Arhivă pentru septembrie, 2019

Ultimele opt zile ale Festivalului Internațional “George Enescu” au adăugat virtuozității și emoției o nouă coordonată, cea a ideilor și temelor deschise spre dialog și meditație.

Publicul a avut ocazia să sondeze viziuni, concepte și idei în marile opere prezentate, pe de o parte. Premiere pe scenele românești cum sunt Peter Grimes, al lui Benjamin Britten și Moise și Aron, a lui Schoenbergsau piese abordate foarte rar, cum este Jeanne d’Arc, a lui Honneger au livrat explicit în librete mari teme actuale și azi. Au putut fi apoi contemplate, pe de altă parte, idei neobișnuite sau abordări diverse în dialogurile dintre compozitori, de la Forumul Internațional al Compozitorilor. De altfel, fiecare lucrare prezentată, în fiecare secțiune, a deschis, calea către noi teme de dialog, întrebări și conversații. În total, au avut loc 30 de noi concerte care au inclus 69 de lucrări, aparținând unui număr de 31 compozitori.

Muzica este a vremurilor și vremurile sunt ale muzicii, se spune. Artiștii preiau energia timpurilor și o transpun în opere, iar lucrările lor influențează și marchează publicul, care, la rândul lui, influențează și inspiră creatorii. Cercuri virtuoase ale creației descrise magistral de lucrările ultimei treimi a Festivalului.

Îndrăzneața creație a lui Constantin Basica, “Concert pentru dirijor și orchestră”, primă audiție, prezentată în seria Muzica Secolului XXI, pe 15 septembrie, a oferit, spre exemplu, ocazia de a imagina modul în care un ipotetic Dirjor Artificial Intelligence poate integra de la auditoriu și orchestră indicații despre arbordare unei lucrări și gestica potrivită. Expresia absolut uimitoare a modului în care, prin tehnologie, un dirijor poate uni publicul și muzicienii. Poate o citire a ideii de lume în armonie venită din cel mai surpinzător loc, cel al inteligenței artificiale.

La aceeași secțiune, Elegia minacciosa, a lui Dan Dediu ne-a propus paradoxul unei elegii amenințătoare, Francesco Tristanocel care are ca vis înregistrarea integrală a lucrărilor de pian ale lui Bachcu Island Nation Free ne-a invitat să explorăm fără complexe, programatic, sonoritățile diverse ale lumii, în timp ce Concertul de vioară,a lui Jorg Widmann a adus în atenție,sub bagheta maestrului Cristian Lupeș și în interpretarea Filarmonicii din Sibiu și a lui Michael Barenboim vibrația contemporană.

În aceeași zi, de dimineață Dan Zhu, la vioară și Gerhard Oppitz la pian au revizitat plini de subtilitate Sonata nr. 1 pentru vioară op.12, de Beethoven, dedicată lui Sallieri, prilej de meditație despre talent, reverență profesională, metodă și canon. Apoi Impresiile din copilărie, ale lui Enescu au vorbit despre amintire, inocență și reverie, deschizând drumul pentru revelația asupra Mythen, a lui Szymanowski și Sonata în Mi bemol major, a lui Strauss.

După-amiază, la Ateneu, sub bagheta lui Gergely Madars, Orchestra Filamonică Regală din Liège, avându-l ca solist pe rafinatul Renaud Capuçon a cântat Enescu – Suita pentru orchestra nr. 2 în Do major, op.20, Bartok – Concertul pentru vioară și orchestră și Prokofiev –  Simfonia a V-a în Si bemol major, op 100. Primii doi compozitori, născuți în același an, un trio de contemporani și totuși tușe diferite, deși sunetul vremurilor se simte peste tot în contururi precise, realizate splendid de tonul profund al viorii lui Capuçon.

Seara, Peter Grimes. O poveste intensă despre comunitate, preconcepții, statutul dificil al celui diferit într-un libret de policier operatic. Considerată ca fiind una din capodoperele contemporane, lucrarea lui Benjamin Britten a fost însoțită de grafica multimedia creată de Carmen Lidia Vidu, care a adăugat claritate în țesătura de idei și a completat experiența spectatorilor. Orchestra Națională Radio și Corul Academic Radio, sub conducerea maeștrilor Paul Daniel și Ciprian Țuțu, au transpus forța poveștii într-o interpretare susținută și au dat nuanțe textului și subtextului.

Noaptea orașul s-a îmbrăcat în sunetele Missei Solemnis a lui Beethoven, în interpretarea Freiburger Barockorchester și Zurcher Sing-Akademie, sub bagheta lui René Jacobs. “Din inimă să se întoarcă în inimă”, scria Beethoven, ca dedicație, pe partitura compoziției care a livrat promisiunea direct în sufletele spectatorilor, alături de prilejul de a scruta dintre cele mai profunde posibile teme: despre umanitate, credință și raportarea la divinitate.

Ziua a doua a debutat cu acordurile viorii lui Midori și ale pianului vrăjit de Jean-Yves Thibaudet, cu un repertoriu incluzând SchumannFauré, Debussy și Enescu, într-un dialog de mare subtilitate și profunzime. Un nou prilej de a-l regăsi pe Enescu lângă alți compozitori alături de care a creat și „caracterul românesc” integrat perfect în sonoritățile europene ale perioadei.

La Sala Auditorium, Trio Nuova Musica Consonate au lansat noi prilejuri de conversație cu două audiții provocatoare, Conceptofonia, lui Șerban Nichifor și Parallel musics, a Lianei Alexandra, alături Sonata pentru violoncel și pian, a lui Anatol Vieru.

Finalul zilei a fost în nota profundă aRecviemuluilui Verdi, în interpretarea Orchestrei și Corului Maggio Musicale Fiorentine,sub bagheta maestrului Fabio LuisiUn prilej în plus de înaltă meditație, dincolo de interpretarea propusă.

Ritmul clapelor pianului controlat cu măiestrie de Gerhard Oppitz a deschis după-amiaza zilei a treia. Beethoven – Sonata nr.17 în Re major, cunoscută și drept “Der Sturm-Furtuna”, denumire care nu îi aparține autorului, dar care este legată cumva istoric de perioada în care a fost compusă și de o recomandare de a citi lucrarea shakesperiană, făcută de compozitor, întâmplător, în acea perioadă.

Expresiva Suita nr. 2, op 10, a lui George Enescu completează cadrul cu o nouă încântare și o nouă confirmare privind locul operei lui Enescu în rândul muzicii influente europene.  

De altfel, seara s-a încheiat cu același gând, după ce orchestra florentină, Maggio Musicale a lansat provocarea unei a doua interpretări, în aceeași ediție, a Simfoniei a III a, a lui Enescu, sub bagheta maestrului Fabio Luisi. După ce am avut ocazia ca în prima parte a Festivalului să admirăm claritatea și amplitudinea construcției muzicale a lucrării, în regalul dirijat de maestrul Vladimir Jurowski, la pupitrul Orchestrei Radiodifuziunii din Berlin, noua versiune, cu o citire în cheie italiană și caldă a temelor dantești completează înțelegerea profilului universal al minunatei lucrări enescine. Promisiunea Pardisului, din ultima parte, învăluitoare, feerică a încheiat într-o nouă emoție seara deschisă în note de virtuozitate de Concertul nr. 1 de vioară, a lui Paganini, cu Serghey Krylov solist.

Ziua a patra s-a deschis în acordurile Simfoniei de cameră pentru 12 instrumente soliste, a lui Enescu, interpretată de Orchestra Națională din Lille, dirijată de Vlad Vizireanu, la Ateneul Român. Despre această lucrare s-a spus că este o meditație despre existență și non-existență, una dintre temele filosofice explorate de Enescu. Un nou set de idei profunde oferite spectatorului, care regăsește printre note, temele românești, rădăcinile și asprația înaltă. În interpretarea oferită, unitară, “cântecul de lebdă” a lui Enescu a atins cele mai sensibile corzi interioare. Serghei Khachatryan, la vioară și Timothy Ridout, la violă au continuat cu Concertul pentru vioară și orchestră în re major – de Johannes Brahms, și Simfonia „Harold în Italia” – de Hector Berlioz.

Muzica este liant universal, iar compozitorii sunt nemuritori, este următorul set de idei adăugate în dilogul săptămânii de ansamblul Les Sourds-Doués, în programul Mozartweek in Residence. În muzicalul “The Four Ties”, artiștii au propus o călătorie prin diverse lumi muzicale – de la clasică, la jazz, tango, klezmer, muzică de film etc. – cu destinația finală, Mozart. Cu umor și virtuozitate, cei patru muzicieni au făcut live demonstrația că suntem toți imersați în marea sonoritate a lumii, iar geniul lui Mozart unește invizibil continente și oameni, continuă să uimească și să cucerească.

Seara, un episod în două game majore, cuprinzătoare, copleșitoare. Concertul nr. 4 de pian în sol major, a lui Beethoven, cu Nelson Freire solist și Simfonia nr.1 în Re major, a lui Gustav Mahler, cu Orchestra Filarmonicii din St. Petersburg și maestrul Vassily Sinaisky la pupitru. O notă în plus la temele posibile de meditație. Concertul lui Beethoven, după lansarea din 1808, a fost neglijat aproape 30 de ani și readus în atenția cuvenită de Felix Mendelsohn, care i-a repus în lumină frumusețea și structura inovatoare.

Ziua a cincea a fost dominată, aparent, de spectactolul Jeanne d’Arc, cu actrița Marion Cotillard, câștigătoarea unui premiu Oscar, a numeroase premii de interpretare europene, în rol principalAlte cinci evenimente de înalt nivel s-au petrecut pe întregul parcurs al zilei, într-un uriaș puzzle muzical de idei și interpretări.

În cadrul Forumului Internațional al Compozitorilor, muzicienii britanici Mark-Anthony Turnage, Colin Matthews, John Woolrich și Charlotte Bray au vorbit despre arta lor poetică, crezul lor artistic și modul personal de percepere a universului muzical contemporan, invitați la dialog de compozitorului și profesorul Dan Dediu. Apoi, la Sala RadioBritten Sinfonia, sub bagheta dirijorului Andrew Gourlay și cu Vikram Sedona, la vioară,laureat al Concursului Internațional „George Enescu” 2018 au prezentat lucrările participanților la forum. Reflections in time – de Charlotte Bray,Prin lumina florilor – de Ulpiu VladConcert pentru vioară – de John Woolrich,o lucrare în prima audiție de Mark-Anthony Turnage și Spiralling – de Colin Matthews. Programul a permis o privire de ansamblu asupra muzicii contemporane britanice, aducând pe scena Festivalului o selecție a celor mai cunoscuți și cântați compozitori englezi în viață.

