Arhivă pentru octombrie, 2019

Solară şi impetuoasă încă de la debut, din anii studenţiei, pe când juca deja în trei teatre profesioniste din Bucureşti, vreme la care Horea Popescu, binecunoscut regizor, îi încredinţase rolul principal din spectacolul „Ondine”, partener de scenă fiindu-i Adrian Pintea, Tania Popa n-a ştiut niciodată ce înseamnă eşecul sau aşteptarea ocaziei norocoase. A provocat şi a fost provocată să ajungă un nume îndrăgit de public.  Angajată imediat după facultate la Teatrul Naţional din Bucureşti, şansa i-a surâs cu fiecare rol încredinţat aici, în răstimp de două decenii şi jumătate,de regizori de top.

În această toamnă, Tania Popa are ambiţia să-şi surprindă spectatorii în ipostaza de regizor. Şi nu oricum, ci printr-un dublu debut regizoral. Unul dintre spectacole va avea premiera chiar la TNB, pe 3 noiembrie, şi se numeşte Figuranta.

Piesa îi aparţine unui vechi prieten, el însuşi actor, Andreas Petrescu, şi a fost scrisă special pentru Tania, într-o cheie diferită de celelalte texte ale lui, dintre care vom aminti: Mă mut la mamaMă mut la tata – Teatrul Mic, Te iubesc dar nu pe tine– spectacol găzduit de Teatrul Metropolis, Căsătorie în 3– Teatrelli, Azi nu, poate mâine!– spectacol găzduit de Teatrul Național Bucureşti şi, în pregătire la Teatrul Dramaturgilor, Majordomul.

Figuranta este un puzzle de stări şi situaţii ce te iau prin surprindere, la graniţa dintre râs şi lacrimă, în ritm alert, şi se recomandă drept o ofertă generoasă pentru firea actriţei şi pentru noua încercare din cariera ei. „Textele lui Andreas sunt ca o mănuşă bine lucrată, perfectă chiar, apreciază Tania. Te servesc şi te provoacă pe tine, actorul, în cel mai fantastic mod cu putinţă. Cum mie îmi plac provocările profesionale, am decis că a venit momentul acum să mă testez ca regizor. Cei care mă cunosc ştiu că pot fi în acelaşi timp nu numai pe scenă, în culise, în sală, dar şi în locul spectatorului”. Ea este Tania Popa, una dintre cele mai apreciate actriţe ale Teatrului Naţional şi vă aşteaptă să vă spună cu naturaleţe povestea Figurantei, folosindu-se doar de câteva elemente de joc şi de energia ei debordantă şi convingătoare.

“Tania Popa este o bombă cu ceas. O bombă cu ceas de lux. Nu ştii niciodată când va exploda iar atunci când o face, reacția e puternică, mătură totul în jur. Dar nu cu violență ci cu sensibilitate. Cu multă căldură”, spune despre ea autorul piesei.

Dacă aţi văzut-o în „Fata din curcubeu”…, ce mai putem adăuga? 

Reţineţi, aşadar, pe 3 noiembrie 2019, ora 20.00, la Sala Pictura a Teatrului Naţional din Bucureşti va avea loc premiera:Figuranta, un nou one woman show cu Tania Popa!

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

La final de octombrie și la începutul lunii noiembrie la Teatrelli sunt programate două concerte din seria evenimentelor muzicale ce oferă în același spațiu-cafenea o experiența culturală completă. PERCUSSIONescu, singurul ansamblu cameral de percuție din România, aduce publicului concertul intitulat „Vibraimba”, pe 26 octombrie, iar chitaristul Radu Vâlcu și ansamblul său propun un amestec de clasic și modern într-un eveniment programat pe 3 noiembrie. Ambele concerte se desfășoară sub egida specială a parteneriatului ConnectArts.ro@Teatrelli.

Pentru concertul din 26 octombrie, de la ora 19.00, duo-ul PERCUSSIONescu pregătește un program inedit în spațiul românesc,„Vibraimba”,  un concept-hibrid în care marimba și vibrafonul  îmbină într-un mod dinamic stilurile jazz, clasic, contemporan și latinoamerican. Concertul include și lucrarea de la care provine titlul, fiind vorba despre prima compoziție dedicată duo-ului semnată de compozitorul Andrei Petrache. În program mai sunt de asemenea lucrări de Bogdan Pintilie, Emmanuel Sejourne, Jesus Salvador Chappi, Csaba Zoltán și Michael Taylor.

Percuția este un stat în stat”, explică printr-o metaforă cei de la PERCUSSIONescu, singurul ansamblu cameral de percuție din România.Este o formă de organizare de sine stătătoare printre ceilalți membri ai familiei instrumentelor muzicale. Percuția are nenumărate ramificații, participă în orice gen și stil muzical și îndeplinește pe rând toate rolurile muzicale posibile: ritmic, armonic, atmosferic, coloristic, solistic, cameral etc. Este, așadar, o lume perfect funcțională, în continuă descoperire și dezvoltare, în care creativitatea  este la ordinea zilei”.

