Posts Tagged ‘2017’

Odată cu începerea anului școlar, Primăria Capitalei prin Opera Comică pentru Copii deschide stagiunea 2017-2018 și îi așteaptă pe cei mici cu spectacole îndrăgite din stagiunile trecute și cu premiere din toate genurile artistice. Astfel, în weekend-urile 9, 10 și 16, 17 septembrie cei mici sunt invitați la patru reprezentații ale operei Flautul fermecatde W. A. Mozart, la Sala Mare. Pe 16 și 17 septembrie, de la ora 18:30, respectiv 10:00 va avea loc premiera operei Bastien și Bastiennede W. A. Mozart, recomandată copiilor de peste 3 ani. Spectacolul reprezintă debutul pe scena Sălii UnderGrant a unei echipe tinere de creație formată din dirijorul Răzvan Apetrei, regizoarea Irina Crăiță și scenografele Bianca și Sabina Veșteman.

Afis 4 afise_NOU

Lista premierelor din luna septembrie continuă cu spectacolul Lumea păpușilordupă baletul clasic Coppelia, cu un libret scris de Charles-Louis-Étienne Nuitter și pus în scenă prima oară la Opera din Paris, în 1870. La București, spectacolul, în regia și coregrafia lui Cătălin Caracaș, se va juca începând cu 22 septembrie, în Sala Mare.

Salonul Mozart își așteaptă micii spectatori într-un spațiu renovat, cu îmbunătățiri realizate pe măsura nevoilor publicului tânăr. Pe 16 și 17 septembrie copiii sunt invitați la Salonul de scenografie, un atelier interactiv în care cei mici descoperă secretele creării unui spectacol sub îndrumarea scenografei Bogdana Pascal, iar apoi se vor întâlni cu Directorul de teatru, o punere în scenă ingenioasă după opera omonimă a lui W. A. Mozart, semnată de regizorul Cristian Mihăilescu.

După spectacolele din weekend va continua programul de mare succes „În spatele cortinei, care va fi îmbogățit cu mai multe puncte de atracție și mai mulți ghizi din personalul Operei Comice pentru Copii.

Părinții pot achiziționa abonamente pentru întreaga stagiune a Operei Comice pentru Copii, care cuprind locul asigurat la 10 reprezentații și un puzzle sau un program de sală la spectacole. Cei care cumpără abonamente primesc cadou intrări la evenimentele din Sala UnderGrant și Salonul Mozart, un tur în spatele cortinei și intrarea la o Gală a Operei Comice pentru Copii.

Amănunte despre toate cele 45 de titluri programate până la finalul stagiunii, plus alte detalii interesante puteți găsi pe site-ul instituției, www.operacomica.ro, pe pagina de Facebook sau pe aplicația OCC.

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar peste 10 000 de spectatori. Pentru stagiunea 2017-2018 sunt programate deja peste 400 de reprezentații, dintre care 16 premiere.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Anunțuri

In perioada 2-24 septembrie, Asociatia Cultour, in parteneriat cu Raiffeisen Bank, va invita sa participati la o serie de plimbari urbane pe urmele marelui muzician si compozitor, George Enescu. Vom vorbi despre drumul pe care l-a parcurs George Enescu, atat in cariera muzicala, cat si in viata personala.

enescu_facebook-banner-kv_EN

Tururile pietonale vor porni din fata Ateneului Roman, iar cele cu bicicleta de la Casuta Raiffeisen Bank, situata in Piata George Enescu, si va vor purta pe strazile Bucurestiului lui Enescu – Palatul Regal, str. George Enescu, Muzeul George Enescu, fiind doar cateva dintre obiectivele pe care le vom vedea impreuna, alaturi de instalatiile interactive din Bucurestiul Creativ:
Orchestra de Sticla: instalatie interactiva, creata de artista Iulia Nastase. O orchestra din 30 de instrumente din sticla, în marime naturala, pe care vizitatorii o pot „dirija” cu ajutorul unei instalatii multimedia. Acces liber, in parcul din fata Ateneului Roman;
Expozitie digitala “Enescu 360”: care permite vizitatorilor sa vada muzeele dedicate lui George Enescu din tara, cu ajutorul realitătii virtuale – Muzeul National „George Enescu”.

Logo coultour FINAL_color _crop

In cadrul fiecarui tur, veti putea beneficia de o vizita gratuita în Muzeul George Enescu.

Atat tururile pietonale, cat si cele cu bicicleta sunt gratuite.

Programul tururilor: 2-3 septembrie, 9-10 septembrie, 16-17 septembrie, 23-24 septembrie (in fiecare zi de week-end).