Apoi, mult așteptatul oratoriu Jeanne d’Arc au bûcher, semnat de Arthur HoneggerOrchestra Națională din Lille, sub bagheta dirijorului Alexandre Bloch, acompaniată de Corul Filarmonicii „George Enescu”, dirijat de Iosif Ion Prunner și Corul de copii al Radiodifuziunii Române, dirijat de Răzvan Rădos au pus în scenă un spectacol solid, un masiv de emoții, nuanțate profund de delicata Marion Cotillard în rolul principal. Dincolo de celebritate, spectatorii au putut simți puterea partiturii eclectice și impresionante a lui Honegger, prestația impecabilă a muzicienilor români mari și mici, alături de cei francezi, construcția sofisticată și atent condusă de Alexandre Bloch. Subiectele zilei din libretul semnat de Paul Claudel – lupta pentru o idee, libertatea de expresie și piedicile puse de sistemele politice corupte, implicarea până la sacrificiu au marcat definitiv momentul în sufletele melomanilor.

Mai târziu, la Teatrul Excelsior, spectacolul Scrisori și muzică (Briefe & Music), Din corespondența dintre Leopold și Wolfgang Amadeus Mozart (1779 – 1782)a dezvăluit gânduri din intimitatea compozitorului, idei de luat și cântărit, în citirea dedicatului mozartian Rolando Villazón, acompaniat de violonistul Emmanuel Tjeknavorian și pianistul Maximilian Kromer.

Orchestra Filarmonica din St. Petersburg, sub bagheta dirijorului român Christian Badea, alături de Corul Academic al Radiofuziunii Române, dirijat de Ciprian Țuțu, și violonistul Vadim Repin au continuat apoi cu Poemul simfonic „Isis” – de George Enescu (finalizat postum de Pascal Bentoiu, după schițele autorului), Concertul nr. 1 în la minor pentru vioară și orchestră – de Dimitri Șostakovici șiSimfonia a IX-a în mi minor, „Din lumea nouă” – de Antonin Dvořák. O prestație impresionantă, plină de nuanțe, cu un contur sonor frumos adaptat fiecarei piese propuse, purtătoare a unor mituri, povești și simboluri. Isis s-a revărsat plină de seducție, vioara lui Vadim Repin a desenat cu claritate tumultul personal, pasajele întunecate și suferința, Concertul de vioară fiind compus în perioada în care Sostakovich era persecutat de Stalin pentru originea lui, ca în final lumea nouă să își prezinte sunetul amplu al promisiunilor.

La Barocca, ansamblul italian specializat pe interpretări de muzică barocă au încheiat ziua cu „Aci, Galatea și Polifemo”, compusă ca muzică pentru festivități de nuntă de Georg Friedrich Händel. Sub bagheta dirijorului Ruben Jais, soprana Roberta Mameli, mezzosoprana Sonia Prina și basul Luigi de Donato au completat intensitatea zilei cu arii vivace, tonuri idilice, furtuni ale geloziei întunecate.

Ziua a șasea a oferit, printre altele, o viziune muzicală a compozitorului Max Richter, care a reimaginat contemporan Anotimpurile lui Vivaldi, cu sprijinul Annei Tifu la vioară, oferind în “Reimagining Vivaldi” prilejuri de uimire și bucurie, dantelării contemporane. A urmat Cântecul particulelor neutrino, “auzit” și compus de Nicola Piovani, figurat de Orchestra Filarmonicii Banatul din Timișoara, cu sprijinul lui Ybai Chen la violoncel, laureat al Concursului Internațional George Enescu, ediția 2018.În final, Suita Fellini, tot a maestrului Piovani, auditoriul a fost purtat prin marile momente ale cineastului Italian, aducând în atenție tot universul de personaje, drame, comicul și grotescul, delicatețea și grandoarea, conturând din muzică, aproape fizic, scene memorabile.

Camerata Salzburg a preluat apoi sonoritatea zilei, revenind la parfumul clasic al lui Mozart Week in Residence, cu arii din “Nunta lui Figaro”, interpretate de Mojca Erdmann și neobositul Rolando Villazon. Au urmat Simfonia concertantă pentru vioară, violă și orchestră în mi bemol major, cu Akiko Suwanai la vioară și Timothy Ridout la violă. Spectacolul s-a încheiat cu Mozart – Simfonia nr.35 “Haffner”.

A urmat spectacolul Moise și Aron, opera semnată de Arnold Schoenberg. O nouă premieră absolută în Festival, va rămâne un eveniment de referință, o montare în concert memorabilă, purtând semnătura Orchestrei Filarmonicii “George Enescu”, dirijată de maestrul Lothar Zagrosek, Corul Filarmonicii George Enescu, pregătit de maestrul Iosif Ion Prunner și cu sprijinul Vocal Consort Berlin. Construcția pregătită a integrat firesc distribuția internațională, cap de afiș fiind expresivii Robert Hayward (Moise) și John Daszak (Aron). Arhitectura multimedia, asigurată de Nona Ciobanu și Peter Kosir a dat cadrul perfect pentru a contura puterea poveștii, moderând subtil disputa de început de lume, între Gând și Cuvânt.

Les Talents Liriques, sub bagheta maestrului Christophe Rousset, au sculptat apoi în imaterialul nopții, sonorități baroce, cu Iulius Caesar în Egipt, opera lui Haendel. Partitură dificilă, din nou, susținută cu aplomb de contratenorul Christopher Lowerey și soprana Karina Gauvin, alături de întreaga distribuție de artiști lirici.

Ziua a șaptea

Penultima zi din ediția 2019 a Festivalului Internațional George Enescu s-a deschis așezat, învăluitor cu recitalul pianistului francez François-Frédéric Guy. Piese pentru pian – de J. Brahms, Sonata nr. 1 în fa diez minor pentru pian – de G. Enescu, Preludii, Caietul II – de C. Debussy.

Apoi, La Sala Radio, seria Muzica secolului XXI, în interpretarea Orchestrei Simfonice București, sub bagheta dirijorului Nicolae Moldoveanu a propus o trecere în revistă a direcțiilor din componistica actuală, cu exemple din Franța, Chile, Suedia și România. Bachiana – de Cornel Țăranu, „Vaste champ temporel à vivre joyeusement” – de Eric Montalbetti, „Atacama” concert pentru vioară și orchestră – de Marco Perez-Ramirez, „Ich denke Dein…” – de Rolf Martinsson. Compozitorii străini invititați au dialogat ulterior în cadrul Forumului Internațional al Compozitorilor, de la Universitatea Națională de Muzică din București despre modul în care compun, despre sursele de inspirație, disiciplina necesară compozitorului și despre devenirea lor. Discuția moderată de compozitorul și profesorul Dan Dediu a oferit o privire în laboratorul de creație și a condus către micile secrete ale fiecăruia.

Inspirația și delicatețea, concentrarea și sunetele prefecte au preluat scena la Ateneu, unde pianista Mitsuko Uchida, în dublu rol de dirijor și solist, alături de Orchestra de Cameră Mahler, au intrepretat Concertul nr. 19 pentru pian și orchestră în fa major – de W.A. Mozart, „Metamorphosen” – Studiu pentru 23 de instrumente cu coarde soliste – de R. Strauss și Concertul nr. 20 pentru pian și orchestră în re minor – de W.A. Mozart. Una dintre cele mai apreciate muziciene ale momentului, o legendă a pianului la nivel mondial, prezentă în premieră la București, a oferit melomanilor dozajul perfect, o citire plină de sensibilitate, personală, specială a celor trei compoziții.

O altă vedetă incontesabilă a scenelor clasice, Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam cu maestrul Cristian Măcelaru la pupitru și-a demonstrat în continuare virtuozitatea, construcția ansamblului aproape de perfecțiune, pe Scena Sălii Palatului. Poemul simfonic „Don Quijote” – de Richard Strauss, cu Ken Hakii – la violă și Truls Mørk – la violoncel a evidențiat o parte din atu-urile orchestrei “de aur”-sunetul rotund, armonia perfectă, timbrul catifelat al instrumentelor de coarde.

A urmat Simfonia a III-a în mi bemol major de L.v. Beethoven, care a fost cu adevărat eroică. O lucrare binecunoscută oricărui meloman, de la cel ocazional și începător, la cel sofisticat, propusă într-o variantă de o frumusețe absolută, cu o multitudine de nuanțe tulburătoare.

Ultima reprezentație a zilei, opera în concert „Agrippina”, G.F. Händel a readus pe scena Festivaluluiansamblul Les Talens Lyriques, sub bagheta dirijorului Christophe Rousset. Melomanii au fost din nou cuceriți de virtuozitatea soliștilor și cuprinși în ițele unor idei, despre mașinațiunile politice de palat care au dus la instalarea lui Nero ca împărat, uneori prea actuale.

Gong final. Ziua a opta a celei de a treia perioade de festival a început cu o experiență copleșitoare, oferită de Sven Helbig, compozitorul, interpret la instrumente electronice și proiecții video, alături de Vocal Consort Berlin și Orchestra de Cameră Radio. Compoziția „I Eat the Sun and Drink the Rain” – zece piese pentru cor şi instrumente electronice este o experiență totală, imersivă care combină sonoritatea vocii umane, armoniile ca din altă lume cu sunete și lumină.

La Sala Radio, un alt concert de marcă, sub semnătura maestrului Krzysztof Penderecki, prezent la spectacol, alături de Corul Academic Radio, pregătit de maestrul Ciprian Țuțu și Orchestra Națională a Radiodifuziunii Române- Simfonia a VIII-a, “Cântecele efemerului”. Masiv, complex, cu mii de intricații sonore, spectacolul a beneficiat de contribuția sopranei Erika Grimaldi, a mezzosopranei Anna Lubanska și a baritonului Thomas Bauer.