Pe 3 noiembrie, tot de la ora 19 chitara clasică va fi în centrul atenției. Concertul susținut de Radu VÂLCU Quartet vine cu un limbaj muzical ce cuprinde influenţe de world music, jazz, folclor, muzică contemporană – toate reinterpretate în manieră proprie. Cvartetul are un repertoriu inedit, pe care chitaristul Radu Vâlcu și l-a imaginat în această formulă, alături de Mihai Balabaş (vioară), Andrei Petrache (pian) şi Răzvan Florescu (percuţie). Pe lângă repertoriul deja existent, cei patru obișnuiesc să creeze piese împreună, pe care le includ una câte una în concertele lor; unul dintre muzicieni propune o temă, ea este preluată şi transformată de ceilalţi trei și este dezvoltătă până devine o experienţă comună. La Teatrelli, Radu Vâlcu, Mihai Balabaș și Andrei Petrache vor cânta alături de Alexandru Badea, care este invitatul special al concertului.

Bilete pentru concertele PERCUSSIONescuși Radu VÂLCU Quartet sunt disponibile la casa de bilete Teatrelli (Piața Lahovari, Nr.7) și online, pe site-ul bilete.ro, la prețul 28,35 RON.

Cele două concerte se desfășoară sub egida unui parteneriat special ConnectArts@Teatrelli. ConnectArts.ro este un proiect al Asociației culturale ISVOR, un hub cultural online/platformă educațională non-formală ce oferă artiștilor instrumente de dezvoltare personală și profesională specifice. Acțiunile noastre au avut și continuă să aibă impact – materialele realizate în cadrul ConnectArts sunt o adevărată carte de vizită pentru artiști. Așa cum am anticipat, muzicienii/formațiile muzicale participante folosesc materialele – audio, video, foto, text – în relația cu instituții de învățământ, festivaluri, spații de evenimente, media/publicații, organizații profesionale naționale și internaționale.”, au declarat Oana și Daniel Ivașcu de la Asociația culturală ISVOR.

 Despre PERCUSSIONescu

Versatilitatea, sensibilitatea, virtuozitatea și interesul permanent pentru inovație sunt elementele care definesc PERCUSSIONescu, singura formație camerală de percuție din România, înființată în anul 2016 de muzicienii Irina Rădulescu și Răzvan Florescu. Inițiativa celor doi are ca fundament pasiunea comună pentru muzica de cameră și, deopotrivă, pentru muzica nouă, precum și afinititatea pentru instrumentele melodice, respectiv vibrafonul și marimba, două dintre cele mai sofisticate și spectaculoase instrumente de percuție. Muzica lor se află la granița între trei stiluri distincte: clasic, jazz și clasic-contemporan. Printre realizările recente ale duo-ului PERCUSSIONescu se numără seria de concerte în cadrul proiectului  “Transilvania Live” și concertul “Vibraimba”, susținut la Paris în urma obținerii marelui premiu al concursului “Festivalul muzicii maghiare”.

Despre Radu VÂLCU Quartet

Din mai 2018, de când s-a format ansamblul, și până în prezent, cei patru muzicieni au participat la festivaluri de renume internațional precum: Festivalul George Enescu, Harmonia Cordis International Guitar Festival sau 3Sound Festival, cucerind de fiecare dată publicul prin diversitatea și energia lor. “Radu Vâlcu Quartet, un proiect magnific, de ascultat și trăit iar și iar, din ale cărui note traspar, deopotrivă, nostalgie și forță, modern și clasic, fuziune și particular. Muzicienii grupului, artiști compleți (și complecși) sunt capabili să te poarte în câteva clipe către tărâmuri interioare nebănuite, acolo unde nu e loc pentru subterfugii sau false valori.” (Adelina Sănduleac) 

 Despre Teatrelli

Teatrelli este un proiect al Primăriei Capitalei, prin creart, un spațiu cultural alternativ dedicat artelor performative, care oferă publicului producții proprii de teatru și dans, precum și concerte acustice, dezbateri și artist-talk-uri. 

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Proiectul „Cartierele Primăverii și Dorobanți: tipologii urbane, locuitori vechi și noi”, produs de PostModernism Museum, propune activități coordonate de specialiști culturali pentru două comunități urbane învecinate din București, una recentă, de acum 70 de ani (Primăverii) și una întemeiată acum 150 de ani (Dorobanți).

Proiectul se compune din expoziție, machetă releveu și proiecție interactivă suprapusă acesteia, hartă online cu detalii a peste 130 de case și 8 tururi ghidate specializate, conduse de istorici de artă.

Cercetătorii proiectului au investigat diferite tipuri de arhive, ale Primăriei Bucureștiului, Arhivele Naționale și arhivele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității – CNSAS.

  • Expoziție la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi /// str. Londra nr. 39, București

23 octombrie – 17 noiembrie 2019, miercuri-duminică

  • Vernisaj-ghidaj: 27 octombrie 2019, ora 11.00
  • Tururi ghidate în cartierele Primăverii și Dorobanți: 26 octombrie, 27 octombrie, 2 ,3, 9, 10, 16, 17 noiembrie 2019

Proiect de intervenție culturală în cartierele Primăverii si Dorobanți, produs de platforma muzeală privată PostModernism Museum, acesta implică o cercetare interdisciplinară, cu studii în domeniile istoriei, arhitecturii, artei, sociologiei și antropologiei. Hărțile cartierelor sunt citite atât din punctul de vedere al beneficiarilor locuinţelor cât şi a arhitecţilor care le-au realizat. Între acești arhitecți amintim nume importante precum: Marcel Iancu, Octav Doicescu, Cezar Lăzărescu, Horea Creangă, Grigore Cerchez, Aron Solari Grimberg, Șerban Manolescu, Nicolae Vlădescu, Robert Woll, Camil Roguski, Nicolae Anastase Mircea, Corneliu Rădulescu.

