Arhivă pentru august, 2019

O serie de 16 tururi ghidate vor avea loc în capitală cu prilejul Festivalului Internațional George Enescu, invitându-i pe bucureșteni, și turiști deopotrivă, pe urmele lui Enescu prin oraș. Tururile ghidate se vor derula în perioada 6 – 22 septembrie și vor fi organizate de Asociația Coolturală nouă ne pasă!, prin programul interestingtimes.ro, cu sprijinul Raiffeisen Bank România.

Tururile sunt incluse în programul Festivalul e pretutindeni, asociat Festivalului Internațional George Enescu 2019, și au menirea de a extinde interacțiunea dintre eveniment și București și de a recupera, și în acest fel, amprenta lăsată de marele compozitor George Enescu asupra orașului.

Toată istoria Bucureștiului este intim legată de muzică, iar urmele lui Enescu prin oraș sunt încă perceptibile în povești, în locuri în care a stat, a compus, a visat, a iubit. Sunt povești pe care le putem recupera și a căror bucurie o putem împărtăși cu ajutorul acestor tururi ghidate, atât cu publicul Festivalului, cât și cu turiști și cei curioși să cunoască mai îndeaproape cultura locului. Ne-am bucurat să putem include această inițiativă în seria de programe asociate Festivalului Enescu, în sensul obiectivului pe care ni l-am propus în acest an, de a extinde conexiunea dintre festival și oraș”, a spus Mihai Constantinescu, directorul executiv al Festivalului Internațional George Enescu.   

Vor fi organizate două tipuri de tururi ghidate în București, unul intitulat ”Muzicieni în oraș – Pe urmele lui Enescu”, axat pe clădiri și locuri frecventate în trecut de George Enescu și alți muzicieni români și ”Bucharest Hidden Gems”,care va prezenta bijuterii arhitecturale unde muzica era la loc de cinste, ascunse, de obicei, privitorului grăbit. Ambele tururi sunt accesibile gratuit bucureștenilor și turiștilor interesați, cu ghidaj în limba română și engleză, mulțumită sprijinului oferit de Raiffeisen Bank.

Tururile ghidate vor fi un mod original de a-l descoperi pe George Enescu și prin prisma orașului în care a locuit și a creat, îmbogățind experiența festivalieră pentru melomani, bucureșteni sau turiști. Ne-am implicat cu bucurie în acest proiect tocmai pentru a extinde vibrația frumoasă a Festivalului și a spiritului enescian peste tot, descătușând armonia și conectând orașul la emoția adusă de muzică”, spune Corina Vasile, director de comunicare Raiffeisen Bank România.

Tururile ”Muzicieni în oraș – pe urmele lui Enescu” vor dura aproximativ 2 ore, vor avea loc la sfârșit de săptămână și vor avea ca punct de plecare statuia lui George Enescu de pe Bulevardul Magheru. Tururile pentru vorbitorii de limba română se vor desfășura în zilele de sâmbătă 7, 14, 21 septembrie și duminică 8, 15 ,22 septembrie, cu plecare la ora 17:30. Tururile cu ghidaj în limba engleză se vor desfășura în zilele de sâmbătă 7, 14 septembrie și duminică 15, 22 septembrie, cu plecare din același punct, la ora 11:00.

Tururile ”Bucharest Hidden Gems” vor avea o durată de aproximativ 3 ore și vor avea ca punct de plecare statuia lui George Enescu de pe Bulevardul Magheru. Traseul îi poartă pe curioși în zona ascunsă a orașului, deslușind povestea mahalalelor, dar și pe cea a cartierelor frumos conservate din perioada Belle Epoque. Plecarea în explorarea orașului se va face tot de la statuia lui George Enescu de pe Bulevardul Magheru. Atât tururile pentru vorbitorii de limba română, cât și cele pentru vorbitori limba engleză se vor desfășura în zilele de vineri 6, 13, 20 septembrie, cu plecare la ora 17:30.

Am conceput aceste trasee de descoperire a orașului cu gândul la muzică și cu dorința de a-i face pe curioși să descopere vibrația subtilă a Bucureștiului, cu doza sa de frumos, de inedit, de eclectic întotdeauna subtil aliată cu muzica. Ne vom ghida oaspeții în tururi care vor aduce la suprafață povești despre saloanele de muzică ale epocii, despre iubirea lui Enescu pentru prințesa Cantacuzino, despre relația lui cu Casa Regală, despre arhitecții cu care a colaborat îndeaproape, dar și despre faptul ca era un gurmand. Vom descoperi importanța muzicii bisericești, dar și a celei din mahala, vom descoperi farmecul discret și nestematele ce scapă ochiului grăbit din zona Grădinii Icoanei, Batiștei, Armenească…  Aceste trasee sunt, de fapt, o formă inedită de celebrare a muzicii cu prilejul minunatului eveniment care este Festivalul Enescu!”, a adăugat Anita Sterea, preşedinte, Asociaţia Coolturală Nouă ne pasă! şi coordonatorul proiectului.

Tururile ghidate ”Muzicieni în oraș – pe urmele lui Enescu” și ”Bucharest Hidden Gems” sunt concepute de Asociația Coolturală „Nouă Ne Pasă!”, prin programul Interesting Times Bureau.  Cei interesați să participe în cele două tururi ghidate sunt invitați să se înscrie la hello@interestingtimes.ro sau la telefon: 0744422522.

Despre Festivalul Internațional George Enescu

Ajuns la cea de-a XXIV-a ediție, Festivalul Internațional George Enescu se va desfășura în perioada 31 august-22 septembrie 2019. În sălile de concerte din București, vor urca pe scenă peste 2.500 dintre cei mai valoroși muzicieni ai lumii, având 50 de naționalități și vor fi prezentate 84 de concerte și recitaluri. Ediția din acest an a festivalului totalizează 34 de prezențe în premieră în România: 25 de artiști, printre care Marion Cotillard, Kiril Petrenko, Mitsuko Uchida și nouă orchestre de talie mondială.

Ediția 2019 a Festivalului Enescu își așteaptă publicul la Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio și la Sala Mică a Palatului la concerte și recitaluri grupate în jurul a șase mari secțiuni: „Mari orchestre ale lumii”, „Concertele de la miezul nopții”, „Recitaluri și concerte camerale”, „Muzica secolului XXI”, „Mozart Week in Residence” și „Forumul Internațional al Compozitorilor”. De asemenea, vor avea loc concerte și evenimente în Piața Festivalului, conferințe, lansări de discuri și de carte, spectacole extraordinare.