– Tururile pietonale: sambata si duminica, intre orele 11.00 – 14.00. Punct de pornire: din fata Ateneului Roman.
– Tururile pietonale: sambata si duminica, intre orele 16.00 – 19.00. Punct de pornire: din fata Muzeului National George Enescu. 
* Nu este necesara rezervarea prealabila, insa ne ajuta sa ne anuntati participarea printr-un mesaj.

enescu_facebook-banner-kv


Tururile cu bicicleta: sambata si duminica, intre orele 15:30-18:00 . Punct de pornire: I’Velo Relax Aviatorilor, situata in fata iesirii de metrou Aviatorilor
* Participarea doar in baza unei rezervari prealabile pe  https://www.eventbrite.co.uk/e/enescu-cultour-al-tururi-pe-bicicleta-cycling-tours-tickets-37434750346.

Proiectul este organizat de Asociatia Cultour, in parteneriat cu Raiffeisen Bank si I’velo, sub egida Bucurestiul Creativ, un proiect al Festivalului George Enescu.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

 

 

București, 7 septembrie 2017 – Proiectul After.Life – porți deschise prin dans propune o serie de evenimente care explorează imaginarul colectiv legat de viața de după moarte prin diferite medii artistice. Evenimentele se desfășoară între 7 septembrie și 15 octombrie.

Cuplul de poeți și artiști ruși Alexander Omelchenko (Sasha Dodo) și Katya Zorina fac echipă cu artiști români pentru a crea o pleiadă de ateliere, performance-uri și laboratoare care construiesc, strat după strat, un spectacol de dans contemporan, pus în scenă pe 27 și 28 septembrie, la CNDB.

Manifestul artistic al proiectului propune următoarea viziune: pare că tot ce cunoaștem în această lume ține de viață. Dar, înainte să vorbim despre ce se întâmplă după ea, este necesar să înțelegem ce este acum și aici, cât și ce a fost înainte. Cine este privitorul? Care este perspectiva din care privim? La intersecția acestor întrebări intervine misterul. Între perspective personale și absolute se regăsesc un infinit de înțelegeri și manifestări.

image001

„Prin elemente de contact improvisation, butoh, proiecții video, basme, improvizație muzicală și marionete creăm un spațiu poetic în care punem la încercare prejudecăți și așteptări convenționale legate de viața de apoi, explorând ceea ce ar putea să existe mai departe”, spune Smaranda Găbudeanu, președinte Petec.

Programul complet al evenimentelor After.Life conține ateliere, prelegeri participative, improvizații și spectacole:

07.09 – atelier de contact improvisation @ Parcul Circului

08.09 – poezie spațială: lecture participativ @ CNDB

14 & 16.09 – laborator I AM LALLA @CNDB

17.09 – performance I AM LALLA @CNDB

22.09 – atelier de dans @ Muzeul Culturii Romilor din România

23.09contact improvisation jam session – locația va fi comunicată

27 & 28.09spectacol After.Life @ CNDB

29.09 – performance – losing the last petal becomes a horizon & lecture @ Biblioteca Națională a României

05.10 – atelier de dans @ Muzeul Culturii Romilor din România

06.10 – poezie spațială: lecture participativ @ UNATC I.L.Caragiale

13&14&15.10  – performance site-specific After.Life @ Make a Point

Participarea este gratuită cu excepția performance-ului I AM LALLA și a spectacolului After.Life. Biletele costă 25 de lei (preț întreg) sau 15 de lei (preț redus) și se pot achiziționa online, de pe http://www.kompostor.ro, sau de la sala Stere Popescu înainte de începerea fiecărui spectacol găzduit de CNDB.

Despre PETEC și proiectul After.Life

Participă:

Alexander Omelchenko (Sasha Dodo, UKR) – scriitor de basme, regizor de poezii vii, organizator de festivaluri, laboratoare și workshopuri

Smaranda Găbudeanu (RO) – dansatoare, actor-păpușar, inițiator al proiectului

Virginia Negru (MD/RO) – dansatoare cu vocație de pedagog, promotor pasionat al contact improvisation în spațiul bucureștean

Katya Zorina (RUS) – artistă nomadă, poetă a spațiului, analistă și consultantă în sistemul Human Design și BG5 (inginerie de grup)

Simona Baciu (RO) – dansatoare curajoasă, și-a propus să scuture scena românească de dans prin ateliere și laboratoare îndrăznețe

Elena Muchnaya (RUS) – regizor de film, video-artist

Cătălin Diaconu (RO) – muzician, sound designer

Alexandros Raptis (GR/RO) – consultant design de lumini

Georgiana Gherghișan (RO) – creator de costume

Evgheni Pînzari (MD) – creator de decoruri

Proiectul After.Life poate fi urmărit pe pagina PETEC.

After.Life – porți deschise prin dans este un proiect coordonat de Smaranda Găbudeanu, produs de Asociația Pentru Teatru și Carte (PETEC) și finanţat deACentrul de Proiecte Culturale al Municipiului București ARCUB prin programul București Oraș participativ.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Arhiva de arhitectură: case și prăvălii” inițiat de Asociația Istoria Artei își propune să ne poarte într-o călătorie în timp, printr-o prezentare vizuală a evoluției construcțiilor rezidențiale și comerciale. Bucureștii celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea sunt un amestec de vechi (tributar influenței orientale) și nou (datorat influenței occidentale), de construcții temporare sau clădiri trainice, dar modul de locuire și de desfășurare a activității comerciale se schimbă radical.