Don Giovanni, de Mozart, în interpretarea Orchestrei de Cameră din Basel a combinat apoi opera giocossa cu interpretarea seriossa, într-o montare în concert, dinamică, rotundă, cursivă, susținută de vocile artiștilor lirici Luca Pisaroni – Don Giovanni (bas-bariton), Sylvia Schwartz – Donna Anna (soprană), Olga Bezsmertna – Donna Elvira (soprană), Patrick Grahl – Don Ottavio (tenor), Giulia Semenzato – Zerlina (soprană), Alex Esposito – Leporello (bariton) și David Soar – Comandorul, Masetto (bas-bariton).

Marele final a fost semnat de Orchestra Regală Concertgebow, din Amsterdam care și-a prezentat în întreaga spledoare puterea, subtilitatea, rafinamentul, nuanțarea, înțelegerea profundă a textului muzical și extraordinara flexibilitate. Sub bagheta lui Tugan Sokhiev, olandezii au oferit o lecție de “actorie”muzicală, schimbând cu ușurință registrul pieselor abordate și transformând miraculos sonorități și registreProgramul a început cu Brahms- Variațiuni pe o temă de Haydn op. 56, ceea ce a permis așezarea unei prime trepte clasice peste care atmosfera Uverturii de concert în la major pe teme populare românești op. 32 a lui George Enescu s-a așezat cu finețe și firesc. Seara, concertul și Festivalul s-au încheiat în acordurile lui CeaikovskiSimfonia I în sol minor op. 13, „Visuri de iarnă”.

Lumea în armonie, construită pe emoție, virtuozitate și idee, s-a desăvârșit.

Despre Festivalul Internațional George Enescu

Ajuns la cea de-a XXIV-a ediție, Festivalul Internațional George Enescu se va desfășura în perioada 31 august-22 septembrie 2019. În sălile de concerte din București, vor urca pe scenă peste 2.500 dintre cei mai valoroși muzicieni ai lumii, având 50 de naționalități și vor fi prezentate 84 de concerte și recitaluri. Ediția din acest an a festivalului totalizează 34 de prezențe în premieră în România: 25 de artiști, printre care Marion Cotillard, Kirill Petrenko, Mitsuko Uchida și nouă dintre cele mai bine cotate orchestre din lume.

Ediția 2019 a Festivalului Enescu își așteaptă publicul la Sala Mare a Palatului, Ateneul Român, Sala Radio și la Sala Mică a Palatului la concerte și recitaluri grupate în jurul a șase mari secțiuni: „Mari orchestre ale lumii”, „Concertele de la miezul nopții”, „Recitaluri și concerte camerale”, „Muzica secolului XXI”, „Mozart Week in Residence” și „Forumul Internațional al Compozitorilor”. De asemenea, vor avea loc concerte și evenimente în Piața Festivalului, conferințe, lansări de discuri și de carte, spectacole extraordinare.

Pentru mai multe detalii: https://www.festivalenescu.ro/

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Art Fashion Fair îți prezintă cei mai creativi designeri autohtoni și te invită să îi cunoști weekend-ul acesta în spațiul Qreator din Piața Victoriei (Bd. Aviatorilor 8A).

Art Fashion Fair este o galerie de artă de weekend, ce prezintă colecții curatoriate de design contemporan autohton (haine și accesorii de autor, obiecte de design interior și parfumuri naturale) unei comunități de oameni deschiși către original, consumatori de design românesc, high fashion și luxury brands. Fiecare colecție selectată este o operă de artă, cu piese care pot trăi și crește de la un sezon la altul. Art Fashion Fair este despre creativitate, reflectând convingerea noastră că barierele tradiționale dintre disciplinele creative aparțin unei alte ere și legăturile dintre arta contemporană și modă sunt evidente.

Pe cele două etaje ale Casei vă așteaptă 40 de makeri români, câţiva dintre ei prezenţi exclusiv la Art Fashion Fair, aleși in urma unei selecţii riguroase de catre Roxana Silean – fondator și curator al evenimentului.

Designerii selectaţi la Art Fashion Fair #18: ARGO ART by Andreea Buga, Atelier de lana, Atelierul de portelan, Bijoux Artemis, BIZAR Concept, Bratara Succesului, Chemistry, Christine on the Clouds, Cozette Boutique, Csilla Tulogdy, Details Concept Store, Diff Couture, EMA\T Concept, Experiment, Fandacsia, FelicityStore, Fire and Dreams, Florentina Giol, Icrus Florea, Iuliana Asoltanei Jewelry, Koja Concept, KoModa, Larisa Dragna, Luviane Atelier de Parfumerie, Mici Minunatii Din Lemn, Mihaela Cretescu, Mirabilis Art Jewelry, Miracolore, Monica Iacovenco Jewelry, OCCJ, Oui-Da Fée, P’ANKA, Porphyras, Roxana Davidescu, Sorin Papa Leather Forever, SABINNE, Studio Cabal, Triadora Concept, Una-i-Luna, Valah.

Art Fashion Fair este o platformă inovatoare de lifestyle și fashion, ce își asumă un rol important pe piața creativă din România, oferind expunere celor mai talentați designeri și makeri locali.

Si la aceasta ediție, categoria „Recomandat de” va fi susținută de Revista Atelierul, unul dintre cele mai importante proiecte destinate promovării comunităţilor creative şi culturale autohtone. Designerii selectati de catre Mihaela Ion vor fi promovați pe http://www.revista-atelierul.ro.

Concept vizual: Designer Raluca Măndiță

Tinuta si styling: Argo Art by Andreea Buga

Decor special pentru Art Fashion Fair: Atelierul de decoruri

Când și unde e Art Fashion Fair?

Sâmbătă 28 septembrie | 10 AM – 9 PM

Duminică 29 septembrie | 10 AM – 7 PM

@ Qreator | Piața Victoriei, Bulevardul Aviatorilor 8A (exact la ieșirea de Metrou Victoriei spre Bd. Aviatorilor)

Intrarea este liberă! Accesul în interiorul târgului este permis exclusiv persoanelor cu varsta peste 18 ani, din raţiuni de natură legislativă care ţin de destinaţia uzuală a spaţiului.

Vă așteptăm!

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Cea mai extinsă ediție de până acuma Festivalului Internațional George Enescu”,cea de-a XXIV-a,a ajunsla final.Acest adevărat maraton muzical, constând din 23 de zile de muzică clasică a adus pe scenele Festivalului peste 2.500 de muzicieni străini de cel mai înalt nivel și peste 1.000 de artiști români de la cele mai prestigioase instituții muzicale din țară. Au avut loc 84 de concerte în capitală și au fost prezentate publicului 313 lucrări semnate de 149 de compozitori, acoperind istoria muzicii de la perioada barocă până la muzica prezentului. Un număr de 35 de lucrări compuse de George Enescu au fost prezentate în Festival, extinzând vizibilitatea operei marelui compozitor român atât la nivelul audienței, cât și al muzicienilor români și străini. Pe durata Festivalului, un număr de 30 de concerte au avut loc în alte 10 orașe din România (Sibiu, Cluj, Târgoviște, Piatra Neamț, Bacău, Iași, Târgu Mureș, Bârlad, Timișoara, Satu Mare) și în 6 orașe din lume (Florența, Berlin, Liège, Toronto, Montreal, Chișinău). Peste 300 de evenimente asociate Festivalului au avut loc în spații neconvenționale, în muzee, centre comerciale, parcuri sau clădiri de birouri conectând Bucureștiul la spiritul muzicii.

Programul zilei de 22 septembrie debutează cu concertul susținut de Vocalconsort Berlin și Orchestra de Cameră Radio, la Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă, de la ora 11:00. Dirijor: Ralf Sochaczewsky, compozitor, instrumente electronice și video: Sven Helbig, inginer de sunet: Carlo Grippa. 

În program: „I eat the sun and drink the rain” – zece piese pentru cor şi instrumente electronice, de Sven Helbig. 

Spectacol-eveniment rar, foarte lăudat de critică și cu succes de public, reprezentația de la București îl aduce pe scena sălii Auditorium pe Sven Helbig însuși, care coordonează mișcarea scenică și asigură partea de instrumente electronice și video. Interpretarea piesei este asigurată de Vocalconsort Berlin, considerat unul dintre cele mai bune și mai versatile coruri din Germania și din lume.

I Eat the Sun and Drink the Rain este o lucrare pentru cor și electronice live. Este o piesă conceptuală creată de Sven Helbig în care el apare atât ca autor al muzicii, cât și al majorității textelor. Compoziția include zece piese, care urmează un fir narativ țesut în jurul a zece întrebări apăsătoare din zilele noastre. Sven Helbig pleacă de la ideea că sufletul uman este parte a naturii. El trimite ascultătorul într-o călătorie poetică în căutarea dimensiunii umane într-o lume dominată de tehnologie. Fără să sune dogmatic, ridică întrebări de genul: Care va fi locul ființelor umane într-o lume a inteligenței artificiale? Ce se va întâmpla cu relațiile interpersonale într-o eră de alienare digitală? Cum vom trăi pe Terra, dacă ne prădăm mediul înconjurător și îl distrugem noi înșine? Rezonanța puternică a lucrării este generată și de pasajele corale delicate care însoțesc sintetizatoarele pulsante, iar etericele acorduri a cappella se suprapun peste sunetele create digital într-un echilibru perfect între vocea umană și soundul electronic. Compoziția include piese cu influență populară (Abendglühen / Cerul roșu noaptea), alături de secvențe cu armonice complexe și subtile în maniera lui Arvo Pärt (Kyrie) și muzică electronică minimalistă (Gedenken / Pomenire).

Compoziția „I eat the sun and drink the rain”, cu zece piese pentru cor şi instrumente electronice, de Sven Helbig a fost înregistrată (în 2016, casa de discuri: Neue Meister) cu Vocalconsort Berlin, sub conducerea dirijorului Kristjan Järvi, Helbig continuând parteneriatul artistic cu Järvi, început odată cu prezentarea primei audiții a lucrării sale Pocket Symphonies.