Pentru mai multe detalii: https://www.festivalenescu.ro/   

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Artistul spaniol Lidó Rico vine în premieră la București, pe 4 septembrie 2019 pentru a deschide expoziția Brain inside(out) la Galeriile Carol, începând cu ora 18.00. Sculpturile lui Lidó Rico au la bază studii neurologice amănunțite, expuse în întreaga lume, lucrările sale au stat alături de cele ale lui Damien Hirst.

„Artistul spaniol Lidó Rico este interesat de corpul uman încă de la începutul anilor `90 când experimenta cu propriul corp, reconsiderându-și pielea asemenea unui teritoriu creativ. De trei ani interesul său se manifestă în zona creierului uman pe care îl redă dintr-o perspectivă artistică, pornind de la o bază științifică. În acest sens, sculptorul spaniol a colaborat cu cercetători, cu neurofiziologul Kuey Y Tseng, de la Facultatea de Medicină din cadrul Universității Rosalind Franklin din Chicago (RFUMS) și cu neurobiologul Jose Luis Ferran, de la Universitatea Murcia, Spania. Lidó Rico și cei doi cercetători au încercat să redea o nouă viziune asupra creierului, axându-se pe aspecte funcționale și pe probleme specifice precum adicțiile. Spre exemplu, Lidó Rico evidențiază în sculpturile sale circuite și regiuni din creier afectate de adicții, ilustrează consecințele acestora asupra comportamentului și a memoriei. Artistul spaniol are în vedere și alte zone care sunt în strânsă legătură cu adicțiile sau cu oricare altă afecțiune degenerativă precum boala Alzheimer.

Astfel, creațiile lui Lidó Rico au o dimensiune științifică, nu doar estetică. În expoziția Brain inside(out) se regăsesc lucrări din proiectul Genoarchitecture început în 2016, unde artistul spaniol extinde zona artelor vizuale și a intuiției către investigațiile metodice și riguroase din neuroștiințe. În mod cert această colaborare dintre Lidó și cercetătorii menționați generează noi câmpuri de cunoaștere și o nouă percepție asupra căutărilor științifice, dar și artistice, explică Raluca Băloiu, curator.

Am putea spune că proiectul Genoarchitecture deschide o nouă formă de cunoaștere pentru că premisele mele creative se schimbă radical, în loc să urmarească traseul natural al fiecărei creații, acestea devin subiectul unor cercetări neuroștiințifice. Spre exemplu, când ilustrez violența, mă documentez și vorbesc cu neurocercetătorii care îmi indică exact ce zone din creier sunt afectate de adicții, cum pot fi alterate genetic sinapsele neuronale, sau cum experiența de zi cu zi poate dezvolta în noi comportamente agresive”, afirmă artistul Lidó Rico.

Lidó Rico s-a născut în orașul Yecla din Murcia, Spania, în anul 1968. Este absolvent al celebrei Școli Naționale Superioare de Arte Frumoase din Paris. A expus în unele dintre cele mai importante galerii de artă contemporană din lume, în țări precum Spania, Germania, Portugalia, Italia, SUA. Printre muzeele cu care a colaborat se numără Reina Sofía National Art Centre din Madrid, iar lucrările sale sunt incluse în colecții importante situate în: Royal Spanish Academy din Roma, Italia, JASP Collection și Mexic și Mssohkan Foundation, Japonia.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Reprezentații suplimentare la cererea publicului în cadrul Festivalului Enescu pentru Copii

Patru premiere cu 12 reprezentații compun programul Festivalului Enescu pentru Copii – program asociat Festivalului Internațional George Enescu 2019! Festivalul Enescu pentru Copii este conceput și pus în scenă de echipa Operei Comice pentru Copii. Spectacolele au loc în matineu, în zilele de 31 august și 1 septembrie, 7 și 8 septembrie, 14 și 15 septembrie, 21 și 22 septembrie 2019, la Opera Comică pentru Copii (din Calea Giulești, 16), în Salonul Mozart. Programul detaliat poate fi consultat pe site-ul instituției (operacomica.ro), iar biletele sunt disponibile în rețeaua bilete.ro.

Am pregătit spectacole dedicate celor mici cu lucrări atractive din programul Festivalului Enescu din fiecare final de săptămână. Cei din echipa Operei Comice pentru Copii sunt în repetiții și au pregătit o abordare cu povești incluse, prin care vor găsi, sunt sigură, un drum mai direct către mintea și sufletul tinerilor spectatori. Suntem încântați să putem participa prin acest program în premieră la extinderea conexiunii dintre Festivalul Enescu și publicul tânăr și la educarea bucuriei în receptarea muzicii clasice”, a spus Felicia Filip, Director General al Operei Comice pentru Copii.

Pian la șase mâini la spectacolul inedit „Trio Equilibrium”, în Salonul Mozart

La finalul lunii septembrie are loc premiera „Trio Equilibrium”, un spectacol cu un repertoriu bogat, format din lucrări originale pentru pian la șase mâini. Pianistele Ioana Valentina Cojuharov, Marta Claudia Băceanu Tudor și Mădălina Chiriac cântă la șase mâini lucrări muzicale din toate genurile, într-un concert de senzație din septembrie în Salonul Mozart. Premiera are loc pe 28 și 29 septembrie, iar biletele sunt disponibile în rețeaua bilete.ro.

Erus în Valea Generozității, una dintre cele mai așteptate premiere din programul Operei Comice pentru Copii

După succesul de anul trecut cu „Erus și Valea Răbdării”, călătoriile lui Erus continuă cu un nou spectacol în Sala UnderGrand a Operei Comice pentru Copii. „Erus și Valea Generozității”, în regia Anei Crăciun Lambru, înfățișează o nouă călătorie plină de peripeții și învățăminte inventată de consilierul în nutriție, Alec Blenche. Premiera are loc pe 13 septembrie, iar biletele sunt disponibile în rețeaua bilete.ro.

Copiii Von Trapp din „Sunetul Muzicii” sunt nerăbdători să își reîntâlnescă publicul

Pentru cei care nu au apucat să-l vadă încă sau pentru cei care își doresc să revadă, celebrul musical „Sunetul Muzicii”, în regia și coregrafia lui Răzvan Mazilu, revine cu cinci reprezentații în septembrie, pe Scena Mare a Operei Comice pentru Copii. „Sunetul muzicii”, creat pe baza musicalului original de Richard Rodgers și Oscar Hammerstein, are programate cinci reprezentații programate în zilele de 27, 28 și 29 septembrie, iar biletele sunt disponibile în rețeaua bilete.ro.