ADA3 poster A3

Primele evenimente publice din cadrul proiectului sunt organizate cu ocazia Zilelor Bucureștiului și vor avea următorul program:

Vineri, 15 septembrie, ora 18:00

Punct de întâlnire: Hanul lui Manuc (Piața Sfântul Anton)

Sâmbătă, 16 septembrie, ora 18:00

Punct de întâlnire: Hala Traian (Parcare)

Duminică, 17 septembrie, ora 12:00

Punct de întâlnire: Arcub (Statuia Lupoaicei)

https://www.facebook.com/events/307467713059647/

Pentru înscrieri: tururighidate@gmail.com în limita a 35 locuri/eveniment

Participarea este gratuită, tururile au durata de o oră și sunt organizate de istoric de artă dr. Oana Marinache.

ADA3-caiet copii final

Caietul „Arhiva de arhitectură: case și prăvălii” de 8 pagini, format A5, tipărit color, va fi distribuit gratuit tuturor participanților la tururi, conferințe, ateliere pentru elevi și familii precum și instituțiilor culturale partenere.

Proiect cultural finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului cultural „București Oraș participativ”.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Bine ai venit Septembrie ! colorat si parfumat cu arome de cafea, mirodenii si miresme fructate pentru dimineti senine si racoroase !!!

In aceasta luna minunata va invitam sa descoperiti ritmul pasiunilor Dvs, sa Experimentati Cultura si sa va bucurati ca sunteti in Bucuresti!!!  Iata care sunt evenimentele  ce au loc in aceasta perioada ! 

PS:  Articolul va fi actualizat pe toata durata lunii Septembrie 2017! Din cand in cand va rugam sa il consultati pentru a fi la curent cu ultimile noutati! Daca v-a placut sau doriti sa adaugati un eveniment , va rugam sa lasati un comentariu pe blog, Facebook sau Instagram ! Multumim! 

O toamna frumoasa, bogata si relaxata va dorim !!!

Cover 2016

Cinema in aer liber la Opera Comica pentru Copii – Între 4 august și 29 octombrie începând cu ora 21:00 filme bune, multe și premiate vor fi proiectate la Opera Comică pentru Copii! Intrarea este liberă! Info

Festivalului Bucureștii lui Caragiale – Primăria Municipiului București, prin Teatrul Ion Creangă, organizează în perioada 28 august – 03 septembrie 2017, cea de-a VI-a ediție a Festivalului Bucureștii lui Caragiale, iar cea mai veche grădină a Capitalei – Parcul Cișmigiu devine loc de întâlnire pentru nu mai puțin de 330 de actori, muzicieni, acrobați și artiști plastici care recreează, timp de o săptămână, un fragment din universul Bucureștilor de altădată. Toate detaliile

Festivalul George Enescu 2017, cel mai mare eveniment de muzică clasică din țară, aflat la a 23-a ediție, are loc în perioada 2 – 24 septembrie. Peste 3.000 de artiști români și străini vor urca pe scena festivalului în care va fi pusă într-o nouă lumină creația lui George Enescu. Program complet  AICI

Bucharest Street Food CARNIVAL – o explozie a gusturilor, aromelor, ritmurilor și culorilor dedicată artei stradale și gastronomiei, va avea loc la Romexpo, in perioada 7-10 septembrie. Va fi cel mai mare eveniment de street food din Europa de Est ce reunește aproape 100 de comercianți de mâncare, cei mai mulți adunați vreodată din România . 

Cover 2016

IMPRO- Festivalul National de Improvizatie – Ediția 5 ·- va avea loc intre 7 si 11 septembrie la Muzeul Național al Ţăranului Român – Studioul Horia Bernea si  aduce poveşti de tot felul, în care şi spectatorii au un cuvânt de spus. Program complet

Festivalul Ambasadelor 2017 ONE WORLD – Timp de 4 zile, intre 7 si 10 septembrie, Festivalul Ambasadelor revine cu cea de-a treia editie si propune cel mai provocator line-up de evenimente si expozitii de pana acum, care va reuni si impleti magia si expresivitatea marile culturi existente pe mapamond, alaturi de emotia si autenticul expresiei artistice romanesti. Detalii activitati

Rural Fest 2017 –  8 – 10 Septembrie , Verde Stop Arena , Barbu Văcărescu 162-164, Bucuresti . Producători români de legume, fructe, mezeluri și lactate, mâncăruri tradiționale dar și meșteșuguri prețioase, toate reunite într-un eveniment dedicat satului și tradițiilor românești. Info 

Wellness Festival 2017 – is taking place between  8 and 10 September, at  Casa Universitarilor , Bucharest. The event is split in two separate parts: the yoga practice and a common – and free – area, where people that are alike can hang out together, discover new and interesting things, eat, listen to music.  A chill way to spend a weekend.

