Arhivă pentru octombrie, 2018

La multi ani Webstock!

Multumim Evensys si Vodafone pentru un eveniment perfect

IMG_7233

Anul acesta Webstock a implinit 10 ani ! 10 ani in care comunitatea online  s-a intalnit , s-a cunoscut , s-a dezvoltat, a impartasit si dezbatut cunostinte si ideii , a descoperit motivatia si inspiratia pentru a comunica mai bine cu publicul sau.

IMG_7262mod

 

Noi, Bucharest Cultural Events suntem prezenti de 4 ani si de la prima editie la care am participat, ne-am bucurat si am invatat din povestile de succes si experientele invitatilor, cunoscuti sau mai putini cunoscuti in spatiul public , am aflat lucruri noi si am fost la curent cu ultimile tendinte in social media.

IMG_7292mod

Ca in fiecare an, Webstock ne-a pregatit mai multe sesiuni de conferinte (Inspiration Stage – main stage; New Trends Stage, Creativity Stage, Galaxy Stage) astfel incat fiecare participant sa asiste la subiectul cel mai atractiv in opinia sa , urmate de acordarea Premiilor Webstock pentru cele mai creative si inedite campanii in social media si proiecte online din Romania , lansate in ultimul an.

Această prezentare necesită JavaScript.

Am ales sa fim prezenti la sectiunile Inspiration si Creativity, iar pauzele ne-au fost indulcite si animate de parteneri evenimentului:  Raiffeisen, HP, Samsung, McDonald’s, Absolut, Glo, Coca-Cola, Bitdefender, MedLife, Cora & cora.ro, Siviero Maria, Answear, Caroli, Syscom Digital, 2Performant si a companiilor implicate: Creadiv, WebDigital, Pure Love for Flowers, Print Center, HostAge, Privesc.eu, Lexonn, Orhideea Health & Spa, The Urbanist.

Huge Like caricaturistului Valentin Chibrit  – pentru colaborari ( evenimente private sau corporate) va invitam sa vizitati  www.valentinchibrit.ro 

Iata cateva idei care ne-au ramas intiparite in minte dupa editia de anul acesta :

  • Inventatorul ochelarilor de vedere pentru nevazatori ( Lumen- un dispozitiv care inregistreaza informatii precum marimea obiectelor din jur , distanta fata de ele, directia si viteza cu care se misca si le transforma in impulsuri ) ne-a povestit despre propria experienta de viata si spera ca vor aparea pe piata, cel mai probabil,  la sfarsitul anului 2019 sau inceputul lui 2020. (Cornel Amariei – Inventator)

Cornel-Amariei

  • Cand esti tanar si ai oportunitatile actuale de expunere in social media este greu sa realizezi o selectie a informatiei transmise …. este important sa ai pe cineva care sa te coordoneze …. o persoana matura, pe care o admiri si in care sa ai incredere pentru a te indruma . ( Andreea Esca) 

IMG_7235

  • „Ce lume frumoasa ar fi daca toti am improsca cu dragoste … cred ca nu am mai avea probleme si suferinte.” (Mihaela Noroc – The Atlas of Beauty)

IMG_7234

  • „E un lucru pe care nu l-am povestit de multe ori sau aproape deloc, dar atunci cand ai un potential diagnostic de cancer, asta se face pe baza unei biopsii care se duce la anatomopatolog si se analizeaza in laborator. Am luat cateva sute de astfel de bucati de tesut de biopsii si le-am dus la laboratoare din strainatate specializate pe un anumit tip de tumora si pot sa va spun ca de-a lungul anilor, undeva pe la 40% erau diagnostice gresite. Deci daca ar fi un mesaj, dincolo de orice emotie, dincolo de orice mesaj mai inalt de transmis, ar fi second opinion intotdeauna atunci cand se pune un diagnostic grav. E esential.” (Vlad Voiculescu – Magicamp)

IMG_7217mod

  • Despre creativitate in general, in linii mari si cuvinte putine : ne dezvoltam creativitatea in momentul in care suntem expusi la diverse experiente , medii , informatii , cand privim situatia din diferite unghiuri …. apare inevitabil ideea nastrusnica. Creativitate = Diversitate + Curiozitate 

IMG_7350mod

 

  • Exista tehnologia prin care se monitorizeaza numarul de oameni care au privit reclama pe panourile pubicitare digitale (outdoor) . Inca mai studiem subiectul . 

Ps: Pentru bloggeri, vloggeri, specialisti în PR, consultanti în social media, manageri ai comunitatilor online si pentru toti cei interesati … daca ati lipsit de la eveniment inregistrarea integrala o puteti urmari AICI

IMG_7313mod

Multumim!!!  inca odata organizatorilor pentru aceasta editie de neuitat ! ….si …am dori sa va impartasim mesajul cu care noi am ramas dupa Webstock 2018 :  timpul este pretios , prin urmare exploreaza , descopera , creaza , construieste, fi prezent , acum si aici , in viata reala, in viata Ta reala!  Traieste frumos – INAINTE DE TOATE!!! …. dupa aceea…. exista Social Media ! 🙂 

                                            

 

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Reclame

La o lună de la deschiderea noii stagiuni, Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii (OCC) readuce în atenția publicului bucureștean spectacolul de balet ,,Prințesa florilor”, realizat de Jaqueline Bratu, după celebra poveste ,,Degețica” a lui Hans Christian Andersen. Copiii, însoțiți de familiile lor, sunt așteptați la sediul OCC din Calea Giulești nr. 16, unde vor avea ocazia să revadă, pe scena Sălii Mari, ultima premieră a stagiunii trecute.

