsteia, arată ipocrizia, aroganța, injustețea, servilismul, strălucirile inutile ridicate la rang de artă. Artists Talk aruncă o găleată de apă rece peste costumele fistichii și scena lustruită pe care trebuie să calci cu botoșei de spital”. Scena 9, Vlad Odobescu

În echipa Artists Talk, formată din artişti din România pre­cum şi din artişti care activează în străinătate, fac parte: scenografa germană Dorothee Curio, actorul Bogdan Zamfir, care şi a început cariera în Belgia şi Franţa, actriţa Teatrului Odeon, Ruxandra Marin, Ilinca Manolache, câştigătoare a unui premiu UNITER în 2016 şi acto­rul Teatrului Nottara, Gabriel Răuţă, actorul de film şi teatru Alexandru Potocean, scenograful Mihai Păcurar, cunoscut pentru folosirea teh­nicilor multimedia în creaţiile sale scenografice, şi interpretul şi com­pozitorul Bobo Burlăcianu, cu care Gianina Cărbunariu a lucrat la alte şase spectacole.

Fiecare actor din distribuție are un farmec aparte, pe care știe în acest context cât și cum să îl dozeze, astfel încât să desprindă fiecare subtext al spectacolului și să îl ofere spectatorilor. E joc curat, e comedie, e ironie amară în interpretările lor, grijă pentru ce va fi în plan cultural și gând despre cât de departe poate ajunge arta.” Yorick.ro, 28 martie 2017.

După ce piesele sale au fost montate la Royal Court din Londra, Schaubühne din Berlin, Kammerspiele din Munchen, Royal Dramatic Theatre din Stockholm, Gianina Cărbunariu a prezentat, în decembrie 2016 la ARCUB, premiera Artists Talk, o co-producție ARCUB și Asociația Piese Refractare, realizată cu sprijinul Institutului Goethe, Ambasadei Franței la București și Institutului Francez.

Spectacolul se joacă în limba engleză, în limba română și în limba franceză. Pentru toate scenele există supratitrare în română și în engleză.

Biletele au fost puse în vânzare și pot fi achiziţionate online de pe http://arcub.ro/ și http://www.bilet.ro/ sau de la casa de bilete de la sediul ARCUB (Strada Lipscani, nr. 84-90).

Preț bilet: 35 lei.

Detalii pe www.arcub.ro

Descarcă aplicația ARCUB: Android și iOS!

ARCUB Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.

ARCUB este organizatorul Festivalului internațional al luminii – Spotlight, Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival și al Zilelor Bucureștiului.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Florin Piersic Jr. își dă întâlnire cu publicul bucureștean marți, 26 decembrie, începând cu ora 19:00, la Sala Studio a Teatrului Național București, pentru o adevărată demonstrație de talent actoricesc și regizoral în spectacolul ”Freak Show”.

Realizat după un material scris de Florin Piersic jr., în regia și interpretarea sa, Freak Show este un one-man-show unic în România. Cei prezenți vor avea ocazia să urmărească evoluția cameleonică a unui singur actor care se transformă continuu în alt personaj, într-o succesiune halucinantă: miliardar de carton, muncitor pe șantier, bancher, pensionar, producător de film, profesor sau homeless fiind doar câteva exemple.

Premiera absolută a spectacolului a avut loc pe 7 decembrie 2013, la Godot Café-Teatru din capitală. În 2014, Freak Show a participat (ca spectacol invitat în afara concursului) la: Festivalul Internațional de Teatru (Sibiu), Festivalul de Teatru Nou (Arad – Teatrul Clasic), Gala Star (Bacău), Gala FESTCO (organizată de Teatrul de Comedie din București), Festivalul Ideo ideis (Alexandria), Zilele Humorului (Gura Humorului), Festivalul Butterfly Effect (Galați).

Până în prezent, spectacolul ”Freak Show” a fost prezentat cu succes la Koln, pe scena Leicester Square Theatre din Londra, în mai multe locații din Canada, Bruxelles sau Franța dar și la Opera Națională din Timișoara unde a fost aplaudat de peste 650 de spectatori. La Gala FESTCO, Freak Show a obținut Premiul Special al Juriului, în secțiunea Off.

La patru ani de la premieră, Freak Show este un punct de reper în peisajul teatral autohton.

Freak Show-TNB-2017-Xmas

Biletele au fost puse în vânzare și pot fi procurate de la casa de bilete a Teatrului Național București, stația de metrou Unirii, rețeaua de magazine Vodafone, Orange, Germanos și online de pe www.eventim.ro, www.bilet.ro, www.bilete.ro, www.blt.ro, www.iabilet.ro, www.startickets.ro și www.ticketnet.ro. Prețul unui bilet variază în funcție de categoria de loc, astfel: Cat.I -60 lei, Cat.II -50 lei și Cat.III – 40 lei.

Despre Florin Piersic jr.

Florin Piersic jr. a absolvit în 1991 Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică. Ca actor al Teatrului Mic, a jucat în spectacole precum: Regăsire, Artur Osânditul, Zoo Story, Mătrăguna, Comedia erorilor, Key West, Copiii unui Dumnezeu mai mic.

Din anul 2000, începe să traducă și să regizeze teatru și film, în regim independent. Regizează și joacă în spectacolele Zaruri și cărţi, Zi că-i bine, Opposites attract, Tom și Jerry, precum și în filmele Fix Alert, Eminescu versus Eminem, Killing Time, realizate după propriile sale scenarii.

Unul dintre cele mai importante momente ale carierei sale îl reprezintă one-man-show-ul Sex Drugs Rock and Roll, care i-a adus Premiul pentru cel mai bun actor al anului 2002, la Gala UNITER.