Balkanik Festival – va avea loc pe 8,9 si 10 Septembrie la Gara Baneasa  Program

The Color Run Night București! În 9 septembrie 2017, cu sprijinul Primăriei Capitalei prin Centrul pentru Tineret al Municipiului București, colorăm orașul. Mai multe detalii!

Cover 2016

Targul de Sfanta Maria – are loc intre 8 – 10 Septembrie la Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti”. Detaliile evenimentelor ce se vor desfasura pe parcursul lunii Septembrie le puteti consulta AICI

Bucharest Photo Week – Cea de-a patra ediție a Bucharest Photo Week, unul dintre cele mai importante festivaluri de fotografie din capitală, începe pe 11 septembrie. Evenimentele din acest an se vor desfășura până în data de 17 septembrie, în mai multe spații din București, fiind în mare parte dedicate și de această dată fotografiei de stradă și celei documentare. Program

Târg internațional de mobilă, echipamente și accesorii – intre 13 si 17 Septembrie la ROMEXPO.  Mobilier clasic, modern, din lemn masiv, combinat cu sticlă sau piele. Accesorii și corpuri de iluminat. Echipamente pentru industria lemnului. Demonstrații practice. Soluții ingenioase pentru amenajarea spațiului.

Cea de-a 2-a ediție PELÍCULA – Latin American Film & Experience va avea loc la București, între 13-17 septembrie 2017. Festivalul se concentrează pe cultura latino-americană și combină armonios proiecțiile de filme cu demonstrațiile de dans, mâncarea și muzica, expoziții de fotografie. Principalele locuri în care se va desfășura această sărbătoare a culturii Americii Latine sunt: Cinema Elvira Popescu Institutul Francez, Institutul Cervantes, Cinema Muzeul Țăranului, Grădina cu Filme, Lente, Acuarela, Journey Pub, Taqueria El Torito, The Coffee Factory, Macaz. INFO

DokStation Music Documentary Film Festival, editie dedicata lui David Bowie, se va desfasura in perioada 14-17 septembrie 2017, si este singurul festival de documentare muzicale din București. Proiecțiile, concertele, evenimentele și atelierele pentru copii și tineri se vor desfășura în mai multe cartiere ale capitalei. Despre Program

Târgul Național al Mierii – ediția de toamnă, 15-17 Septembrie, Bulevardul Ficusului 42. Evenimentul este dedicat iubitorilor de produse apicole și celor care apreciază beneficiile produselor stupului. Cei peste 100 de participanți vor fi prezenți cu produse apicole românești obținute direct din stupină, suplimente alimentare pe baza produselor stupului, apicosmetice și alte produse apicole.

Cover 2016

Zilele Bucurestiului 2017 – Capitala este sarbatorita in perioada 16 – 17 Septembrie , evenimentul fiind deschis de un concert extraordinar susținut de Angela Gheorghiu. în Piața Constituției pe 15 septembrie 2017, începând cu ora 20:30. Alături îi vor fi dirijorul Eugene Kohn, Filarmonica „George Enescu” și tenorul Teodor Ilincăi. Mai multe detalii referitoare la program … in curand . 

Agenda Bio – ediție de toamnă în grădină – 16 – 17 septembrie 2017 – în curtea și grădina minunatei locații Casa Universitarilor București (str. Dionisie Lupu, nr. 46), între orele 10:00 și 20:00 în ambele zile. Zona de tȃrg reunește peste 50 de participanți care ȋşi vor prezenta serviciile sau vor vinde o varietate de produse naturale şi bio, de la cosmetice şi produse de curățenie a casei, produse alimentare şi aparaturi speciale, pȃnă la jucării şi articole pentru cei mici, toate din materiale naturale. INFO

„Sărbătoarea Mustului” la Berăria H – In weekend-ul 16-17 SEPTEMBRIE, de dimineața până seara, va invitam pentru al 3-lea an consecutiv pe terasa Berăriei H să stoarcem must proaspăt, chiar în fața ta! Se Adăugă mâncare gătită la ceaune, grătare și proțap, fanfară și concerte, dans și distracție pentru ca sărăbătoarea să fie deplină.

Aeronautic AIRSHOW –  Sambata 16 Septembrie 2017 pe Lacul Morii

iMapp Bucharest 2017 – Pe 16 septembrie 2017, în Piața Constituției, are loc cea de-a patra ediție a concursului internațional de 3D video mapping, un eveniment organizat de Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București. Mai multe detalii

CreativeFest 2017– Cel mai mare festival de artă și cultură urbană din București se pregătește de cea de-a patra ediție, in weekendul 22 – 24 septembrie 2017.  Primăria Municipiului București, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție, organizează la Romexpo (scena va fi amplasată la Intrarea A)  trei zile de concerte, artă urbană, demonstrații de graffiti și freestyle, space painting, 3D urban art, acrobații cu skateboard și biciclete, o zonă gastronomică, dar și multe alte activități. Despre festival