Afis PRINTESA FLORILOR

Sâmbătă, 13 octombrie, de la ora 17.00 și duminică, 14 octombrie, începând cu ora 11.00, cei mici sunt așteptați să descopere regatul magic în care locuiau o mulțime de flori și o prințesă nespus de frumoasă. Povestea fetei care își dorea să vadă și lumea din afara ținutului ei va fi prezentată spectatorilor într-un mod inedit, prin intermediul dansului și baletului.

Basmul simfonic ,,Petrică și Lupul”, minunata poveste imaginată de compozitorul rus Serghei Prokofiev, plină de umor și suspans, cu personaje pitorești interpretate de instrumente muzicale, va avea 8 reprezentații în luna octombrie. Acestea se adaugă la cele aproape 100 de reprezentații deja puse în scenă de Opera Comică pentru Copii încă de la premiera spectacolului, în 2016. În 13, 14, 20 și 21 octombrie, copiii și părinții sunt așteptați în Salonul Mozart, de la orele 10:00 și 11:30, să descopere coloritul sonor al fiecărui instrument muzical și să urmărească dialogul dintre muzică și textul povestitorului.

Două noi premiere la OCC: ,,Motanul încălțat“ și ,,Prinț și cerșetor”

Luna octombrie aduce pe scena Operei Comice pentru Copii un personaj foarte îndrăgit – ,,Motanul încălțat, în spectacolul de operă în regia maestrului Cristian Mihăilescu, pe muzica lui Cornel Trăilescu și libretul lui Tudor Mușatescu și al Ninei Stoiceva. Avanpremiera va avea loc pe 19 octombrie, în Sala Mare, de la ora 18:30, iar premiera în 20 și 21 octombrie, orele 17:00, respectiv 11:00. Opera ni-l prezintă pe Cotoșman, care are cizme noi și puteri magice: simțul dreptății, iubirea față de stăpânul său și dorința de a-i pedepsi pe cei răi. Prin mai multe șiretlicuri, el îl ajută pe Ionică să câștige mâna Domniței. În rolurile principale, în diferitele distribuții ale spectacolului, îi regăsim pe soliștii consacrați ai Operei Comice pentru Copii, care vor performa alături de două ansambluri corale. 

Din 27 octombrie, în Sala Mare, copiii cu vârsta de peste 3 ani vor putea porni în aventuri alături de eroul lui Alec Blenche, în spectacolul de teatru ,,Erus și Valea Răbdării” regizat de Irina Slate. Povestea, spusă în premieră la OCC, îl prezintă pe voinicul Erus care pornește într-o călătorie în Valea Răbdării, unde are de înfruntat mai multe peripeții.

În luna noiembrie, mult așteptatul spectacol de balet ,,Prinț și cerșetor, pe muzica lui Laurențiu Profeta, în regia și coregrafia lui Cătălin Caracaș, va putea fi urmărit, în premieră, începând cu data de 9 noiembrie, la Sala Mare. Pentru ultima lună de toamnă sunt programate 11 reprezentații ale acestei nemuritoare povești a lui Mark Twain, spusă în pași de dans.

Ultimele zile de ofertă pentru abonamentele Premiere OCC și Avanpremiere OCC

Spectatorii mai pot achiziționa abonamente din categoria Premiere OCC și Avanpremiere OCC doar până pe 15 octombrie. La fiecare abonament comandat, pe lângă avantajele incluse (locuri asigurate la 5 spectacole în Sala Mare și seturi cadou cu produse promoționale), cumpărătorii vor primi și un bilet VIP la ,,Poveste de Crăciun 2018“, marele spectacol al Operei Comice pentru Copii din 4 decembrie, de la Sala Polivalentă din Capitală. Comenzile pot fi făcute aici: https://www.bilete.ro/abonamente-opera-comica/.

abonamente-opera-comica-poster-1

Începând din această săptămână, OCC dă startul unei noi ediții a campaniei J.O.C. (Jucăriile Operei Comice). Echipa OCC îi invită pe bucureșteni să aducă jucării în stare bună la urna din fața sediului instituției din Calea Giulești nr. 16, până în luna decembrie. Acestea vor fi donate unor asociații și fundații care se ocupă de copiii din medii defavorizate.