Compozitorul german Sven Helbig (născut în 1968) este una dintre cele mai apreciate voci creative ale noii generații. El vine cu o viziune artistică în care nu mai există bariere între lumea muzicii clasice, cântată de orchestră, arta experimentală, muzica pop sau noile tehnologii. El compune muzică corală, orchestrală și de cameră, atât pentru scena clasică, cât și pentru cea la graniță cu experimentalul, integrând efecte electronice, intertextualizând frazări multimedia sau video care să extindă canalele de percepție și recepție ale experienței. Sven Helbig este compozitor în rezidență la Teatrul Național German din Weimar, la Universitatea din Leipzig și la Universitatea Națională San Martin din Buenos Aires. A debutat cu compoziția „Pocket Symphonies”, care a și fost înregistrată de Deutsche Grammophon, urmată de lucrarea „I eat the sun and drink the rain”înregistrată la Neue Meister. Sven Helbig este co-fondator al Dresden Symphony Orchestra, prima orchestră europeană dedicată exclusiv interpretării muzicii contemporane. Sven Helbig colaborează fructuos de mai mulți ani cu cvartetul Fauré, cântărețul de operă René Pape, dirijorul Kristjan Järvi, Pet Shop Boys și trupa de rock cult Rammstein.

Partea corală a reprezentației „I eat the sun and drink the rain” va fi susținută de Vocalconsort din Berlin. Ansamblul a fost fondat în anul 2003, debutând cu mare succes la Festivalul de la Innsbruck, cu „L’Orfeo”, de Monteverdi, în regia lui Rene Jacobs. Ansamblul este specializat în baroc, însă abordează și piese romantice și contemporane. Colaborează constant cu dirijori renumiți, precum Marcus Creed, Rene Jacobs, Jos van Immerseel, Gary Cooper, Olof Boman și Ottavio Dantone, precum și cu orchestre renumite, ca Akademie fur Alte Musik Berlin, Accademia Bizantina, Orchestra Barocă din Hamburg și Orchestra Barocă Brock.

La Sala Radio, de la ora 13:00, are loc concertul extraordinar al Orchestrei Naționale a Radiodifuziunii Române, sub bagheta compozitorului și dirijorului Krzysztof Penderecki, alături de Corul Academic Radio,  dirijat de Ciprian Țuțu. Soliști: Erika Grimaldi – soprană, Anna Lubańska – mezzosoprană, Thomas Bauer- bariton, Alissa Margulis – vioară.

În program, două lucrări în premieră în România semnate de Krzysztof Penderecki: Simfonia a VIII-a „Lieder der Vergänglichkeit” (Cântece ale efemerului) pentru solişti, cor şi orchestră și Concertul nr. 2 pentru vioară şi orchestră „Metamorphosen”.

Krzysztof Penderecki își exprimă crezul muzical prin fraza: „Tot ce mă interesează este eliberarea sunetului de orice tradiție”. Considerat în momentul de față una dintre cele mai proeminente voci ale componisticii contemporane la nivel internațional, el este un compozitor, dirijor și pedagog polonez (născut în anul 1933, la Dębica). Provine dintr-o familie multi-culturală cu rădăcini armeano-germano-poloneze.

Krzysztof Penderecki a studiat compoziția cu Franciszek Skołyszewski, apoi, din 1955-58, cu Artur Malawski și Stanisław Wiechowicz, la Academia de Muzică din Cracovia. În 1958, a început să predea în compoziție și, în 1972, a devenit profesor, ocupând și funcția de rector până în 1987. A ținut prelegeri, ca profesor asistent la Essen la Folkwang-Hochschule (1966 – 68) și la Universitatea Yale (1973-78).

După câștigarea premiilor competiției Tinerilor compozitori Polonezi, în 1959, Penderecki dobândește o recunoaștere europeană rapidă, lucrările lui fiind interpretate la festivaluri de muzică contemporană și începe să primească comenzi de la diverse instituții muzicale. În 1960, el a compus o piesă pentru 52 de coarde intitulată 8’37”( durata compoziției), pentru care a primit premiul Rostrum International al Uniunii Compozitorilor din Paris. Lucrarea este cunoscută ca Threnody for The Victims of Hiroshima și îi aduce lui Krzysztof Penderecki recunoașterea de reprezentant de frunte al muzicii de avangardă. Lucrarea sa Fluorescence, interpretată pentru prima dată în 1962 la Donaueschingen, confirmă acest lucru. Pe lângă instrumentele tipice ale unei orchestrei simfonice, Penderecki a introdus o secțiune mare și experimentală de percuție, incluzând o foaie de metal pentru a imita tunetul, bucăți de sticlă și metal zgâriate cu un fierăstrău, clopote, un clopot electric, o mașină de scris și o sirenă. Instrumentele tradiționale sună, de asemenea, ciudat, deoarece se cântă la ele în moduri neconvenționale. În simfoniile sale ulterioare, s-a îndepărtat de limbajul avangardist și a încetat să mai experimenteze la nivelul sunetului.

Krzysztof Penderecki a scris și multă muzică de film: ilustrația lungmetrajului Manuscrisul de la Saragossa, de Wojciech Jerzy Has, dar și pentru filme de Hollywood, precum The ShiningThe ExorcistKashrickThe Mask și Shutter Island, de Martin Scorsese.

Lucrările maestrului Krzysztof Penderecki vor fi interpretate de Orchestra Națională Radio și Corul Academic Radio.

Orchestra Națională Radio s-a înființat în anul 1928, odată cu lansarea postului public de radio, la inițiativa și sub conducerea compozitorului Mihail Jora. Abordează un repertoriu complex, de la muzica barocă la lucrări ale contemporaneității. Și-a asumat misiunea de a difuza creații naționale, fiind ansamblul cu cel mai mare număr de prime audiții de compozitori români. A obținut importante distincții naționale și internaționale pentru discurile realizate – „Charles Cros”, Franța; „Puerta del Sol”, Uruguay; „Koussevitzky”, SUA. Orchestra Națională Radio a efectuat turnee în Franța, Italia, Germania, Spania, Elveția, Rusia, Ungaria, Turcia, Bulgaria, Cipru, Grecia, Japonia, China – și a participat la numeroase festivaluri internaționale.

Fondat în 1940, sub conducerea dirijorului și compozitorului Ioan Croitoru, Corul Academic Radio și-a asumat rolul promovării repertoriului vocal-simfonic, incluzând regulat noi piese în repertoriu și ajungând să stăpânească astăzi un mare număr de lucrări: oratorii, cantate, madrigale, poeme, balade şi numeroase miniaturi. A fost condus de-a lungul anilor de: Dumitru D. Botez, Gheorghe Danga, Dumitru D. Stancu, Constantin Petrovici, Emanuel Elenescu, Alexandru Şumski, Carol Litvin, Aurel Grigoraş şi Dan Mihai Goia. În prezent, Corul Academic Radio este pregătit și condus de Ciprian Ţuţu. Concomitent cu asigurarea programelor stagiunilor muzicale, Corul Academic Radio, format din circa 70 de muzicieni profesioniști, asigură efectuarea înregistrărilor pentru discuri și pentru fondul muzical Radio, promovând valori importante ale creației românești tradiționale sau de actualitate, inclusiv prime audiții, numeroase fiindu-i dedicate.

De la ora 16:30, pe scena Ateneului Român are loc reprezentația operei „Don Giovanni”, de W.A. Mozart, în interpretarea Orchestrei de Cameră din Basel, sub bagheta dirijorului Giovanni Antonini.

În distribuție: Luca Pisaroni (bas-bariton) – Don Giovanni, Sylvia Scwhartz (soprană) – Donna Anna, Miah Persson (soprană) – Donna Elvira, Patrick Grahl (tenor)- Don Ottavio, Giulia Semenzato (soprană) – Zerlina, Alex Esposito (bariton) – Leporello, David Soar (bas-bariton) – Comandorul, Masetto. 

Orchestra de Cameră din Basel (KOB – Kammerorchester Basel) a fost fondată în anul 1984, fiind formată din absolvenți ai diferitelor conservatoare elvețiene. Structura orchestrei este neobișnuită, în sensul că nu există un dirijor principal, care să exercite un control artistic în conceperea și implementarea programelor. Este cotată în momentul de față una dintre cele mai cunoscute orchestre de cameră europene. Susține în jur de 90 de concerte pe an, fiind invitată regulat în săli de concerte renumite din Londra, Amsterdam, Köln, Berlin, Zürich, München, Viena, Valencia şi Paris. KOB colaborează cu dirijori de calibru internațional, printre care Giovanni Antonini, David Stern, Paul McCreesh, Kristjan Järvi, Paul Goodwin, Philippe Herreweghe şi cu soliști precum Cecilia Bartoli, Magdalena Kožená, Emma Kirkby, Jennifer Larmore, Andreas Scholl, Christian Tetzlaff, Julia Fischer, Daniel Hope, Matthias Goerne, Angelika Kirchschlager, Tabea Zimmermann, Renaud Capuçon, Pieter Wispelwey, Thomas Zehetmair, Giuliano Carmignola, Bobby McFerrin, Emmanuel Pahud şi Sabine Meyer. Discografia KOB include înregistrarea integralei simfoniilor lui L.v. Beethoven, sub conducerea lui Giovanni Antonini. Orchestra are o colaborare pe termen lung cu casa de discuri Sony BMG, printre înregistrări numărându-se albumul “Neo-classic modern”, înregistrări cu Angelika Kirchschlager, Marijana Mijanovic, Núria Rial şi Lawrence Zazzo, înregistrări cu operele Riccardo primo şi Concerti grossi de G.F. Händel.

Reprezentația va fi nuanțat coordonată de bagheta dirijorului italian Giovanni Antonini (n. 1965). Cu studii muzicale (dirijat și flaut transversal baroc) în Milano, orașul său natal, și la Centrul de Muzică Veche din Geneva, el este co-fondator, alături de Luca Pianca, al Il Giardino Armonico, un ansamblu-pionier de muzică veche italiană, cu care a primit premiul Gramofon, Diapason d’Or și Choc du Monde de la Musique. În 2014, Antonini și Il Giardino Armonico au început un proiect care urmărește să realizeze și să înregistreze toate simfoniile lui Joseph Haydn până în 2032, când are loc a 300-a aniversare a nașterii compozitorului. Antonini a colaborat cu muzicieni precum Christoph Prégardien, Christophe Coin, Katia și Marielle Labèque, Viktoria Mullova și Giuliano Carmignola. Colaborează regulat cu Orchestra de Cameră din Basel de peste 15 ani.

Ziua de 22 septembrie și, totodată, ultima zi din ediția 2019 a Festivalului Internațional George Enescu se încheie cu concertul Orchestrei Regale Concertgebouw din Amsterdam, la Sala Palatului, de la ora 19:30. La pupitrul orchestrei se va afla dirijorul Tugan Sokhiev.