Cover 2016

Bounty Fair #28, ediție de toamna în aer liber va avea loc în weekendul 23-24 septembrie 2017, la Casa Universitarilor Bucureşti (Str. Dionisie Lupu 46, lângă Parc Gradina Icoanei). Peste 60 de artisti si branduri romanesti isi expun creatiile unicat spre vanzare. Info

Ziua europeană a limbilor – pe 23 Septembrie la Casa Filipescu Cesianu te invităm să descoperi bogăția culturală a spațiului european prin intermediul a numeroase activități educative precum sesiunile de speak dating, atelierele pentru copii și părinți sau lecțiile demonstrative de limbi străine. Detalii

Art Walk Street AWS – În perioada 23–24 septembrie 2017, orele 10.00-20.00 în Piaţa Revolţiei va avea loc cea de-a 5-a ediţie a primului festival outdoor de arta din România, Art Walk Street AWS, un concept cultural cu totul nou în România dedicat manifestărilor de tip urban-art. Mai multe detalii in curand AICI

Bucharest Science Festival 2017 se va desfasura in perioada 27 Septembrie – 1 Octombrie 2017 . Programul complet al activitatiilor va fi disponibil curand. AICI

Webstock 2017 – cel mai mare eveniment de social media din Romania , va avea loc pe 29 Septembrie 2017 la JW Marriott Bucuresti, reuneste comunitatea pasionatilor de online si aduce in prim-plan ultimele tendinte din social media. Despre participanti , conferinte si inscrieri puteti accesa toate informatiile AICI

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

 

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

 

 

București, 30 mai 2017. Muzica de cameră aduce din nou în prim-plan capodopere ale arhitecturii românești în cadrul celei de-a V-a ediții SoNoRo Conac. Primele concerte ale lunii iunie vor avea loc în perioada 6-11 iunie, în București și în clădiri de patrimoniu din Oradea, Otomani, Buzău, Tescani și Miclăușeni.

Partiturile lui Franz Schubert, Ludwing van Beethoven sau Ernst von Dohnanyi, interpretate de artiștii Kirill Troussov (vioară), Răzvan Popovici (violă) și Leo Schmidt (violoncel), vor puncta cu grație detaliile renascentiste, neo-românești, neogotice sau aparținând stilului eclectic francez al castelelor și conacelor ce vor găzdui concertele lunii iunie.

Seria de concerte se va deschide pe 6 iunie cu un concert la Cetatea Oradea. Înălțată între anii 1570-1618, de către arhitecți italieni renumiți, Cetatea Oradea deține astăzi titlul de cea mai bine păstrată cetate în stil renascentist italian din Europa Centrală. Înainte de a avea arhitectura actuală, în perioada 1092-1557, a fost un important centru cultural și religios, servind drept reședință Episcopiei romano-catolice de la Oradea.

Pe 7 iunie cea de-a V-a ediție a SoNoRo Conac continuă cu un nou concert la Conacul Komaromi, Otomani. La începutul secolului XVII, conacul a fost ridicat de către nobilul maghiar Komaromi, nepotul preotului protestant cunoscut și ca traducător al Bibliei, Komaromi Gyorgy. Impozanta construcție se înălța precum o bijuterie în mijlocul pădurii fiind înconjurată de diverse anexe și grajduri. În perioada postdecembristă, conacul a fost lăsat în paragină, degradându-se sever, până în 2013, când a reintrat în atenția autorităților și a fost restaurat cu mare atenție pentru detalii și istoricul locului.

Pe 8 iunie va avea loc singurul concert din luna aceasta în București. Școala Centrală va fi gazda ce va ajuta la introducerea invitaților într-un timp în care fetele mergeau la pension și lecțiile de pian făceau parte din curricula obligatorie. Școala Centrală din București se numără printre cele mai vechi și frumoase școli ale Capitalei, fiind înființată în 1851, la ordinul domnitorului Barbu Stirbey. Inițial, numele acesteia a fost “Pensionatul Domnesc de Fete” și, după cum și numele îi spune, a activat, precum școală dedicată exclusiv fetelor, în special celor născute în familiile de elită ale vremii. Arhitectura deosebită a acestei instituții poartă semnătura lui Ion Mincu, care a reușit, începând cu anul 1890, să transforme această clădire într-o operă arhitecturală, un simbol al impresionantului stil neo-românesc ce se afla pe atunci în plină evoluție, fiind, totodată, cea mai amplă lucrare a sa.

Pe 9 iunie artiștii SoNoRo Conac vor concerta la Conacul Alexandru Marghiloman, în Buzău. Construit în a doua jumătate a secolului XIX, fostă reședință a importantului om politic Alexandru Marghiloman, conacul a intrat pe lista monumentelor cu importanță istorică, având o arhitectură tipică pentru casele boierești ale vremii. Pe cele trei niveluri ale construcției se regăsesc 17 încăperi și două terase, care amintesc de eleganța secolului XIX.