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar aproape 15.000 de spectatori, iar în stagiunea 2018-2019 are programate peste 600 de reprezentații, dintre care 11 premiere.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

În cea de a VII-a ediție a Festivalului Serile Lipatti, în datele de 9, 16, 23, 30 octombrie și 6 noiembrie, sunt invitați artiști valoroși ai scenei românești, soprana Camelia Clavac, pianiștii Răzvan Dragnea, Eliza Puchianu și Tudor Scripcariu. Cadoul special al Festivalului îl reprezintă duo-ul cameral al celor doi talentați și renumiți muzicieni români, pianistul Viniciu Moroianu și violoncelistul Dan Cavassi. Publicul fidel Serilor Lipatti se va bucura de recitaluri instrumentale atractive, dar în același timp pretențioase, cu piese pornind de la Barocul muzical, ale unor foarte cunoscuți compozitori, cum este Bach, dar și mai puțin cunoscuți, cum este Eccles, trecând apoi prin creația beethoveniană, ajungând la marii romantici, ca Schumann, Chopin, Liszt, dar și la creatori ai secolului XX, Rahmaninov, Prokofiev, Debussy, Poulenc și nelipsitul Enescu. Recitalul de canto vine cu arii de mare popularitate din operele lui Donizetti, Verdi și Puccini, dar și cu lieduri românești semnate de Tiberiu Brediceanu și Achim Stoia.

Program sala_Puchianu_9 oct_prima pagina_Page_1

Și în această ediție gazda festivalului va fi Școala Populară de Arte și Meserii din Pitești, o locație extrem de fericită, cu un pian de concert foarte bun, într-o sală potrivită muzicii camerale. După reconsolidarea de către Muzeul Județan Argeș a Conacului de la Fundățeanca, festivalul va reveni în ambianța care i-a fost atât de dragă lui Lipatti.

Serile muzicale din această toamnă vor fi deschise la ora 17.00 de conferințe ale muzicologului Saviana Diamandi, ce introduc publicul în stilurile și epocile muzicale regăsite în recitalurile ce le vor urma. Se va face și o incursiune în pleiada de artiști români care au cucerit în ultima sută de ani publicul lumii. La ora 18.00 începe partea de recitaluri a serii. Programele ample ale artiștilor consacrați vor fi precedate de minirecitaluri susținute de cei mai talentați studenți de la Universitatea Națională de Muzică din București. La această ediție, artiștii debutanți invitați sunt tinerii pianiști Fabiola Ioniță, Gabriel Gîțan, Andra Mărgineanu, Karina Uță și Livyka Shtirbu-Sokolov, cu toții studenți ai maeștrilor Vlad Dimulescu și Viniciu Moroianu.

afis _final SL 2018 pt web

Serile Lipatti, ediția a VII-a, Un veac de interpretare românească, se constituie într-o acțiune cofinanțată de Consiliul Județean Argeș, având ca parteneri Institutul Cultural Român și Școala Populară de Arte și Meserii din Pitești.

Sponsori generoși s-au alăturat actualei ediții a festivalului: Raiffeisen Bank, H.B.P. EKO Distribution, Hotel Argeș, Domeniul Bogdan, Delta Invest, Optiteh.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Spectacolul 153 de secunde pune în discuție, dintr-o perspectivă subiectivă, implicațiile politice, morale și afective ale unui moment care a ajuns în profunzimea texturii sociale, mobilizând o mișcare de solidarizare fără precedent, dar și un proces complex de reflecție asupra generației milenialilor. Spectacolul pornește de la povestea unei supraviețuitoare a incendiului din Colectiv și devine un eseu artistic despre o generație aflată în blocaj. Analizează condiția de tânăr adult în România, schimbarea și, mai ales, imaginarul schimbării.

153 de secunde, atât a durat incendiul din Clubul Colectiv, declanșat în noaptea de vineri, 30 octombrie 2015. Un pompier intrat într-un club în flăcări reține imaginea a zeci de telefoane mobile care sună, purtând, cam toate, aceleași nume pe ecran: tata sau mama. Un container industrial, construit ca să fie etanș, e vopsit în portocaliu și instalat la intrarea în club. El blochează ieșirea. Apoi, timpul diluează totul. Furia, discursul, intențiile.

Afis 153 de secunde

Spectacolul 153 de secunde este realizat de o echipă de peste 20 de artiști și profesioniști care și-a asumat, în ultimii ani, misiunea de a discuta – prin muzică, teatru, poezie, jurnalism sau dans – cultura milenialilor. Documentarea, realizată de regizoarea Ioana Păun, alături de jurnalista Laura Ștefănuț, actrița Smaranda Nicolau și poeta Svetlana Cârstean, a reunit principalele teme dezbătute în spațiul public, mărturiile unora dintre victime, aflate în diverse momente ale vindecării și ale procesării traumei, opinii ale unor psihologi sau ale reprezentanților instituțiilor și ONG-urilor care au oferit asistență victimelor. Munca pentru spectacol a început din 2017, iar fiecare element din construcția sa este creația originală a unora dintre cei mai avangardiști artiști români. Din echipă mai fac parte coregrafa Andreea David, artistul pop Cătălin Rulea sau compozitorul Sillyconductor.