Proiectul „Cartierele Primăverii și Dorobanți: tipologii urbane, locuitori vechi și noi” constă în realizarea unei expoziții la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi și alcătuirea unui releveu 3D al celor două cartiere, cu proiecții interactive video-mapping pe acesta, deschise spre vizitare în intervalul 23 octombrie – 17 noiembrie 2019.

De-a lungul proiectului se realizează și o hartă interactivă în online cu localizarea clădirilor și a istoriilor acestora, la demararea expoziției fiind active 75 de imobile. Cercetătorii lucrează la documentarea și prezentarea a încă 50 de locuințe, ce se vor adăuga treptat acestei hărți.

Lista cercetării actuale identifică cele mai importante clădiri atât din punctul de vedere al demnitarilor care le-au locuit, dar și a evenimentelor istorice și faptelor domestice ale vieților private cunoscute din mărturiile acestora sau ale apropiaților.

Cele opt tururi ghidate, cu oprire în locații cu semnificație și povești relevante, coordonate de istoricii Oana Marinache și Cosmin Nasui, au următoarele teme: Locuințele eșalonului întâi al partidului comunist și ale familiilor acestora, Călătorie pe strada Londra, Elita artiștilor din Pangratti, Aleea Alexandru: de la proprietari ante-/interbelici la nomenclatura comunistă, De la Parcelarea Marmorosch Blank la Cartierul Primăverii, Scriitorii din vecinătatea partidului, Vecinătăți: ideologi, istorici de artă, esteticieni, colecționari de artă, Șoseaua Kiseleff în epoca comunistă.

Acestea se desfășoară în intervalul 23 octombrie – 17 noiembrie 2019, sâmbăta și duminica de la ora 11.00.

Beneficiarii sunt deopotrivă locuitorii prezenți ai acestor cartiere care își vor descoperi sau cunoaște mai bine, din punct de vedere istoric și cultural, vecinătățile și turiștii curioși provenind din alte zone ale Bucureștiului sau din țară.

Proiectul „Cartierele Primăverii și Dorobanți: tipologii urbane, locuitori vechi și noi” face parte din DARE, un program inițiat în 2015 de PostModernism Museum: „Documenting, Archiving, Revaluing and Exhibiting the art produced in Romania in 1944-1989”. Programul consistă într-o serie de cercetări pluridisciplinare care analizează relația artiștilor români cu ideologii politice și climate sociale diferite, în perioada postbelică și comunistă 1944-1989. Programul include o serie de expoziţii cercetare, dezbateri, conferinţe și publicații care încearcă să reevalueze social și cultural fenomenul comunismului, cu ocazia aniversării, în 2019, a 30 de ani de la Revoluția Română din 1989. Conceptul inovator lansat de DARE este rezultatul unei viziuni pluridisciplinare istorice, antropologice, artistice și sociologice. Cercetarea expozițională prezintă surse documentare materiale de arhivă, memorabilia, filme, publicații, interviuri audio-video, în scopul de a deschide serios și în sens larg discuții și subiecte încă sensibile și tensionate din punct de vedere istoric, prin utilizarea expunerii, dezbaterii și publicațiilor ca mijloace de exprimare. Fără să se subscrie la vreo teză sau interpretare, mecanismul expoziției-cercetare prezintă propriile sale instrumente ca probe deschise, într-o relație nepartizană cu elemente diferite, polarizat nefaste, politice sau ideologice.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Anul acesta cea de-a șasea ediție UrbanEye Film Festival se desfășoară între 6 și 10 noiembrie la Cinema Elvire Popesco și ArCub, cu sprijinul Expo Arte. În prim plan sunt filme și evenimente care aduc în discuție relația dintre oraș și natură. Cum influențează natura mediul construit? Cum transformă oamenii natura și peisajul? Cum trăiesc oamenii în condiții extreme și cum aducem natura în mediile urbane? Sunt câteva din întrebările ridicate prin filmele documentare și evenimentele conexe din cadrul festivalului.

Majoritatea filmelor selecționate vor fi prezentate în premieră națională, abordând diferite fațete ale felului în care mediul urban și natura sunt influențate reciproc. Spectatorii sunt invitați să mediteze asupra felului în care omul a modelat natura (în “Anthropocene: The Human Epoch” și “Zhalanash – Empty Shore”), să vadă cum sunt definite conceptele de locuire și acasă în diverse părți ale lumii (în “The Human Shelter”) și să călătorească din cel mai poluat oraș al Rusiei (în “Melting Souls”) la viața în condiții severe în Himalaya, unde accesul la educație presupune sacrificii enorme pentru micile comunități (în “The Children of the Snow Land”).