Sfârșitul primei săptămâni SoNoRo Conac îi invită pe melomani sâmbătă, 10 iunie, la Muzeul Enescu, în localitatea Tescani, județul Bacău, iar duminică, pe 11 iunie la Castelul Sturdza, Miclăușeni, județul Iași.

Muzeul Enescu din Tescani a fost construit în 1880 de familia Rosetti Tescanu într-un frumos parc dendrologic. După căsătoria lui George Enescu cu Maruca Cantacuzino, născută Rosetti Tescanu, conacul a servit drept resedință pentru familia lui George Enescu.

Castelul Sturdza din Miclăușeni, județul Iași, este una dintre construcțiile de patrimoniu ce abundă în influențe arhitecturale neogotice și pe care l-au ridicat, între anii 1880-1904, Gheorghe Sturdza, împreună cu soția sa, Maria, însă care a fost supus numeroaselor încercări vitrege ale timpului, păstrându-și însă măreția în fața vremii și a istoriei.

afis Sonoro Conac 2017_Scoala Centrala (1)

Seria de concerte de muzică de cameră SoNoRo Conac din luna iunie va continua în următoarele clădiri de patrimoniu:

Conacul Marghiloman, Hagiești (13 iunie 2017)

Biserica Fortificată, Cincșor (15 iunie 2017)

Castelul Kalnoky, Micloșoara, județul Covasna (17 iunie 2017)

Castelul Daniel, Tălișoara, județul Covasna (18 iunie 2017)

Accesul la concertele SoNoRo Conac este gratuit și se face pe bază de invitație sau rezervare, în limita locurilor disponibile, la: mariaclara@sonoro.ro sau 0741.190.470.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti! 

buc teh

Ai mână liberă să schimbi prezentul cu viitorul!

Niciodată nu-i prea târziu să te alături manifestului tehnologiei! Participă la conferințele de business, componentă a Bucharest Technology Week care îți oferă oportunitatea de a face networking, de a te dezvolta profesional și de a face business. Alege cea mai relevantă tematică pentru tine: inovație, HR, vânzări, PHP sau Java și ia-ți doza de inspirație de la cei peste 40 de speakeri internaționali sau locali. Rezervă-ți acum biletul și economisește 50 de euro: www.goo.gl/hmvXjx

BTW - early bird post

En: Discover how technology can drive your business growth!!!

It’s never too soon to join the technology movement! As part of Bucharest Technology Week, Business Summits offers you unparalleled opportunities to network, learn, and do business. Choose the topics most relevant to you and get your dose of inspiration: innovation, HR, sales, PHP, Java. Get your early bird tickets online and save 50€: www.goo.gl/hmvXjx

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

 

Cel mai important eveniment dedicat valorilor cinematografiei româneşti, Gala Premiilor UCIN s-a desfășurat luni, 24 aprilie, la Sala Studio a Teatrului Național București. Ceremonia fastuoasă prezentata intr-un nou format, dinamic si totodata, atractiv pentru publicul spectator, a reunit numeroși invitați, cineaști, celebrități și personalități marcante ale scenei culturale românești, iar ținutele multor vedete precum Cătălina Grama (Jojo), Anca Țurcașiu, Laura Cosoi, Daniela Nane, Emilia Popescu, Beatrice Rancea sau Irina Deleanu, au strălucit pe covorul roșu.

Emoțiile participanților nominalizați au fost prelungite cu momente artistice oferite de Alexandra Ungureanu, Călin Geambașu, Claudia Pavel (Cream), Daniel Lazăr, Mircea Baniciu, Iulian Burciu și Ana Maria Ivan, în acompaniamentul orchestrei Mundicolor, condusa de dirijorul Daniel Jinga. Spectacolul de gală a fost întregit de balerinele clasei a VII-a a Liceului de Coregrafie Floria Capsali.

Laureații la Premiile Uniunii Cineaștilor din România au fost recompensați pentru cele mai bune performanţe cinematografice ale anului anterior. Filmul „Sieranevada”, în regia lui Cristi Puiu, a obținut Marele Premiu si Trofeul UCIN. Marele Premiu a fost decernat de secretarul de stat în Ministerul Culturii și Identității Naționale, Erwin Șimșensohn. La această ediție a galei, „Sieranevada” a mai primit premiile pentru rol secundar feminin și masculin, premiile pentru interpretare feminină, pentru regie și pentru scenariu.