„Când spectatorul intră în sală, trebuie să uite tot, să dea delete la tot ceea ce ştie despre acest important reper artistic, aşa cum e „Sunetul Muzicii”. Fiecare producţie aduce ceva nou, fiecare spune aceeaşi poveste dar într-un limbaj nou, în haine noi, cu performanţe artistice unice, irepetabile. Nu e prima dată când lucrez cu copii în calitate de regizor, însă niciodată nu am avut parte de o distribuţie de copii atât de numeroasă. Marea surpriză a fost faptul că sunt mult mai bucuroşi când lucrează decât adulţii. Ştiu mult mai bine ce au de făcut şi au capacitatea de a absorbi ca un burete tot ce li se oferă. Am avut şi am nişte revelaţii extraordinare la repetiţii, mă simt un norocos”, a declarat Răzvan Mazilu într-un interviu realizat de Ioana Marinescu.

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar peste 15.000 de spectatori. În stagiunea 2018/2019 a pus în scenă 827 de spectacole vizionate de peste 200.000 de spectatori.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Aplicația Enescu Experience le oferă utilizatorilor posibilitatea de a descoperi Festivalul Internațional George Enescu și programele asociate într-o nouă dimensiune, direct pe telefonul mobil. Lansată astăzi, 26 august, și disponibilă gratuit în Google Play și AppStore, aplicația arată cele mai apropiate evenimente legate de Festival de pe harta Bucureștiului, dar și modalitățile inedite prin care publicul larg se poate bucura de experiența oferită de festival.

Aplicația Enescu Experience cuprinde atât cele peste o sută de concerte care fac parte din festival, cât și programele asociate, respectiv alte câteva sute de evenimente în spații necovenționale, în aer liber, muzee ș.a. Permițând localizarea telefonului, fiecare utilizator va primi notificări despre evenimentele din apropiere, putând chiar stabili și trasee pentru a naviga către diferite puncte de pe hartă.

Harta utilizează serviciul Google Maps, iar cu ajutorul calendarului Festivalului, disponibil în aplicație, utilizatorii pot alege să vadă pe hartă doar evenimentele dintr-o anumită zi. De asemenea, cu ajutorul unor filtre, pot fi alese doar evenimentele din festivalul propriu-zis sau doar programele asociate, care au loc pe tot cuprinsul Bucureștiului.

Festivalul ne aparține tuturor, grație geniului lui Enescu. Chiar dacă sălile au o limitare fizică, bucuria produsă de muzică este fără granițe. Partenerii noștri au dezvoltat această idee. Am fost deosebit de încântat să văd cum arată harta Bucureștiului în culorile festivalului, cu evenimente diverse în care împreună cu partenerii am încercat să oferim unui public cât mai larg această bucurie. Ediția din acest an este cea mai extinsă de până acum, însă abia după ce veți vedea harta în aplicație, veți realiza ce înseamnă acest lucru”, a declarat Mihai Constantinescu, director executiv al Festivalului Internațional George Enescu.

Concerte din Festival, transmisiuni directe și înregistrări în spații publice, concerte alternative, tururi ghidate prin oraș sau prin ateliere ale artiștilor români, proiecții de film, expoziții, evenimente after party, degustări, lansări de carte, reprezentații live sunt marcate toate pe o hartă a experiențelor posibile, iar prin notificări de proximitate, melomanii și nu numai, vor putea vedea care sunt cele mai apropiate și disponibile evenimente. Aplicația include detalii pe scurt despre fiecare eveniment și link-uri, pentru programarea participării sau pentru o documentare mai detaliată.

“În calitate de partener cu tradiție – suntem deja pentru al treilea an partener pentru inovație al Festivalului George Enescu – și de brand care susține inovația în domeniul cultural, am considerat necesară crearea unei aplicații de mobil pentru a amplifica experiența de participant la efervescența festivalului și pentru publicul avizat care caută să fie permanent informat prin intermediul spațiului digital. Aplicația Enescu Experience aduce la un loc tot spiritul festivalului, integrând atât experiențele din festival, cât și programele asociate. Ne bucurăm că am putut pune la dispoziția publicului larg un instrument digital facil, pentru a îmbunătăți experiența cu festivalul și memorabilitatea evenimentelor culturale conexe. Mulțumim echipei Festivalului care a coagulat eforturile tuturor partenerilor pentru a facilita informarea și accesul la întreaga gamă de evenimente”, a declarat Simona Panait, Marketing Director, Samsung România&Bulgaria.

Disponibilă atât pentru telefoanele Android, cât și pentru cele cu sistem iOS, aplicația va fi actualizată constant cu informații pentru a oferi o experiență completă pe perioada festivalului.

Despre Festivalul Internațional George Enescu

Ajuns la cea de-a XXIV-a ediție, Festivalul Internațional George Enescu se va desfășura în perioada 31 august-22 septembrie 2019. În sălile de concerte din București, vor urca pe scenă peste 2.500 dintre cei mai valoroși muzicieni ai lumii, având 50 de naționalități și vor fi prezentate 84 de concerte și recitaluri. Ediția din acest an a festivalului totalizează 34 de prezențe în premieră în România: 25 de artiști, printre care Marion Cotillard, Kiril Petrenko, Mitsuko Uchida și nouă orchestre de talie mondială. Ediția 2019 a Festivalului Internațional George Enescu își așteaptă publicul la Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio, Sala Mică a Palatului, la sala George Enescu de la Universitatea Națională de Muzică și Teatrul Excelsior la concerte și recitaluri grupate în jurul a șase mari secțiuni: „Mari orchestre ale lumii”, „Concertele de la miezul nopții”, „Recitaluri și concerte camerale”, „Muzica secolului XXI”, „Mozart Week in Residence” și „Forumul Internațional al Compozitorilor”. De asemenea, vor avea loc concerte și evenimente în Piața Festivalului, conferințe, lansări de discuri și de carte, spectacole extraordinare.

Aplicația poate fi descărcată de aici: http://onelink.to/enescu

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

De la 150.000 la 500.000, aceasta este creșterea pe care proiectul Orașul cântă și-o dorește pentru publicul dornic de muzică din București.

Muzica Festivalului Internațional George Enescu va depăși granițele sălilor de concert prin Programul Național Cantus Mundi, care propune în ediția cu numărul XXIV a Festivalului o extindere a proiectelor muzicale ale acestuia cu peste 250 de noi micro-concerte și recitaluri, care vor avea loc în parcuri, muzee, centre comerciale și clădiri de birouri din toate colțurile Bucureștiului, în perioada 31 august – 22 septembrie.

Aproape 2.000 de coriști și instrumentiști din Programul Național Cantus Mundi vor face orașul să răsune la unison cu Festivalul Internațional George Enescu, în cadrul proiectului asociat Orașul cântă. Acesta este un program derulat în premieră, ce va contribui la creșterea conexiunii dintre oraș și festival și la extinderea experienței festivaliere către un public cât mai numeros și divers.