O secțiune specială în cadrul festivalului, prezentă în fiecare an, este Portrete de arhitecți. Anul acesta vor putea fi urmărite documentarele: “60 Elephants” despre Yona Friedman, “Renzo Piano, The Architect of Light” și “Renzo Piano, The Power of the Archive”, și în plus “City Dreamers”, un film canadian despre patru arhitecte remarcabile. Documentarul “City Dreamers”cuprinde interviuri cu acestea și poveștile lor, începutul carierei, dificultățile întâmpinate și mai ales motivația de a inova în domeniu, prin proiecte îndrăznețe, dar și prin militarea pentru o planificare urbană responsabilă.

În cadrul festivalului vor putea fi vizionate și documentare despre modul în care schimbările de regim politic se reflectă în arhitectură, oraș și viața oamenilor. Spectatorii pot urmări “Palace for the People”, care spune povestea a cinci clădiri reprezentative pentru epoca socialistă, “Timebox”, o arhivă personală filmată pe peliculă în oraşul Iaşi, de-a lungul a 40 de ani, și “Warsaw: A City Divided”, despre construcția ghetoului din Varșovia, văzută din ambele părți ale zidului și moștenirea pe care a lăsat-o.

În premieră, UrbanEye propune proiecții comune împreună cu fARAD, Festivalul de Film Documentar, derulat recent la Arad. Reunite sub tema „Harta şi Teritoriile, câteva dintre titlurile fARAD 6 vor fi prezentate în cadrul acestei ediții UrbanEye Film Festival. Filmele vor fi completate de o dezbatere despre oraș ca subiect cinematografic, împreună cu Revista de arhitectură Zeppelin și Centrul Cultural Expo Arte.

Pentru mai multe detalii vizitați urbaneye.ro și pagina de Facebook UrbanEye Film Festival.

Festivalul de Film UrbanEye este un proiect al asociației ARTA în dialog, proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional și de Ordinul Arhitecților din România, din timbrul arhitecturii.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Agenda Bio revine toamna aceasta cu surse de inspirație și motivație pentru adoptarea unui stil de viață sănătos, armonios și echilibrat.

Credem că orice schimbare pozitivă, oricât de mică ar părea, are o importanță majoră în călătoria prin viață către o versiune mai bună a noastră.

Zona de târg reunește 50 de branduri preocupate de sănătatea ta și de mediul înconjurător, fie că vorbim despre alimente și nutriție, cosmetice naturale, produse eco pentru casă sau terapii alternative și materiale informaționale.

De asemenea, în cadrul evenimentului vei întâlni specialiști și traineri din diverse domenii de activitate și interes, care își dedică timpul și experiența pentru a te ajuta să atingi echilibrul mult dorit și căutat.

Te invităm să-ți refaci stocul de sănătate și energie, inspirație și determinare, dar și să-ți pregătești cămara și desagă cu produse grijulii de sănătoase pentru toamna și iarna hotărât de nerăbdătoare.

Ce vei găsi la Agenda Bio #12?


– Zonă de târg cu produse naturale de la aproximativ 50 de branduri;

– Delicii vegetariene, vegane și raw-vegane;

– Seminarii, clase de yoga și alte activității (incluse în costul biletului de intrare).

Agenda Bio #12

Dată: 26-27 octombrie 2019

Locație: clădirea Casei Universitarilor București (Str. Dionisie Lupu 46 – aproape de Cărturești Verona)

Program: 10:00 – 19:00

Intrare: 8 lei de persoană, pe zi.

Copiii până în 14 ani au acces gratuit.

Site: www.agendabio.ro

*Biletul se achită doar numerar la intrare și permite accesul în zona de târg, participarea în cadrul seminariilor sau claselor de yoga din ziua respectivă.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Aclamatul coregraf Ziya Azazi aduce pe scena Teatrelli pe 9 noiembrie spectacolul „Dervish in Progress” care s-a bucurat deja de peste 200 de reprezentații la nivel mondial, pe mari scene și la renumite festivaluri internaționale. Ineditul demersului constă în conceptul de performative lecture – practic, la București, publicul va avea parte și de explicațiile în direct ale lui Ziya Azazi despre ceea ce face pe scenă: o invitație de a pătrunde în culisele dansului și de a-i descoperi universul, altfel. Pe 10 noiembrie, alături de compozitorul și performerul Claudio Bettinelli, Ziya Azazi va prezenta la Teatrelli și spectacolul „Kismet” conceput pe Bolero, de Ravel. În premieră internațională, acest spectacol va fi prezentat tot sub forma de performative lecture.

„Dervish in Progress” a avut premiera internațională în anul 2004, la Barcelona, bucurându-se de un mare succes. Reprezentația de pe scena Teatrelli programată pentru 9 noiembrie, de la ora 19.00 se va desfășura sub formă de perfomative lecture, reunind, astfel, atât partea de spectacol și performance, cât și o componentă explicativă în care Ziya Azazi dezvăluie o parte dintre secretele care stau la baza creării acestui spectacol.

Pornind de la Bolero, de Ravel, în spectacolul „Kismet” Ziya Azazi și Claudio Bettinelli propun un dialog experimental între corp, mișcare și sunet folosind o paletă largă de medii, de la echipamente primitive până la procesoare digitale de sunet de ultimă generație. Inspirat de abordarea coregrafică minimalistă a lui Maurice Béjart, atunci când a pus în scenă Bolero-ul, Ziya Azazi contribuie în „Kismet” la crearea unui nou limbaj – un limbaj în care deconstrucția muzicii se realizează în corespondență cu mișcările corpului. Pe 10 noiembrie, de la ora 19, publicul Teatrelli va putea vedea în premieră acest spectacol produs în anul 2018 sub formă de performative lecture.