Câștigătorii Premiilor UCIN 2017 sunt:

  • Marele Premiu şi Trofeul Uniunii Cineaştilor – „SIERANEVADA „, regia Cristi Puiu
  • Premiul Special al Juriului – „INIMI CICATRIZATE”, regia Radu Jude
  • Premiul pentru regie – Cristi Puiu pentru filmul „SIERANEVADA”
  • Premiul pentru scenariu – Cristi Puiu pentru filmul „SIERANEVADA”
  • Premiul pentru imagine – Andrei Butică pentru filmul „CÂINI”
  • Premiul pentru costume – Dana Paparuz pentru filmul „INIMI CICATRIZATE”
  • Premiul pentru scenografie – Cristian Niculescu pentru filmul „INIMI CICATRIZATE”
  • Premiul pentru interpretare feminină – Dana Dogaru pentru rolul Nuşa din filmul „SIERANEVADA „
  • Premiul pentru interpretare masculină „Geo Barton” – Gheorghe Visu pentru rolul Hogaş din filmul „CÂINI”
  • Premiul pentru interpretare feminină – rol secundar – Ana Ciontea pentru rolul Ofelia din filmul „SIERANEVADA”
  • Premiul pentru interpretare masculină – rol secundar – Sorin Medeleni pentru rolul Tony din filmul ”SIERANEVADA”
  • Premiul pentru montaj – Roxana Szel pentru filmul „CÂINI”
  • Premiul pentru coloana sonoră – Sam Cohen, Sebastian Zsemlye pentru filmul „CÂINI”
  • Premiul pentru muzică originală – Cristian Lolea pentru filmul „ORIZONT”
  • Premiul pentru scurt metraj de ficţiune- Norbert Fodor pentru filmul „PROIECȚIONISTUL”
  • Premiul pentru film documentar de lung și scurt metraj – Şerban Georgescu pentru filmul „VARZĂ,CARTOFI ȘI ALȚI DEMONI”
  • Premiul pentru film de animație – Paul Mureşan pentru filmul „MAMĂ, TATĂ, VREAU SĂ VĂ SPUN CEVA”
  • Premiul pentru film de televiziune – Cornel Mihalache pentru filmul „UN FILM MAI PUȚIN VESEL, MAI MULT TRIST, POETIC ȘI SFĂTOS”
  • Premiul Opera Prima „Alexandru Tatoș” – Bogdan Mirică pentru filmul „CÂINI”
  • Premiul pentru machiaj – Bianca Boeroiu pentru filmul “INIMI CICATRIZATE.”

În cadrul Galei Premiilor UCIN 2017, Președintele Uniunii Cineaștilor din România, domnul Laurențiu Damian, a acordat doua Premii Academice, criticului si istoricului de film Eva Sirbu si actorului Ilarion Ciobanu (in memoriam) și Premiul Special al UCIN, acordat macheurului Mircea Vodă, precum și următoarele premii speciale:

  • Premiul Special al Uniunii Cineaştilor – domnului Gheorghe Bălăşoiu și domnului Marius Nedelcu pentru cartea-album „Bucureşti, filmăm!”;

  • Premiul de Excelenţă al Uniunii Cineaştilor – domnului Aurel Miheleş cu ocazia împlinirii a 70 de ani de activitate în domeniul cinematografiei;

  • Premiul de Excelenţă al Uniunii Cineaştilor – domnului Alexandru Gaşpar cu ocazia împlinirii a 60 de ani de activitate în domeniul filmului documentar;

  • Premiul Special al Uniunii Cineaştilor – domnului Mircea Vodă – pentru contribuţia remarcabilă adusă artei machiajului în film;

  • Diplomă de excelență a Uniunii Cineaştilor – domnului Ioan Albu pentru contribuţia remarcabilă adusă filmului românesc.

Asociaţia Cineaştilor din România a luat naştere în anul 1963, la iniţiativa unor cineaşti legendari precum Victor Iliu, Ion Popescu Gopo, Mihnea Gheorghiu, Liviu Ciulei, Paul Călinescu şi Mircea Drăgan. În 1990, asociaţia a devenit Uniunea Cineaştilor din România. Din 1972, Uniunea a început să decerneze anual premii, prin intermediul galelor ce recompensează cele mai bune performanţe cinematografice ale anului anterior.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Luna aprilie aduce o nouă producție în premieră la Sala Mare a Operei Comice pentru Copii: baletul contemporan “Pinocchio”, inspirat din nuvela cu același titlu, scrisă de Carlo Collodi. Premiera are loc sâmbătă, 8 aprilie, de la ora 17:00, și duminică, 9 aprilie, de la ora 11:00, următoarele reprezentații fiind programate pe 29-30 aprilie și 5-6 mai. Biletele sunt disponibile în rețeaua bilete.ro. Coregrafia originală, semnată de Mihai Babușka, este pusă în valoare de scenografia Bogdanei Pascal.

 În centrul acțiunii se află un băiețel pe nume Pinocchio, care a văzut lumina zilei în împrejurări impresionante. Un tâmplar bătrân, pe nume Geppetto, s-a apucat să sculpteze o marionetă în forma unui băiețel. Zâna Albastră i-a suflat viață și astfel, după multe pozne și întâmplări cu tâlc, Pinocchio a devenit un băiat harnic și cuminte, iar Geppeto, un tată fericit.

Afis_Pinocchio.