În programVariațiuni pe o temă de Haydn  – de J. Brahms, Uvertura în la major pe teme populare românești – de George Enescu și Simfonia I în sol minor, „Visuri de iarnă” – de P.I. Ceaikovski.

Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam este cotată drept una dintre cele mai bune orchestre din lume. Lăudată de critică, aplaudată de public și impusă la nivel global ca una dintre cele mai bune orchestre ale lumii, Royal Concertgebouw este o instituție în sine, care și-a asumat ca misiune să conecteze și să îmbogățească oamenii oferindu-le o experiență muzicală sublimă. ”Toți membrii personalului sunt angajați pe deplin în această misiune” – declară ei. ”Ambiția noastră este să scriem istoria muzicii, continuând să fim în liga de top a orchestrelor din lume. Prețuim natura privată a afacerii noastre – suntem responsabili pentru 95% din veniturile proprii și ne propunem să păstrăm Concertgebouw în starea sa cea mai bună pentru generațiile care vin”.

Concertgebouw a creat o adevărată tradiție prin concertele sale devenite legendare, cu nume ilustre din muzica clasică, jazz și muzica world, precum Gustav Mahler, Richard Strauss, Bernard Haitink, Yehudi Menuhin, Jessye Norman, Vladimir Horowitz, Cecilia Bartoli, Louis Armstrong, Sting și mulți alții.

La pupitrul dirijoral va fi Tugan Taymourazovitch Sokhiev (născut în Ossetia, în 1977). Sokhiev s-a format la Conservatorul din Sankt Petersburg. Prima operă dirijată de TuganSokhiev a fost o producție cu La Bohème, în Islanda. A fost remarcat de Anthony Freud, directorul general al Welsh National Opera (WNO), care l-a numit director muzical pentru cinci ani. Primele opere cu WNO în calitate de dirijor au fost Don GiovanniCavalleria Rusticana și I Pagliacci. În 2005, Sokhiev a devenit dirijor principal și consilier muzical la Orchestre National du Capitole de Toulouse. A primit premiul „Révélation musicale de l’année”. În septembrie 2010, a fost numit dirijor principal și director artistic al Deutsches Symphonie-Orchester Berlin (DSO Berlin). În ianuarie 2014, Sokhiev preia directoratul muzical al Teatrului Bolshoi.

Despre Festivalul Internațional George Enescu

Ajuns la cea de-a XXIV-a ediție, Festivalul Internațional George Enescu se va desfășura în perioada 31 august-22 septembrie 2019. În sălile de concerte din București, vor urca pe scenă peste 2.500 dintre cei mai valoroși muzicieni ai lumii, având 50 de naționalități și vor fi prezentate 84 de concerte și recitaluri. Ediția din acest an a festivalului totalizează 34 de prezențe în premieră în România: 25 de artiști, printre care Marion Cotillard, Kirill Petrenko, Mitsuko Uchida și nouă dintre cele mai bine cotate orchestre din lume.

Ediția 2019 a Festivalului Enescu își așteaptă publicul la Sala Mare a Palatului, Ateneul Român, Sala Radio și la Sala Mică a Palatului la concerte și recitaluri grupate în jurul a șase mari secțiuni: „Mari orchestre ale lumii”, „Concertele de la miezul nopții”, „Recitaluri și concerte camerale”, „Muzica secolului XXI”, „Mozart Week in Residence” și „Forumul Internațional al Compozitorilor”. De asemenea, vor avea loc concerte și evenimente în Piața Festivalului, conferințe, lansări de discuri și de carte, spectacole extraordinare.

Pentru mai multe detalii: https://www.festivalenescu.ro/

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

 

 

 

Avem plăcerea să vă invităm într-o ultimă incursiune în spațiile de creație ale artiștilor vizuali bucureșteni în cadrul Atelierelor de Artă Deschise în București, eveniment ce se va încheia odată cu ediția de anul acesta a Festivalului Internațional George Enescu. Weekendul acesta, sâmbătă și duminică, 21- 22 septembrie 2019, în intervalul orar 12:00–20:00, studiourile creative a 53 de artiști vizuali cu specializările pictură, sculptură grafică, ceramică, sticlă, metal, textile sunt deschise publicului pentru vizitare. Profilurile artiștilor vizuali și hărțile amplasării spațiilor de creație, deschise pentru vizitare, sunt disponibile pe site-ul  www.ateliere.net. Pentru a ușura periplul prin oraș, beneficiați și de opțiunea de ghidare prin GPS în aplicația ATELIERE, disponibilă pe platformele iOS și Android!

Ediția specială de Ateliere de Artă Deschise în București este organizată în cadrul Proiectului Cultural Contemporanii, sub egida Festivalului Internațional George Enescu,

În cadrul acestui eveniment, accesul publicului este liber.

Artiștii ale căror spații de creație vă invităm să le descoperiți în ultimul weekend al evenimentului, 21-22 septembrie 2019, sunt:

Iosif Amarandei (sculptură), Roxana Elena Ardeleanu (pictură), Marina Aristotel (pictură), Diana Brăescu (pictură), Florin Bârză (pictură), Otilia Măndescu Canavra (grafică), Alin Carpen (sculptură), Alexandru Căzănaru (sculptură), Titi Ceara (sculptură), Sergiu Chihaia (textile), Constantin Cioc (pictură), Cristian Dobrescu (ceramică), Cristina Ciobanu Dobrescu (ceramică), Cătălin Geană (sculptură), Cornelia Gherlan (pictură), Elena Gheorghe (sculptură), Eugen Ilina (sculptură), Eusebiu Josan (pictură), Georgiana Manea Josan (pictură), Rodica Lomnășan (grafică), Andrei Marina (sculptură), Ioan Medruț (sculptură), Ruxandra Sibil Mermeze (textile), Nicolae Moldovan (ceramică), Florin Mocanu (pictură), Mihai Moldovanu (textile), Laurențiu Mogoșanu (sculptură), George Moscal (pictură), Manuela Moscal (grafică), Vasile Murivale (pictură), Mircea Nechita (grafică, sticlă, metal), Cristina Nedelea (pictură), Vasile Pop Negreșteanu (pictură), Cătălin Oancea (sculptură), Ileana Oancea (sculptură), Dumitru Pasima (sculptură), Adrian Pîrvu (sculptură), Cristian Pentelescu (sculptură), Ana Asavei Pietraru (pictură), Ana Zoe Pop (sculptură), Eugen Raportoru (pictură), Daniel Răgușitu (pictură), Mircea Roman (sculptură), Oana Roșca (textile), Constantin Rusu (pictură), Matei Șerban Sandu (grafică), Victor Olivier Săraru (sticlă, metal), Loredana Stancu (grafică), Elena Surdu Stănescu (sculptură), Nicolae Stoian (grafică), Ileana Ștefănescu (pictură), Lucian Țăran (ceramică), Andreea Toma (pictură), Floarea Țuțuianu (grafică), Răzvan Vasilescu (textile), Iulian Vîrtopeanu (ceramică), Florentina Voichi (pictură), Marian Zidaru (sculptură), Victoria Zidaru (textile, sculptură).

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Pe 10 octombrie se dă startul ediției cu numărul 9 a Bucharest Fringe-Maratonul Teatrului Independent! Vă așteptăm între 10 și 20 octombrie la sediul Teatrului Apropo ( Bd. Dimitrie Pompeiu nr. 8) pentru a vă bucura și în acest an de producții ale scenei de teatru independent românești și nu numai!

Festivalul se bucură în acest an de o selecție variată de spectacole și evenimente conexe, de la spectacole de teatru și spectacole de teatru-dans la expoziții de fotografie, lansări de carte, și un atelier de creație teatrală pornind de la legenda meșterului Manole, care se va finaliza sub forma unui spectacol. Acest eveniment va fi realizat în cadrul festivalului de o trupă de teatru din Belgia prin programul Europalia, stabilind astfel și un schimb cultural important între cele două țări.

Programul complet, dar și bilete early bird pentru festival găsiți exclusiv pe Eventbook sau la casa de bilete a teatrului!

Anul acesta Bfringe susține artiștii independenți! Ne vedem #infestival

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Opera Moise și Aron, un nou spectacol în premieră din categoria rarităților pe care le favorizează Festivalul Internațional “George Enescu”, va avea loc pe 20 septembrie, pe scena Sălii Palatului, începând cu ora 19:30.

Lucrarea lui Arnold Schönberg, o capodoperă a muzicii contemporane, un manifest muzical și social deopotrivă, va fi interpretată într-un spectacol provocator de Orchestra Filarmonicii “George Enescu”,dirijată de maestrul Lothar Zagrosek și de Corul Filarmonicii “George Enescu”,dirijat de maestrul Iosif Ion Prunner, alături de Vocal Consort Berlin. Lucrarea va fi însoțită de proiecții multimedia imaginate și regizate de Nona Ciobanu și de arhitectul și artistul vizual Peter Košir.

Moise și Aron este o compoziție bazată pe dodecafonie și muzică serială/serialism, concepte promovate de Schönberg, de altfel considerat adesea chiar părintele acestui nou limbaj muzical, deși istoric ideea are un alt înaintaș în persoana lui Arnold Hauser.

Regula de bază a dodecafoniei este utilizarea în măsură egală a tuturor celor 12 sunete ale gamei cromatice (notele unei game din semiton în semiton), iar serialismul presupune o secvență precisă a compoziției, prin care nici o notă nu se repetă, decât după ce toate celelalte note ale seriei stabilite au fost folosite. Muzica devine, astfel, o îmbinare de structuri, ca într-o matematică a sunetelor.

 “Pentru a obține o armonizare între cuvântul scris și muzică,  Schönberg renunță la o literă -a- din grafia numelui lui Aaron. Cifra 12 este cea care leagă cele 12 tonuri și cele 12 litere care alcătuiesc titlul operei”, explică regizorul Nona Ciobanu.

Libretul transformă povestea bibilică într-o confruntare între gândurile și vorbele lui Dumnezeu. Moses este purtătorul Gândurilor, iar Aaron al vorbelor Lui. Îndepărtarea lui Aaron de esența Gândurilor, pe care Moses ar fi vrut să le transmită celor pe care trebuie să îi salveze din Egipt duce la conflictul între cei doi. 

“În scenariul vizual construit împreună cu arhitectul și artistul vizual Peter Košir, plecăm de la conflictul între gând și cuvânt, idee și reprezentarea ei, dintre transcendență și lumesc. Imaginea și interpretarea ei pot deveni un instrument de manipulare în politică și religie”, spune regizorul Nona Ciobanu.