Sunt foarte recunoscător că Teatrelli/creart a oferit Forumului Cultural Austriac oportunitatea de a colabora la acest proiect minunat, care aduce la București un artist și performer uimitor. Ziya Azazi, desemnat la un moment dat de către Ballet International Magazine drept < cel mai remarcabil dansator al anului în Austria;, este, totodată, un exemplu fantastic despre modul în care scena artistică și culturală din Austria este influențată și îmbogățită de artiști care provin, la origini, din alte țări. Cele două performative lectures pe care Ziya Azazi le va susține la București sunt o contribuție importantă și valoroasă la programul anual al Forumului Cultural Austriac, cu atât mai mult cu cât dansul constituie o prioritate tematică în cadrul Conceptului de Politică Culturală Internațională, elaborat de către Ministerul Austriac de Externe.”, a declarat Thomas Kloiber, directorul Forumului Cultural Austriac la București.

Este o onoare să îi avem pe scena Teatrelli pe Ziya Azazi și pe Claudio Bettinelli. Sunt nu doar aclamați în întreaga lume, ci și niște deschizători de drumuri în termeni de limbaj artistic. Publicul larg, dar și colegii dansatori, coregrafi, actori sau regizori interesați de zona de dans contemporan, experiment și inovație vor avea parte, cu siguranață, de o experiență unică. Stă în misiunea Teatelli să ofere o experiență culturală completă, de această dată prin dans și concept la cel mai înalt nivel.”, a declarat Roxana Lapadat, director artistic Teatrelli.

Ambele evenimente se vor desfășura în limba engleză, adresându-se atât publicului larg, cât și dansatorilor, coregrafilor și actorilor profesioniști.

Biletele pentru ambele evenimente s-au pus în vânzare la Casa de bilete Teatrelli (Piața Lahovari, Nr.7) și online, pe site-ul www.bilete.ro. Prețul unui bilet este de 39,69 RON.

Despre Ziya Azazi

Ziya Azazi s-a născut în 1969 în Antakya (Turcia), iar din 1994 s-a stabilit în Viena. În 1999 a primit o bursă danceWEB, fiind, totodată, desemnat de către Ballet International Magazine drept „cel mai remarcabil dansator al anului în Austria”. Între 2000 și 2002 a colaborat cu Wiener Volksoper (Austria), Theaterhaus Stuttgart (Germania) și Grand Théatre de Genéve (Elveția). În 2004 a lucrat cu Jan Fabre/Troubleyn, iar între 2005 și 2007 a făcut parte din proiectul „d’Orient” al Compagnie Thor.De asemenea, a colaborat cu numeroși artiși de renume, precum: Cem Ertekin, Aydin Teker, Sebastian Prantl, Philippe Arlaud, Anne-Marie Gros, Ismael Ivo, Marcia Haydee, Yoshi Oida sau Thierry Smits. Printre festivalurile la care a participat se numără: Liteside, Amsterdam; Danse en Ville, Bruxelles-Luxemburg; KIT, Copenhaga; Polyzentral, Hamburg; I-DANS Solists, Istanbul; Les Eclats Choreographiques, Niort; Bienala de Dans de la Veneția. Totodată, din 1999 a creat propriile sale spectacole coregrafice, care au făcut înconjurul lumii: Dervish in Progress” (2004 / Barcelona), Azab” (2005 / Sao Paulo),Icons” (2007 / Grenoble) – în colaborare cu muzicianul Serge Adam (FR), solo-ul Ember” (2010 / Valladolid), Energy” (2012 / Toulon), Bolero” (2014) sau Kismet (2018, Portimao). Pe lângă performance-uri, Ziya Azazi a susținut numeroase workshop-uri în întreaga lume, împărtășindu-și experiența și cunoștințele cu publicul în spații academice și non-academice.

Despre Claudio Bettinelli

Claudio Bettinelli abordează mai multe stiluri muzicale: de la clasic la contemporan, muzică de teatru, improvizație și muzică electronică.

S-a născut în 1976 la Livorno (Italia), s-a stabilit însă la Lyon (Franța). Este percuționist, solist și membru al Ansamblului Orchestral Contemporan din Lyon. A colaborat cu „Centre Tempo Reale” (fondat de Luciano Berio), Orchestra Națională din Lyon, Opera Națională din Lyon, Musicatreize, Ansamblul Odyssée și a făcut parte, timp de trei ani, din UBS Verbier Festival Youth Orchestra (Elveția). De asemenea, este membru al ansamblului Mezwej, condus de Zad Moultaka, și este co-fondatorul trio-ului de percuționiști „Trio de Bubar”.

Despre Teatrelli

Teatrelli este un proiect al Primăriei Capitalei, prin creart, un spațiu cultural alternativ dedicat artelor performative, care oferă publicului producții proprii de teatru și dans, precum și concerte acustice, dezbateri și artist-talk-uri. 