 Personajele poveștii prind viață în interpretarea talentaților soliști Andrei Ardeleanu și Alexandru Chiș (Pinocchio),  Tiberiu Pepenică și Ionuț Picincu (Geppetto), Theodora Munteanu și Andreea Vălean (Greierașa Cri-Cri), Cristina Babalâc și Delia Luca (Mama și Zâna Albastră), Mihaela Anica, Consuella Crăciun, Maria Savastre și Oana Vâlceanu (Zânele), Sabina Chirilă, Delia Luca și Andreea Soare (Vulpea cea șireată), Alexandru Ducan și Robert Ștefu (Cotoiul cel hoț), Mihai Pricope (Mănâncă-Foc), Andrei Nicolae (Arlecchino), Sabina Chirilă și Theodora Munteanu (Pulcinella), Cristian Danu și Levi Szasz (Fitil, un băiat neascultător), Alexandru Ducan și Vicențiu Popescu (Directorul de circ) și Elena Chiriță (Balerina acrobată), alături de Ansamblul de Balet al Operei Comice pentru Copii și cu participarea elevilor Liceului de Coregrafie “Floria Capsali” din București.

 “Există povești al căror mesaj, în timp, rămâne actual. Este și cazul lui <<Pinocchio>>, care în prezent se dovedește a fi o poveste atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari. Dacă ne uităm în jurul nostru, vedem multe nasuri pe sus și lungi, multe sfori de păpușari, întâlnim cotoi hoți și vulpi șirete. Sper ca cei mici, care văd spectacolul, să-și amintească des mesajul pe care îl are Pinocchio pentru noi.”, a declarat Mihai Babușka, regizorul și coregraful spectacolului.

 La începutul lunii iunie, va avea loc a treia ediție a festivalului “Opera Copiilor”, desfășurat în aer liber, în Parcul Herăstrău și la Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti”. Tot în această perioadă, Opera Comică pentru Copii organizează a patra ediție a campaniei J.O.C. (Jucăriile Operei Comice), acțiune de colectare a jucăriilor din București, cu scopul de a fi donate de către artiștii OCC copiilor defavorizați de la mai multe școli speciale, centre de plasament și orfelinate.  Bucureștenii care doresc să doneze o jucărie, o pot face venind la sediul instituției (Calea Giulești 16), unde este amplasată o urnă-cadou, disponibilă publicului zilnic, între orele 8:00 și 22:00, de pe 1 până pe 13 aprilie.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

La 11 ani de la debut, EUROPAfest – Bucharest International Jazz Competition, cotat de BBC între primele 3 concursuri de jazz din Europa, și-a câștigat locul între evenimentele de jazz sonore la nivel mondial, fiind apreciat deopotrivă de public, artiști și specialiști. Prezentând stiluri de jazz diferite, artiști ai noului val și proiecte muzicale din centrele de jazz emblematice ale lumii, evenimentul și-a construit o identitate puternică și în peisajul cultural autohton, aducând în sălile de concerte un număr ridicat de spectatori.

foto_jazz_2016

În 2017 se anunță o ediție de anvergură, în Semifinală intrând 22 de trupe de jazz, într-o varietate de formule scenice – sextet, quintet, quartet, trio și duo.

Artiști din 20 de țări – Australia, Austria, Belgia, Brazilia, Canada, Cehia, Coreea de Sud, Elveția, Germania, Grecia, Irlanda, Israel, Italia, Japonia, Marea Britanie, Nepal, Olanda, Spania, SUA și Ungaria, vor prezenta noile tendințe oferind un regal de jazz. Selecția trupelor, realizată de specialiști, a avut la bază atât valoarea artistică, cât și satisfacerea cerințelor publicului.

Mai multe informații despre artiști se găsesc pe www.bucharestjazz.ro .

afis_bucharestJAZZcompetition_2017

În perioada 13 – 20 mai, sub sloganul “100% jazz” evenimentul invită iubitorii de muzică la seri memorabile cu jazz de calitate, ritmuri originale, idei îndrăznețe și combinații surprinzătoare. O săptămână dedicată concertelor, workshopuri-lor și jam sessions animate de artiști de pe 4 continente, cu backgrounduri culturale diferite, care se luptă pe scenă pentru câștigarea Marelui Premiu. Cu evenimente internaționale prestigioase în portofoliu, participanții vor transforma Bucureștiul în scena jazz-ului mondial.

Oricine iubește jazz-ul sau vrea să-l descopere este invitat de jmEvents să vină la Bucharest International Jazz Competition. Pe lângă spectacole de jazz autentice, pline de bună dispoziție, își poate alege și o trupă preferată pe care să o susțină până în Finală.

Bucharest International Jazz Competition este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Sub sloganul It’s all about live quality music!, EUROPAfest, singurul festival din Europa care reunește 4 genuri muzicale – jazz | blues | pop | clasic prezintă în perioada 11 – 20 mai, peste 300 de artiști din 45 de țări. Pe lângă Bucharest International Jazz Competition, agenda festivalului mai cuprinde: Opening Gala Concert – București & Sibiu, concerte de jazz, blues, pop și muzică clasică, Jeunesses International Flute Competition Dinu Lipatti, master-classes și workshopuri, Caffe Festival, Festival’s corner și Gala EUROPAfest.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!