Orașul Cântă va îmbrăca Bucureștiul în muzică pe toată durata Festivalului Internațional George Enescu, astfel încât experiența adusă de acesta să poată fi trăită de cât mai mulți. Este un proiect Cantus Mundi complex și ambițios, care se va derula în 30 de puncte din oraș, de la parcuri, la centre comerciale și muzee, care a implicat sute de ore de organizare, care va pune în mișcare mii muzicieni, coriști și instrumentiști, tehnicieni, coordonatori, toți unindu-și eforturile pentru a-i conecta pe bucureșteni la ceea ce spunea Enescu: „muzica unește”.  Ne bucurăm că Programul Național Cantus Mundi poate contribui astfel la cel mai important eveniment cultural al României – Festivalul Internațional George Enescu, dăruind publicului frumusețea muzicii culte și conectându-i și pe cei care nu ajung în sălile de spectacol la vibrația festivalului”, a declarat Emil Pantelimon, Managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

Evenimentele din programul Orașul cântă al Cantus Mundi vor consta în spectacole de stradă, concerte în aer liber – corale sau instrumentale și recitaluri care se vor derula în București pe toată durata Festivalului Internațional George Enescu (31 august – 22 septembrie 2019). Accesul la acestea este liber, iar detaliile privind orele de desfășurare vor putea fi găsite pe paginile de Facebook ale Cantus Mundi și Festivalului și pe pagina web a Festivalului, în secțiunea „Programe Asociate” (https://www.festivalenescu.ro/series/programe-asociate/).

Spații de desfășurare ale evenimentelor din Orașul cântă:

•             Parcuri (în intervalul orar estimat 20.00 – 21.30):

Regele Mihai I al României – Herăstrău (31 august – 01 septembrie), Parcul Circului de Stat (07 – 08 septembrie, 14 – 15 septembrie și 21-22 septembrie), Parcul Unirii (31 august – 01 septembrie), Parcul Tineretului (07 – 08 septembrie, 14 – 15 septembrie și 21-22 septembrie), Parcul Sebastian (07 – 08 septembrie și 14 – 15 septembrie) și Parcul Drumul Taberei – Moghioroș (07 – 08 septembrie și 14 – 15 septembrie).

•             Muzee partenere (în intervalul orar estimat 11:00 – 12:30, 17:00 – 19.30 sau 20.00 – 21.30):

Muzeul Național „George Enescu” (31 august, 7 septembrie, 14 septembrie, 21 septembrie), Muzeul Național al Țăranului Român (31 august, 7 septembrie, 14 septembrie, 21 septembrie), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” și Galeria Galateca (14 septembrie, 19 septembrie și 21 septembrie), Muzeul Național al Literaturii Române (31 august, 7 septembrie, 14 septembrie, 21 septembrie) și Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” (7-8 septembrie și 14-15 septembrie).

•             Centre comerciale (în intervalul orar estimat 12.30 – 13.30):

Promenada (31 august – 1 septembrie, 7-8 septembrie, 14-15 septembrie și 21-22 septembrie), Mega Mall (31 august – 1 septembrie, 7-8 septembrie, 14-15 septembrie și 21-22 septembrie), Sun Plaza (31 august – 1 septembrie, 7-8 septembrie, 14-15 septembrie și 21-22 septembrie).

De asemenea, evenimente Cantus Mundi se vor desfășura și în spațiile de birouri cu sprijinul CBRE România, organizație care administrează în București 18 clădiri de birouri și mall-ul Sun Plaza.

•             Centre de birouri (în intervalul orar estimat 12.00 – 14.00):

Timpuri Noi Square, S-Park, Metroffice, Victoria Business Park, Green Gate, Aviatorilor 8, Floreasca Business Park, Campus 6.1, Globalworth Plaza, Bucharest Tower Center, BOC, Oregon Park, Expo Business Park, Floreasca Park, Globalworth Green Court. 

Orașul cântă este un proiect dezvoltat de Programul Național Cantus Mundi prin Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, ca program asociat Festivalului Internațional George Enescu 2019. Orașul Cântă este desfășurat de Cantus Mundi București, cu sprijinul Primăriei Municipiului București, prin PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive.

Despre Festivalul Internațional George Enescu

Ajuns la cea de-a XXIV-a edițieFestivalul Internațional George Enescu se va desfășura în perioada 31 august-22 septembrie 2019. În sălile de concerte din București, vor urca pe scenă peste 2.500 dintre cei mai valoroși muzicieni ai lumii, având 50 de naționalități și vor fi prezentate 84 de concerte și recitaluri. Ediția din acest an a festivalului totalizează 34 de prezențe în premieră în România: 25 de artiști, printre care Marion Cotillard, Kiril Petrenko, Mitsuko Uchida și nouă dintre cele mai bine cotate orchestre din lume. Ediția 2019 a Festivalului Enescu își așteaptă publicul la Sala Mare a Palatului, Ateneul Român, Sala Radio și la Sala Mică a Palatului la concerte și recitaluri grupate în jurul a șase mari secțiuni: „Mari orchestre ale lumii”, „Concertele de la miezul nopții”, „Recitaluri și concerte camerale”, „Muzica secolului XXI”, „Mozart Week in Residence” și „Forumul Internațional al Compozitorilor”. De asemenea, vor avea loc concerte și evenimente în Piața Festivalului, conferințe, lansări de discuri și de carte, spectacole extraordinare.

Pentru mai multe detalii: https://www.festivalenescu.ro/

Despre Cantus Mundi

Programul Cantus Mundi București (instituit prin Hotărârea nr. 285/ 17.05.2018 a Consiliului General al Municipiului București) se desfășoară pentru dezvoltarea mișcării corale din Capitală, astfel încât, în perioada următoare, 300 de noi coruri să reunească peste 9.000 de copii și tineri bucureșteni, motivați să fie parte a unei mișcări culturale prestigioase și incluzive. Cantus Mundi București este implementat în cadrul Programului Național Cantus Mundi și se desfășoară în parteneriat cu Primăria Municipiului București, prin PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive.

Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat în 2011 de reputatul dirijor Ion Marin și derulat alături de membri ai Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. După 8 ani de activitate, Programul Național Cantus Mundi a adunat sub umbrela sa peste 1.300 de coruri. Peste 45.700 de copii, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul țării, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.