”Este un performance-eseu despre blocajul unei generații care a fost hrănită de imaginația unor adulți care visau la libertate, în timp ce controlau până la asfixiere. Acum, copiii revoluției au 30 de ani, e timpul nostru, dar nu știm cum să imaginăm schimbarea. După întâlnirile cu unii dintre cei a căror viață a fost transformată definitiv după noaptea incendiului din Colectiv, am decis că 153 de secunde va fi nu despre corupție, nici despre sfârșit, ci despre dezvățare. Dezvățarea de frică, de rușine, de obediență, de resemnare și de neîncredere. De toate condiționările cu care am crescut”, spune Ioana Păun, inițioatoarea și coordonatoarea proiectului.

153 de secunde va fi prezentat pe 27 și 28 octombrie, de la ora 19.30, la Centrul Național al Dansului din București. Biletele costă 35 de lei – preț întreg, respectiv 20 de lei – preț redus. Biletele se găsesc online, pe site-ul Centrului Național al Dansului din București. Proiectul este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național și ARCUB și co-produs de CNDB.

ECHIPA

Proiectele regizoarei Ioana Păun (n. 1984) au fost susținute de prestigioase instituții europene și internaționale, de la Theatre Royal Stratford East, la Teatro Luna Chicago, Kunstraum Lakeside Austria, Live Art Development Agency UK, Schauspielhaus Viena sau Onassio Centre din Atena. Spectacolele ei au fost prezentate în Palestina, Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Germania, Grecia sau Suedia și urmăresc cu predilecție teme sociale, vizând subiecte complexe, de la condiția muncitorilor dintr-o fabrică la viața lucrătoarelor filipineze. Nominalizată la Premiul pentru Incluziune Socială în cadrul Galei AFCN, Ioana Păun și-a centrat munca pe înțelegerea comportamentului uman, în special în situații feroce și condiții extreme, economice, politice sau de sănătate. Anul viitor va lucra în Franța, la Le Phenix Scene Nationalle, alături de un dramaturg incisiv, Amine Adjina, pentru un spectacol cu un subiect actual: violența născută ideologic. Cu educație în teatru și arte performative la UNATC București și la Universitatea Goldsmiths din Londra, Ioana Păun este coordonatoarea Programului de Arte Performative al Muzeului Național de Artă Contemporană din București.

Ioana_Paun_Foto Credit Razvan Leucea

Svetlana Cârstean (născută în 1969) este poetă și traducătoare. A debutat în 1994, în cadrul volumului colectiv Tablou de familie, alături de T.O. Bobe, Răzvan Rădulescu, Mihai Ignat, Sorin Ghergut și Cezar Paul-Bădescu. Volumul de debut individual, Floarea de menghină, a apărut în 2008, iar în 2013 a fost publicat în Suedia, la Editura Rámus, în traducerea poetei suedeze Athena Farrokhzad. Poemele sale au fost traduse în numeroase limbi. A lansat, în 2015, volumul Gravitație, la Editura Trei. În aprilie 2016, volumul Trado, scris împreună cu Athena Farrokhzad, a fost lansat în Suedia, de Editura Albert Bonnier, în colaborare cu Editura Rámus. Svetlana Cârstean este gazdă a Intersecțiilor de miercuri.

Foto Svetlana Carstean Via Bookaholic

Regia: Ioana Păun

Scenografia: Cătălin Rulea

Documentare: Laura Ștefănuț, Smaranda Nicolau

Scenariu: Svetlana Cârstean

Coloanasonoră: Sillyconductor

Mișcare: Andreea David

Performeri: Irina Artenii, Andrei Cătălin, Claudia Chiraș, Sorin Dobrin, Lorena Luchian, Alice Mihalache, Denisse Moise, Cristina Negucioiu, Ana Maria Pop, Ingrid Robu, Adina Răducan, Amelia Stuparu, Teodora Tudose, Octavian Voina

Producătoare: Biatrice Cozmolici

Razvan Leucea – imagine, video

Comunicare: Evantia Barca

Artistă asociată: Nicoleta Lefter

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

THE RED GUARD CHOIR, ansamblul artistic alcătuit din unele dintre cele mai mari talente vocale rusești, revine în fața publicului din România cu un nou spectacol de înaltă ținută, ce va avea loc joi, 18 octombrie, la Sala Palatului, de la ora 20:00.

Invitatul special al serii, maestrul Gheorghe Zamfir le va oferi spectatorilor prilejul de a asista la o demonstrație de virtuozitate unică, acompaniat de prestigiosul grup de muzicieni ruși, sub bagheta dirijorului Viktor Eliseev. Pornind de la muzica clasică, muzica tradițională rusă, muzica sacra și ajungând până la interpretări unice ale celor mai îndragite melodii ale momentului, artiștii îi vor purta pe toți cei prezenți într-o călătorie muzicală de neuitat.

Având ca tematică celebrarea esenței culturii rusești, spectacolul înregistrează la nivel mondial un succes uriaș. Momentele coregrafice complexe și variate, pașii stricți și tehnica ireproșabilă, sincronizarea desăvârșită și energia mișcărilor, costumele deosebite lucrate manual în zeci de culori și muzica tradițională rusească, transformă atmosfera de spectacol într-o adevărată sărbătoare. Repertoriul The Red Guard Choir transcende toate genurile și culturile, oferind publicului o experiență unică, de o energie colosală.