Schönberg inovează masiv, folosește așa numitul Sprechgesang – care nu este nici cântare, nici vorbire, un fel de recitativ pentru a contura căutarea lui Moise pentru cuvântul potrivit. Astfel, Moise se exprimă numai prin această formă, în contrapunct dramatic cu vocea și cântecul lui Aaron, care, prin comparație, este mai seducător pentru poporul ales. Cuvântul lui Dumnezeu este figurat printr-un cor de șase persoane, iar corul alternează și el între sprachgesang și cântec, în funcție de “convingerile” asumate de personaje.

Rolurile principale vor fi interpretate de bas-baritonul britanic ROBERT HAYWARD, un experimentat artist liric, prezent frecvent pe cele mai mari scene ale lumii, în rolul lui Moise și, în rolul lui Aron, de tenorul englez JOHN DASZAK, la rândul lui un obișnuit al marilor spectacole de la Royal Opera House, Opera de Stat a Bavariei, De Nederlandse Opera și cu un debut remarcabil sub conducerea lui Daniel Barenboim, la Opera din Berlin.

Ultima operă compusă de Arnold Schönberg are trei acte, cel de-al treilea rămânând în stadiul de schiță, deși autorul a lucrat timp de 10 ani la finalizarea lucrării. Opera nu a fost cântată niciodată în timpul vieții compozitorului. Într-un fel, ultima frază din textul libretului neterminat – “O cuvânt, tu cuvânt care îmi lipsești!” – descrie metaforic situația compoziției, căreia îi lipsește “cuvântul” de încheiere. Între 1930 și 1932, autorul a finalizat primele două acte. Până în 1935, a finalizat libretul celui de-al treilea act, dar compoziția nu a fost gata până în anul 1951, anul morții sale.

În anul 2009, cu permisiunea moștenitorilor, compozitorul maghiar Zoltan Kocsis a realizat o variantă finală a actului al treilea, totuși, din 2014, lucrarea a continuat să fie prezentată neterminată, în stadiul în care a lăsat-o Schönberg.

Moise și Aron mai are cel puțin încă două linii de poveste: prima este libretul, lucrat de Schönberg însuși, în timp ce compunea și a doua – contextul și semnificația perioadei în care a fost creată, din punct de vedere politic și personal.

ORCHESTRA ȘI CORUL FILARMONICII „GEORGE ENESCU” și VOCALCONSORT BERLIN

LOTHAR ZAGROSEK dirijor
IOSIF ION PRUNNER dirijorul corului
NONA CIOBANU, PETER KOŠIR regizori multimedia

DISTRIBUȚIA: ROBERT HAYWARD Moise (recitator), JOHN DASZAK Aron (tenor), JULIA SPORSÉN O tânără fată (soprană), MICHAEL PFLUMM Un tânăr (tenor), CATHERINE WYN-ROGERS O femeie bolnavă (alto), CHRISTIAN RIEGER Un bărbat (bariton), GABRIEL ROLLINSON Un efraimit (bas), MICHAEL PFLUMM Un tânăr (tenor), RALF LUKAS Un preot (bas), JULIA SPORSÉN Prima fecioară (soprană), POLINA PASZTIRCSÁK A doua fecioară (soprană), ANNA NEDOREZOVA A treia fecioară (alto), CATHERINE WYN-ROGERS A patra fecioară (alto).

Despre Festivalul Internațional George Enescu

Ajuns la cea de-a XXIV-a ediție, Festivalul Internațional George Enescu se va desfășura în perioada 31 august-22 septembrie 2019. În sălile de concerte din București, vor urca pe scenă peste 2.500 dintre cei mai valoroși muzicieni ai lumii, având 50 de naționalități și vor fi prezentate 84 de concerte și recitaluri. Ediția din acest an a festivalului totalizează 34 de prezențe în premieră în România: 25 de artiști, printre care Marion Cotillard, Kirill Petrenko, Mitsuko Uchida și nouă orchestre de talie mondială.

Ediția 2019 a Festivalului Enescu își așteaptă publicul la Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio și la Sala Mică a Palatului la concerte și recitaluri grupate în jurul a șase mari secțiuni: „Mari orchestre ale lumii”, „Concertele de la miezul nopții”, „Recitaluri și concerte camerale”, „Muzica secolului XXI”, „Mozart Week in Residence” și „Forumul Internațional al Compozitorilor”. De asemenea, vor avea loc concerte și evenimente în Piața Festivalului, conferințe, lansări de discuri și de carte, spectacole extraordinare.

Pentru mai multe detalii: https://www.festivalenescu.ro/ 

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Septembrie, deși capricios, un pic ursuz și plin de fasoane, are și el fanii lui, ceva mai maturi, mai înțelepți și mai boemi decât ai altora. Pentru toți aceștia are loc pe 21 și 22 septembrie, la Casa Universitarilor, Septembriada: o sărbătoare a începutului de toamnă urbană și-a emoțiilor care vin cu ea.

Este vorba despre ediția cu numarul 43 a evenimentului de shopping creativ Bounty Fair, care de 4 ani reunește creatori români din arii diverse într-un târg diferit, dedicat cumpărătorului interesat de povestea și misiunea obiectului, precum și de-o experiență de cumpărături care să-l inspire.

La Septembriadă ne vor întâmpina peste 70 de creatori români cu minunății dospite peste vară, iar vuietul sărbătorii va fi asigurat de diverse ateliere de creație pentru copii, instalații interactive în zona de relaxare, multe arome îmbietoare în zona-restaurant/gourmet precum și de o ceainărie improvizată în premieră în foișorul din pădure.

Spre seară vor avea loc „bucuriile neașteptate” de pe pajiște: sâmbătă, începând cu 17.30, piesa de teatru pentru copii „Când mă fac MARE” jucată de trupa Sufletos și inspirată de cartea cu același nume a Prințesei Urbane, iar duminică, de la aceeași oră, un revigorant concert acustic susținut de Dan Byron.

Nu vor lipsi nici micile provocări adresate vizitatorilor care să facă experiența mai palpitantă și extragerea cu premii pe loc deja devenită tradiție.

Mai multe detalii despre activitățile din program puteți afla urmărind pagina de Facebook dedicată evenimentului.

Categoriile de produse care vor fi prezente la Septembriadă :

  • varietate de haine unicat, în serie limitată sau personalizate prin pictură ori aplicații manuale
  • bijuterii lucrate manual din cupru, lemn, rășină, porțelan, aur și argint
  • genți și accesorii din piele
  • articole pentru casă din ceramică sau lână
  • jucării din lână, cusute sau brodate manual
  • cosmetice naturale, miere, sucuri și alte produse BIO
  • sortimente de paine și patiserie cu maia naturală

Târgul se va desfășura pe 20 și 21 septembrie între orele 10-19 în grădina Casei Universitarilor, pe strada Dionisie Lupu nr. 46 din București. Accesul la târg se face achitând o taxă de 8 lei (gratuit pentru copii de până în 14 ani).

Scopul târgului este să promoveze creativitatea și artizanatul de calitate pe piața românească, selectându-și atent expozanții și încurajând brandurile noi. La fiecare ediție peste 1500 de vizitatori de toate vârstele îi trec pragul, cei mai mulți revenind pentru abordarea proaspătă pe care Bounty Fair o aduce de fiecare dată.

Mai multe detalii găsiti pe pagina event-ului:

https://www.facebook.com/events/474189973375442/

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Musicalul Erus și Valea Generozității, în regia Anei Crăciun Lambru, este unul dintre cele mai așteptate spectacole de la Opera Comică pentru Copii, nu doar datorită cărților de succes ale lui Alec Blenche, dar și datorită primei părți – „Erus și Valea Răbdării”, un spectacol care s-a bucurat de nenumărate aprecieri în stagiunea trecută. Ultimele bilete sunt disponibile în rețeaua bilete.ro.

În povestea „Erus și Valea Generozității” călătorim cu un băiețel simpatic și prietenul său printr-o lume de basm în care are loc o întrecere la care participă eroi cu puteri speciale. Erus își face noi prieteni și împreună află cât de importantă este generozitatea și mai ales cum să facem să trăim sănătos, în armonie cu natura.

După ce am vizitat Valea Răbdării, călătoria noastră prin formele de relief ale caracterului uman continuă cu Erus și Valea Generozității, al doilea dintre cele trei titluri pe care le va prezenta Opera Comică pentru Copii. De data aceasta, Erus are o misiune care se răsfrânge asupra întregului mapamond, nu doar asupra propriei persoane. Superputerile dobândite în Valea Răbdării – prietenia, curajul și … răbdarea – îi vor fi de mare ajutor acum, când toată planeta se bazează pe el!” – Felicia Filip, director general Opera Comică pentru Copii.

 „Un stil de viaţă sănătos se bazează în primul rând pe iubire şi respect. Iubire şi respect pentru orice formă de viaţă care există pe planetă. Vorbim aici atât de animale şi de plante, dar şi de oameni. Deci trebuie să te iubeşti şi să te respecţi şi pe tine” – Alec Blenche, scriitor.

Sunetul Muzicii”, un spectacol de mare sensibilitate

Musicalul Sunetul Muzicii de Richard Rodgers şi Oscar Hammerstein II, un alt titlu mult aşteptat de cei care vor să viseze, să se bucure de frumuseţea muzicii, a dansului, a teatrului de bună calitate. În ultimul weekend al lunii septembrie sunt programate cinci reprezentații ale acestui spectacol eveniment, în regia și scenografia lui Răzvan Mazilu. Biletele sunt disponibile în rețeaua bilete.ro.

Am imaginat un spectacol ca o lume a păpuşilor, a bibelourilor de porţelan. O lume fragilă, vulnerabilă, aşa cum e şi lumea reală, cea în care trăim. O fragilitate, o sensibilitate aflate sub ameninţarea Răului, în care Muzica şi Iubirea – cum altfel? – înving şi adună oamenii împreună, solidari„, spune creatorul Răzvan Mazilu.

Un secol de cinema românesc la București

În perioada 14 – 23 septembrie 2019, pe acoperișul Operei Comice pentru Copii, spectatorii au ocazia să vizioneze patru filme pentru copii în regia Elisabetei Bostan, în cadrul evenimentului „Un secol de cinema românesc la București”, organizat de DACIN SARA – drepturi de autor în cinematografie și audiovizual.