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Șase reprezentații în luna octombrie cu superproducția „Madagascar – A Musical Adventure JR”

Opera Comică pentru Copii prezintă, la Sala Mare, spectacolul „Madagascar, a Musical Adventure JR”, o aventură muzicală senzaţională cu şi despre copii, adaptată, de Jacqueline Bratu și Emil Pantelimon, după superproducţia cinematografică Madagascar. Alături de leul Alex, zebra Marty, girafa Melman, hipopotamul Gloria şi, bineînţeles, simpaticii pinguini, cei mici vor lua parte la o călătorie unică şi fascinantă, care, timp de 60 de minute, cu siguranţă îi va încânta şi le va aduce zâmbetul pe buze. Spectacolul a avut premiera în cadrul Festivalului „Opera Copiilor”, în luna iunie, și s-a bucurat de un real succes, ajungând unul dintre spectacolele de top din repertoriul Operei Comice pentru Copii. În luna octombrie sunt programate șase reprezentații, în weekendurile 11-13 și 18-20 octombrie, iar biletele pot fi achiziționate de pe www.bilete.ro.

Un program de vis și în acest an la „Noaptea Vrăjitoarelor”

La finalul lunii, în 25, 26 și 27 octombrie, Opera Comică pentru Copii se lasă din nou „invadată” de personajele negative. Vrăjitoarele din spectacolele OCC vă aşteaptă cu un tur complex prin culisele teatrului şi cu poveşti pe măsură. Turul se adresează copiilor cu vârsta de peste trei ani, durează o oră, iar plecările se fac din jumătate în jumătate de oră, începând cu ora 18:00. Proiectul a pornit de la ideea de a aduce în față, măcar o dată pe an, personajele negative interpretate de artiști care merită din plin aplauzele publicului. Preţul unui bilet este de 25 de lei. Biletele pentru toate spectacolele Operei Comice pentru Copii sunt disponibile pe platforma bilete.ro.

Surprize cu dovleci de la Magazinul OCC la Noaptea Vrăjitoarelor

Pe lângă activitățile obișnuite și atât de iubite de la Magazinul OCC, precum zecile de jocuri, atelierele de pictură pe figurine sau tricouri, sutele de cărți prezentate copiilor de toate vârstele, anul acesta Magazinul OCC anunță o nouă surpriză: Atelier pentru copii și părinți de sculptat și colorat dovleci la Noaptea Vrăjitoarelor. Este evident o surpriză care îi va încânta deopotrivă pe cei mici și cei mari, în nopțile de 25, 26 și 27 octombrie. Biletele pentru participarea la atelier se achiziționează separat de la Magazinul OCC.

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii încearcă să-i apropie pe cei mici de artă și cultură, atât prin spectacole de calitate, cât și prin diverse proiecte conexe.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Vineri, 11 octombrie, în cadrul Galei Biz PR Awards, Biz a lansat rezultatele topului celor mai performante agenţii de PR, ediţia 2019, un studiu BIZ şi Unlock Market Research, aflat la a șaptea ediţie.

Anul acesta MSL The Practice este agenția care ocupă prima poziție în TOP PR România.

Următoarele poziții sunt ocupate de McCann PR, Graffiti PR, Golin, Rogalski Damaschin Public Relations, Porter Novelli, SmartPoint, GMP Public Relations, Oxygen PR și DC Communication.

Topul agenţiilor de PR din România este realizat în baza colectării şi analizei indicatorilor care vizează măsurarea performanţelor de business ale agenţiilor de PR şi a imaginii pe care acestea o au în rândul companiilor care plătesc pentru servicii de consultanţă în comunicare. La fel ca în ediţiile anterioare, clasamentul nu este doar despre cifre de afaceri, profitabilitate sau fee-uri şi nici doar despre evaluări din partea clienţilor, ci despre toate acestea la un loc, corelate în baza unui algoritm dezvoltat în parteneriat cu compania de cercetare Unlock.

Întreg clasamentul – Top 30 de agenții de PR și toată metodologia care stă la baza cercetării realizate de Biz și Unlock Market Research se regăsesc în Ghidul TOP PR România 2019, disponibil în versiune tipărită și pdf online. Cartea poate fi comandată aici: https://bizprconference.ro/top-agentii-de-pr

Ce cuprinde TOP PR România

Top 30 de agenții de PR

Rezultatelele și metodologia studiului, ajuns la a șaptea ediție

Top agenții după cifra de afaceri (patru categorii):

  • agenții cu cifra de afaceri mai mare de un un milion de euro
  • agenții cu cifra de afaceri între 500.000 – 1 mil. euro
  • agenții cu cifra de afaceri între 100.000 – 500.000 euro
  • agenții cu cifra de afaceri sub 100.000 euro

Profile a peste 50 de agenții cu informații despre acționariatul, managementul, serviciile oferite, portofoliul de clienți și premiile câștigate de acestea.