Despre CBRE România

CBRE Group, Inc. (NYSE: CBRE), Fortune 500 și S&P 500 cu sediul central în Los Angeles este cea mai mare companie de servicii comerciale și investiții în real estate din lume, pe baza veniturilor din 2018. Compania are peste 90.000 de angajați (fără a include afiliații), răspunde nevoilor dezvoltatorilor imobiliari și deservește proprietari și chiriași prin intermediul celor peste 480 de birouri (excluzând filialele) din întreaga lume. În România, CBRE este lider al segmentului de comercial real estate și oferă o gamă extinsă de servicii integrate, inclusiv administrare și coordonare de tranzacții și management de proiecte, servicii de Design and Build, managementul proprietății, administrarea investițiilor, evaluare, închiriere de proprietăți, consultanță strategică, vânzări de proprietăți, servicii ipotecare și servicii de dezvoltare.  Pentru mai multe informații, vă rugăm accesați www.cbre.ro.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Opt spectacole dedicate micilor melomani vor compune programul mini-festivalului pregătit de Opera Comică pentru Copii – program asociat al Festivalului Internațional George Enescu care se derulează în premieră în acest an. Festivalul Enescu pentru Copii va avea loc în perioada 31 august – 22 septembrie 2019, iar spectacolele vor reproduce, într-un format adaptat înțelegerii micilor melomani, concertele din zilele de sfârșit de săptămână din cadrul Festivalului Internațional George Enescu 2019.

Festivalul Enescu pentru Copii este conceput și pus în scenă de echipa Operei Comice pentru Copii. Spectacolele vor avea loc în matineu, în zilele de 31 august și 1 septembrie, 7 și 8 septembrie, 14 și 15 septembrie, 21 și 22 septembrie 2019, la Opera Comică pentru Copii (din Calea Giulești, 16), în salonul Mozart.

Am pregătit spectacole dedicate celor mici cu lucrări atractive din programul Festivalului Enescu din fiecare final de săptămână. Cei din echipa Operei Comice pentru Copii sunt în repetiții și au pregătit o abordare cu povești incluse, prin care vor găsi, sunt sigură, un drum mai direct către mintea și sufletul tinerilor spectatori. Suntem încântați să putem participa prin acest program în premieră la extinderea conexiunii dintre Festivalul Enescu și publicul tânăr și la educarea bucuriei în receptarea muzicii clasice”, a spus Felicia Filip, Director General al Operei Comice pentru Copii.

Programul primei ediții a Festivalului Enescu pentru Copii va include:

·        sâmbătă, 31 august și duminică, 01 septembrie, de la ora 12.00

Viața lui Beethoven – Concert lecție pentru copii, cu lucrări de Ludwig van Beethoven

·        sâmbătă, 07 septembrie și duminică, 08 septembrie, de la ora 12.00

Enescu și muzica franceză – Concert lecție pentru copii, cu lucrări de George Enescu, Béla Bartók, Claude Debussy și Maurice Ravel

·        sâmbătă, 14 septembrie și duminică, 15 septembrie, de la ora 12.00

Poemul simfonic – Concert lecție pentru copii, cu lucrări de Richard Strauss și Serghei Rahmaninov

·        sâmbătă, 21 septembrie și duminică, 22 septembrie, de la ora 12.00

Clasicism și Romantism – Concert lecție pentru copii, cu lucrări de Wolfgang Amadeus Mozart, Johannes Brahms, Piotr Ilici Ceaikovski.

Concertele vor fi prezentate într-o variantă condensată, cu o durată considerată ideală pentru a  menține atenția copiilor, de maxim 30 de minute, păstrând în același timp elementele centrale ale pieselor. La finalul fiecărei reprezentații, concertele vor fi explicate pe larg într-o sesiune educativă susținută de muzicienii Operei Comice pentru Copiii.  Astfel, copiii, cu vârste între 3 și 12 ani, vor putea intra și ei, alături de adulți, în lumea fascinantă a celui mai mare eveniment cultural internațional organizat de România.

Festivalul Enescu pentru Copii va fi organizat de către Opera Comică pentru Copii din București la sediul său din Calea Giulești nr. 16, în perioada 31 august – 22 septembrie 2019. Vârsta recomandată pentru participare este de 3-12 ani. Biletele sunt disponibile la casieria Operei Comice pentru Copii.

Despre Festivalul Internațional George Enescu

Ajuns la cea de-a XXIV-a ediție, Festivalul Internațional George Enescu se va desfășura în perioada 31 august-22 septembrie 2019. În sălile de concerte din București, vor urca pe scenă peste 2.500 dintre cei mai valoroși muzicieni ai lumii, având 50 de naționalități și vor fi prezentate 84 de concerte și recitaluri. Ediția din acest an a festivalului totalizează 34 de prezențe în premieră în România: 25 de artiști, printre care Marion Cotillard, Kiril Petrenko, Mitsuko Uchida și nouă dintre cele mai bine cotate orchestre din lume. Ediția 2019 a Festivalului Enescu își așteaptă publicul la Sala Mare a Palatului, Ateneul Român, Sala Radio și la Sala Mică a Palatului la concerte și recitaluri grupate în jurul a șase mari secțiuni: „Mari orchestre ale lumii”, „Concertele de la miezul nopții”, „Recitaluri și concerte camerale”, „Muzica secolului XXI”, „Mozart Week in Residence” și „Forumul Internațional al Compozitorilor”. De asemenea, vor avea loc concerte și evenimente în Piața Festivalului, conferințe, lansări de discuri și de carte, spectacole extraordinare.

Pentru mai multe detalii: https://www.festivalenescu.ro/

Despre Opera Comică pentru Copii

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei şi a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar peste 15.000 de spectatori. În anul 2018, Opera Comică pentru Copii a pus în scenă 741 de spectacole pentru care s-au vândut 135.000 de bilete.

Pentru mai multe detalii: http://www.operacomica.ro/

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

Poate fi prezentată prin intermediul cinematografiei istoria recentă a unei țări? În ce măsură realitatea este deconstruită și reconstruită ideologic în film și în ce măsură cea de-a șaptea artă reflectă fidel cele mai importante teme ale unei societăți contemporane? La 30 de ani de la Revoluția din 1989, Institutul Cultural Român propune în cadrul festivalului EUROPALIA o selecție de filme care evidențiază momente importante ale tranziției sociale și culturale din România ultimelor opt decenii: de la filme de propagandă la filme subversive, de la național-socialismul idilic la realismul Noului Cinema Românesc.