Sâmbătă, 14 septembrie 2019, de la ora 20:00 rulează filmul Mama (1976), iar pe 21, 22 și 23 septembrie, sunt în program filmele „Tinerețe fără bătrânețe”, „Veronica” și „Veronica se întoarce”. Toate filmele rulează într-un spațiu amenajat în Cortul de Jocuri din curtea OCC, de la orele 20:00, iar intrarea este liberă.

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii încearcă să-i apropie pe cei mici de artă și cultură, atât prin spectacole de calitate, cât și prin diverse proiecte conexe.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Treimea emoțiilor

Pe scurt, în cifre, a doua treime a Festivalului Internațional „George Enescu” a însemnat 25 de spectacole, 68 de lucrări, apartinând unui număr de 38 de compozitori, de la contemporani, chiar patru prime audiții, la Beethoven, Rahmaninov, Wagner, Sostacovich, Britten, Richard Strauss, Poulenc, Grieg, Ravel, Brahms, Lutoslavki, Simanowski, Lipatti, Ligeti și, în fiecare zi, cel puțin o lucrare semnată George Enescu.

Pe lângă extraordinara concentrare pe desăvârșirea unor interpretări rafinate și personale, spectacolele au fost încărcate de emoție, poate cea mai clară dominantă a acestei perioade de Festival.

Cea de-a doua treime a Festivalului a început cu două interpretări memorabile, Elisabeth Leonskaja cu Imperialul lui Beethoven, alături de Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Viena, sub bagheta maestrului Horia Andreescu și, în aceeași zi, Yuja Wang cu Concertul nr. 3 de pian al lui Rahmaninov, alături de Staatskapelle Dresden, sub bagheta maestrului Myung-Wung Chung. La ambele concerte explozie de tehnică, tușe nuanțate, o contopire între artist și instrument. Diferite ca stil dar asemănătoare în știința de a marca auditoriul.

Între Ateneu și Sala Palatului, obsesivele teme ale Boleroului lui Ravel de la finalul concertului orchestrei vieneze au plutit, în ziua de grație 8 septembrie, de-asupra notelor livrate generos de dimineață, într-un program Ravel și Enescu, de David Grimal și Ștefan Șimonca Oprița, care au revărsat valuri de melodie, note precise și armonii tulburătoare din Impresiile din copilărie și Andante Malinconico ale lui Enescu.

La Sala Radio, Oglindă și Teodicee,  lucrarea compozitorului român Laurențiu Ganea și-a facut debutul sub bagheta lui Jean Philipe Wurts, cu Daumants Liepins, la pian, unul dintre laureații ultimei ediții a Concursului Internațional George Enescu. Ensemble Linea a spus poveștile compuse de Raphael Cendo, Francesco Filidei, Alex Mincek cu teribilă forță și expresivitate.

Bucureștiul a adormit târziu, în acordurile operei lui Vivaldi, Giustino, frumos înlănțuite de muzicienii de la Academia Bizantină în instrumente mai rare, cum sunt lăuta și salterio și vocile care ne reamintesc că oamenii au un sâmbure divin.

Ziua a doua. Luni a început pe acordurile Sonatei nr.1 pentru violoncel și pian, semnată de George Enescu. Atacul ferm al primelor măsuri,  precis punctat de Plamena Mangova și ritmul, ca o bătaie de inimă, al violoncelului lui Alexander Kniazev au așezat rotund vibrația zilei și săptămânii. Tic-tac, tic-tac.

Au urmat Brahms, cu Sonata nr.2 pentru violoncel și pian și César Frank cu o transpunere pentru violoncel și pian a Sonatei în la minor, ambele, conversații muzicale pline de farmec, cuceritoare în interpretarea duo-ului. Capela de stat din Dresda, la a doua reprezentație din Festival, a deschis clasic, solid, cu Uvertura la Freischutz și apoi, alături de soprana americană Laura Aikin a dispus, ca într-un tablou de sunete, aproape material, cele Șapte cântece pe versuri de Clement Marot ale lui Enescu, cu tușe fine și culoare. Brahms, Simfonia a IV-a în final, fără greș, plin, așezat, într-o citire nouă, ca o îmbrățișare într-un văl fin de idei cunoscute și totuși surprinzătoare.

Fortissimo la emoție, liber la lacrimi și liber la zâmbete în ziua a treiaRolando Villazón a deschis după amiaza mai întâi cu spiritul, apoi cu vocea lui clară, plăcută. Cu un repertoriu acordat la personalitate, încluzând de Falla, Federico Mompou, Revuelto, Calvo și alți autori de cântece spaniole, alături de Carrie Ann Matheson la pian, artistul și-a absorbit total publicul (chiar și literalmente, oferind și cărând scaune) pe scenă.

A urmat o nouă avalanșă de idei și de frumos, de la Orchestra Română de Tineret, sub bagheta lui Michael Sanderling. Concertul românesc de Ligeti a sunat ca o sărbătoare. Cu Nobuyuki Tsujii la pian, Concertul nr. 2 de pian al lui Rahmaninov a proiectat spre audiență mii de fire sonore, copleșitoare pornite din abordarea interesantă a interpretului și comuniunea intimă orchestră-solist. În final, Cvartetul cu pian nr.1 în sol minor de Brahms în orchestrația lui Schoenberg, a permis orchestrei să etaleze un sunet matur, plin, crescut ca o pâine numai bună de degustat de iubitorii muzicii. Totul cu o bucurie și dăruire sinceră care au cucerit total publicul.

Noaptea s-a încheiat la Ateneu cu Marcello, Mozart și Haydn și Orchestra de cameră Ion Voicu, sub bagheta lui Madălin VoicuMihaela Martin a subliniat cu timbrul perfect al viorii sale cumințenia splendidă a structurilor mozartiene și a îmbrăcat orașul, peste noapte cu materialul potrivit pentru visare.

Miercuri, ziua a patra, a debutat din nou cu un boom emoțional lansat de astă dată de sunetul viorii mânuite de Maxim Vengherov interpretând Balada lui Enescu. Apoi, ălături de aceeași Orchestră a Filarmonicii din Monte Carlo, sub bagheta lui Vengherov, un alt artist carismatic și convingator, violoncelistul Gautier Capucon. Romantism la cote înalte, Ceaikovski pe toată linia și in final Simfonia a VI-a, Patetica.

Un crescendo răvășitor pentru publicul festivalului care urma să se întâlnească peste puțin timp, la Sala Palatului, cu un alt uriaș impresionant, Orchestra Academica de Stat a Rusiei „Evgheny Svetlanov” cu maestrul Vladimir Jurowski la pupitru și cu un repertoriu provocator, De profundis semnat de RetinskyConcertul nr. 2 de pian al lui Sostakovitch cu Alexandra Silocea la pianși Simfonia a II-a a lui Enescu.

Noaptea s-a încheiat cu Grand Chapelle Madrid care a preluat Ateneul parcă pentru a oficia o slujbă laică, cu Grupajul de piese Sărbătoarea Învierii în Piața Navona.

Ziua a cincea a debutat sub semnul îndrăznelii, Adritti Quartet pe scena Conservatorului a propus compoziții care experimentează puterea sunetului în moduri noi, de la structura lucrărilor, la amplasamente neobișnuite și dialogul dintre instrumente și sunete electronice. Au fost interpretate lucrari de Brian Ferneyhough Dum Transisset I-IVJoshua Fineberg La QuintinaJames Clarke Cvartetul de coarde nr. 4 șiîn primă audițielucrarea lui Fred PopoviciCvartet de coarde. Pe afiș, apar linii noi,mai puțin obișnuite, “Deocamdată”, ar spune Adritti Quartet. Live-electronic realization: SWR Experimentalstudio, Freiburg, Thomas Hummel sound direction, Grig Burloiu sound designer, co realizatori ai unora dintre lucrări.

La numai 30 de minute de la terminarea concertului ce includea accentele crocante ale tehnologiei, cuceritoarea căldură a vocii umane a pus din nou stăpânire pe public. La fel personalitatea de o eleganță și deschidere totale. Am numit aici pe Sir Bryn Terfel, înobilat pentru marile servicii aduse Operei pe care continuă să o promoveze ca un Sir al unui imperiu de suflet, internațional. În recital Wagner, arii din Lohengrin, Walkiria, Maeștrii cântărețiCeaikovski– Evgeni OneghinRodgers & Hammerstein, Weil, Bock. Vocea plină, abordarea acutelor cu o ușurință și claritate formidabile, intrarea rapidă, succesivă în roluri cu tonalități diverse, bucuria de a împărtăși cântul păreau că vor exploda atmosfera de la Ateneu.

A urmat o altă serie de emoție cu solid așezata Orchestra Academică de Stat a Rusiei, sub bagheta lui Gabriel Bebeșelea. La Sala Palatului, Pastorale Fantasie a lui Enescu a răsunat copleșitor, dirijorul punând în perfectă armonie atuu-rile orchestrei și viziunea asupra lucrării. Apoi violistul Ray Chen a ridicat ștacheta simpatiei cu o prestație impresionantă-tehnică și stăpânire a instrumentului, pasiune și nunațe a concertului pentru vioară a lui Korngold. La final, Simfonia a IV-a Manfred, a lui Ceaikovski, mănușă pentru inima orchestrei și încă o picătură de romantism pentru public.

Ziua a șasea și-a conturat profilul matinal cu Orchestra Filarmonicii George Enescu, la Sala Radio, într-o serie intersantă deschisă de sunetele îngerești ale flautului lui Ioan Bogdan Ștefănescu în lucrarea Doinei Rotaru „L’ange avec une seule aile”. Au urmat Tristan MurailConcert pentru pian și orchestră cu Francois Frederic Guy la pianIvan Fedele „UR” pentru orchestră simfonică și Unsuk ChinConcert pentru vioară și orchestră cu Viviane Hagner la vioară. Spectatorii au plecat îmbrăcați în uriașele contradicții ale vremurilor, reprezentate aproape cinematografic de sunetele muzicienilor.

