Opera Comică pentru Copii anunță trei spectacole în premieră în luna februarie: musicalul “Micuța Dorothy” (11 și 12 februarie) la Sala Mare, musicalul “Punguța cu Doi Bani” (4 și 5 februarie) și baletul “Eliza, Micuța Florăreasă” (17 și 18 februarie), ambele la Sala UnderGrant. Până la sfârșitul stagiunii 2016-2017, instituția va prezenta alte 13 spectacole în premieră, fiind teatrul cu cele mai multe premiere pe parcursul unei stagiuni.

afis-punguta-cu-2-bani

Musicalul “Punguța cu Doi Bani” marchează inaugurarea celei de-a treia săli a Operei Comice pentru Copii, Sala UnderGrant, cu o capacitate de 130 de locuri. Spectacolul face parte din programul “Trilogia Creangă 180”, alături de “Ivan Turbincă” și “Harap Alb”, pe care Opera Comică pentru Copii îl realizează în această primăvară, pentru a celebra 180 de ani de la nașterea marelui povestitor. Regizată de Gabriela Dumitru, această trilogie se înscrie în direcția instituției de a încuraja tinerii creatori, alături de concursul de proiecte “Stagiunea UnderGrant”, ale cărui rezultate vor fi făcute publice în luna martie.

Musicalul “Micuţa Dorothy”, regizat de Antoaneta Cojocaru, are la bază romanul de mare succes “Vrăjitorul din Oz”, scris de Lyman Frank Baum. Spectacolul reuneşte o echipă tânără şi energică, care transmite multă bucurie. Plasat într-un decor miraculos, gândit de Vladimir Turturică, musicalul ne amintește de basmul pe care îl trăim în imaginaţie, în copilărie. Muzica, semnată de Marius Țeicu, oferă poveștii noi înțelesuri, pe placul celor mici, în interpretarea soliștilor Operei Comice pentru Copii.

afis-micuta-dorothy

Baletul “Eliza, Micuța Florăreasă” este inspirat din piesa creată de George Bernard Shaw după antica poveste a lui Pygmalion şi a Galateei, transfiguraţi în lumea modernă în persoana profesorului Henry Higgins şi a frumoasei florărese Eliza Doolittle. În cadrul acestui balet clasic, publicul este invitat să o însoțească pe tânăra Eliza în transformarea ei, în pași de dans, într-o adevărată domnișoară, sub atenta supraveghere a mentorului său, profesorul Higgins.

Până la finalul stagiunii curente, Opera Comică pentru Copii pregătește alte 13 spectacole în premieră: “Pinocchio” (la Sala Mare), “Concert-lecție de Violoncel”, “Cu Nino la Londra”, “Concert-lecție de  Harpă”, “Nino Arlechino”, “Concert-lecție de Pian”, “Salonul de Musical”, “Concert-lecție de Vioară și Pian”, “Directorul de Teatru” (la Salonul Mozart), “Povestea Sunetului”, “Ivan Turbincă”, “Underground Tango” și “Harap Alb” (la Sala UnderGrant).

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s