Cea de-a IV-a ediție a SoNoRo Conac se va încheia duminică, 18 septembrie, cu două concerte dedicate strângerii de fonduri pentru achiziționarea sculpturii “Cumințenia pământului” de Constantin Brancuși. Concertele, organizate la inițiativa directorului general al Muzeului Național de Artă al României, Călin Stegerean, vor avea loc în Sufrageria Regală, de la ora 11.30 și de la ora 19.00, în seara aceleiași zile. Programul muzical va cuprinde lucrări de Wolfgang Amadeus Mozart, Edward Elgar, Vittorio Monti și Bohuslav Martinu, interpretate de Angelica Postu (pian), Alexander Sitkovetsky (vioară) și Răzvan Popovici (violă).

Deși pentru încheierea SoNoRo Conac a fost programat inițial un singur concert în București, interesul crescut din partea publicului a condus la epuizarea imediată a locurilor. Acestui fapt se datorează organizarea unui concert suplimentar, dar și dorinței de a expune unui public cât mai numeros cauza pe care SoNoRo Conac o susține alături de Muzeul National de Artă al României, strangerea de fonduri pentru achiziționarea sculpturii “Cumințenia pământului” de Constantin Brâncuși.

Pentru concertul de la ora 19:00 locurile s-au epuizat, dar se pot face în continuare rezervări pentru reprezentația de la ora 11.30.

afis-sonoro-conac-2016_mnar

SoNoRo Conac a pornit acum patru ani ca o celebrare a locurilor în care muzica poate fi pusă în valoare nu doar de un spațiu acustic ideal, dar și de un concept arhitectural desăvârșit. Dorim ca această serie de concerte să fie un moment de împletire al artelor, drept urmare ne bucurăm să adăugăm încă o nouă valență acestei îngemănări și să facem din ultimele concerte ale acestei ediții a SoNoRo Conac un prilej de întâlnire al ideii achiziționării sculpturii «Cumințenia Pământului» de Constantin Brâncuși cu cei care o pot face realizabilă ” – Răzvan Popovici, inițiatorul SoNoRo Conac și directorul Festivalului SoNoRo.

Am propus organizatorilor programului SoNoRo Conac să încheie seria de concerte din acest an în muzeul în care a fost expusă decenii la rând «Cumințenia pământului» de Constatin Brâncuși. Dorim să atragem astfel atenția asupra importanței achiziționării acesteia prin subscripție publică și să oferim cadrul cel mai adecvat, «casa sa» până nu demult, celor care pot să devină contributori importanți pentru această cauză de importanță națională” – Călin Stegerean, directorul general al Muzeului Național de Artă al României.

Toți cei prezenți la eveniment vor putea dona pentru campania de strângere de fonduri inițiată anul acesta de Ministerul Culturii. Donațiile se va putea face prin două POS-uri oferite de BRD, partener principal al SoNoRo Conac.

BRD este de 4 ani lângă această iniţiativă, care facilitează întâlnirea publicului cu muzica și arhitectura. Concertele de final ale ediţiei din acest an a SoNoRo coincid fericit cu un alt proiect pe care banca îl salută şi pe care l-a sprijinit deja printr-o donaţie: campania de strângere de fonduri pentru achiziţionarea «Cuminţeniei Pământului». Ne bucurăm că putem fi părtași la această întâlnire a artelor şi îi invităm pe toţi cei care n-au donat încă să o facă” – Flavia Popa, Secretar General al BRD – Groupe Société Générale.

În cadrul celei de-a IV-a ediții a SoNoRo Conac au fost susținute în această vară nouă concerte, în spații arhitecturale monument din toată țara. În luna septembrie vor avea loc încă patru concerte, după următorul program:

– Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din România, Cisnădioara, jud. Sibiu (14 septembrie 2016)

– Cetatea Făgăraș, jud. Făgăraș (15 septembrie 2016)

– Muzeul Național de Artă al României, București (18 septembrie 2016, ora 11.30)

– Muzeul Național de Artă al României, București (18 septembrie 2016, ora 19.00)

Accesul la concertele SoNoRo Conac se face doar pe bază de invitație sau rezervare, în limita locurilor disponibile, la: mariaclara@sonoro.ro sau 0741.190.470.

Programul seriei de concerte și mai multe detalii despre SoNoRo Conac sunt disponibile pe: conac.sonoro.ro

Muzeul Național de Artă al României este cel mai important muzeu de artă din România și a fost înființat în 1948 în clădirea fostului Palat Regal. Muzeul deține una dintre cele mai mari colecții de picturi din România, printre care și cea a regelui Carol I. Muzeul găzduiește peste 70.000 de exponate, separate în două direcții principale: Galeria Națională, ce are în componență lucrările celor mai buni pictori români, și Galeria de Artă Europeană.

mnar

Despre SoNoRo Conac

În 2013, Asociația Sonoro a pus bazele unui nou proiect – SoNoRo Conac- , care își dorește, prin asocierea muzicii cu opere arhitecturale emblematice din România, să sugereze nevoia de respect, atenție și sprijinire a patrimoniului și a resurselor culturale extraordinare ale României. În 2014, SoNoRo Conac a desfășurat o serie de 11 concerte în clădiri de patrimoniu din toată țara, printre care Vila Dobrușa din Drăgășani, Casa Avramide din Tulcea, Conacul Bellu din Urlați, Conacul Cuza de la Ruginoasa, Conacul Hagianoff – Manasia, Sinagoga din Bistrița, Castelul Corvinilor din Hunedoara și Conacul Hodoni de lângă Timișoara. În 2015, concertele SoNoRo Conac au fost găzduite de Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași, Biserica Evanghelică din Herina, – Muzeul Național „George Enescu” din București, Catedrala Romano-Catolică / Alba-Iulia, Biserica fortificată / Viscri, Casa Boema din Cluj-Napoca, Castelul Károlyi–Sala Cavalerilor din Carei, Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, Colegiul Național „Moise Nicoară” din Arad, Primăria Sectorului 1 Banu Manta din București, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța.

SoNoRo Conac a pornit de la ideea de a reda muzicii de cameră spațiul originar, de natură intimă, propice dialogului cultural și ascultării active din partea unui public restrâns. Acest proiect își propune să sensibilizeze opinia publică în ceea ce privește multitudinea clădirilor de patrimoniu reabilitate – clădiri fabuloase, spectaculoase, elegante, care trebuie reintroduse în circuitul cultural.

SoNoNo Conac este un proiect inițiat de Asociația Sonoro, cu sprijinul partenerului principal – BRD – Groupe Société Générale și al Ordinului Arhitecților din România.

https://www.facebook.com/bucharestculturalevents/

https://www.instagram.com/bucharestculturalevents/

sigla BCE

Bucura-te ca esti in Bucuresti!

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s