The Red Guard Choir este cunoscut ca fiind un exponent de marcă al excelenței în muzică și este recunoscut la nivel mondial pentru perfecțiunea actului cultural-artistic. Artiștii au fost ovaționați cu frenezie inclusiv de spectatorii din Statele Unite ale Americii, iar turneele acestora cuprind peste 250 de reprezentații anuale. Printre cele mai remarcabile spectacole susținute de-a lungul timpului, se numără reprezentația oferită Papei Ioan-Paul al II-lea la Roma și cea prilejuită de deschiderea Jocurilor Olimpice de la Moscova.

RGC_poster

Ansamblul Academic al Gărzii Naționale a Federației Ruse, The Red Guard Choir, este singurul organism militar care a primit Steaua de Platină, pe bulevardul dedicat marilor artiști ruși. Acesta numără, în cadrul academiei, peste 400 de artiști (muzicieni, cântăreți și dansatori), iar cincizeci dintre artiștii acestui ansamblu au primit titlul suprem de Artist Emerit al Rusiei.

Soliștii care ajung să facă parte din acest grup coral sunt printre cei mai talentați din Rusia, procedeul de selecție fiind mai riguros decât în cazul cântăreților de opera. Aceleași standarde de excelență sunt impuse în mod evident tuturor interpreților din spectacol. Până în prezent s-au putut bucura de colaborări notabile, evoluând alături staruri internaționale precum Celine Dion, Luciano Pavarotti, Mireille Mathieu, Helena Fischer și Vincent Niclo.

Și de această dată, membrii ansamblului The Red Guard Choir sunt nerăbdători să urce pe scena Sălii Palatului și să împărtășească bucuria colaborării cu maestrul Gheorghe Zamfir, în prezența publicul român.

Ultimele bilete rămase disponibile pentru spectacolul de pe 18 octombrie, mai pot fi achiziționate atât online de pe www.ticketnet.ro, http://www.eventim.ro, http://www.bilet.ro, www.blt.ro, www.bilete.ro sau www.startickets.ro cât și de la casa de bilete a Sălii Palatului și din magazinele partenere Eventim – Orange, Vodafone, Germanos, Libăriile Cărturești, Humanitas, magazinele Carrefour și benzinăriile OMV. Prețul unui bilet variază în funcție de categoria de loc, după cum urmează: Cat.IV – 65 lei, Cat.III – 90 lei, Cat.II – 140 lei, Cat.I – 200 lei și VIP – 300 lei.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

MARe prezintă publicului peste 150 de opere, expuse într-o clădire de 1200 mp desfășurată pe cinci niveluri, dotată cu toate spațiile, echipamentele, serviciile, programele și cadrele de specialitate cerute de exigențele muzeografice actuale. Conceput de YTAA (Youssef Tohme Architects and Associates), noul muzeu va prezenta o colecție permanentă cu și până astăzi. După Muzeul Simu, MARe este primul muzeu privat de artă care se deschide în România în ultimii 100 de ani, într-o clădire care îi este dedicată exclusiv, nu într-o construcție oarecare, convertită la sarcina de muzeu.

Colecția permanentă MARe și Centenarul Marii Uniri

Decizia de a deschide muzeul în acest an are o motivație aparte. În 2018, România sărbătorește 100 ani de la unirea Transilvaniei și Banatului, a Bucovinei și a Basarabiei cu Vechiul Regat, întregind România modernă. Colecția permanentă MARe propune o perspectivă unică asupra artei românești din perioada dictaturii comuniste până la Revoluția din 1989 și asupra direcțiilor artistice actuale, prin care este surprins procesul de re-modernizare a discursului artistic românesc după renunțarea la ideologia realismului socialist, oglindind apoi ciocnirea cu civilizația consumului și divertismentului. Colecția MARe cuprinde peste 550 de lucrări realizate de artiști români : pictură, sculptură, instalație, fotografie, obiect, colaje, artă conceptuală și video. MARe abordează teme contrastante ale artei românești, reconsiderând critic subiecte precum progresul și regresivitatea, estetismul, utopia și distopia, construcția și disoluția, dizidența, credința și blasfemia, tradiția și inovația.

mare

O platformă de reconsiderare a artei și istoriei recente

Concepută ca vilă privată în 1939 de către arhitectul Octav Doicescu, clădirea originală a fost asociată cu nomenclatura comunistă, fiind reședință temporară a temutei Ana Pauker, ministru de externe și port-drapel stalinist în România. Cartierul (Primăverii) își consolidează reputația de cartier exclusivist după venirea la putere a lui Nicolae Ceaușescu, care și-a construit reședința (astăzi muzeu) la doar două minute distanță, pe același bulevard. YTAA a primit sarcina ca pe de o parte să salveze memoria locului și a clădirii inițiale (inclusiv a buncărului din subsol), iar pe de altă parte să ofere noii clădiri o identitate proprie, creând un spațiu public deschis, care să rezoneze cu comunitatea actuală. MARe are cinci niveluri, două terase cu perspective inedite și o grădină-amfiteatru. Lumina soarelui pătrunde în clădire prin luminatorul din tavan, străbate atriumul de-a lungul a patru niveluri, până la parter, oferind vizitatorilor posibilitatea de a vedea ”în secțiune” construcția disecată. Privit din afară, muzeul pare să ”plutească” deasupra solului, pe un parter transparent, vitrat integral, un efect de ”plutire” întărit de aspectul de monolit, de ”buncăr” etanș al etajelor superioare, îmbrăcate în cărămidă aparentă de culoare întunecată, ce trimite la istoria recentă a totalitarismului și a izolării României.