Apoi Gidon Kremer și echipa Kremeratei Baltica au propus un repertoriu Enescu, Lipatti și Weinberg, într-o citire impresionantă a lucrărilor. Aria scherzino pentru vioară și orchestră cu Dzeralds Bidva la vioară se adaugă interpretărilor care depun mărturie despre inspirația înainte de vremuri a operei lui Enescu și redescoperă scânteia lui de genialitate. În mainile lui Fuad Ibrahimov, care a dirijat o parte din lucrări,  Lipatti și Enescu au lăsat din nou o amprentă sonoră în inima publicului. Pascal și Ami Roge la pian au evidențiat cu aplomb și sensibilitate tușele universale ale Simfoniei concertante pentru două piane a lui Lipatti, s-au jucat cu temele, le-au conturat fin și au pus acolo unde îi stă locul, în marea muzică, lucrarea aleasă.

Seara a adus melomanilor bucuria întâlnirii cu maestrul Vasily PetrenkoOslo Philharmonic Orchestra și pianistul Leif Ove Andsnes. O revelație a ultimilor ani, orchestra care își aniversează centenarul a deschis cu o primă audiție, o piesă a compozitorului norvegian Øyvind Torvund, Morning forest, parcă o oglindă peste timp a clasicului Morning a lui Grieg. A urmat, de altfel, Concertul de pian, în la minor, într-o citire nouă și memorabilă. Leif Ove Andsnes a așezat pentru acest clasic nouă referință, la București. A urmat BartókConcertul pentru orchestră Sz116 BB123 care a dezvăluit amalgamul miraculos pe care forța și flexibilitatea orchestrei alături de claritatea viziunii dirijorale îl pot obține. Norvegienii au arătat cum poate exploda sufletul chiar și atunci când textul muzical năvalnic și profund emoțional este conținut din interpretare, cu eleganță.

Emoția nu s-a terminat aici, Seria de concerte By Midnight a adus melomanilor Leonora, opera lui Beethoven, în interpretarea Orchestrei Baroce din Freiburg și Zurcher Sing-Akademie, cu o montare în format de concert, dinamică, proaspătă, curentă. Sub bagheta maestrului René Jacobs și a lui Florian Helgath, dirijorul corului, întreaga frumusețe a construcției bethoveniene s-a revelat în jocul soliștilor, în vocile potrivite, în mișcarea scenică, în tot.

Ziua a șaptea, sâmbătă, 14 septembrie, a debutat în acordurile de pian ale recitalului lui Marc-André Hamelin care a propus Enescu și Feinberg, într-o o abordare plină de culoare, sensibilă, profundă, dezvăluind subtilitățile textului muzicalA urmat Orchestra Filarmonicii „Moldova” din Iași sub bagheta lui Brad Lubman, cu textele contemporane semnate de Călin Ioachimescu, Michaell Jarell, Johanes Maria Staud, Philippe Manoury. Secțiunea de la Sala Radio este plină de vigoare și este locul de unde spectatorul se încarcă cu energia vremurilor, temele actuale pe care compozitorii le transpun în lucrări abundând de simbolism. Ilya Gringots la vioară și Grau-Schumacher piano duo au punctat și scos la lumină “Peisajele cu figuri absente” respectiv Zonele de turbulență, cu atenție și expresivitate.

După amiaza, a continuat cu un repertoriu fără greș, o bucurie semnată Lutoslawski. Rahmaninov și Poulenc, sub bagheta maestrului Tiberiu Soare și în interpretarea Orchestrei Regale din Liege. Precisă, rotundă, într-o abordare interesantă, orchestra a fost completată perfect de soliștii, Daniel Kouzukhin, la pian, sensibil, nuanțat pentru Rapsodia pe teme de Paganini și Ana Caterina Antonacci,  strălucitor, cum ne-a obișnuit deja, pentru La Voix Humaine.

Melomanii au avut apoi o nouă întâlnire cu Orchestra Filarmonicii din Oslo și Vasily Petrenko. De această dată muzicienii și-au revelat nuanțarea și umorul în Poemul simfonic, Don Quijote a lui Richard Strauss, apoi au purtat auditoriul printr-un Enescu de o frumusețe răvășitoare, Simfonia concertantă pentru violoncel și orchestrăop. 8,  alături de expresivul Johanes Mouser și au încheiat cu Simfonia a V-a a lui Ceaikovski în nota-marcă a orchestrei care reușește să proiecteze întreaga fumusețe a textului muzical rotund, unitar, profund și absolut impresionant.

La miez de noapte Orchestra Armonia Atenea sub bagheta lui Georges Petrou a „croșetat” dantelăriile operei Arminio, semnate Händel, alături de soliștii cu o tehnică impresionantă, voci pline, potrivite rolurilor, într-o formă de zile mari și cu poftă de spectacol. Partitura include două roluri de contratenor, extraordinar susținute de Max Emanuel Cenčić și Davis Dq Lee și a permis sopranelor Sandrine Piau, Alexandra Kubas-Kruk, mezzo-sopranei Ruxandra Donose, tenorului Sebastian Monti și bas-baritonului Pavel Kudnikov să își etaleze măiestria vocală și forța artistică.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Ca în fiecare an, la mijlocul lunii septembrie, Teatrul Național I.L.Caragiale din București anunță deschiderea stagiunii. Primele spectacole sunt programate pentru week-end-ul 13-15 septembrie 2019, iar biletele au fost puse în vânzare online și la Casa de bilete a teatrului.

Încă din primele săptămâni ale noii stagiuni 2019-2020, vor putea fi văzute unele dintre cele mai apreciate spectacole ale repertoriului. Pe scenele TNB se întorc, rând pe rând, titluri ce au stârnit aplauze și aprecieri pline de substanță, cum ar fi : „Regele moare”, „Toți fiii mei”, „Dineu cu proști”,  „Idolul și Ion Anapoda”, „Omul care a văzut moartea”, „Micul infern”, „Umbre”, „Cursa de șoareci”, „Orchestra Titanic”, „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții”, „Butoiul cu pulbere”, „Tectonica sentimentelor”, precum și recentele premiere : „Noii infractori”,”Preșul”, „Class”, „50 de secunde”.

În următoarea perioadă, stagiunea de vară de pe acoperiș, de la ”Amfiteatru”, derulată pe tot parcursul sezonului estival sub titlul ”Nopți de vară, sus, pe teatru”, îmbie în continuare spectatorii la ceas târziu de seară caldă și senină, anunțând spectacole până la final de septembrie. După ce sălile teatrului au intrat în vacanță, publicul s-a retras în atmosfera primitoare și reconfortantă a spațiului de spectacole amplasat deasupra Sălii Mari,  acolo unde serile acestei veri au fost animate, pentru prima dată după reconstrucția TNB și inaugurarea acestui nou spațiu,  și de teatru, și de muzică, dans sau film. Gala Tânărului Actor ”Hop” a avut un prolog aici, prin premiera spectacolului „On the Roof”, proiect condus de excepționalul artist Gigi Căciuleanu și primit cu mult entuziasm de public și de critici. 

În luna septembrie, spectacolul bazat pe piesa declarată, la Gala Premiilor UNITER, „Cea mai bună piesă românească a anului 2017”, „50 de secunde” de Daniel Oltean, a fost invitat să  participe la Festivalul ”Zile și Nopți de Teatru la Brăila”.

Spre finalul lunii septembrie, una din cele mai recente premiere, producție a stagiunii trecute, montarea piesei „Noii infractori” de Edna Mazia, va avea două reprezentații pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” din Chișinău, cu ocazia  Reuniunii Teatrelor Naționale Românești.

Conferintele TNB vor avea, din această toamnă, un format nou, fiind organizate în luna octombrie, în parteneriat cu Dilema Veche, în noiembrie, cu România literară și în decembrie, cu Revista 22. Prima conferință din seria noii stagiuni este programată pe 29 septembrie.

După ce, în primăvară, a trecut pragul majoratului, programul destinat copiilor, Teatrul Național pentru Copii Abracadabra, realizat în coproducție de Fundația Abracadabra și TNB, se pregătește să înceapă cea de-a 19-a stagiune în care cei mai mici dintre spectatorii teatrului vor continua Jocul de-a Teatrul sub îndrumarea îndrăgitului Magician al Poveștilor, Marian Râlea și a echipei sale. 

Teatrul Național ”I.L.Caragiale” din București anunță, pentru noua stagiune, două montări după titluri de referință ale dramaturgiei universale, sub semnăturile a doi regizori de succes și cu distribuții cuceritoare. 

Prima nouă montare pe scena Naționalului pentru stagiunea de toamnă se află într-un stadiu avansat de repetiții, la care lucrează regizorul bulgar Alexander Morfov. Cu alte trei montări la TNB, „Vizita bătrânei doamne”, „Furtuna” și „No Man’s Land”, regizor cu o cotă de originalitate apreciată la nivel internațional, Morfov a revenit la Teatrul Național bucureștean pentru o nouă provocare shakespeariană. De această dată, alegerea lui este  piesa „Neguțătorul din Veneția„, cu Ion Caramitru în rolul lui Shylock și cu  Ada Galeș, Richard Bovnoczki, Alexandru Potocean, în alte roluri principale, secondați de o distribuție numeroasă. Decorurile: Gabi Albu, Costumele: Liliana Cenean, Coregrafia: Inga Krasovska, Light Design: Chris Jaeger. 

Scrisă la finalul secolului al XVI-lea, „Neguțătorul din Veneția” este și astăzi o piesă extrem de actuală, despre bani, lăcomie, dragoste și tensiuni inter-rasiale, despre discriminare și răzbunare. Shakespeare rămâne „contemporanul nostru”, cum a spus-o cu peste patru decenii în urmă Jan Kott.

Primele reprezentații sunt programate să aibă loc în zilele de 18 și 19 septembrie, iar premiera pe 20 și 22 septembrie, la Sala Studio.

Tot în luna septembrie, la TNB, vor începe repetițiile la un nou spectacol, în regia lui Radu Afrim. ”Trei surori” de A.P.Cehov, urmează să aibă premiera în decembrie 2019. 

Informații actualizate constant, calendarul spectacolelor și evenimentelor desfășurate la TNB și toate detaliile despre activitățile diverse ale teatrului, precum și noi posibilități de comunicare interactive și un chestionar online deschis spectatorilor pe pagina ”Părerea ta”, pot fi găsite  și pe parcursul noii stagiuni, pe www.tnb.ro și pe paginile noastre de socializare.

Vă așteptăm, așadar, alături de noi ! Se deschide Stagiunea 2019-2020, la Național !

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents

Bucura-te ca esti in Bucuresti!