Pe marele ecran, a jucat în producţii românești (Călătoria lui Gruber, QED) cât și internaţionale (Comrade Detective, Charlie Countryman, Youth without youth, Bibliotheque Pascal). În televiziune a avut unul dintre rolurile principale din serialul La Urgenţă. În 2015, Florin Piersic jr a fost desemnat cel mai bun actor de film într-un rol principal, la Gala Gopo (QED).

Serialul de televiziune „Comrade Detective” (Tovarășe milițian) produs de către compania Americana A24 (Channing Tatum) pentru platforma Amazon Prime a avut premiera mondială pe 4 august 2017.  Serialul, o parodie despre viața de polițist în regimul comunist din România anilor ’80 este disponibil momentan doar în SUA, Marea Britanie, Australia și Noua Zeelandă. Acest serial este unic pentru că pe lângă faptul că acțiunea este localizată în România anilor ’80, are o distribuție exclusiv românească și este interpretat în limba română. În rolurile principale joacă Florin Piersic Jr și Corneliu Ulici care sunt dublați de celebri actori americani Channing Tatum și respectiv Joseph Gordon-Levitt.

În 2017, pe scena Naționalului timișorean, Florin Piersic jr. joacă în spectacolul Frați de Dave Williams (traducerea și regia îi aparțin). Tot în acest an, Piersic jr. întreprinde o serie de turnee cu spectacolul O mie de motive, de Duncan MacMillan, un one-man-show în regia lui Horia Suru.

Ca scriitor, Piersic jr. a publicat la editura Humanitas romanul Romantic Porno (2011) și colecțiile de povestiri intitulate Opere Cumplite, volumul unu (2009) și Opere Cumplite, volumul doi (2015).

În prezent, Florin Piersic jr. lucrează la lung-metrajul Nimic despre dragoste, care urmează să fie finalizat în 2018, după un scenariu propriu.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE 

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Latest news – „În semn de respect față de Majestatea Sa Regele Mihai I și în urma decretării doliului național în zilele de 14, 15 și 16 decembrie, spectacolele și concertele programate la ARCUB în această perioadă vor fi anulate.”

Excelenta producție Idolul și Ion Anapoda ce reunește pe acceași scenă actori de calibru precum, Oana Pellea, Florina Gleznea, Cristina Casian, Richard Bovnoczki și Istvan Teglas îi va purta din nou pe spectatori într-o călătorie în timp și va da viață unor personaje ce trăiesc relații marcate de pasiunea dezlănțuită și plină de contradicții din anii frumoși ai vremurilor de odinioară, sâmbătă, 16 decembrie, la Sala Mare, ARCUB, începând cu ora 18:30.

Biletele au fost puse în vânzare și pot fi achiziţionate online de pe http://www.arcub.ro , www.bilet.ro sau de la casa de bilete de la sediul ARCUB (Strada Lipscani, nr. 84-90). Prețul unui bilet este de 50 lei (Categoria I), iar elevii, studenţii și pensionarii care se prezintă la Casa de Bilete ARCUB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 25 lei (Categoria II).

Idolul si Ion-Anapoda_poster 16_dec_ARCUB

Idolul și Ion Anapoda” este o producție dramaturgică al cărei text păstrează atmosfera boemă a epocii interbelice. ANAPODA… un joc de-a teatrul, un joc de-a iubirea, un joc de-a viața – toate în amintirea unei doamne minunate care s-a îndrăgostit cândva de un bărbat prea tânăr, prea gentil, prea vorbăreț… un om total, dar total ANAPODA.

Oana Pellea este Stavăroaia – o doamnă plină de viață. Richard Bovnoczki este Ion – un om anapoda, Florina Gleznea, Frusinel – idolul din vis, Cristina Casian, Mioara – o fată frumoasă, dar proastă și Istvan Teglas, Valter – un băiat tânăr și deștept.

Iubirea este pretutindeni. Ion este îndrăgostit de Mioara. Mioara este îndrăgostită de Valter. Valter și Ion sunt cei mai buni prieteni. Mioara este nepoata răsfățata a lui Madam Stavăr. Madam Stavăr știe tot. Ea ghicește în cafea și zidurile casei sale au ochi și urechi. Este puternică precum un general de armată și fragilă ca un mărgăritărel.

Noi credem așa: că avem nevoie de bucurie, de romantism, de iubire, de povești. Mai ales acum, când lumea pare că se dezintegrează, când ritmul e alert și neiertător, când părem că am uitat de noi. Așa credem: că e necesar să ne redescoperim din perpectiva unui râs nestăpânit, a unor farse nevinovate, sa ne vedem cât de caraghioși și sublimi suntem sau mai putem să fim. Avem nevoie să fim. Până la urmă SĂ FIM. Pur și simplu.” mărturisește regizorul Mariana Cămărășan.

IDOLUL ȘI ION ANAPODA, după G.M. Zamfirescu, adaptare de Mariana Cămărășan

Cu: Oana PelleaRichard BovnoczkiFlorina GlezneaCristina CasianIstvan Teglas

RegiaMariana Cămărășan și Toma Dănilă

Scenografia: Vladimir Turturica

Light-design-ulȘtefan Vasilescu

ProducătorARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și Asociația GOONG București. Proiect susținut de Raiffeisen Bank.

Durata spectacolului: 120 minute, cu pauză.

Detalii pe www.arcub.ro Descarcă aplicația ARCUB: Android și iOS!

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.

ARCUB este organizatorul Festivalului internațional al luminii – Spotlight, Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival și al Zilelor Bucureștiului.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!