Posts Tagged ‘atelier de dansuri populare’

În zilele de 8 și 9 septembrie, copii și adulți au trecut pragul Operei Comice pentru Copii (OCC), cu ocazia deschiderii noii stagiuni. Primăria Capitalei, prin OCC, a prezentat, în premieră, spectacolul ,,România Muzicală”, cu fragmente din cele mai frumoase creații muzicale ale unor celebri compozitori români. În perioada următoare, bucureștenii sunt invitați să descopere farmecul valsurilor în ,,Poveste vieneză”, un impresionant spectacol de balet prezentat, în premieră, la Sala UnderGrant. Celebrul musical ,,Sunetul muzicii, în regia și coregrafia lui Răzvan Mazilu, revine, începând cu 15 septembrie, la Opera Comică pentru Copii cu șase reprezentații la Sala Mare.

Această prezentare necesită JavaScript.

Sâmbătă și duminică, 8, respectiv 9 septembrie, în Salonul Mozart, Ansamblul Liric al Operei Comice pentru Copii i-a încântat pe micii spectatori și pe familiile lor cu cele mai frumoase fragmente din creația unor mari compozitori români precum George Enescu, Ciprian Porumbescu sau Iosif Ivanovici, în spectacolul ,,România Muzicală”. Sonoritățile vibrante și armoniile de o frumusețe copleșitoare au emoționat și bucurat pe cei aflați în sală, care au apreciat momentul cu multe aplauze. Luna aceasta, spectacolul va mai putea fi urmărit în zilele de 15 și 16 septembrie, de la ora 10.00, în Salonul Mozart.

Cea de-a doua premieră a lunii septembrie propune spectatorilor de toate vârstele o călătorie în frumosul oraș austriac Viena. Sâmbătă, 15 septembrie, în Sala UnderGrant, va avea loc premiera baletului ,,Poveste Vieneză” în care grația și eleganța sunt la loc de frunte. Luna aceasta, reprezentațiile sunt programate în zilele 15, 16, 29 și 30 septembrie.

Cei care nu au apucat să vadă superproducția ,,Sunetul muzicii” în regia și coregrafia lui Răzvan Mazilu, vor putea să se bucure, în a doua jumătate a acestei luni, de extraordinara punere în scenă a musicalului creat în 1959 de Richard Rodgers și Oscar Hammerstein. Spectacolul, cu distribuții diferite, are programate șase reprezentații în zilele de 15, 16, 22, 23, 29 și 30 septembrie.

Această prezentare necesită JavaScript.

Încep înscrierile la Atelierele ,,Micul Artist”

Din 10 septembrie, Opera Comică pentru Copii dă startul înscrierilor la o nouă serie a Atelierelor ,,Micul Artist”, care se vor desfășura între 17 septembrie 2018 și 31 mai 2019. Anul acesta, seria atelierelor cuprinde o paletă largă de domenii, de la fotografie, street dance, scenografie, cor, flamenco, actorie, balet și artă medievală până la cele nou adăugate în această stagiune: atelier de dansuri populare, de blockflote, de step și ateliere de comunicare și de pantomimă. Toți copiii care doresc să se înscrie la Atelierele Micul Artist sunt așteptați la preselecțiile organizate la sediul OCC din Calea Giulești nr. 16, în perioada 10-15 septembrie. Programul poate fi consultat pe www.operacomica.ro.

Atelierele Micul Artist

Abonamentele OCC, Toamna jocurilor și Escape Room la OCC

Peste 100 de abonamente pentru întreaga stagiune au fost deja achiziționate. Cei care doresc să își asigure locul din timp la evenimentele artistice ale OCC își pot cumpăra abonamente din rețeaua bilete.ro. Acestea sunt clasificate pe mai multe categorii: Premiere OCC, cu prețuri între 300 și 500 de lei și acces la 5 premiere în Sala Mare, Avanpremiere OCC, cu prețuri între 150 și 250 de lei, cu locuri la 5 avanpremiere din Sala Mare și Clasic OCC, care costă între 200 și 500 de lei, cu loc la 10 reprezentații de weekend în Sala Mare. În funcție de variantă aleasă, abonamentele cuprind puzzle-uri, seturi cadou și obiecte promoționale OCC.

Începând cu 15 septembrie, în fiecare weekend, cei mici împreună cu familiile lor sunt așteptați la Toamna Jocurilor, în Grădina Operei Comice pentru Copii. Echipa OCC a pregătit numeroase activități pentru copiii de toate vârstele: jocuri, puzzle-uri, ateliere de pictură, benzi desenate, follow me dance, Aventura Park și o zonă de relaxare.

Tot în 15 septembrie, Opera Comică pentru Copii lansează Escape Room OCC, două camere decorate în stilul a două dintre cele mai iubite povești ale copilăriei – Harap Alb și Punguța cu doi bani – cu o mulțime de indicii ascunse pe care cei mici vor trebui să le descopere într-o oră. Activitatea este recomandată copiilor cu vârsta de cel puțin 7 ani. Biletele sunt disponibile pe bilete.ro.

S-au pus în vânzare biletele pentru ,,Poveste de Crăciun”

Opera Comică pentru Copii a pus deja în vânzare biletele pentru spectacolul mozaic ,,Poveste de Crăciun”, în regia maestrului Cristian Mihăilescu. Producția va avea loc în ajun de Moș Nicolae, în data de 5 decembrie, la Sala Polivalentă din București, începând cu ora 19.00. Biletele se pot achiziționa de pe bilete.ro.

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar aproape 15.000 de spectatori, iar în stagiunea 2018-2019 are programate peste 600 de reprezentații, dintre care 11 premiere.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!