Interiorul clădirii contrazice intenționat așteptările și preconcepțiile pe care vizitatorii ar putea să le aibă atunci când se gândesc la un muzeu. În locul spațiilor albe, neutre, de tip ”white cube”, clădirea cuprinde un labirint de coridoare și de încăperi, de luminișuri și ocnițe, tocmai pentru a încuraja și pentru a spori gradul de intimitate dintre vizitatori și lucrările de artă. În fostul spațiu al buncărului subteran, MARe a amenajat un Auditorium perfect antifonat, cu tehnologie audio și video de ultimă generație, dedicat conferințelor, dar mai ales experimentelor curajoase în domeniul acustic și video.

De la realismul socialist la diversitatea stilistică controlată

Prin accentul pe care-l pune pe arta românească produsă din anii 60 până astăzi, MARe oferă vizitatorilor o perspectivă critică asupra riscurilor, a reușitelor și a compromisurilor artiștilor români în timpul dictaturii comuniste și după căderea regimului în 1989. În iulie 1965, la cel de-al IX-lea Congres al PCR, ideologia oficială s-a dezis de dogma realismului socialist în scopul de a încuraja ”diversitatea stilistică” în domeniul artelor, dar fără a depăși limitele impuse de regim. Din acel moment, artiști ignorați până atunci, precum autodidactul Ion Țuculescu au fost transformați în eroi și profeți ai înnoirii. Artiștii mai tineri au preluat repede tehnicile și mijloacele artei occidentale, de la abstracție și neoconstructivism la fotorealism și de la performance la instalații și land art. În expoziția permanentă apar lucrări-cheie de Ion Țuculescu, Andrei Cădere, Ion Grigorescu, Paul Neagu, Ștefan Bertalan, Nicolae Comănescu, Roman Cotoșman, Pavel Ilie, Diet Sayler, Alexandru Chira, Horia Bernea, Florin Mitroi, Marian Zidaru, Ioana Bătrânu, Vioara Bara, Teodor Graur, Dan Perjovschi, Dumitru Gorzo, Victor Man, Ecaterina Vrana, Vlad Nancă, Gili Mocanu, Anca Mureșan, Ovidiu Feneș, Cristina David, Ion Bârlădeanu și mulți alții.

MEN’ – expoziție Jeff Wall (9 octombrie 2018 – 28 ianuarie 2019)

MARe este dedicat artei românești, dar va invita anual trei artiști internaționali de marcă, care au influențat decisiv felul în care este creată, expusă și înțeleasă arta timpului nostru. La deschiderea MARe, Jeff Wall va fi prezent cu expoziția ”MEN”. Curatoriată de Erwin Kessler, directorul MARe, expoziția prezintă o selecție dintre cele mai reprezentative lucrări ale artistului canadian, din anii 80 și până acum. Jeff Wall este cunoscut pentru fotografiile sale de mari dimensiuni, având numeroase expoziții pretutindeni în lume. În expoziția de la MARe vor fi incluse, printre altele, lucrări precum The Thinker’ (1986), ‘Mask Maker’ și ‘Listener’ (ambele din 2015). “În ciuda majusculelor, ‘MEN’ nu este despre bărbăție. Solitudinea, depresia, istovirea, chiar nebunia și ridicolul sufocă bărbații în preajma altor bărbați sau femei, în orașe sau societăți. Narațiuni eliptice și nostalgii mușcătoare cer empatie pentru gesturile lor retorice, vide.” (Erwin Kessler, Director). Abordarea cronologică favorizează înțelegerea traseului artistului de la folosirea tehnologiei lightbox, din anii 80, până la fotografia de mari sau mici dimensiuni din anii 2000.

După Jeff Wall, în 2019 vor expune la MARe Martin Creed și Thomas Ruff.

Rai din Iad” (8 octombrie – 28 noiembrie 2018)

Expoziția temporară Rai din Iad, reunind peste 20 de artiști români contemporani, explorează dezbaterile din jurul reprezentării vizuale a spiritualității și fenomenului religios din România ultimilor cinci decenii. Convingerile și credințele religioase au fost puternic marginalizate și controlate în timpul dictaturii comuniste. În pofida acestui lucru, a existat o renaștere neașteptat de puternică a religiozității înainte, dar mai ales după căderea comunismului în 1989. Curatorul Cristian Vechiu analizează atât adeziunea militantă la universul iconografic și liturgic ortodox, cât și critica blasfemiatoare împotriva instituțiilor ecleziastice și a practicilor religioase ale epocii.