„După inventarea aparatului de filmat, arhivele de imagini în mișcare au devenit locurile principale în care noi ne depozităm istoria.” – Andrei Ujică

Aducând omagiu filmului Videogramele unei revoluții (1992), regia Andrei Ujică și Harun Farocki, pentru modul în care analizează reprezentarea istoriei, programul propus de curatorul Andrei Tănăsescu (ICR), intitulat „Videogramele unei națiuni“ și desfășurat timp de două luni, în perioada decembrie 2019 – ianuarie 2020, în Belgia și Olanda, include atât filme canonice, precum Reconstituirea (1967), regia Lucian Pintilie, Nunta de piatră (1973), regia Dan Pița și Mircea Veroiu, Secvențe (1982), regia Alexandru Tatos, Asfalt tango (1996), regia Nae Caranfil, Aferim! (2015), regia Radu Jude, cât și pelicule mai puțin cunoscute, precum Erupția (1957), regia Liviu Ciulei, Zodia Fecioarei (1966), regia Manole Marcus, Filip cel Bun (1975), regia Dan Pița sau Stop-cadru la masă (1982), regia Ada Pistiner. Publicul va putea viziona și filme care ilustrează imersiunea elementelor ideologice în narațiune, precum Nu vreau să mă însor (1960), regia Manole Marcus sau Un surâs în plină vară (1963), regia Geo Saizescu.

Din cele peste 50 de lungmetraje de ficțiune incluse în programul românesc, jumătate provin din arhiva Centrului Național al Cinematografiei. Lor li se adaugă și o serie de documentare, printre care Videogramele unei revoluții (1992), semnat de Andrei Ujică și Harun Farocki, Timebox (2018), în regia Norei Agapi, și Asta e (2001), semnat de Thomas Ciulei, dar și scurtmetraje documentare din arhiva Sahia Film și scurtmetraje de animație, fiind prezentate publicului, în cele două luni, peste 90 de producții ale cinematografiei românești.

Pe lângă proiecțiile din trei orașe belgiene – Bruxelles, Gent și Strombeek – dintre care se remarcă o consistentă Retrospectivă la Cinematek, în capitala Belgiei, programul va fi extins, în luna ianuarie 2020, la prestigiosul EYE Filmmuseum din Amsterdam.

Deschiderea oficială a programului „Videogramele unei națiuni“ va avea loc pe 8 decembrie 2019, la prestigiosul centru al artelor BOZAR, cu proiecția filmului mut Manasse (1925), semnat de Jean Mihail, proiecție acompaniată live de Cvartetul Shaun Williams, care va interpreta o coloană sonoră nouă, compusă exclusiv pentru festivalul Europalia, și care reflectă spiritul muzicii klezmer din România anilor ’20. Cvartetul Shaun Williams îi are în componență pe Mihai Balabaș (vioară), Benjy Fox-Rosen (contrabas), Marian Șerban (țambal) și Shaun Williams (acordeon, caval). Cu un scenariu bazat pe piesa omonimă a dramaturgului român de origine evreiască Ronetti Roman, filmul are ca temă toleranța etnică și religioasă de la începutul secolului XX.

Alături de proiecțiile din cele patru orașe, în cadrul Europalia România vor fi organizate trei sesiuni de masterclass la BOZAR, susținute de regizorii Andrei Ujică, Adina Pintilie și Radu Jude, o expoziție de afișe, un program educațional dedicat studenților și masteranzilor de la Royal Institute for Theatre, Cinema and Sound (RITCS School of Arts) și INSAS din Bruxelles, un panel de discuții despre cinematografia românească la EYE Filmmuseum, dar și lansarea unui volum de eseuri despre cinematografia românească, coordonat de Irina Trocan, aflat în curs de apariție la Editura ICR (detalii și programul complet – în curând).

Festivalul EUROPALIA este considerat manifestarea culturală de cea mai mare amploare din Belgia, fiind organizat sub patronajul Familiei Regale a Belgiei, o dată la doi ani, în Belgia și în țări învecinate – Franța, Olanda, Luxemburg și Germania sau Marea Britanie. Institutul Cultural Român este coordonatorul participării României la cea de-a 27 a ediţie a Festivalului EUROPALIA, proiect de anvergură desfășurat în perioada octombrie 2019 – februarie 2020 şi implementat în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii şi Identității Naționale și Secretariatul General al Guvernului, alături de EUROPALIA International, organizatorul manifestării. Cea de-a 27-a ediție a Festivalului EUROPALIA este dedicată României, țara invitată de onoare. Detalii: https://europalia.eu/en

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

O întâlnire cu cărțile pe față despre fenomenul festivalier din România, dar și din străinătate. Ce tipuri de evenimente merită urmărite? Ce este supraevaluat? Care este rolul festivalurilor pentru public și pentru comunitate? Criticul de teatrul Octavian Saiu îi are ca invitați pe 29 august, de la ora 21.00, în Grădina cu filme (Piața Lahovari, Nr.7), în cadrul unei noi ediții a seriei de dezbateri Teatrelli Anotimpurile dialogului despre teatru, pe Constantin Chiriac, directorul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și pe Chris Simion-Mercurian, directorul Festivalului Internațional de Teatru Independent Undercloud.

Fiind o ediție estivală, dialogul „Lunga vară fierbinte a marilor festivaluri” se va muta din sala Teatrelli în aer liber, în Grădina cu filme, un spațiu conex aflat tot în Piața Lahovari nr.7. Intrarea este liberă pentru public în baza unei rezervări online pe www.bilete.ro sau la Casa de bilete creart. 

Punctând o tendință din ce în ce mai prezentă și vizibilă în România, cea a dezvoltării constante a festivalurilor, întâlnirea propune publicului o incursiune specială și incisivă în culisele unor importante evenimente teatrale românești: Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu – un adevărat fenomen autohton – și Festivalul Internațional de Teatru Undercloud – primul și cel mai important festival de teatru independent din România. 

Care este definiția unui festival de teatru? Ce înseamnă un astfel de eveniment pentru o comunitate anume? Sunt întrebări esențiale, pe care de multe ori uităm să ni le adresăm, plecând de la premisa că orice selecție de spectacole, orice întâlnire artistică întinsă de-a lungul câtorva zile își merită titlul. Și nu e așa. Deloc. Un soi de inflație a dus la demonetizarea unui concept care, în sensul cel mai înalt, înseamnă revelația întâlnirilor și a descoperirilor concentrate într-o perioadă de sărbătoare autentică. Dincolo de festivalurile de agrement și de turismul festivalier, există aventuri care dau fiecărui anotimp o altfel de temperatură: culturală, afectivă și nu în ultimul rând umană.”, explică Octavian Saiu

Criticul de teatru oferă și câteva exemple: „Vara, de la celebrele festinuri desfășurate la Edinburgh și Avignon la mici reuniuni de nișă, de la explozia de spectacol din Sibiu la teatrul independent din Undercloud, aceste episoade de bucurie schimbă pentru o perioadă ritmul și chiar sensul existenței unor întregi comunități. Fără ele, nu doar un loc sau altul ar fi mai monoton, dar lumea întreagă ar fi mai palidă. Despre sărbătorile adevărate ale teatrului, despre teatralitatea sărbătorilor, despre <înflorirea spiritului uman> vorbim la această ediție estivală a „Anotimpurilor dialogului…”. 