Premiile pe baza studiului prezentat în exclusivitate în cadrul galei „BizPR Awards”, dar și premii speciale, au fost acordate astfel:

Premiul pentru Performanță în business: Porter Novelli

Categoria agenții cu cifră de afaceri mai mare de 1 milion

Premiul pentru performanță în PR: Tudor Communication

Categoria agenții cu cifră de afaceri sub un milion de euro

Premiul pentru creativitate în PR: McCANN PR

Premiul pentru comunicare sustenabilă și implicare în comunitate: Nespresso

Premiul pentru creativitate în comunicare: Regina Maria

Premiul pentru inovație în comunicare: Samsung

Premiul de excelență în comunicare: Virginia Oțel, Communication Leader, Garanti Bank

Premiul pentru implicare în comunitate: Rock FM

Premiul pentru implicare în comunitate: Hospice Casa Speranței

Premiul pentru real time marketing: 5 TO GO

Premiul pentru implicare în comunitate: MASTERCARD

Premiu pentru fair play în comunicare: PressOne

Echipa Biz mulţumeşte partenerilor care au făcut posibilă acestă ediţie: Telekom, Tinmar, DC Communication, Golin PR, McCann PR, MSL The Practice, Nespresso, GT Grafică şi Tipar, AD Production, Amelie Photobooth, Update Advertising, Netopia, EfdeN, Bookster şi Magnolia.

Despre Biz Agency

Business-ul Biz Agency înglobează revista BizBiz Events – o divizie puternică de organizare evenimente și conferințe, Biz Storymakers – servicii de content marketing pentru clienți, Biz Market View– o divizie dedicată studiilor de piață și portalul online revistabiz.ro.

Biz este brandul care reunește o comunitate puternică de oameni de afaceri, atât online, cât și offline.

Biz Market View:

Divizia de market research s-a impus prin realizarea unor importante studii și topuri în parteneriat cu agenții de research, pe cele mai importante domenii de activitate din România: Top 50 companii performante, Anuarul directorilor de marketing, Top 20 companii IT pentru care merită să lucrezi, Topul agențiilor de PR din România, Brand Ro sau BizTech.

Biz Events:

Divizia organizează anual zeci de conferințe de business și evenimente corporate sau gale, transmițând conținut relevant în formate inovatoare și atractive pentru publicurile țintă.

Revista Biz:

Este o voce originală și profesionistă a presei de business românești. O revistă deschizătoare de drumuri, cu proiecte editoriale care aduc valoare cititorilor și comunităților de business.

Biz Storymakers:

Divizia transformă mesajele corporate sau de marketing într-o poveste valoroasă din punct de vedere al formei și conținutului, punând la dispoziția brandurilor toate platformele de comunicare ale Biz Agency.

Despre Unlock Market Research
Unlock este o companie de consumer know-how şi cercetare de piaţă cu capital 100% românesc, înfiinţată în 2008. Unlock este specializată în studii de strategie de brand şi marketing cultural, centrate pe descoperirea de insight-uri despre oameni, categorii şi branduri care să contribuie la creşterea clienţilor pentru care lucrează. Calitatea proiectelor companiei a dus la recunoaşterea acesteia dincolo de România, Unlock coordonând în prezent cercetări internaţionale, nu doar locale. Unlock este frecvent numit ca partener strategic în numeroase cazuri de Effie, cei mai mulţi dintre clienţii săi fiind de altfel şi premiaţi.

www.unlock-research.com

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

În perioada 11-22 octombrie 2019, Asociația Musica Ricercata și Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, în parteneriat cu Societatea Austro-Română din Viena, Biserica Neagră din Brașov, Galeriile Artmark din București, Muzeul Național George Enescu din București, Forumul Democrat al germanilor din România din Sibiu, Forumul Cultural Austriac și Filarmonica de Stat Transilvania, cu susținerea Romgaz, prezintă turneul STARS IN THE SKY / „STELELE-N CER”.

Concertul de la București va avea loc sâmbătă, 19 octombrie 2019, de la ora 19.00, la Galeriile Artmark (Str. C, A. Rosetti nr. 5), iar participarea la concert se face pe bază de rezervare a locurilor pe office@musicarte.ro.

Binecunoscută pentru promovarea compozițiilor inedite de muzică clasică și pentru dorința de a apropia publicul larg de o lume a sunetelor inovatoare, dar și de mult uitate, soprana Rodica VICĂ, alături de reputata țiteristă austriacă Barbara LAISTER- EBNER, un star internațional al acestui instrument rar, devenit în 2017 patrimoniu UNESCO, vor susține o serie de 5 concerte după cum urmează:

Viena, 11 octombrie 2019, Bockkeller (www.wienervolksliedwerk.at/veranstaltungen.php);

Brașov, 18 octombrie 2019, Biserica Neagră (https://www.honterusgemeinde.ro/ro/);

București, 19 octombrie 2019, Galeriile Artmark (https://www.artmark.ro);

Sibiu, 21 octombrie 2019, Forumul Democratic al germanilor din România (http://www.fdgr.ro/);

Cluj-Napoca, 22 octombrie 2019, Academia de Muzică Gheorghe Dima, în cadrul celei de-a 53-a ediții a Festivalului Toamna Muzicală Clujeană (https://filarmonicatransilvania.ro/tmc/).