FUNDAȚIA MARe/MUZEUL DE ARTĂ RECENTĂ

Fundația MARe a fost înființată în 2015. De atunci a organizat o serie de expoziții în muzee importante din București (Muzeul Național de Artă al României), Sibiu (Muzeul Brukenthal), Craiova (Muzeul de Artă, palatul Jean Mihail), Oradea (Muzeul Țării Crișurilor). Fundația MARe nu se limitează la expoziții; muzeul cuprinde o bibliotecă de cercetare, care cartografiază practicile curatoriale europene : unde, cum și de ce arta este colecționată și expusă actualmente. Fundația MARe are deja o serie de publicații proprii, care de acum vor putea fi achiziționate din magazinul muzeului, împreună cu catalogul colecții permanente și cu catalogul Rai din Iad, care vor fi lansate la deschiderea MARe. Fundația MARe încheie parteneriate naționale și internaționale, sporind gradul de vizibilitate al artei prin programe de cercetare și educație și prin seriile de evenimente care vor avea loc în anii următori..

EXPOZIȚII TEMPORARE

  • MEN’, Jeff Wall : 8 octombrie 2018 – 28 ianuarie 2019. Curator Erwin Kessler.

  • Rai din Iad” : 8 octombrie – 28 noiembrie 2018. Curator Cristian Vechiu.

FACILITĂȚI și INFRASTRUCTURĂ

  • Auditorium (45 locuri pe scaune)
  • Bibliotecă și spațiu de lectură.
  • Shop
  • Cafeteria
  • Grădină și terasă
  • Rasteluri biciclete
  • WiFi gratuit
  • Lift
  • Vestiare pentru vizitatori

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Toamna cu a sa pretențioasă vreme își solicită drepturile, motiv pentru care Bounty Fair își mută creațiile pline de creativitate românească în frumoasele camere ale Casei Universitarilor București.
În jur de 50 dintre cei mai renumiți designeri români, alături de 15 dintre cei mai talentați și creativi traineri ai atelierelor pentru juniori, îți dau întâlnire la o sesiune de shopping creativ de toamnă boemă, asezonată cu delicii gourmet cu arome de sezon, voie bună și culoare.

Ce zici, îți convingi cel mai bun partener de shopping creativ să te însoțească la Bounty Fair #38, pe 20 și 21 octombrie?

A3_Bounty_fair_afis_octombrie_2018

Ce vei găsi la Bounty Fair #38 – ediție de shopping creativ?

  • un eveniment potrivit de venit cu prietenele, la shopping, probat haine şi accesorii cu stil, de ales ținute pentru evenimentele de toamnă, de redefinit stilul vestimentar și garderoba;

  • cadouri pentru cei dragi sau un răsfăț pentru tine, toate lucrate manual de aproximativ 50 dintre cei mai talentați designeri și artizani români, cu pasiune și drag pentru artă și creație;

  • 15 ateliere haioase și educative cu tematici variate, adaptabile la vârstele micuților, în cadrul cărora se vor distra, vor socializa şi îşi vor dezvolta abilitățile creative

  • tombolă cu premii pe loc

  • zonă de restaurant (la demisolul clădirii).

Bounty Fair #38

Data: 20 și 21 octombrie 2018

Program: 10:00- 19:00

Locaţie: Casa Universitarilor Bucureşti, str. Dionisie Lupu 46

Harta Google: https://goo.gl/7JPqby

Intrare: Accesul se face pe bază de bilet, ȋn valoare de 8 lei/ persoană/ zi, iar copiii pȃnă ȋn 14 ani au intrarea gratuită. Biletul se achită numerar la intrare și include accesul ȋn zona de shopping și zona de ateliere.

Mai multe detalii găseşti ȋn event-ul de pe Facebook: https://goo.gl/Wg9BAi sau pe site: https://goo.gl/Sx7GrK.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!!!

Din prima duminică a lunii octombrie, Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii (OCC) prezintă o varietate de spectacole în cadrul stagiunii culturale de la Grand Cinema & More din Băneasa Shopping City. Astfel, în program, alături de filme, copiii și părinții vor putea urmări cele mai iubite și apreciate spectacole ale Operei Comice pentru Copii, într-un spațiu deosebit și inedit pentru acest gen de reprezentații.

Poveste Vieneza

Din 7 octombrie, Opera Comică pentru Copii își extinde spațiul de spectacole, susținând nu mai puțin de 15 reprezentații ale unor selecții de piese de teatru, spectacole de operă și de balet destinate copiilor și părinților, la Sala Epika din Grand Cinema & More, Băneasa Shopping City. Cei mici vor putea urmări baletul ,,Poveste Vieneză”, opera ,,Bastien și Bastienne”, basmul simfonic ,,Petrică și Lupul” sau concertul-lecție ,,Orchestra lui Nino”.

banner - Poveste Vieneza - 340x250cm

Tot la începutul lunii octombrie, micii spectatori vor putea urmări spectacolul de operă ,,Bastien și Bastienne și baletul ,,Cenușăreasa” la sediul Operei Comice pentru Copii din Calea Giulești nr. 16. Astfel, în zilele 6, 7, 13 și 14 octombrie, în Sala UnderGrant, vor avea loc câte două reprezentații în fiecare zi ale operei ,,Bastien și Bastienne”, de la orele 11:00, respectiv 12:00. Spectacolul este o reinterpretare a operei cu același nume a compozitorului Wolfgang Amadeus Mozart, unde peisajul pastoral se transformă, în această producție, într-o sală de lectură, iar cele două personaje principale sunt colegi de școală. Lumea reală se întrepătrunde cu cea fantastică, stăpânită de un vrăjitor care îi supune pe cei doi îndrăgostiți la diverse probe. 