Despre Octavian Saiu

Octavian Saiu este profesor, cercetător şi critic de teatru. Are un doctorat în studii teatrale şi unul în literatură comparată. Predă la universităţi din România, Noua Zeelandă, Hong Kong, Japonia şi Portugalia şi a fost de două ori Visiting Fellow la University of London. A susţinut conferinţeşi master-class-uri la alte universităţi din Europa, Asia şi Africa, precum şi la Institutul Grotowski. În 2013 a fost Moderatorul Conferinţelor „Beckett at the Festival” din cadrul Programului Oficial al Festivalului Internaţional de la Edinburgh, iar în 2016 a moderat şi a susţinut conferinţe la Olimpiada Teatrelor de la Wrocław – Capitală culturală europeană. Din 2004 este moderatorul Conferinţelor Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Este consultant al mai multor festivaluri din lume, Secretar General Adjunct al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT) şi Preşedinte al Secţiei Române AICT – Teatrologie.

Articolele şi studiile sale au apărut în numeroase publicaţii naţionale şi internaţionale. Este autorul volumelor: În căutarea spaţiului pierdut (Nemira, 2008) / In Search of LostSpace (UNATC Press, 2010), Beckett. Pur şi simplu (Paideia, 2009), Fedra, de la Euripide la Racine, de la Seneca la Sarah Kane (Paralela 45, 2010), Ionescu/Ionesco: un veac de ambiguitate (Paideia, 2011), Posteritatea absurdului (Paideia, 2012), Teatrul e vis (Paideia, 2013), Hamlet şi nebunia lumii (Paideia, 2014) / Hamlet and the Madness of the World (Editura ICR, 2016), Lecţia, o meditaţie cu şapte teme (Nemira, 2015), Teatrul la persoana I (Nemira, 2016), Clipa ca imagine: teatru şi fotografie (Nemira (2017).  A primit Premiul Criticii pentru carte de teatru în 2010 şi Premiul UNITER pentru Critică de Teatru în 2013. 

Evenimentul este organizat de Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al  Municipiului București. Evenimentul este recomandat de Undercloud. 

Despre Teatrelli

Teatrelli este un proiect creart, un spațiu cultural alternativ dedicat artelor performative, care oferă publicului producții proprii de teatru și dans, precum și concerte acustice, dezbateri și artist-talk-uri. 

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

În zilele de 21 și 22 septembrie, la ora 11, ca parte a programelor asociate ediției 2019 a Festivalului Internațional „George Enescu”, Asociația „Clasic e fantastic” și Teatrul Odeon vor propune tinerilor iubitori de muzică două călătorii muzicale, pe două continente.

Drumul va începe la New York. Alături de membrii trupei „Clasic e fantastic”, pianistul de jazz Puiu Pascu va demonstra cum s-au combinat în compozițiile lui George Gershwin acordurile și ritmurile pline de culoare din jazz cu cele din muzica clasică. Povestea implică și o pisică, doi șoricei, joc de păpuși și abundă în pasaje relevante din mai multe lucrări ale celui care, în numai 39 de ani de viață, a reușit să marcheze puternic compoziția clasică, aducând în sala de concert sonorități inedite.

Următoarea destinație a călătoriei muzicale, din data de 22 septembrie, va fi Europa, mai precis Italia și Elveția. Se va vorbi despre Rossini și aventurile lui, despre cum a devenit până la urmă un extraordinar muzician deși nu părea să fie interesat de mai nimic. Vom afla despre influența exercitată de lucrările lui Mozart și despre fascinația pe care Rossini a avut-o pentru combinația dintre cuvânt și muzică, pentru vocea umană și asocierea ei cu instrumente. Apoi călătoria continuă în Elveția, pe urmele lui Wilhelm Tell.

Clasic e fantastic – Copilăria marilor muzicieni sunt spectacole de teatru şi muzică ce se adresează copiilor între 3/4 şi 8/9 ani. Povestea spune că doi şoricei, Sică şi Rică au trăit, pe rând, în vioara lui Antonio Vivaldi, în orga lui Johann Sebastian Bach, în biblioteca lui Wolfgang Amadeus Mozart, în clavecinul lui Ludwig van Beethoven, în pianul lui Frédérik Chopin, în cămăruţa lui Richard Wagner, în grădina din faţa casei lui George Enescu… Astăzi, bătranul Sol povesteşte ce lucruri minunate a aflat de la stră-stră-bunicii lui despre copilăriile acestor mari compozitori, despre bucuriile şi tristeţile lor, despre munca obositoare de zi cu zi în faţa instrumentului, începând chiar de la vârste foarte mici, despre călătoriile lungi şi obositoare ale celor consideraţi copii minune, pe care întreaga Europă dorea să îi vadă şi să îi asculte şi mai ales despre felul în care toţi au învăţat să scrie muzică şi să se bucure de ea”, spune Cristina Bohaciu Sârbu, inițiatoarea programului „Clasic e fantastic”.

Clasic e Fantastic” participă de patru ediții cu programe asociate în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu” și este unul dintre programele consacrate de educație muzicală pentru copii.

Proiectele asociate ediției din acest an a Festivalului Internațional „George Enescu” includ manifestări diverse, pe lângă cele 84 de concerte desfășurate timp de 23 de zile în patru săli din București.

Peste 120 de evenimente muzicale în aer liber, în spații neconvenționale, în parcuri, în clădiri de business se vor desfășura între 31 august și 22 septembrie în București, acoperind atât preferințe ale publicului adult cât și invitații spre ascultare și joacă muzicală, pentru copii și tineri.

În mod special pentru copii va exista și o ediție „Festivalul Enescu al Copiilor”, la Opera comică pentru copii, care va prezenta cu ajutorul unor ghizi muzicali, actori și muzicieni, piese clasice, adaptate vârstelor mici. O parte din proiectele în aer liber au în vedere accesul copiilor la forme diferite de spectacol, vor include activări muzicale, joacă cu sunete, coregrafii. De asemenea, transmisiunile live din Piața „George Enescu” vor permite tinerilor melomani să asculte marile concerte într-un mediu mai relaxat.