DUO-ul propune un proiect muzical inedit realizat în totalitate din cântece de leagăn și intitulat Stelele-n cer. Titlul provine de la ultimul poem al lui Mihai Eminescu, transpus muzical de către Nicolae Bretan. Piesa constituie de altfel și lucrarea centrală a acestui recital atmosferic. Evenimentul promovează̆ în același timp și CD-ul cu același nume, înregistrat la Viena în 2018. Conținând 16 cântece de leagăn din întreaga lume, repertoriul este o adevărată̆ demonstrație de multiculturalitate, prin perspectiva limbilor în care se interpretează̆: română, franceză, engleză, germană, italiană, spaniolă, japoneză și ladino (sefardă). Cei mai mari compozitori au dedicate opusuri de o reală valoare acestui gen, oferind o paletă extrem de variată stilistic: Nicolae Bretan, Paul Constantinescu, Federico Garcia Lorca, Wolfgang Amadeus Mozart, Johannes Brahms ș.a.. Cântecele de leagăn au luat naștere din dorința mamei de a crea o atmosferă de calm și tihnă în momentul adormirii copilului. Aceste creații muzicale au reprezentat dintotdeauna liantul primordial auditiv dintre copil și mama sa, oferindu-i totodată̆ celui dintâi primele imagini descriptive despre lumea în care s-a născut. Chiar dacă la prima vedere proiectul este dedicat copiilor, și adulții se pot bucura de acest program muzical, neobișnuit în contemporaneitatea neliniștită̆ în care ne aflăm, lăsându-se purtați și reconectați la experiențele muzicale originare.

Barbara LAISTER-EBNER a fost invitată de celebrul dirijor Riccardo Muti să se alăture renumitei Filarmonici din Viena ca solistă în cadrul Concertului de Anul Nou de la Viena din 2018. Succesul acestei prezențe scenice a clasat-o în topul mondial al instrumentiștilor de renumeși a făcut ca țitera să se transforme dintr-un instrument istoric, într-un instrument de interes, Barbara Laister-Ebner devenind un adevărat ambasador al său. Țitera clasică este un instrument muzical cu corzi ciupite, apărut în secolul al XIX-lea, în Germania, fiind urmașa cithar-ei antice. Barbara Laister- Ebner cântă la o țiteră vieneză cu 42 de corzi. www.laister-ebner.com

Rodica VICĂ este invitata celor mai importante opere și filarmonici atât din țară, cât și din străinătate, fiind în același timp câștigătoare a numeroase premii la concursuri naționale și internaționale: Premiul I la Concursul International de muzică barocă „La Stravaganza” din Cluj- Napoca, Premiul al II-lea la Concursul Radiodifuziunii Române „Drumul spre celebritate”, Premiul pentru cea mai Bună Interpretare Muzicală în cadrul Trofeului „Ion Dacian” pentru Tineri Interpreți ș.a.. Printre ultimele succese profesionale ale sopranei se numără̆ concerte alături de orchestra Musica Ricercata, debutul la Müpa Budapest și premiera mondială a nou-descoperitului oratoriu Strigoii de George Enescu, alături de Orchestra Simfonică Radio Berlin. De asemenea, tot ea a realizat și premiera discografică a acestei fascinante lucrări enesciene, apărută la casa de discuri Capriccio, iar anul acesta oratoriul a fost prezentat pe scena Konzerthaus Berlin. www.rodicavica.com

Organizatori: Asociația Musica Ricercata și Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

În noaptea de vineri, 11 octombrie 2019, între 20:30 și 08:00, celebrăm întunericul în cadrul expoziției eveniment NyhTo, marca Raluca Irena. Locație: H3, Popa Nan 82.

Conceptul NyhTo are la bază întunericul existent și ignorat, o față a umanității mai puțin privită, însă des resimțită. Nyhto este un eveniment care îmbină moda, arta conceptuală, sculptura, muzica, dansul și alte forme de expresie artistică menite să transmită un mesaj puternic despre dualitate și despre legătură co-dependentă dintre lumină și întuneric.

Vineri, 11 octombrie, în cadrul NyhTo, va fi lansată prima colecție de modă marca Raluca Irena. Creațiile sale sunt realizate exclusiv din resturi de piele și cauciucuri uzate de bicicletă. Paula Dunker și Diana Sar sunt printre modelele care vor purta obiectele vestimentare slow-fashion și machiajul profesional îmbinat cu elemente prostetice realizat de Dana Bordea.

Seara va fi deschisă de experimentele muzicale semnate Nava Spațială, duo specializat în noise-nautics. Leonard Mocanu își va struni pianul în adâncul întunericului, iar Riga Crypto, Mickey Meltdown (Spiral Tribe, UK) și Dr. Gonzo vor explora prin muzica lor întunericul de dans.

De imaginile întunericului vor fi responsabili Noetic, COSMIC (Iulia Constantin), Ara Pelena, Manuel Cojocaru și Sergiu Chihaia. This Tech Hub transformă tehnologia în trăire, iar de scenografie se preocupă Dana Petre.

Întunericul NyhTo este onorat să o primească pe Raluca Nestor Oancea, curatoare invitată.

În întuneric vezi cu greu, însă tot ceea ce simți este mai intens. În întuneric Billie Rose obsedează și ghidează cu sfori printr-un spectacol curajos de bondage.

Viața ne întâmpină cu nesfârșite provocări. Tot ce avem de făcut este să rămânem puternici și flexibili, iar instrumentele ni le găsim în propriul întuneric. Atenție celor atașați de voluptatea nefericirii: NyhTo vă poate face să vă simțiți vii.

Participarea la NyhTo este despre alegeri conștiente.

Salutări din întuneric!

p.s.: vine și Luna. Vvander Viață!

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

Bucura-te ca esti in Bucuresti!