În primul weekend din luna octombrie, copiii și părinții vor putea urmări, la Sala Mare, cea mai îndrăgită poveste a copilăriei și unul dintre cele mai de succes spectacole ale OCC – baletul ,,Cenușăreasa”. Spectacolul are loc sâmbătă, 6 octombrie, de la orele 11:00 și 17.00, respectiv duminică, 7 otombrie, de la orele 11:00 și 15:00. Baletul ,,Cenușăreasa” este un spectacol adaptat pentru copii, dar care păstrează rigorile unui balet clasic, cu variații și duete pe înțelesul tuturor.

Două premiere în luna octombrie: ,,Motanul Încălțatși ,,Erus și Valea Răbdării

Afis - Motanul incaltat

Luna octombrie aduce încă două premiere la Opera Comică pentru Copii: opera ,,Motanul Încălțat pe muzica lui Cornel Trăilescu și libretul lui Tudor Mușatescu și al Ninei Stoiceva, și spectacolul de teatru ,,Erus și Valea Răbdării după cartea lui Alec Blenche. Din 19 octombrie, în Sala Mare, copiii cu vârsta de peste 3 ani vor putea urmări povestea motanului cu cizme noi și puteri magice, în regia maestrului Cristian Mihăilescu, iar din 27 octombrie, în Sala UnderGrant, spectacolul de teatru ,,Erus și Valea Răbdării” în regia Irinei Slate, îl prezintă pe voinicul Erus care, alături de copiii prezenți în sală, pornește într-o călătorie în Valea Răbdării, unde are de înfruntat mai multe peripeții.

Afis Stagiune 2018-2019

La începutul lunii octombrie, publicul Operei Comice pentru Copii se va putea bucura de un nou număr al Revistei OCC, care cuprinde programul spectacolelor ce vor avea loc în următorul trimestru, dar și interviuri cu artiști și informații despre activitățile pregătite pentru cei mici.

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar aproape 15.000 de spectatori, iar în stagiunea 2018-2019 are programate peste 600 de reprezentații, dintre care 11 premiere.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Asociaţia Home of Strings dă startul proiectului ,,Opera în recital”, prima reprezentaţie fiind Don Pasquale de G.Donizetti, miercuri, 10 octombrie, ora 19, la Ateneul Român, Sala Mică. Durata evenimentului este de 2 ore şi 20 de minute.

Distributia artistică este următoarea:

Don Pasquale-Mihnea Lamatic

Doctor Malatesta-Fang Shuang

Ernesto-Mihai Urzicana

Norina-Maria Ungheanu

Notar-Sergiu Neamţu

Pianist-Tudor Scripcariu

Don Pasquale (un burlac de 70 de ani care trăiește în Roma) a dorit o căsătorie între nepotul său orfan, Ernesto, și o femeie bogată. Ernesto este îndrăgostit de Norina, o văduvă frumoasă, dar săracă, și refuză să se supună cerințelor unchiului său. Ca pedeapsă pentru neascultarea lui Ernesto, Don Pasquale a decis să îl dezmoștenească pe Ernesto și să-şi caute o tânără mireasă . În acest scop, îi cere ajutor prietenului său, doctorul Malatesta. Doctorul o va prezenta pe Norina ca fiind Sofronia, sora lui crescută la mânăstire. Pasquale, încântat de cuminţenia şi virtutea tinerei, se însoară cu ea.

afis 10 octombrie Ateneu.jpg

Spectacolul este un eveniment închinat belcanto-ului italian. Asociaţia Home of Strings doreşte să aducă ,,Măriei Sale, Publicul’’, titluri de opere interpretate integral acompaniate de pian. Transmiterea cunoştinţelor publicului şi a dobândirii experienţei scenice este crucială pentru generaţiile tinere , fie că vorbim de balet, dramă sau muzică.

Vă aşteptăm, aşadar, cu mult drag, miercuri seara, 10 octombrie, începând cu ora 19, sala mică a Ateneului Român Bucureşti.

Mulţumim Filarmonicii ”George Enescu” pentru colaborare şi incredere.

Biletele se pot procura de la casa de bilete a Ateneului Român din Bucureşti. Telefon +40-21-315 6875 si online http://rezervari.fge.org.ro/book/index.php?id=1976

Detalii pe https://homeofstrings.blogspot.HYPERLINK „https://homeofstrings.blogspot.ro/”ro/

https://www.facebook.com/Home-of-Strings-639129372881945/

sigla BCE

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

Bucura-te ca esti in Bucuresti!