„Ne dorim ca Festivalul să fie o sărbătoare a muzicii clasice pentru un public cât mai divers, să se bucure cât mai mulți de faptul că Festivalul oferă prezența atâtor artiști de talie mondială, atrași de reputația și talentul lui George Enescu. Programele pentru copii au o importanță capitală, pentru că deschid apetitul pentru muzică, crează obișnuința în a face din ascultarea ei o bucurie și păstrează peste generații memoria unui talent excepțional din România”, adaugă Mihai Constantinescu, Directorul Festivalului Internațional „George Enescu”.

Programul complet:

Sâmbătă 21 septembrie, ora 11, Teatrul Odeon, Sala mare  

George Gershwin și povestea unei rapsodii in blue”   

Distribuția: Filip Ristovschi, Selina  Colceru, Monica Ciuta, Irina Sârbu, Alexandra Laura Badea, Alexandru Unguru, Raluca Ouatu  

Invitat – pianistul Puiu Pascu

Concepția păpușilor – Aurelia Olteanu; Decoruri și costume – Valeria Cristia, Sânziana Tarta; Coregrafia – Selina Colceru

Regia – Monica Ciuta

Scenariu – Cristina Sârbu

Duminică, 22 septembrie, ora 11, Teatrul Odeon, Sala mare

Rossini și povestea lui Wilhelm Tell    

Distribuția: Filip Ristovschi, Selina  Colceru , Monica Ciuta, Irina Sârbu, Alexandra Laura Badea, Alexandu Unguru, Raluca Ouatu  

Concepția păpușilor – Aurelia Olteanu; Decoruri și costume – Valeria Cristia, Sânziana Tarta

Regia – Monica Ciuta

Scenariu – Cristina Sârbu

Despre Festivalul Internațional George Enescu

Ajuns la cea de-a XXIV-a ediție, Festivalul Internațional George Enescu se va desfășura în perioada 31 august-22 septembrie 2019. În sălile de concerte din București, vor urca pe scenă peste 2.500 dintre cei mai valoroși muzicieni ai lumii, având 50 de naționalități și vor fi prezentate 84 de concerte și recitaluri. Ediția din acest an a festivalului totalizează 34 de prezențe în premieră în România: 25 de artiști, printre care Marion Cotillard, Kiril Petrenko, Mitsuko Uchida și nouă dintre cele mai bine cotate orchestre din lume.

Ediția 2019 a Festivalului Enescu își așteaptă publicul la Sala Mare a Palatului, Ateneul Român, Sala Radio și la Sala Mică a Palatului la concerte și recitaluri grupate în jurul a șase mari secțiuni: „Mari orchestre ale lumii”, „Concertele de la miezul nopții”, „Recitaluri și concerte camerale”, „Muzica secolului XXI”, „Mozart Week in Residence” și „Forumul Internațional al Compozitorilor”. De asemenea, vor avea loc concerte și evenimente în Piața Festivalului, conferințe, lansări de discuri și de carte, spectacole extraordinare.

Pentru mai multe detalii: https://www.festivalenescu.ro/

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

My Fair Lady”, una dintre cele mai aplaudate producții private de musical din România, revine în toamnă, în atenția publicului spectator cu o nouă reprezentație programată pe 2 octombrie, la Sala Palatului, de la ora 19:30.

Actuala montare a spectacolului a fost pusă prima dată în scenă, în 2016, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la premiera mondială, bucurându-se de succes și de aprecieri atât în rândul publicului din România cât și a criticilor de specialitate.

Cu o distribuție de excepție, scena Sălii Palatului va deveni universul în care se va derula una dintre cele mai frumoase povești ale tuturor timpurilor. Spectatorii o vor putea admira pe soprana Irina Baianț interpretând rolul Elizei Doolittle, o tânără florăreasă din Londra care ia lecții de dicție de la profesorul de lingvistică Henry Higgins, care pariază din amuzament că o poate transforma într-o adevărată doamnă, un personaj fascinant ce prinde viață în interpretarea magistrală a actorului Ernest Fazekas. Sub incidența constantă a unor momente savuroase ale comicului de limbaj și de situație, spectacolul va fi completat de artiști de notorietate, precum: Adrian Nour (Colonelul Pickering), Ecaterina Ladin (Mrs. Pearce), Ionuț Burlan (Alfred Doolittle), Aura Călărașu (Mrs. Higgins), Filip Ristovski (Freddy Esynford Hill), Irina Bucescu (Mrs.Esynford Hill) și Ovidiu Usvat (Zoltan Karpathy).

Veţi vedea o super producţie privată ce implică peste 200 de persoane, on şi offstage. Coregrafii şi imagini scenice impresionante, orchestra live. Este, din punctul meu de vedere, o producţie realizată de poate cea mai experimentată echipă de creaţie de musicaluri din România, oameni de teatru care vă vor purta dincolo de limitele unui musical convenţional.” – mărturisește actorul Ernest Fazekas.

Musicalul „My Fair Lady” este bazat pe textul piesei de teatru „Pygmalion”, scris de George Bernard Shaw, având ca personaj principal o figură din mitologia greacă, Pygmalion, care s-a îndrăgostit de o sculptură creată de el, iar aceasta a prins viață. Shaw a scris piesa în 1912, iar premiera a avut loc la Hofburg Theatre din Viena, pe 16 octombrie 1913.

Considerat astăzi unul dintre cele mai longevive și de succes musicaluri din toate timpurile, My Fair Lady a avut premiera mondială pe Broadway, în 15 martie 1956 și pe West End (Londra) doi ani mai târziu, devenind o legendă în lumea spectacolelor muzicale.

Spectacolul are în portofoliu 7 Premii Tony (6 dintre ele pentru versiunea originală), printre care „Cel mai bun musical” și „Cea mai bună regie”, un Theatre World Award, 5 Premii Olivier (pentru reluarea londoneză din 2001) și peste 2700 de reprezentații în total pentru producția originală – un record absolut pentru acele vremuri.

În prezent, celebrul musical este inclus în repertoriul teatrelor din întreaga lume, inclusiv în Statele Unite ale Americii unde, în anul 2018, aproape toate reprezentațiile de pe Broadway s-au jucat cu casa închisă, poziționându-se de mai multe ori ca lider al vânzărilor.

Biletele au fost puse în vânzare în rețeaua Iabilet.ro cât și în magazinele Flanco, Diverta, Cărturești, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman, Libmag, Casa de Balet și pe terminalele Selfpay, și pot fi achiziționate la prețuri viaribile în funcție de categoria de loc, astfel:

– earlybird: VIP – 259 lei, Cat. A – 189 lei, Cat. B – 149 lei, Cat. C – 109 lei, Cat. D – 59 lei;

– preț întreg: VIP – 289 lei, Cat. A – 219 lei, Cat. B – 179 lei, Cat. C – 129 lei, Cat. D – 79 lei.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

Bucura-te ca esti in Bucuresti!